Decizia nr. 4187/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamantul A., judecător în cadrul Curții de Apel București, a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând anularea Hotărârii nr. 254/27.06.2018 emise de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și obligarea acestuia să soluționeze pe fond sesizarea înregistrată sub nr. x/13.06.2017.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 17/CA din 25 ianuarie 2019, a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Consiliul Superior al Magistraturii, a dispus anularea Hotărârii nr. 254/27 06 2018 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și a obligat CNCD la soluționarea, pe fond, a cererii înregistrată sub nr. x/13 06 2017.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării au declarat recurs. I. Consiliul Superior al Magistraturii prin motivele de recurs formulate, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susține că instanța de fond în mod greșit a reținut că reclamantul nu a invocat chestiuni ce ar putea fi considerate discriminatorii care să derive din prevederi normative legale sau regulamentare și nici aspecte care să privească propriu-zis aplicarea și/sau interpretarea unor dispoziții normative, ci faptul că, în legătură cu organizarea și desfășurarea concursului de promovare la Înalta Curte de Casație și Justiție la care s-a înscris, în aplicarea acelorași dispoziții normative, i s-a aplicat, fără nici o justificare obiectivă, un tratament diferit, discriminatoriu, față de cel puțin un alt participant la același concurs ori un tratament discriminatoriu prin aplicarea unor criterii diferite de apreciere față de cele avute în vedere în cazul altor candidați, criterii care nu se regăsesc în lege sau în regulament. Recurentul mai precizează că sesizarea reclamantului vizează o situație care decurge din modalitatea de desfășurare a concursului și de punctare a candidaților la concursul pentru promovarea în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, aspecte care sunt reglementate prin Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 74/2012, cu modificările și completările ulterioare. În acest context, pretinsul tratament discriminatoriu invocat se raportează, de fapt, la prevederile unor acte normative, astfel încât nu se poate determina o eventuală incidență a unui comportament de natura celor reglementate de prevederile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată. Prin urmare, recurentul consideră că instanța de fond a aplicat greșit normele de drept material incidente în cauză și a constatat în mod greșit că discriminarea invocată de reclamant nu este echivalentă cu o problemă de interpretare și aplicare a legii, atribut exclusiv al instanței de judecată. II. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că prin hotărârea anulată de instanța de fond, CNCD prin Colegiul director, a admis excepția de necompetență materială în ce privește interpretarea și aplicarea legii, reținând că, în raport de jurisprudența CEDO în ceea ce privește art. 14, privind interzicerea discriminării, ipoteza generică de tratament diferit ia naștere prin efectul interpretării de către CSM a legislației aplicabilă desfășurării concursului și se materializează prin aplicarea acestei interpretări și în cazul intimatului-reclamant. Or, în exercitarea competențelor sale determinate de prevederile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, CNCD nu se poate pronunța asupra unor aspecte de legalitate/temeinicie a unor interpretări/aplicări făcute de CSM a actelor normative aplicabile desfășurării concursului. Se mai susține că C.N.C.D. nu se poate subroga instanțelor de judecată pentru a face aprecieri în legătură cu aspectele de fond ale petiției care decurg din modalitatea de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale precum și consecințele juridice ce decurg dintr-o asemenea interpretare/aplicare. Prin urmare, nu este de competența CNCD de a tranșa aspect de aplicare și interpretare a legii, care au consecințe vătămătoare, discriminatorii, dar care reprezintă în fapt litigii (în cazul de față de o posibilă interpretare/aplicare eronată a legislației aplicabilă desfășurării concursului de promovare în funcție de judecător la ÎCCJ) ce sunt de competența instanțelor judecătorești. Din întreg materialul probator administrat în cauză a rezultat că handicapul, rasa, naționalitatea, etnia, limba, religia, categoria socială, convingerile, sex, orientarea sexuală, vârsta, apartenența la o categorie defavorizată sau orice alt criteriu al reclamantului nu au avut niciun fel de relevanță în cauză, motivul depunctării la concursul privind promovarea