ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4374/2021

Ședința publică din data de 30 septembrie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la data de 27 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele D.G.R.F.P. București, Administrația Fiscală Contribuabili Mijlocii - D.G.R.F.P. București din cadrul A.N.A.F., Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul A.N.A.F., a formulat acțiune în anulare împotriva Deciziei nr. 6878/06.11.2018, emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, privind suspendarea soluționării contestației formulate de contribuabilul A. împotriva Deciziei nr. x/30.07.2018 de angajare a răspunderii solidare a persoanei fizice A., cu debitoarea insolvabilă societeatea B. S.R.L.

Reclamantul a solicitat admiterea acțiunii și desființarea în tot a Deciziei nr. x/30.07.2018 de angajare a răspunderii solidare și să se dispună soluționarea de către pârâți în procedura administrativă, a contestației formulate de persoana fizică A. împotriva Deciziei nr. x/30.07.2018 de angajare a răspunderii solidare și implicit de a fi reverificate obligațiilor fiscale stabilite prin Decizia de Impunere nr. x/16.02.2017, având în vedere că documentele puse la dispoziție nu au fost avute în vedere de organul de control.

Prin sentința civilă nr. 2555 din 10 aprilie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 07 iunie 2019, sub același număr.

2.1. Prin sentința civilă nr. 1004 pronunțată la 18 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis în parte acțiunea privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele D.G.R.F.P. București, Administrația Fiscală Contribuabili Mijlocii - D.G.R.F.P. București din cadrul A.N.A.F., Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul A.N.A.F.;

- a anulat Decizia de soluționare nr. 6876/06.11.2018 și a obligat pârâta să soluționeze pe fond contestația reclamantului formulată împotriva Deciziei de atragere a răspunderii solidare nr. x/30.07.2018 și a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată.

2.2. Prin încheierea pronunțată la 01 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petenta Agenția Națională de Administrare Fiscală cu privire la sentința civilă nr. 1004/18.12.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimatul A., ca neîntemeiată.

3.1. Împotriva sentinței civile nr. 1004 din 18 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală Contribuabili Mijlocii, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și schimbarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă a învederat, în esență, că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 277 alin. (1) lit. a) și ale art. 279 alin. (5) din Legea nr. 207/2015, având în vedere că a procedat la suspendarea soluționării contestației administrative formulate de intimatul-reclamant împotriva Deciziei de atragere a răspunderii solidare nr. x/30.07.2018, în condițiile în care organele de inspecție fiscală au înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul București sesizarea nr. 38650/15.02.2017, în vederea stabilirii existenței/inexistenței elementelor constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) și f) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Totodată a arătat că potrivit art. 28 alin. (1) din C. proc. pen. decizia privind suspendarea cauzei se impune a fi luată ori de câte ori este vădit că soluția laturii penale a cauzei are o înrâurire hotărâtoare asupra dezlegării pricinii, suspendarea soluționării având natura de a preîntâmpina emiterea unor hotărâri contradictorii.

3.2. Împotriva încheierii din 01 iulie 2020, pronunțată Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate și, în rejudecarea cauzei, admiterea cererii de îndreptare eroare materială, astfel cum a fost formulată.

Recurenta-pârâtă a apreciat că încheierea recurată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 9 alin. (1) din H.G. nr. 520/2013, potrivit cărora Agenția este formată din aparat propriu și structuri subordonate, structura organizatorică a aparatului propriu fiind prevăzută în anexa nr. 1, anexă în care Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor figurează ca structură în cadrul aparatului propriu al Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

A învederat, de asemenea, că reclamantul a chemat în judecată Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și nicidecum Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, aspect care rezultă inclusiv din faptul că sediul indicat în dispozitivul sentinței civile nr. 1004/18.12.2019 în ceea ce o privește pe Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor este în sector 5, București, str. x, adică sediul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Mai mult decât atât, prin sentința civilă nr. 1004/18.12.2019, Curtea de Apel Bucuresti-Sectia a IX-a contencios administrativ și fiscal a obligat "pârata" să soluționeze contestația, deci o singură pârâtă, respectiv Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, singura instituție căreia îi aparținea competența de soluționare a contestației formulată de reclamantul A..

De altfel, competența de soluționare a unei contestații nu poate avea decât o singură instituție, respectiv, în prezenta cauză, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, instituție care nu a contestat calitatea sa procesuală pasivă.

Totodată, a mai arătat că în speță nu au fost citate separat, ca pârâte distincte, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, ci Agenția Națională de Administrare Fiscală-Directia Generală a Contestațiilor, la sediul din București, str. x, sediul A.N.A.F. potrivit dispoziției legale menționate anterior.

