ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4305/2021

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a solicitat anularea dispozițiilor literei f) din Formularul F8 (pag. 2) din Anexa 1 la Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții din 12.10.2009, aprobate prin Ordinul nr. 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, care impun condiția ca, la cererea pentru eliberarea autorizației de construire, să fie anexată "dovada înregistrării documentației la Ordinul Arhitecților din România (1 exemplar copie)", precum și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 17/F-CONT din data de 31.01.2020, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respinge excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea cererii, invocate de pârât prin întâmpinare și a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, anulând dispozițiile literei f) din Formularul F8 (pag. 2) din Anexa nr. 1 la Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții din 12.10.2009, aprobate prin Ordinul nr. 839/12.10.2009, emis de Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 17/F-CONT din data de 31.01.2020, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate, iar în rejudecare, respingerea acțiunii formulată de reclamantul A.. În susținerea motivelor de recurs, recurentul-pârât a susținut în esență că instanța de fond a ignorat dispozițiile art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 932/2010 care reglementează obligația autorității publice de a verifica în cadrul procesului de emitere a autorizației de construire, dreptul de semnătură al arhitectului în baza unui document furnizat de filiala teritorială a Ordinului Arhitecților din România. În opinia recurentului-pârât, absența confirmării prin dovada de luare în evidență expune atât beneficiarul/investitorul, cât și autoritatea emitentă a autorizației de construire riscului de a fi înșelată de o persoană care își asumă titlul profesional în mod nelegal, fie de o persoană care nu este de specialitate, dar falsifică o parafă profesionala, fie de un arhitect care, fără drept de semnătură, coordonează, elaborează și semnează documentații tehnice cu încălcarea legii, de către un conductor arhitect care are dreptul să întocmească și să semneze doar proiecte pentru lucrări de importanță redusă sau de un arhitect cu dreptul de semnătură suspendat conform Legii nr. 184/2001 de către organizația mandatată de legiuitor să gestioneze dreptul de semnătură, Ordinul Arhitecților din România. Prin urmare, verificarea de către autoritățile publice centrale sau locale a existenței dovezii de luare în evidență a proiectelor la Ordinul Arhitecților din România este reglementată prin H.G. nr. 932/2010 si nu prin formularul F8 din normele metodologice la Legea nr. 50/1991. În acest context, a arătat că nu se poate invoca nerespectarea normelor de tehnică legislativă instituite de Legea nr. 24/2000, în această situație fiind vorba de oportunitatea integrării unor aspecte din cadrul normativ complex aferent autorizării construcțiilor. Mai mult, simpla eliminare din formularul F8 a dispozițiilor criticate nu va elimina obligația legală stabilită de legiuitor prin H.G. nr. 932/2010.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât A. nu a formulat întâmpinare, ci a depus concluzii scrise în ședința publică de la 29.09.2021 prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Procedura derulată în recurs În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 30 martie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 31 martie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. În ședința publică de la 31.03.2021, s-a depus de către Ordinul Arhitecților din România cerere de intervenție în interesul recurentului-pârât Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, solicitându-se admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată- În motivarea interesului intervenientului, în esență, s-a arătat că intervenientul este singurul organism abilitat să verifice dreptul de semnătură al arhitecților, iar o eventuală anulare a lit. f) din formularul F8 din Anexa 1 la Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 care impune ca, la cererea pentru eliberarea autorizației de construire/desființare, să fie atașată dovada înregistrării documentației la Ordinul Arhitecților din România, ar avea efecte directe asupra modului de îndeplinire a atribuțiilor intervenientului. Or, în opinia intervenientului, această activitate are ca scop tocmai protejarea activității arhitecților din România, deoarece prin limitarea posibilității