în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție fiind "posibila interpretare eronată a unor prevederi legale" de către reclamatul de discriminare. Recurentul mai subliniază că acele comportamente considerate discriminatorii și care sunt sancționabile contravențional nu pot fi echivalate sau asimilate cu situațiile ce implică modificarea, completarea, respectiv adoptarea unor prevederi legale de către legiuitor și subsecvent modalitatea de interpretare și aplicare corectă a acestora, în cauză interpretarea și aplicarea legilor 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Legea nr. 317/20074 privind CSM și/sau Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare în funcția de judecător la ÎCCJ. În susținerea recursurilor sunt redate texte de lege incidente pricinii, practică judiciară, precum și decizii pronunțate de Curtea Constituțională.

Apărările formulate în cauză Intimatul A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate, susținând că soluția CNCD în ce privește petiția pe care a formulat-o și considerentele pe care se întemeiază sunt nelegale, în esență, în raport de obiectul solicitării, actul emis de pârâtul CNCD echivalând cu refuzul de a soluționa o cerere adresată unui organism cu activitate administrativ jurisdicțională învestit cu atribuții speciale în conformitate cu prevederile O.G. nr. 137/2000, așa cum a apreciat și Curtea de Apel Constanța. Intimatul mai susține că atât în cererea adresată Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, cât și în memoriul depus ca răspuns la aspectele invocate de CSM prin punctul de vedere comunicat CNCD, nu a invocat chestiuni ce ar putea fi considerate discriminatorii care să derive din prevederi normative legale sau regulamentare și nici aspecte care să privească propriu-zis aplicarea și/sau interpretarea unor dispoziții normative, ci faptul că, în legătura cu organizarea și desfășurarea concursului de promovare la Înalta Curte de Casație și Justiție la care s-a înscris, în executarea acelorași dispoziții normative, i s-a aplicat, fără nici o justificare obiectivă, un tratament diferit, discriminatoriu, față de cel puțin un alt participant la același concurs ori un tratament discriminatoriu prin aplicarea unor criterii diferite de apreciere față de cele avute în vedere în cazul altor candidați, criterii care nu se regăsesc în lege sau în regulament. În opinia intimatului, hotărârea nr. 254/27.06.2018 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nesocotește competența acestei autorități, prevăzută de O.G. nr. 137/2000 republicată, iar excepția necompetenței materiale a CNCD, invocată de CSM, este neîntemeiată și trebuia să fie respinsă în acest sens. Petiția adresată Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, limitele argumentelor invocate și ale explicațiilor și precizărilor formulate expres intră în sfera atribuțiilor CNCD, aceasta fiind rațiunea pentru care a fost înființat prin O.G. nr. 137/2000, aspectele învederate trebuind să fie analizate în fond de Consiliu. Se mai susține că instanța de fond în mod temeinic și legal a reținut că "hotărârea contestată în prezenta cauză apare în vădită contradicție cu practica Consiliului cu privire la chestiuni similare cercetate cu alte ocazii, așa cum rezultă din hotărârile depuse de reclamant atașat cererii de chemare în judecată." Prin urmare, intimatul consideră că toate aspectele pe fondul discriminării invocate de recurentul Consiliul Superior al Magistraturii sunt inutile, cel puțin pentru această fază procesuală, în raport de obligarea recurentului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării să soluționeze pe fond sesizarea înregistrată sub nr. x/13.06.2017. De asemenea, intimatul mai subliniază faptul că practica judiciară invocată de recurenți nu are legătură cu prezenta cauză.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt fondate. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Hotărârea nr. 254/27 06 2018, recurentul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a admis excepția de necompetență invocată de recurentul Consiliul Superior al Magistraturii și a lăsat nesoluționată cererea reclamantului înregistrată sub nr. x/13 06 2017. În considerentele hotărârii atacate, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a reținut că jurisdicția pe care o exercită în conformitate cu prevederile O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, este o jurisdicție care se bazează pe principiul independenței organului care emite actul față de părțile în litigiu, cu asigurarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare. Înalta Curte constată că, în cauză, recurentul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în