În aceste condiții, consideră că precizările reclamantului referitoare la cadrul procesual pasiv au vizat Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și, că, deși prin încheierea de ședință din data de 13 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucuresti-Sectia a IX-a contencios administrativ și fiscal a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.A.F. a rămas fără obiect pentru că nu a fost chemată în calitate de pârâtă A.N.A.F., în dispozitivul sentinței civile nr. 1004/18.12.2019, instanța de fond, dintr-o eroare, a admis în parte acțiunea în contradictoriu și cu Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul A.N.A.F., cu sediul în sector 5, București.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 16 septembrie 2020, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală Contribuabili Mijlocii împotriva sentinței civile nr. 1004 din 18 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat și, pe cale de consecință, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința și încheierea recurate, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală Contribuabili Mijlocii și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu privire la recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală Contribuabili Mijlocii împotriva sentinței atacate, criticile acesteia, subsumate motivului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate.

Potrivit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv nu este incident, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Criticile de nelegalitate, ce se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulate de recurenta-pârâtă privesc chestiunea litigioasă a interpretării și aplicării, de către instanța de fond, a prevederilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, sub aspectul întrunirii condițiilor prevăzute de acest text de lege pentru a se dispune suspendarea procedurii administrative de soluționare a contestației formulate împotriva Deciziei nr. x/30.07.2018 de angajare a răspunderii solidarea lui C. și D. în calitate de foști administratori/asociați unici, E. în calitate de administrator și a reclamantului A. în calitate de manager al debitorului societatea B. S.R.L. în vederea realizării, în tot/parte a creanțelor fiscale, în limita sumei de 5.626.800 RON.

Conform art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Având în vedere că textul de lege instituie o facultate, iar nu o obligație a organului fiscal de a suspenda soluționarea contestației administrative în cazul formulării unei sesizări adresate organelor de cercetare penală, instanța de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei emise în temeiul textului de lege anterior indicat, poate evalua măsura administrativă, inclusiv în ceea ce privește exercitarea dreptului de apreciere al autorității fiscale, prin raportare la definiția excesului de putere, cuprins în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 și la principiul proporționalității.

Raportând aceste considerații de ordin teoretic la criticile de nelegalitate formulate de pârâtă, precum și la înscrisurile existente la dosarul cauzei, Înalta Curte reține că părțile nu au contestat îndeplinirea primei cerințe a textului de lege, organul fiscal competent înaintând Parchetului de pe lângă Tribunalul București sesizarea nr. 38650/15.02.2017 în care s-au înscris constatările din RIF nr. x/15.02.2017 care au stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. x/16.02.2017, ulterior întocmindu-se Decizia de atragere a răspunderii solidare nr. x/30.07.2018, în vederea stabilirii existenței/inexistenței elementelor constitutive al infracțiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) și f) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările și completările ulterioare. Prin urmare, în stabilirea caracterului legal al măsurii suspendării procedurii administrative este relevantă examinarea celei de-a doua condiții prevăzute de art. 277 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală, respectiv existența raportului de interdependență dintre obligațiile bugetare stabilite prin actele administrativ fiscale contestate și stabilirea caracterului infracțional al faptelor imputate reprezentanților societății debitoare, legătură de care depinde soluționarea contestației administrative.

Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corect a nu fi îndeplinită condiția ca rezultatul sesizării penale să aibă o înrâurire hotărâtoare în soluționarea contestației administrative, apreciind, așadar, că organul fiscal poate soluționa contestația reclamantului, chiar în lipsa concluziilor organelor de cercetare penală, în contextul în care Decizia nr. 6876/06.11.2018, contestată în cauză, nu cuprinde o motivare din care să reiasă legătura dintre potențialul caracter penal al faptei și soluția organului administrativ în procedura de soluționare a contestației, în special prin raportare la motivele de nelegalitate indicate de reclamant în cuprinsul contestației nr. x/13.09.2018.

Fără a face aprecieri cu privire la forța probantă a înscrisurilor prezentate de reclamant ori cu privire la argumentele de fapt și de drept invocate în timpul controlului fiscal sau în timpul soluționării prezentului litigiu, în vederea stabilirii vinovăției producerii prejudiciului, Înalta Curte constată că, în condițiile în care controlul derulat de organul fiscal a stabilit anumite elemente factuale, apreciate ca fiind de natură a contura existența prejudiciului și responsabilitatea producerii acestuia, respectiv a procedat la angajarea răspunderii solidare în sarcina reclamantului printr-un act administrativ fiscal ce constituie titlu de creanță, nu se poate susține că organul de soluționare a contestației ar fi în imposibilitate absolută să se pronunțe asupra contestației administrative formulate de reclamant, cu argumentul că ar fi necesar ca, în prealabil, să se stabilească existența sau nu a unei infracțiuni.

