ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.01.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 465/2022

HOTĂRÂRE
27.01.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 465/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 27 ianuarie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Obiectul litigiului

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâților Registrul Auto Român, autoritate centrală și R.A.R. - Reprezentanța Bihor, la eliberarea cărții de identitate cu mențiunile necesare în vederea înmatriculării, aparținând autoturismului marca x, având număr de identificare x.

1.2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

Prin sentința nr. 771/CA/2021 din 7 octombrie 2021, Tribunalul Bihor, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială, invocată de pârâta Registrul Auto Român și a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Regia Autonomă Registrul Auto Român și Regia Autonomă Registrul Auto Român - Reprezentanța Bihor, în favoarea Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că anterior demarării prezentului litigiu reclamantul A. s-a adresat Registrului Auto Român, în vederea eliberării cărții de identitate a vehiculului, aceeași entitate emițând și adresa nr. x/13.11.2020, apreciată de reclamant ca reprezentând un refuz nejustificat în accepțiunea art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ .

Astfel, raportat la obiectul acțiunii cu care a fost investită, respectiv obligarea unei entități centrale (Registrul Auto Român) la eliberarea cărții de identitate cu mențiunile necesare în vederea înmatriculării, a apreciat că sunt incidențe dispozițiile art. 96 pct. 1 C. proc. civ. coroborat cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului admnistrativ, potrivit cărora "litigiile […] privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale […] se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Prin sentința nr. 154/CA/2021 din 7 decembrie 2021, Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamant în favoarea Tribunalului Bihor.

A constatat existența conflictului negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.

În motivarea soluției, a constatat că, într-adevăr, în cauză a fost citat în calitate de pârât pentru primul termen de judecată din 09.09.2021 doar R.A. - Registrul Auto Român prin Reprezentanța Bihor, la sediul din Oradea, căruia i s-a comunicat și cererea de chemare în judecată. Cu toate acestea, anterior primului termen de judecată, respectiv în data de 02.06.2021, singura parte care a depus întâmpinare în cauză a fost R.A. - Registrul Auto Român, autoritate centrală, cu sediul în București. Raportat la cele expuse, a apreciat că Tribunalul Bihor putea constata că, deși nu a fost citată în cauză autoritatea centrală, în calitate de pârât, lipsa de procedură se acoperă prin depunerea întâmpinării la dosar.

Ca atare, în opinia Curții, primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, menționat de dispozițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., a fost epuizat în data de 09.09.2021, când a fost prezentă reprezentanta reclamantului, iar din partea pârâtului exista întâmpinare la dosar, la care reclamantul a depus răspuns în data de 24.08.2021 .

Raportat la cele expuse, a apreciat că sunt incidente în cauză considerentele și dispozitivul deciziei nr. 31/11.11.2019 (complet RIL), prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ., instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.."

În plus, a reținut și faptul că reclamantul nu solicită anularea adresei nr. x/13.11.2020 emise de R.A. Registrul Auto Român, petitul principal al acțiunii fiind de a fi obligate pârâtele la eliberarea cărții de identitate, cu mențiunile necesare în vederea înmatriculării, pentru autoturismul identificat.

Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (…) se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel" or, în speță, obiectul cererii de chemare în judecată este obligația de a face, nefiind solicitată anularea actului emis de autoritatea centrală.

Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal.

2.1. Argumente de fapt și de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că "există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces."

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență ivit între cele două instanțe, îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza din perspectiva momentului la care necompetența materială a fost invocată de instanța inițial investită, instanțele aflate în conflict exprimând totodată și opinii diferite cu privire la natura juridică a raportului dedus judecății.

Din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, se constată că prin cererea de chemare în judecată reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtelor Regia Autonomă Registrul Auto Român, autoritate centrală și Regia Autonomă Registrul Auto Român - Reprezentanța Bihor, la eliberarea cărții de identitate cu mențiunile necesare în vederea înmatriculării, aparținând autoturismului marca x, având număr de identificare x.

Tribunalul Bihor, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a acordat un prim termen de judecată la 09.09.2021, dată la care a luat act de susținerile reprezentantei reclamantului, în sensul că înțelege să se judece în contradictoriu atât cu Regia Autonomă Registrul Auto Român, autoritate centrală, cât și cu Regia Autonomă Registrul Auto Român - Reprezentanța Bihor.

Constatând că, în cauză, pentru primul termen de judecată a fost citată în calitate de pârâtă doar Regia Autonomă Registrul Auto Român - Reprezentanța Bihor, având în vedere și solicitarea reclamantului de introducere în cauză a Regiei Autonome Registrul Auto Român, a apreciat că nu a fost îndeplinită procedura de citare, motiv pentru care a amânat cauza și a dispus citarea acesteia din urmă, în calitate pârâtă, cu un exemplar al cererii și al înscrisurilor anexate.

La următorul termen din data de 07.10.2021, instanța a pus în discuția părților prezente excepția necompetenței materiale a Tribunalului Bihor, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, invocată de pârâta Registrul Auto Român, excepție pe care a apreciat-o întemeiată, în raport de dispozițiile art. 96 pct. 1 C. proc. civ. coroborat cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului admnistrativ.

Înalta Curte, sesizată cu soluționarea conflictului negativ de competență, reține că potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii."

Totodată, art. 131 alin. (1) C. proc. civ. prevede că "La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu."

Or, având în vedere susținerile reprezentantei reclamantului, care s-au făcut cu respectarea dispozițiilor art. 204 C. proc. civ., Înalta Curte constată că primul termen la care toate părțile au fost legal citate, inclusiv pârâta Regia Autonomă Registrul Auto Român, este cel din data de 07.10.2021, fiind respectat momentul până la care instanța inițial investită (Tribunalul Bihor) putea să invoce necompetența materială, astfel cum permit dispozițiile art. 130 alin. (2) și art. 131 alin. (1) C. proc. civ.

Contrar aprecierilor Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, în sensul că deși nu a fost citată în cauză autoritatea centrală în calitate de pârâtă, lipsa de procedură cu aceasta s-a acoperit prin depunerea întâmpinării la dosar, Înalta Curte constată că la primul termen de judecată din 09.09.2021 procedura de citare nu era legal îndeplinită și că, în mod legal, cu respectarea dispozițiilor art. 153 C. proc. civ., Tribunalul Bihor a amânat judecarea cauzei. Chiar dacă la dosarul cauzei a fost depusă întâmpinare din partea Regiei Autonome Registrul Auto Român, acest act de procedură nu poate acoperi lipsa de procedură, câtă vreme această parte nu a fost citată și nici nu a fost prezentă la primul termen de judecată, fiind nerespectate dispozițiile prevăzute de lege în ceea ce privește obligația instanței de a cita părțile.

În ceea ce privește obiectul cauzei, Înalta Curte observă că deși reclamantul a precizat că nu solicită anularea adresei nr. x/13.11.2020 emise de Regia Autonomă Registrul Auto Român, litigiul dedus judecății a fost determinat de refuzul nejustificat al autorității centrale pârâte (exprimat explicit prin adresa nr. x/13.11.2020) de a soluționa favorabil cererea reclamantului, în sensul eliberării cărții de identitate cu mențiunile necesare în vederea înmatriculării autoturismului marca x, având număr de identificare x și, în consecință, obligarea pârâtelor Registrul Auto Român, autoritate centrală și R.A.R. - Reprezentanța Bihor, la eliberarea cărții de identitate.

Raportat la obiectul litigiului și având în vedere dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "Se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal", cauza de față se întemeiază pe prevederile legii contenciosului administrativ care reprezintă dreptul comun în materie și în temeiul căreia se va determina instanța de contencios administrativ competentă.

Prin urmare, în cauză sunt incidente prevederile art. 96 pct. 1 C. proc. civ. coroborat cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora:

"litigiile […] privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale […] se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Regia Autonomă Registrul Auto Român și Regia Autonomă Registrul Auto Român - Reprezentanța Bihor, în favoarea Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal. Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 ianuarie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-01-31
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 481/2024
Ședința publică din data de 31 ianuarie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judecată
ÎCCJ 2022-11-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5517/2022
Ședința publică din data de 17 noiembrie 2022 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrata la 16 dece
ÎCCJ 2024-01-10
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 58/2024
Ședința publică din data de 10 ianuarie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înre
ÎCCJ 2022-05-25
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3020/2022
Ședința publică din data de 25 mai 2022 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele; I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului Prin cererea de chemare în judecată înregistrată p
ÎCCJ 2023-06-08
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3102/2023
autoritate publică, emitent al actului administrativ considerat nelegal, și o persoană pretins vătămată, reclamantul, persoană juridică de drept public cu sediul în municipiul Oradea, Tribunalul Bihor fiind competent să soluționeze cauza. 2
Sursă