ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.02.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 849/2022

HOTĂRÂRE
15.02.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 849/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 15 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională De Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională A Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a contestat decizia nr. x/30.07.2018 de angajare a răspunderii solidare, solicitând să se dispună desființarea în tot a actului administrativ fiscal contestat și soluționarea de către pârâți în procedura administrativă, conform normelor de competență legale, a contestației formulate de A. împotriva actelor administrative fiscale Deciziei nr. x/30.07.2018 de angajare a răspunderii solidare si implicit să se dispună reverificarea obligațiilor fiscale stabilite prin Decizia de Impunere nr. x/16.02.2017, având în vedere documentele puse la dispoziție, documente ce nu au fost avute în vedere de organul de control.

Prin sentința civilă nr. 1650/12.03.2019, Tribunalul București a admis excepțiile necompetenței materiale și teritoriale, declinând competența soluționării acțiunii formulate de reclamantul A., în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 184 din data de 16 octombrie 2019, Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea și a anulat Decizia nr. x/30.07.2018 de angajare a răspunderii solidare și decizia 6877/06.11.2018.

Împotriva sentinței civile nr. 181 din data de 16 octombrie 2019 a Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, pârâta a arătat că instanta de fond în mod greșit a reținut faptul că nu a fost dovedită reaua credință și faptul ca nu s-au menționat motivele de fapt care au atras răspunderea solidară a administratorului.

Astfel, din actele depuse la dosar rezultă faptul că nu s-a prezentat nici un reprezentant legal al societății cu documentele financiar contabile în vederea efectuării controlului.

Având în vedere că organele de inspecție fiscală nu au putut intra în posesia documentelor contabile pentru a identifica obiectul tranzacțiilor derulate de societate în perioada verificată dar și documentele în care au fost înscrise tranzacțiile (facturi fiscale, eventuale contracte precum și documente de plată), s-a procedat în conformitate cu prevederile art. 58 alin. (1) si 2 din Legea 207/2015 privind Codul de Procedura fiscală, la solicitarea de informații de la principalii furnizori și clienți ai acesteia.

Astfel. comportamentul reprezentantului societății nu face decât să dovedească reaua credință în speță.

În ceea ce priveste motivarea în fapt a atragerii răspunderii solidare, recurenta arată că nu poate fi de acord cu reținerile instanței de fond întrucât din cuprinsul deciziei anulate reies și sunt dezvoltate pe larg motivele de fapt pentru care a fost atrasă răspunderea solidară a administratorului A..

Din istoricul B. S.R.L. transmis de ONRC rezultă că la data în care a încetat activitatea în cadrul B. S.R.L., a d-lui C. și a d-nei D., respectiv 20.12.2010, în calitatea de administratori, societatea înregistrează obligații fiscale restante în suma totală de 16.794 RON, conform evidenței fiscale (fișa plătitor editată la data de 20.12.2010).

Conform raportului ONRC, domiciliul foștilor administratori/asociati din perioada 25.08.2003 - 20.12.2010, respectiv C. si D. corespunde cu adresa sediului social declarat/domiciliul fiscal al societății.

La data de 21.10.2013 in care A. și-a încetat activitatea în calitate de administrator, societatea înregistrează obligații fiscale restante în sumă totală de 8.404 RON, conform evidentei fiscale (fișa plătitor editată la data de 21.10.2013), iar la data de 25.04.2014 când dl E. și-a încheiat activitatea de administrator, societatea înregistra obligații fiscale în suma totală de 3.447 RON, conform evidenței fiscale (fișa plătitor editată la data de 24.04.2014).

Conform raportului REVISAL la data de 27.07.2018 - dl F. figurează ca a detinut functia de manager cu timp parțial de lucru începând cu 01.02.2011 pana la 08.08.2014, perioada in care societatea a avut ca administratori pe dl A., E. si pe domnul G..

Având în vedere noțiunea de "bună credință" conform art. 12 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală conform careia (...) "Contribuabilul/Plătitorul trebuie să își îndeplinească obligatiile și să își exercite drepturile potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și să declare corect datele șl informatiile privitoare la obligațiile fiscale datorate.(...)" implica obligația ca administratorii/asociatii sau cei care au avut calitatea de manager ai B. S.R.L., să efectueze toate demersurile în vederea unei bune administrări a societății, de a îndeplini toate obligațiile fiscale declarative și de plata a creanțelor fiscale declarate si/sau stabilite conform prevederilor legale de organele cu atribuții de control, de a iniția procedura de insolventa în situația în care s-a constatat insuficiența fondurilor bănești pentru achitarea restantelor la bugetul general consolidat.

Astfel, în spetă sunt aplicabile prevederile art. 25, alin. (2), lit. d) si art. 26 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu pct. 3.5., cap. III, din Ordinul nr. 127/2014 pentru aprobarea instrucțiunilor privind aplicarea procedurii de angajare a răspunderii solidare.