Înalta Curte reține că interpretarea prevederilor din legislația națională trebuie făcută într-un mod care să concorde cu garanțiile dreptului la un proces echitabil, consacrat în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în jurisprudența CEDO, cu precădere cu privire la termenul rezonabil în derularea procedurilor administrative și judiciare.

Raportând susținerile recurentei-pârâte la aceste garanții și principii, Înalta Curte le apreciază a fi neîntemeiate, reținând că suspendarea procedurii de soluționare a contestației administrative a avut drept consecință amânarea pe o perioadă consistentă de timp (aproape 3 ani) a dreptului contribuabilului de acces la justiție. Aceasta în condițiile în care, din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, nu rezultă că organele de urmărire penală ar fi întreprins vreun act de cercetare ori ar fi ajuns la o soluție privind existența ori inexistența infracțiunilor ce fac obiectul plângerii formulate de organele fiscale.

Or, aceste împrejurări sunt de natură a afecta drepturile și interesele legitime ale reclamantului, situație ce se impunea a fi remediată prin anularea deciziei atacate și obligarea organului fiscal la soluționarea pe fond a contestației administrative cu care a fost învestit de reclamant, cu atât mai mult cu cât, Înalta Curte constată că nu există niciun impediment pentru organul fiscal de a valorifica rezultatul procesului penal într-o fază ulterioară a procesului civil.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile suspendării soluționării contestației administrative de către organul fiscal competent, reține că hotărârea instanței de fond este dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală.

Pentru considerentele expuse, având în vedere că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală Contribuabili Mijlocii împotriva sentinței civile nr. 1004 din 18 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Cu privire la recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor împotriva încheierii din 01 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, criticile acesteia, subsumate motivului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că, în speță, s-ar putea pune în discuție doar greșita aplicare a dispozițiilor art. 442 din C. proc. civ., care reglementează procedura îndreptării hotărârilor judecătorești.

Potrivit dispozițiilor art. 442 alin. (1) C. proc. civ., "erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere".

Astfel, aceste erori materiale pot viza numele, calitatea și susținerile părților ori pot fi erori de calcul sau orice alte erori materiale, enumerarea cuprinsă în text fiind una exemplificativă.

De asemenea, așa cum s-a reținut și în doctrină, pe calea acestei proceduri nu pot fi îndreptate erori de judecată, finalitate posibilă numai prin intermediul exercitării căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, raportat la textul de lege incident, instanța de fond avea obligația să verifice doar dacă cererea formulată de către recurenta-pârâtă întrunește cerințele de admitere a unei cereri de îndreptare a unor erori materiale strecurate în cuprinsul hotărârilor judecătorești.

Înalta Curte reține că prin cererea de chemare în judecată reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F., D.G.R.F.P. București, Administrația Fiscală Contribuabili Mijlocii - D.G.R.F.P. București din cadrul A.N.A.F., Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul A.N.A.F., acțiune în anulare împotriva Deciziei nr. 6878/06.11.2018, emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Prin întâmpinarea formulată la data de 12 februarie 2019 (fila x din vol. I al dosarului de fond, înregistrat initial pe rolul Tribunalului București) pârâta A.N.A.F. în nume propriu a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Prin cererea depusă la data de 04 aprilie 2019 (fila x din vol. IV al dosarului de fond, înregistrat inițial pe rolul Tribunalului București), cu privire la excepția invocată, reclamantul a precizat că nu înțelege să se judece cu A.N.A.F., ci cu pârâtele D.G.R.F.P. București, Administrația Fiscală Contribuabili Mijlocii - D.G.R.F.P. București din cadrul A.N.A.F., respective Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul A.N.A.F.

Având în vedere că în ședința publică din data de 13 noiembrie 2018, în raport de precizările formulate de reclamant cu privire la cadrul procesual pasiv, instanța de fond a constatat că excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.A.F. a rămas fără obiect pentru că această autoritate nu a fost chemată în judecată în cauză în nume propriu în calitate de pârâtă, iar cu privire la pârâta Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor din cadrul A.N.A.F. nu a fost dispusă nicio măsură, respectiv nu a fost admisă excepția lipsei calității sale procesuale pasive, Înalta Curte apreciază ca fiind legală soluția de respingere a cererii de îndreptare a erorii materiale.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constatând că, în cauză, nu este incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., urmează să respingă recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor împotriva încheierii din 01 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat, în raport de dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală Contribuabili Mijlocii împotriva sentinței civile nr. 1004 din 18 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor împotriva încheierii din 01 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2021.