ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4698/2021

Ședința publică din data de 13 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 31 mai 2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios adminstrativ și fiscal reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională a Funcționarilor Publici, anularea raportului final (al concursului de recrutare pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere vacante de director - Direcția AM POR și director general adjunct din cadrul Direcției generale programe europene - Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, organizat la sediul Agenției în data de 17.05.2016), și implicit, anularea rezultatului soluționării contestației, respectiv RESPINS în baza prevederilor art. 66 lit. c) din H.G. nr. 611/2008; anularea rezultatului probei scrise, respectiv RESPINS; obligarea pârâtei la refacerea baremului de punctaj în ceea ce privește aprecierea subiectului 4 al probei scrise; obligarea comisiei de concurs la reevaluarea răspunsului la subiectul nr. 4 prin raportare la baremul refacut; declararea ca ADMIS la proba scrisă; obligarea pârâtei să permită reclamantului să susțină ultima probă a concursului, cea a interviului; în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, supendarea efectelor derivate din raportul final al concursului și din modul de soluționare a contestației de către comisia de soluționare a contestațiilor.

Prin sentința civilă nr. 2796 pronunțată în data de 29 septembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția necompetenței materiale, ca neîntemeiată, a respins excepția inadmisibilitații acțiunii în anulare pentru neparcurgerea procedurii prealabile, ca neîntemeiată, a respins excepția inadmisibilității acțiunii în anulare și a cererii de suspendare pentru lipsa calității de acte administrative, ca neîntemeiată, a admis excepția inadmisibilității acțiunii în anulare, pentru depășirea atribuțiilor instanțelor judecătorești, a respins acțiunea în anulare, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională a Funcționarilor Publici ca inadmisibilă, a respins cererea de suspendare a executarii, in temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, ca rămasă fără obiect.

Împotriva sentinței civile 2796 pronunțată la 29 septembrie 2016 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre soluționare pe fond.

În cuprinsul motivelor de recurs susține că a cerut instanței de contencios la fond, și reiterează Înaltei Curți de Casație și Justiție, că prin constatarea elementelor de identitate comună de natura propriei jurisprudențe să procedeze în fapt la obligarea organizatorului concursului la soluționarea efectivă a aspectelor formulate în contestația depusă, prin prisma atribuțiilor și competențelor stabilite de legiuitor (art. 73 din H.G. nr. 611/2008), și mai ales cu ignorarea faptului că membrii comisiei de concurs desemnați de instituția în organigrama căreia se afla postul vacant erau chiar conducerea executivă a (secretarul general și secretarul general adjunct al MDRAP) în a cărei subordonare se afla chiar și Agenția Națională a Funcționarilor Publici, (cu atât mai mult membrii comisiei de soluționare a contestațiilor, desemnați la nivel de director general și director).

Instanța de fond nu a procedat de manierea aplicării prevederilor art. 22 alin. (2), alin. (4), alin. (6) și alin. (7) C. proc. civ., nu s-a pronunțat asupra tuturor cererilor, selectând doar aspectele ce priveau fondul cauzei (care de altfel au fost consemnate și prezentate într-un mod foarte detaliat, tocmai pentru înțelegerea corectă a situației, respectiv a efectelor) și ignorând capetele de cerere care priveau fondul sesizării.

Susține că, și în ipoteza acceptării raționamentului instanței de fond cu privire la excederea de competențe odată cu analizarea stabilirii corectitudinii baremului de punctaj, apreciind acest aspect ca fiind unul ce ține de fondul cauzei, inadmisibilitatea nu are vreo justificare în raport de cel puțin primul motiv formulat în plângere, în aplicarea prevederilor art. 22 alin. (2), alin. (4), alin. (6) și alin. (7) C. proc. civ., curtea de apel nepronunțîndu-se asupra tuturor cererilor.

Cu privire la fondul cauzei, arată că a proceda de maniera verificării stabilirii corecte a baremului de punctaj, nu poate fi echivalat cu a verifica o procedura ce însoțește cu un examen de tip scolar sau universitar și se îndepărtează atât de mult de la sarcina normala a judecătorului încât garanțiile prevăzute de art. 6 nu ar putea viza litigii într-o asemenea materie. O simplă comparație/citire a enunțului pentru verificarea conformității lui cu varianta oficială mai ales în cazul în care în cauză vorbim despre o reglementare chiar la nivel de Regulament organelor de reglementare ale Uniunii Europene (deci o verificare a Monitorului Oficial și/sau a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene, nu o citire a unui tratat de fizică nucleară) nu poate echivala cu verificarea cunoștințelor candidatului, în speță nefiind cerută analizarea/interpretarea corectitudinii răspunsurilor formulate. Or o atare asimilare, este contrară chiar Hotărârii CEDO invocate de instanța de fond, aceasta precizând clar că situația de a excede competențelor instanțelor de contencios se poate constata doar atunci când acestea sunt chemate să evalueze ele însele candidatul sau lucrarea acestuia.

Astfel, problema a cărei soluționare reitereată se cere a fi făcută de către ANFP organizatorul concursului, prin comisiile sale și exclusiv prin raportare la cadrul legal existent, nu o reprezintă o reevaluare generală a cunoștințelor recurentului, instanței nefiindu-i solicitat mai mult decât să oblige aceste Comisii la îndeplinirea atribuțiilor care le-au fost stabilite prin Hotărâre de guvern, soluționând contestația depusă cu privire la vicierea concursului organizat, rezultatul acestuia fiind denaturat prin oferirea unor repere de comparație eronate.

În sprijinul acestei solicitări, instanța de contencios are la dispoziție și posibilitatea care nu excede sub nici o formă competențelor sale, de a verifica și veridicitatea ori susținerea alegațiilor formulate în contestație în legatură cu fondul cauzei, respectiv stabilirea corectă a baremului de punctaj prin raportare la enunțul subiectului în comparație cu textul de lege invocat in acel barem.

Pentru dovedirea situației de fapt, e necesar a se lua act de propria interpretare instituțională (instituție din care fac parte membrii Comisiei de concurs și cei ai Comisiei de soluționare a contestațiilor), în legătură cu baremul stabilit prin compararea documentului aferent regăsit la Dosarul cauzei, cu informația care corespunde enunțului subiectului respectiv

Nu în ultimul rând, prin reducere la absurd, în prezentarea unei situații ipotetice dedusă din raționamentul invocat asupra limitelor de competență în a se pronunța, instanța de contencios administrativ invocă practic inexistența unui control asupra arbitrariului, cu excepția celuia în care se referă strict la termene și proceduri, admițând și confirmând lipsa de cenzură asupra conținutului, nici măcar prin solicitarea unei expertize atunci când e vorba de domenii străine de interpretări și raționamente juridice, afirmând că un candidat este lipsit de orice apărare ori pârghie de control efectiv al legii, al scopului final al acesteia, într-o situație spre exemplu, în care comisia de concurs formulează intenționat sau nu, subiecte nu doar în afara bibliografiei de concurs ci și în afara domeniului de activitate (rezolvarea unei probleme de fizică/chimie, etc. la un concurs de director în cadrul Autorității Electorale Permanente). Or nu acesta este sensul dat de legiutor în cuprinsul Legii 554/2004, privind contenciosul administrativ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Recurentul-reclamant a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Controlul judiciar declanșat de recurentul - reclamant are ca obiect anularea raportului final (al concursului de recrutare pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere vacante de director - Direcția AM POR și director general adjunct din cadrul Direcției generale programe europene - Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, organizat la sediul Agenției în data de 17.05.2016), și implicit, anularea rezultatului soluționării contestației, respectiv RESPINS în baza prevederilor art. 66 lit. c) din H.G. nr. 611/2008; anularea rezultatului probei scrise, respectiv RESPINS; obligarea pârâtei la refacerea baremului de punctaj în ceea ce privește aprecierea subiectului 4 al probei scrise; obligarea comisiei de concurs la reevaluarea răspunsului la subiectul nr. 4 prin raportare la baremul refacut; declararea ca ADMIS la proba scrisă; obligarea pârâtei să permită reclamantului să susțină ultima probă a concursului, cea a interviului; în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, supendarea efectelor derivate din raportul final al concursului și din modul de soluționare a contestației de către comisia de soluționare a contestațiilor.

Analizând hotărârea recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în mod corect instanța de fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii în anulare, pentru depășirea atribuțiilor instanțelor judecătorești în ceea ce privește capătul de cerere privind stabilirea corectitudinii baremului de punctaj, dar a omis a analiza și răspunde celorlalte critici aduse prin cererea de chemare în judecată .

Astfel, a procedat la respingerea acțiunii ca inadmisibile, fără a expune ce anume a format convingerea sa că este incidentă excepției inadmisibilității asupra întregii cererii de chemare în judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea pronunțată de prima instanță va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Motivarea hotărârii judecătorești, respectiv a soluțiilor pronunțate, trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanța ierarhic superioară și constituie o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanță, dar și că soluțiile adoptate de către instanțele judecătorești se întemeiază pe un raționament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanța a pronunțat o soluție justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei și temeiurile de drept aplicabile.

Or, în cauza de față, din perspectiva considerentelor generale înfățișate, Înalta Curte constată că judecătorul fondului nu a motivat soluția adoptată.

Având în vedere că instanța de fond nu a expus motivele pentru care a apreciat că este incidentă excepția inadmisibilității asupra întregii acțiunii într-un mod care să corespundă prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum și exigențelor art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care să facă posibil controlul de legalitate a hotărârii recurate de către instanța de recurs, Înalta Curte constată că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În raport cu această soluție, nu se mai impune analizarea criticilor care se circumscriu motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., critici care urmează a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei.

Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 2796 din 29 septembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de A. împotriva sentinței civile nr. 2796 din 29 septembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 13 octombrie 2021.