ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4681/2021

Ședința publică din data de 13 octombrie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 2 aprilie 2020, pe rolul Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii București, a solicitat:

- în principal: anularea Hotărârii nr. 1874 din 26.11.2019 a secției pentru Judecători a CSM și obligarea pârâtului să emită o hotărâre prin care să admită cererea sa de continuare a activității pe o funcție de execuție la Curtea Militară de Apel București, începând cu data încetării mandatului în funcția de președinte al Judecătoriei Gura Humorului, 15 iulie 2020;

- în subsidiar: anularea Hotărârii nr. 1874 din 26.11.2019 a secției pentru Judecători a CSM și obligarea pârâtului - prin Direcția Resurse Umane și Organizare, de a solicita avizul conform privind îndeplinirea condițiilor legale pentru dobândirea calității de ofițer în activitate prevăzut de art. 2 din Hotărârea Plenului CSM nr. 176/2014 privind aprobarea Regulamentului comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanțe sau parchete civile la instanțe ori parchete militare, precum și acordarea gradelor militare și înaintarea în grad a judecătorilor și procurorilor militari, și de a emite o hotărâre prin care să admită cererea sa de continuare a activității pe o funcție de execuție la Curtea Militară de Apel București, începând cu data încetării mandatului în funcția de președinte al Judecătoriei Gura Humorului - 15 iulie 2020, în ipoteza acordării avizului favorabil privind îndeplinirea condițiilor legale pentru dobândirea calității de ofițer în activitate de către Direcția instanțelor militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale, fără cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de ședință din data de 15.09.2020, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 32 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, prin raportare la art. 125 alin. (2), art. 1 alin. (4) și art. 2 alin. (5) din Constituție, invocată de reclamantul A.

Prin sentința nr. 92 din data de 30 septembrie 2020, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii București.

Împotriva sentinței nr. 92 din data de 30 septembrie 2020, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs principal reclamantul A. invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și recurs incident pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs formulate, reclamantul A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a susținut că sentința civilă nr. 92/30.09.2020 a Curții de Apel Suceava cuprinde motive contradictorii motivat de faptul că în cuprinsul încheierii din 15 septembrie 2020 a Curții de Apel Suceava se menționează că cererea de renunțare la opțiunea exprimată nu a fost de natură a produce consecințe juridice întrucât nu s-a luat act de renunțare, iar în considerentele sentinței se reține de către prima instanță că neîndeplinirea obligației pârâtei a solicita avizul conform din partea MAPN este consecința renunțării subsemnatului la opțiunea exprimată, conferindu-i-se consecințe juridice cererii din data de 28.10.2019.

Conferirea de consecințe juridice cererii din data de 28.10.2019, în sensul celor arătate mai sus, în contextul în care anterior se reține lipsa aptitudinii aceleiași cereri de a produce consecințe juridice, conduce la concluzia că sentința civilă recurată conține motive contradictorii.

Prin cea de-a doua critică întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. reclamantul a susținut că sentința primei instanțe a fost dată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 32 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și încălcarea dispozițiilor art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, forma în vigoare la data numirii în funcția de conducere, având în vedere că ar fi putut ocupa o funcție de judecător militar doar prin transfer, potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 sau prin continuarea activității pe o funcție de execuție, după încetarea mandatului în funcția de conducere, potrivit dispozițiilor art. 51 alin. (1) din aceiași lege, fiind exclusă ocuparea prin numire întrucât nu îndeplinesc funcția de procuror civil sau procuror militar.

Prin motivele de recurs formulate, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a arătat că instanța de fond a apreciat în mod eronat cu privire la netemeinicia excepției lipsei de interes și inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, conform dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ., una dintre cele patru condiții de exercitare a acțiunii civile rezidă în "justificarea unui interes", iar "interesul de a acționa trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual".

Interesul judiciar este o condiție necesară pentru dobândirea calității de parte în proces și se concretizează în folosul material ori moral pe care l-ar putea obține oricare dintre părți de pe urma activității judiciare pe care intenționează să o desfășoare.

Conform art. 33 din C. proc. civ. republicat, cu modificările ulterioare, nu poate fi invocat un interes oarecare, ci acesta trebuie să fie legitim, personal - adică propriu celui ce promovează acțiunea, născut și actual - respectiv un interes care se află în ființă la data promovării acțiunii și pe tot timpul exercitării acesteia.

Interesul, ca folos practic imediat pe care îl are o parte și pe care trebuie să îl demonstreze pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare, trebuie să existe pe tot parcursul procesului.

În cauză, solicită să se constate că reclamantul nu mai justifică un interes actual de a solicita anularea Hotărârii nr. 1874 din 26.11.2019 a secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, având în vedere că, prin Hotărârea secției pentru judecători nr. 2049 din 16.12.2019 a fost respinsă cererea formulată de domnul judecător cu grad de curte de apel A. în temeiul art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 (în forma în vigoare la data numirii în funcția de conducere), de continuare a activității la Curtea de Apel Suceava începând cu data expirării mandatului de președinte al Judecătoriei Gura Humorului, respectiv 15.07.2020.

Ulterior hotărârii a cărei anulare se solicită în prezenta cauză și a hotărârii anterior menționate, reclamantul a solicitat continuarea activității la Tribunalul Suceava, în acord cu dispozițiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare (forma în vigoare la data numirii în funcția de conducere), începând cu data de 15.07.2020, dată la care expira mandatul funcției de președinte al acestuia Ia Judecătoria Gura Humorului, iar această cerere a fost admisă prin Hotărârea secției pentru judecători nr. 115/06.02.2020, astfel că recurentul-reclamant își desfășoară activitatea începând cu această dată la Tribunalul Suceava, hotărârea producând efecte prin intrarea sa în circuitul civil.

Prin urmare, în contextul expus, apreciază că raționamentul instanței de fond nu poate fi însușit, o eventuală soluționare favorabilă a prezentului demers al recurentului intimat reclamant nemaiputând aduce acestuia nici un folos practic, în condițiile în care acesta a înțeles să renunțe la cererea sa de continuare a activității la Curtea Militară de Apel București, formulând o nouă cerere de continuare a activității la Tribunalul Suceava (ulterioară celei prin care solicitase continuarea activității la Curtea Militară de Apel București), cerere admisă de secția pentru judecători prin Hotărârea nr. 115 din 06.02.2020.

Prin cea de-a doua critică, recurentul-pârât a arătat că în mod eronat a dispus instanța de fond și cu privire la sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 32 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată cu modificările ulterioare.

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale rezultă că pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

- excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aliat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

- excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Contrar celor reținute de instanța de fond, având în vedere cerințele ce se desprind din economia prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 recurentul-pârât a susținut că este inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, în condițiile în care cererea de chemare în judecată a reclamantului este întemeiată pe dispozițiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în forma în vigoare la data începerii mandatului funcției de conducere și nu pe prevederile art. 32 alin. (2) din același act normativ, a căror neconstituționalitate o invocă.

De altfel, prevederile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în forma în vigoare la data începerii mandatului funcției de conducere al recurentului intimat reclamant, reprezintă temeiul cererii acestuia de continuare a activității la Curtea Militară de Apel București, aceste dispoziții fundamentând emiterea Hotărârii secției pentru judecători nr. 1874/26.11.2019 a cărei anulare a solicitat-o reclamantul și care formează obiect al litigiului pendinte.

În cauză, în ipoteza în care Curtea Constituțională va admite excepția ridicată de recurentul-reclamant, efectele acesteia nu pot consta în admiterea cererii sale de continuare a activității la instanța militară dorită și anume Curtea Militară de Apel București chiar dacă declararea ca neconstituțională a textului în discuție va conduce la înlăturarea acestuia, având în vedere că până la momentul la care Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, nu va exista temei juridic pentru analizarea cererii recurentului-reclamant.

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca nefondat.