mod corect a reținut faptul că acele comportamente considerate discriminatorii nu pot fi echivalate sau asimilate cu procesul legislativ ce implică adoptarea, completarea sau abrogarea unor prevederi legale de către legiuitor, Parlamentul României sau Guvernul și nici modului de interpretare și aplicare a legii de către organele statului. Relativ la "obiectul petiției", în mod temeinic a considerat că fapta de discriminare invocată de petent este echivalentă cu o problemă de interpretare și aplicare a legii, atribut exclusiv al instanțelor de judecată. Sesizarea privește o situație care decurge din modalitatea de desfășurare și punctare a candidaților la concursul pentru promovarea în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, aspecte reglementate prin legea 303/2004 și prin Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 74/2012. Astfel, prin Hotărârea nr. 1558/15.12.2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat organizarea concursului de promovare în funcția de judecător la înalta Curte de Casație și Justiție, în perioada 3 ianuarie -31 mai 2017. Intimatul a participat la respectivul concurs, candidând pentru posturile vacante din cadrul secției de contencios administrativ și fiscal a instanței supreme. Înalta Curte constată că intimatul, deși își desfășoară activitatea ca judecător la Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a înscris la concursul pentru promovarea la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, secție diferită ca specializare în raport cu cea la care funcționează. Niciun alt candidat nu s-a aflat într-o situație similară cu cea a intimatului, respectiv de a se înscrie la concursul pentru promovare la instanța supremă la o secție având altă specializare decât cea la care își desfășoară activitatea. La proba constând în evaluarea lucrărilor candidaților, intimatul, având codul de candidat 1050, a obținut 31,5 puncte, iar la proba interviului a obținut 11,93 puncte, fiind declarat respins. În cadrul raportului de evaluare întocmit pe baza actelor depuse de candidat sau care privesc activitatea acestuia, la criteriul "coerență în exprimare", comisia de evaluare a acordat intimatului 9 puncte reținând, pe de o parte, că în hotărârile supuse evaluării exprimarea este coerentă și elaborată, termenii juridici fiind adecvat utilizați pentru materiile în care au fost pronunțate (dreptul muncii și al asigurărilor sociale, drept civil - o hotărâre, drept penal - o hotărâre), iar, pe de altă parte, că nepronunțarea hotărârilor judecătorești în materia contenciosului administrativ nu permite Comisiei de evaluare să verifice măsura în care candidatul stăpânește noțiunile juridice proprii specializării pentru care candidează. La criteriul "argumentație din punctul de vedere al clarității și logicii", au fost acordate 8 puncte intimatului, Comisia de evaluare arătând că nu există elemente care să permită evaluarea nivelului de conceptualizare și valorificare jurisprudențială a instituțiilor juridice cu care operează contenciosul administrativ și fiscal, care constituie obiectul de activitate al secției pentru care candidatul s-a înscris la concurs. Doar în hotărârea nr. 7, trimisă de colegiul de conducere al curții de apel, a reținut Comisia de evaluare că sunt analizate elemente ale unui raport juridic fiscal în soluționarea unui conflict negativ de competență. Totodată, Comisia de evaluare a observat că cele mai multe hotărâri supuse evaluării au fost pronunțate în litigii având ca obiect: contestații împotriva unor dispoziții de concediere, drepturi salariate, nulitatea contractului colectiv de muncă, stabilirea sau recalcularea pensiilor de asigurări sociale și antrenarea răspunderii patrimoniale a salariaților. Prin Hotărârea nr. 645/12.06.2017, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a validat rezultatele concursului de promovare în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, în perioada 3 ianuarie - 31 mai 2017. Prin petiția nr. 3168/13.06.2017 adresată Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, intimatul a solicitat să se constate și să fie sancționate faptele discriminatorii decurgând din depunctarea sa la proba constând în "evaluarea hotărârilor judecătorești" și la proba interviului din cadrul concursului de promovare la Înalta Curte de Casație și Justiție, organizat în perioada 3 ianuarie-31 mai 2017. Prin Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 254/27.06.2018, ce face obiectul cauzei de față, s-a admis excepția necompetenței materiale. Înalta Curte apreciază că în mod corect a apreciat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării că nu se poate subroga