În urma prezentării dosarului de angajare a răspunderii solidare spre analiză și la întrebările puse de inspectorul din cadrul DGRFP București - Administrația Fiscala pentru Contribuabili Mijlocii - Serviciul Insolvabilitate, Răspundere Solidara si Insolventa, dl. A. a formulat răspunsurile cuprinse în Nota explicativă din data de 15.05.2018.

Cu aceasta ocazie dl. A. nu a prezentat alte documente în afara celor existente la dosarul fiscal, urmând ca acestea sa fie depuse ulterior.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul - reclamant A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 6878/06.11.2018 emisă de Direcția generală de soluționare a contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală privind soluționarea contestației formulată împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/30.07.2018; anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare si implicit să se dispună reverificarea obligațiilor fiscale stabilite prin Decizia de Impunere nr. x/16.02.2017.

Curtea de Apel Ploiești a admis cererea dedusă judecății, a anulat Decizia nr. x/30.07.2018 de angajare a răspunderii solidare și decizia 6877/06.11.2018.

Recurenta - pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Prin criticile formulate, recurenta-pârâtă invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 25 alin. (2) lit. d) și art. 26 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu pct. 3.5., cap. III, din Ordinul nr. 127/2014 pentru aprobarea instrucțiunilor privind aplicarea procedurii de angajare a răspunderii solidare.

În cauza de față acest motiv de recurs nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă.

Astfel, în mod corect a reținut prima instanță că organul fiscal nu a depus la dosarul cauzei nicio dovadă privind îndeplinirea de către reclamant a condițiilor art. 25 alin. (2) lit. d) și art. 26 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, care prevăd că pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta administratorii, asociații, acționarii și orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale.

Din cuprinsul acestor dispoziții legale rezultă fără putință de tăgadă faptul că, pentru atragerea răspunderii solidare persoana vizată trebuie să dețină una dintre calitățile prezentate mai sus, precum și exercitarea cu rea-credință a mandatului.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă nu a formulat critici concrete din care să rezulte modul defectuos al interpretării dispozițiilor legale incidente în cauză.

Prin criticile formulate, recurenta-pârâtă susține că o parte din obligațiile fiscale restante la data întocmirii procesului-verbal de insolvabilitate în sumă de 3.557.971 RON RON provin din timpul exercitării mandatului intimatului-reclamant A., precum și faptul că instanța de fond în mod greșit a reținut că nu a fost dovedită reaua credință și că nu au fost menționate motivele de fapt care au atras răspunderea solidară a intimatului - reclamant.

Aceste critici nu pot fi primite având în vedere că Raportul x/16.02.2017 a reținut că societatea nu funcționează la sediul declarat și că nu s-a prezentat niciun reprezentant legal al societății cu documente financiar - contabile în vederea efectuării controlului, însă intimatul - reclamantul a deținut calitatea de administrator al societății B. S.R.L. în perioada 20.12.2010-21.10.2013, neputându-i-se imputa în anul 2018 faptul că societea nu funcționează la sediul declarat. De asemenea, instanța de control judiciar reține că, din Nota explicativă întocmită la data de 15.05.2018, rezultă că intimatul - reclamant s-a prezentat în vederea audierii, la finalul cererii de recurs fiind menționate o parte din răspunsurile date de acesta la întrebările adresate de organul fiscal.

Prin urmare, sunt corecte aspectele reținute de instanța de fond cu privire la obligația organului fiscal de a emite un act motivat atât în fapt, cât și în drept, precum și faptul că recurenta - pârâtă nu a dovedit că intimatul-reclamant ar fi acționat în scopul nedeclarării obligaților fiscale. De asemenea, neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale declarative nu constituie, în sine, o cauză de atragere a răspunderii solidare, cât timp nu s-a dovedit reaua-credință a administratorului în neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale.

Relevant este și faptul că organul fiscal a arătat că la data de 21.10.2013, dată până la care intimatul - reclamant a figurat ca administrator, societatea înregistra obligații fiscale restante în sumă totală de doar 8404 RON, în timp ce intimatului -reclamantul i se impută suma de 5.626.800 RON, fără a arăta în concret de ce această datorie provine din modul în care acesta și-a exercitat atribuțiile în perioada 2010-2013.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința instanței de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., soluția pronunțată fiind temeinică și legală.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., raportate la cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii împotriva sentinței nr. 181 din 16 octombrie 2019 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 februarie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-06-23
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3781/2022
Ședința publică din data de 23 iunie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin contestația înregistrată pe rolul Curți
ÎCCJ 2022-03-02
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1216/2022
Ședința publică din data de 2 martie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judecată, în
ÎCCJ 2023-02-23
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1031/2023
Ședința publică din data de 23 februarie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Giur
ÎCCJ 2021-12-07
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6100/2021
Ședința publică din data de 7 decembrie 2021 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B
ÎCCJ 2018-11-29
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4234/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios
Sursă