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantul A., ca nefondat și menținerea hotărârii atacate.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 31 martie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 13 octombrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge atât recursul principal, cât și recursul incident, ca nefondate, pentru următoarele considerente:

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat, în principal, anularea Hotărârii nr. 1874 din 26.11.2019 a secției pentru Judecători a CSM și obligarea pârâtului să emită o hotărâre prin să admită cererea sa de continuare a activității pe o funcție de execuție la Curtea Militară de Apel București, începând cu data încetării mandatului în funcția de președinte al Judecătoriei Gura Humorului, 15 iulie 2020; în subsidiar, anularea Hotărârii nr. 1874 din 26.11.2019 a secției pentru Judecători a CSM și obligarea pârâtului - prin Direcția Resurse Umane și Organizare, de a solicita avizul conform privind îndeplinirea condițiilor legale pentru dobândirea calității de ofițer în activitate prevăzut de art. 2 din Hotărârea Plenului CSM nr. 176/2014 privind aprobarea Regulamentului comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanțe sau parchete civile la instanțe ori parchete militare, precum și acordarea gradelor militare și înaintarea în grad a judecătorilor și procurorilor militari, și de a emite o hotărâre prin care să admită cererea sa de continuare a activității pe o funcție de execuție la Curtea Militară de Apel București, începând cu data încetării mandatului în funcția de președinte al Judecătoriei Gura Humorului - 15 iulie 2020, în ipoteza acordării avizului favorabil privind îndeplinirea condițiilor legale pentru dobândirea calității de ofițer în activitate de către Direcția instanțelor militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

Prima instanță a respins ca nefondată cererea dedusă judecății reținând, în esență, că atâta timp cât la momentul analizării cererii nu exista un aviz conform favorabil din partea Ministerului Apărării Naționale, iar dispozițiile art. 32 din Legea nr. 303/2004 condiționează numirea în funcția de judecător la o instanță militară de existența avizului conform Ministerului Apărării Naționale, soluția de respingere a cererii de continuare a activității la Curtea Militară de Apel București a fost adoptată cu respectarea prevederilor legale menționate, indiferent care ar fi fost impedimentele care au avut drept consecință lipsa avizului conform.

Învestită cu soluționarea cererilor de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Cu privire la recursul formulat de către reclamantul A. prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate și vor fi respinse.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanța de control judiciar constată că hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în contextul faptic dat.

Astfel, prima instanță a argumentat că neîndeplinirea obligației de a solicita avizul conform din partea M.Ap. N. este consecința renunțării recurentului-reclamant la opțiunea exprimată, aspect ce derivă din faptul că deși, prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. x/18.10.2019 a solicitat ca începând cu data de 15.07.2020, data încetării mandatului în funcția de președinte al Judecătoriei Gura Humorului, să își continue activitatea la Curtea Militară de Apel București, prin cererea înregistrată sub nr. x/28.10.2019 a învederat că, în ipoteza în care, prin referatul direcției de specialitate din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii se va constata că nu îndeplinește condițiile legale pentru a funcționa la o instanță militară după încetarea mandatului de președinte, înțelege să renunțe la opțiunea exprimată în legătură cu cererea din data de 18.10.2019, urmând să-și exprime o nouă opțiune în termenul prevăzut de art. 6 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

Or, faptul că Direcția resurse umane și organizare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nu a solicitat avizul conform Ministerului Apărării Naționale în privința recurentului-reclamant, nu poate atrage o culpă a acestei entități atât timp cât în demersul său, recurentul-reclamant a înțeles să renunțe la opțiunea exprimată în legătură cu cererea din data de 18.10.2019 în cazul în care s-ar aprecia că nu îndeplinește condițiile legale pentru a funcționa la o instanță militară după încetarea mandatului de președinte, fără a arăta în mod concret la care condiții se referă.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă.

Prin Hotărârea nr. 1874/26.11.2019 dată de secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă cererea recurentului-reclamant de continuare a activității la Curtea Militară de Apel București începând cu data încetării mandatului în funcția de Președinte al Judecătoriei Gura Humorului pentru lipsa avizului conform al Ministerului Apărării Naționale, prin raportare la prevederile art. 32 și art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Potrivit art. 32 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor: poate fi numită judecător sau procuror militar persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru intrarea în magistratură, cu avizul conform al Ministerului Apărării Naționale privind îndeplinirea condițiilor legale pentru dobândirea calității de ofițer activ în cadrul acestui minister.

Dispozițiile art. 51 alin. (1) din același act normativ prevăd că la expirarea mandatului funcției de conducere, judecătorii sau procurorii pot ocupa, în condițiile prevăzute la art. 48 - 50, o altă funcție de conducere la aceeași instanță sau parchet, în condițiile legii, fie revin pe funcții de execuție la instanțele sau parchetele pe care le-au condus sau de unde provin.

Din conținutul acestor dispoziții legale rezultă că ocuparea unei alte funcții de execuție la încetarea mandatului de conducere poate avea loc numai în condițiile legii.

Față de aceste aspecte, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut instanța de fond că reglementarea cuprinsă la acest articol vizează o situație particulară, și anume aceea a continuării activității după încetarea mandatului de președinte al unei instanțe, însă atâta timp cât legiuitorul nu a prevăzut o derogare expresă de la obținerea avizului conform al Ministerului Apărării Naționale în situația prevăzută de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 modificată și completată, este evident că și în acest caz sunt aplicabile prevederile art. 32 din Legea nr. 303/2004, care condiționează numirea la o instanță militară de existența avizului conform deoarece textul nu face vreo distincție, astfel că obținerea avizului conform este necesară în toate situațiile.

De altfel, Înalta Curte constată că în urma parcurgerii procedurii instituite de dispozițiile art. 32 din Legea nr. 303/2004, recurentul-reclamant a obținut avizul favorabil, conform Raportului nr. J-286 din data de 21.01.2021 din partea Ministerului Apărării Naționale.

În ceea ce privește recursul formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut instanța de fond că, cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 prin raportare la art. 125 alin. (2), art. 1 alin. (4) și art. 1 alin. (5) din Constituție, îndeplinite exigențele art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, în sensul că excepția a fost invocată într-un proces pendinte în fața unei instanțe judecătorești, de către una din părțile cauzei; excepția privește dispoziții dintr-o lege aflată în vigoare, dispoziții ce au legătură cu soluționarea cauzei întrucât privesc normele ce reglementează transferul la instanțelor militare.

În acest context, nu poate fi antamată ipoteza în care Curtea Constituțională va admite excepția ridicată de recurentul-reclamant, având în vedere că analizarea unei eventuale soluții ce ar putea fi pronunțată de CCR și a efectelor acesteia excede analizei condițiilor ce se cer a fi întrunite pentru sesizarea Curții constituționale a României conform art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Referitor la excepția lipsei de interes, Înalta Curte constată că nu pot fi primite criticile formulate de către recurentul-pârât având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ., una dintre cele patru condiții de exercitare a acțiunii civile rezidă în "justificarea unui interes", iar "interesul de a acționa trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual".

Interesul judiciar este o condiție necesară pentru dobândirea calității de parte în proces și se concretizează în folosul material ori moral pe care l-ar putea obține oricare dintre părți de pe urma activității judiciare pe care intenționează să o desfășoare.

Or, în cauza de față, demersul judiciar al recurentului-reclamant este susținut de faptul că acesta a urmărit anularea Hotărârii nr. 1874/26.11.2019 a secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și obținerea continuării activității la Curtea Militară de Apel București, chiar dacă ulterior a solicitat continuarea activității la încetarea mandatului funcției de conducere în cadrul Tribunalului Suceava.

În acest context, nu poate fi primită critica recurentului-pârât conform căreia interesul reclamantului nu ar fi actual deoarece ar fi renunțat la cererea de transfer în cazul emiterii unui referat nefavorabil în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor de funcționare în cadrul instanțelor militare, având în vedere că manifestarea sa de voință nu a produs consecințe juridice, iar interesul pentru anularea Hotărârii nr. 1874/26.11.2019 este actual.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate, iar sentința recurată este legală, fiind pronunțată cu interpretarea corectă a dispozițiilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge ca nefondat atât recursul principal, cât și recursul incident.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 92 din 30 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul incident declarat de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 octombrie 2021.