intervenientului de a controla exercitarea în mod legal a dreptului de semnătură s-ar crea posibilitatea ca terțe persoane, care nu beneficiază de un drept de semnătură valabil, si efectueze acte privind eliberarea autorizațiilor de construire sau să realizeze acte care nu intră în competența legală a acestora. Pe fondul recursului, a reiterat apărările recurentului-pârât, în sensul aplicării eronate a dispozițiilor art. 4, 77, 78 din Legea nr. 24/2000 și ignorarea dispozițiilor art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 932/2010. Prin încheierea dată în ședința publică de la 29.09.2021, Înalta Curte a admis în principiu cererea de intervenție accesorie, reținând îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 61 alin. (3) coroborat cu art. 63 C. proc. civ.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Intimatul-reclamant A. a investit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea dispozițiilor literei f) din Formularul F8 din Anexa nr. 1 la Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții din 12.10.2009, aprobate prin Ordinul nr. 839/12.10.2009, emis de Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței, prin care este impusă condiția ca la cererea pentru emiterea autorizației de construire/desființare să fie anexată "dovada înregistrării documentației la Ordinul Arhitecților din România (1 exemplar copie)". Soluționând cauza, curtea de apel a găsit întemeiate criticile de nelegalitate invocate de intimatul-reclamant, reținând, în esență că dispozițiile criticate stabilesc o condiție suplimentară pentru eliberarea autorizației de construire/desființare și pentru exercitarea dreptului de semnătură al arhitectului, precum și atribuții de control și evidență a lucrărilor arhitecților cu drept de semnătură, în favoarea Ordinului Arhitecților din România, în afara cadrului legal stabilit prin Legea nr. 50/1991, respectiv, prin Legea nr. 184/2001, contrar principiului ierarhiei actelor normative consacrat prin art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Efectuând propria evaluare a materialului probator administrat în cauză pentru a răspunde criticilor formulate, Înalta Curte reține că analizarea legalității actului administrativ cu caracter normativ trebuie să se realizeze cu respectarea principiului ierarhiei actelor normative, prevăzut de dispozițiile art. 4 alin. (3), art. 77 și art. 78 din Legea nr. 24/2000, care presupune obligativitatea conformității actului administrativ cu caracter normativ cu actul normativ cu forță juridică superioară în executarea căruia a fost emis. Astfel, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, "actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă". În plus, art. 77 din Legea nr. 24/2000 mai stabilește și că "Ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ai celorlalte organe ale administrației publice centrale de specialitate sau ale autorităților administrative autonome se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului. În formula introductivă a acestor acte normative vor fi cuprinse toate temeiurile juridice prevăzute la art. 42 alin. (4)". Art. 78 din Legea nr. 24/2000 prevede că "ordinele, instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora". Relevante pentru soluționarea cererii de recurs sunt și prevederile art. 25 din Legea nr. 184/2001 care reglementează atribuția Ordinului Arhitecților din România de a controla dreptul de semnătură al arhitecților. Înalta Curte reține că dispozițiile criticate de intimatul-reclamant - lit. f) din Formularul F8 al Anexei nr. 1 la Norma metodologici de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții din 12.10.2009 au următorul conținut "la cererea pentru eliberarea autorizației de construcție/desființare, se anexează: dovada înregistrării documentației la Ordinul Arhitecților din România (1 exemplar copie)". Pentru analizarea legalității acestor dispoziții prezintă relevanță, atât dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 51/1991, cât și prevederile din Legea nr. 184/2001 care reglementează dreptul de semnătură al arhitecților, precum și dispozițiile art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 932/2010 care instituie obligația autorităților publice centrale și locale de verificare, în vederea emiterii autorizațiilor de construire/desființare, a dreptului de semnătură al arhitecților pentru proiectul respectiv. Înalta Curte reține că, potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 "Documentațiile tehnice - D.T. și proiectele tehnice se elaborează de colective tehnice de specialitate, se însușesc și se semnează de cadre tehnice cu pregătire superioară numai din domeniul arhitecturii, urbanismului, construcțiilor și instalațiilor pentru construcții, astfel: a) de arhitect cu diplomă recunoscută de statut român, pentru proiectarea părții de arhitectură pentru obiective de investiții cuprinse la toate categoriile de importanță a construcțiilor supraterane și a celor subterane; b) de ingineri constructori și de instalații, cu diplomă recunoscută de statul român, pentru părțile de inginerie în domeniile specifice, pentru obiective de investiții cuprinse ta toate categoriile de importanță a construcțiilor supraterane și subterane, precum și la instalațiile aferente acestora; c) de conductor arhitect, urbanist și/sau de subinginer de construcții, cu diplomă recunoscută de statul român, pentru clădiri de importanță redusă și aflate în afara zonelor protejate, stabilite conform legii". De asemenea, conform art. 25 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect "Ordinul Arhitecților din România are următoarele atribuții: ...(e) acordă arhitecților dreptul de semnătură și gestionează Tabloul Național al Aritecților", iar conform alin. (2) "Atribuțiile Ordinului Arhitecților din România privind acordarea dreptului de semnătură nu poate fi exercitată de nicio altă instituție sau asociație profesională". Totodată, prin Norma metodologică 2010 de aplicare a Legii nr. 184/2001 aprobată prin H.G. nr. 932/2010 se statuează că "Autoritățile administrației publice centrale și locale au obligația să verifice, în vederea emiterii autorizațiilor de construire/desființare, în condițiile legii, capacitatea exercitării dreptului de semnătură pe baza documentului prin care filiala teritorială a Ordinului Arhitecților din România din care face parte arhitectul/conductorul arhitect confirmă dreptul de semnătură al acestuia și face dovada luării în evidență a proiectului de arhitectură aferent documentației tehnice pentru autorizarea executării lucrărilor de construire, documentației tehnice pentru autorizarea lucrărilor de demolare, documentației tehnice pentru autorizarea lucrărilor aferente organizării executării lucrărilor, după caz". Analizând dispoziția criticată în acest context normativ, rezultă că aceasta face parte dintr-o hotărâre de Guvern care stabilește în mod expres că autoritatea publică are obligația de a verifica în cadrul procesului de emitere a autorizației de construire dreptul de semnătură al arhitectului în baza unui document furnizat de filiala teritorială a Ordinul Arhitecților din România. Înalta Curte reține că prevederea a cărei legalitate este contestată în prezenta cauză reia obligația autorității publice de a solicita furnizarea unui document din care să rezulte dreptul de semnătură al arhitectului, obligație care este stabilită printr-o Hotărâre de Guvern. Prin urmare, norma criticată este emisă în executarea legii și a hotărârii de Guvern, în sensul punerii în aplicare a obligației stabilită prin art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 932/2010. Contrar celor reținute de instanța de fond, Înalta Curte constată că prevederea criticată nu adaugă o condiție suplimentară pentru eliberarea autorizației de construire/desființare, de vreme ce respectiva condiție este prevăzută într-o hotărâre de guvern, fiind respectat principiul ierarhiei actelor normative. Nici susținerile intimatului-reclamant în sensul că dispoziția contestată restrânge în mod nejustificat dreptul de semnătură al arhitectului și independența acestuia în luarea deciziilor nu pot fi primite, întrucât Legea nr. 50/1991 face distincție între cadrele tehnice cu pregătire superioară din domeniul arhitecturii, Ordinul Arhitecților din România fiind singurul în măsură să verifice la momentul depunerii documentației tehnice dacă arhitectul respectiv are drept de semnătură pentru categoria de lucrări supusă autorizării. Concluzionând asupra aspectelor analizate, dată fiind conformitatea prevederilor lit. f) din Formularul F8 din Anexa 1 la Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 50/1991 cu actele normative cu forță juridică superioară, Înalta Curte va reține legalitatea normei contestate.

Temeiul de drept al soluției pronunțate în recurs Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației împotriva sentinței nr. 17/F-CONT din 31 ianuarie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și rejudecând, va respinge acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrație, ca neîntemeiată. Totodată, va admite cererea de intervenție accesorie formulată de Ordinul Arhitecților din România. PENTRU ACESTE MOTIVE,