ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5865/2022

Ședința publică din data de 7 decembrie 2022

Asupra prezentei cereri de chemare în judecată;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și justiție, secția contencios administrativ și fiscal la data de 22 aprilie 2021, sub numărul x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând obligarea pârâtei la comunicarea uor date cu caracter personal și acordarea de despăgubiri în cuantum de 250.000 RON, reprezentând daune morale.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la data de 22 mai 2020, pârâta B. a invocat excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și excepția lipsei calității sale procesuale pasive. Totodată, a formulat cerere reconvențională, solicitând daune morale în cuantum de 5.000 RON .

În subsidiar, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată și admiterea cererii reconvenționale.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând, cu prioritate, în condițiile art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte o va admite, pentru următoarele considerente:

Pentru a statua cu privire la competența de soluționare a cauzei, Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 97 C. proc. civ., în conformitate cu care:

"Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

Prin urmare, Înalta Curte, ca regulă, nu are competență materială în soluționarea cauzelor civile în primă instanță.

Potrivit art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrativ persoana care se consideră vătămată într-un drept sau într-un interes legitim prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului ori interesului legitim.

Ipotezele menționate sunt asimilate actelor administrative prin art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Analizând demersul judiciar al reclamantului, Înalta Curte constată că acesta, în realitate, este nemulțumit de modul de soluționare a petiției adresate Agenției Naționale de Integritate la data de 16.03.2021, prin care sesizase o situație ce ar fi putut constitui o posibilă încălcare a regimului juridic al incompatibilităților sau al conflictelor de interese de către o terță persoană.

Răspunsul comunicat reclamantului cu adresa din 18.03.2021 (semnată de către pârâta B., în calitate de inspector de integritate), prin care a fost materializat răspunsul autorității publice, constituie exprimarea explicită a voinței acesteia cu privire la modul de rezolvare a petiției adresate de reclamant, și prin urmare, Înalta Curte constată că se încadrează în prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, fiind un act administrativ asimilat ce poate forma obiect al acțiunii conform art. 8 alin. (1) din aceeași lege.

Este adevărat că reclamantul și-a formulat cererea într-un mod confuz, solicitând "aflarea adresei de domiciliu a pârâtei", dar instanța nu este ținută de sensul literal al termenilor folosiți de parte, fiind îndrituită să califice acțiunea în funcție de scopul real urmărit prin promovarea ei, stabilind, în funcție de natura juridică a cauzei, normele de competență materială și teritorială.

Prin urmare, în raport de prevederile art. 10 alin. (1) teza a din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale se soluționează, în fond, de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.

Față de împrejurarea că reclamantul invocă un pretins refuz nejustificat al unei autorități publice centrale de a-i soluționa cererea, competența în fond aparține curții de apel.

Fiind vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei, sunt aplicabile normele cu caracter general prevăzute de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora " Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său (...)."

Reclamantul A. domiciliază în municipiul Timișoara, județul Timiș, astfel că, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare revine curții de apel în a cărei circumscripție teritorială locuiește reclamantul, respectiv Curtea de Apel Timișoara.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 132 alin. (1) - (3) și art. 135 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată prin întâmpinare.

Declină competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 decembrie 2022.