ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 457/2022

Ședința publică din data de 27 ianuarie 2022

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 13.09.2021, contestatorul A. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la despăgubiri în sumă de 30.000.000 milioane de euro.

În cauză intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat următoarele excepții: excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, excepția inadmisibilității acțiunii față de Statul Român - Ministerul Finanțelor Publice, pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 18 și art. 19 din Legea contenciosului administrativ, excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile și excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului Statul Român.

În ceea ce privește excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a considerat că sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a cauzei, în prima instanță, revenind curții de apel, secția de contencios administrativ și fiscal.

În temeiul art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, verificându-și competența materială de soluționare a cauzei, apreciază că, în raport de dispozițiile art. 97 din același act normativ, nu este competentă să soluționeze acțiunea formulată de contestator.

Prin cererea dedusă judecății, contestatorul A. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la despăgubiri în sumă de 30.000.000 milioane de euro invocând, în esență, un abuz din partea autorităților române, o detenție ilegală, tortură, supunerea la rele tratamente și încălcarea dreptului la libertate, precizând că se constituie parte civilă.

În primul rând, Înalta Curte, văzând obiectul și fundamentarea acțiunii introductive formulată de contestator, constată că prezentul litigiu nu se circumscrie sferei contenciosului administrativ, așa cum este definit de legiuitor prin dispozițiile art. 2 lit. f) și art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, deoarece competența instanței de contencios administrativ este una specială, derogatorie de la dreptul comun și care intervine doar în cazurile și condițiile expres și limitativ prevăzute de legiuitor. Or, simpla calitate de autoritate publică a uneia dintre părțile litigiului nu atrage automat aplicarea jurisdicției contenciosului administrativ.

În al doilea rând, Înalta Curte constată că instanța de drept comun competentă să soluționeze prezenta cauză, din punct de vedere al criteriului valoric, este tribunalul.

Competența instanței civile de drept comun este partajată între judecătorii, dacă valoarea cererii evaluabile în bani nu depășește 200.000 RON inclusiv, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ. și tribunale, dacă această valoare este depășită, potrivit art. 95 pct. 1 din același cod.

Prin urmare, suținerile contestatorului în sensul că instanța competentă material să soluționeze fondul cererii este Înalta Curte de Casație și Justiție ținând cont de valoarea indicată (30.000.000 milioane de euro) nu pot fi primite având în vedere dispozițiile exprese cu privire la competența după materie și valoare menționate anterior.

Nici argumentul contestatorului în sensul că cererea trebuie să fie judecată la Înalta Curte de Casație și Justiție ținând cont de faptul că la această instanță a fost condamnat definitiv, prin decizia penală nr. 1835/28.05.2014, la executarea pedepsei cu închisoarea, nu este de natură să atragă o competență specială sau facultativă de soluționare a cauzei.

Pentru considerentele arătate, în baza art. 131 alin. (1), art. 132 alin. (1) și (3) din Noul C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția necompetenței materiale invocată de intimat și va declina competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale invocată de intimat.

Declină competența de soluționare a cererii formulată de A. în contradictoriu cu intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 ianuarie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.