instanțelor de judecată pentru a face aprecieri în legătură cu aspectele de fond ale petiției care decurg din modalitatea de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale, precum și consecințele juridice ce decurg dintr-o asemenea interpretare. În acest sens fiind practica constată a Curții Constituționale care a statuat că modalitatea de interpretare și aplicare a legii este atributul suveran al instanțelor judecătorești în opera de înfăptuire a justiției, iar controlul acestei interpretări se realizează prin exercitarea căilor de atac. Situația invocată, în cauză, pune în discuție drepturile subiective ale intimatului-reclamant în strânsă legătură cu interpretarea, implicit aplicarea unor noțiuni care sunt reglementate de legiuitorul național prin acte normative speciale precum și modalitatea de desfășurare a concursului de promovare în funcție de judecător la ÎCCJ. Înalta Curte reține că nimeni nu poate invoca principiul nediscriminării pentru a obține un anumit tratament, cu încălcarea legii. Dimpotrivă, în fiecare litigiu, reclamantul va trebui să probeze legalitatea și temeinicia cererii sale, ce nu se poate baza pe invocarea discriminării sau a egalității de tratament, ci pe argument de interpretare și aplicare corectă a legii, atribut suveran al instanțelor judecătorești în opera de înfăptuire a justiției așa cum a statuat Curtea Constituțională. Interpretarea și aplicarea corectă a legii reprezintă un scop legitim, în raport cu care nu se poate reține existența unui tratament discriminatoriu în căzul în care tratamentul mai puțin favorabil este rezultatul unei posibile interpretări/aplicări eronate de către CSM a legislației aplicabilă desfășurării concursului de promovare în funcție de judecător la ÎCCJ. Înalta Curte apreciază că în cauză nu există un tratament diferențiat aplicat părții, în raport cu ceilalți candidați la concursul de promovare în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, de natură să restrângă dreptul de a promova al intimatului-reclamant. În lumina dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000, republicată, discriminarea poate fi invocată numai în raport de anumite situații identice, similare sau analoage în care se află două sau mai multe persoane. În același sens sunt și prevederile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Așa cum s-a statuat și în jurisprudența Curții Constituționale, în concordanță cu cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, principiul constituțional al egalității în drepturi, presupune identitate de soluții numai pentru situații identice, acest principiu neopunându-se Ia stabilirea unor soluții diferite pentru persoane aflate în situații distincte. Însă, intimatul-reclamant nu s-a aflat într-o situație similară niciunuia dintre ceilalți candidați în cadrul aceluiași concurs de promovare, respectiv de a se înscrie la concursul pentru promovare la o secție având altă specializare decât cea la care își desfășoară activitatea. Așa cum a reținut Curtea Constituțională în Decizia nr. 997/2008, adoptarea unor hotărâri de către Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării prin care s-ar constata existența unor situații discriminatorii ce își au izvorul direct în conținutul unor norme legale, ar pune în discuție legitimitatea acestui organ de a interfera în competențele legislativului, prin înlăturarea aplicabilității unor acte normative și instituirea aplicării altora, fiind deci încălcat principiul separației puterilor în stat. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că plângerea formulată de intimatul-reclamant nu este de competența materială a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în raport cu atribuțiile acestuia stabilite de art. 20 din O.G. nr. 137/2000, republicată. În consecință, Înalta Curte constată că, în cauză, criticile formulate de recurenți sunt fondate, judecătorul fondului apreciind în mod greșit starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată fiind susceptibilă de criticile formulate, aceasta fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale aplicabile cauzei. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile recurenților sunt întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, motiv pentru care o va casa și, pe cale de consecință, va respinge acțiunea reclamantului.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa sentința atacată, și, rejudecând, va respinge acțiunea reclamantului A., ca neîntemeiată. Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga intimatul-reclamant la plata sumei de 100 RON, reprezentând taxă de timbru, către recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii.