ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4186/2021

Ședința publică din data de 24 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministrul Justiției, anularea Ordinului ministrului justiției nr. 3022/c/30.07.2018 de aplicare a sancțiunii disciplinare prevăzute de art. 70 lit. a) din Legea nr. 293/2004, anularea referatului comisiei de disciplină a funcționarilor publici cu statut special din Ministerul Justiției, cu nr. x/20.08.2018 și radierea sancțiunii aplicate și efectuarea operațiunilor corespunzătoare în dosarul profesional.

Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 45/2019 din 19 aprilie 2019, a admis acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministrul Justiției și a dispus anularea Ordinului Ministrului Justiției nr. 3022/C/30.07.2018.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că sentința este nelegală, instanța de fond, ignorând dispozițiile art. 73 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special și art. 109 din Legea nr. 188/1999, a pronunțat o hotărâre cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe.

În raport de textul art. 109 din. Legea nr. 188/2000, competența de soluționare a prezentei cauze având ca obiect un raport de serviciu al unui funcționar public cu statut special revenea secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Bacău și nicidecum Curții de Apel Bacău.

În ceea ce privește intervenția prescripției dreptului de a aplica sancțiunea disciplinară, prin Nota de constatare nr. x/02.05.2018 a fost reținută abaterea disciplinară prevăzută la art. 69 lit. b) din Legea nr. 293/2004, însă vizând acțiuni săvârșite în perioada 2015-2017.

Conform dispozițiilor art. 71 alin. (4) din Legea nr. 293/2004 "Sancțiunea disciplinară se aplică în maximum 90 de zile calendaristice de la sesizarea abaterii, dar nu mai târziu de un an de la data comiterii faptei."

După cum se poate observa, aplicarea sancțiunii disciplinare are în vedere respectarea a 2 momente:

a) 90 zile de la data sesizării faptei, respectiv de la data de 03.05.2018;

b) 1 an de la data comiterii faptelor, respectiv 2015-2017.

În opinia recurentului, termenul de 90 zile a fost pe deplin respectat având în vedere că actul administrativ de sancționare a fost emis în data de 30.07.2018. Al doilea termen, respectiv cel de 1 an se raportează la data comiterii faptelor, respectiv 2015-2017 ceea ce parțial se verifică, așa încât OMJ nr. 3022/C/30.07.2018 nu este afectat de vicii de legalitate.

Cu privire la nelegalitatea OMJ nr. 3022/C/30. O7.2O18 reținută de instanța de fond ca urmare a încălcării caracterului obligatoriu al Deciziei definitive a Curții Constituționale a României nr. 803/2015, prin decizia invocată a fost declarat neconstituțional art. 74 alin. (2) din Legea nr. 293/3004 care dispune "Modul de organizare și desfășurare a activității comisiilor de disciplină se stabilește prin ordin al ministrului justiției" și nu procedura ca atare.

Declararea neconstituționalității art. 74 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 nu are efectul înlăturării răspunderii disciplinare a funcționarilor publici cu statut special atâta timp cât faptele ce constituie abateri disciplinare, sancțiunile disciplinare, procedura de aplicare a sancțiunilor, modalitatea de constituire a comisiilor de disciplină sunt reglementate expres la nivel de lege, aceste dispoziții neputând fi golite de substanță. Instanța de fond a omis a observa că OMJ nr. 18607C/2018 și OMJ nr. 1601/C/2013 privind constituirea comisiilor de disciplină a funcționarilor publici cu statut special din cadrul Ministerului Justiției au fost emise tocmai în considerarea Deciziei nr. 891/20l5 a Curții Constituționale și în temeiul art. 74 alin. (1) din Legea nr. 293/2004 fiind reglementate numai aspecte ce țin de componență si enumerate limitativ activitățile aferente acesteia.

În opinia recurentului, declararea neconstituțională a dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 și nereglementarea prin lege organică a aspectelor enunțate în paragraful 16 al Deciziei Curții Constituționale nr. 803/2015 nu creează un vid legislativ de natură să blocheze angajarea răspunderii disciplinare și să lipsească de efecte procedurile de cercetare prealabile realizate.

În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară, precum și decizii pronunțate de Curtea Constituțională.

Intimata A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanta A. are calitatea de comisar șef de penitenciare, director al Penitenciarului - Spital Târgu Ocna din Administrația Națională a Penitenciarelor.

Prin Ordinul nr. 3022/C din 30.07.2018, pârâtul a aplicat reclamantei sancțiunea disciplinară " mustrare scrisă" prevăzută de dispozițiile art. 70 lit. a) din Legea nr. 293/2004 pentru săvârșirea abaterilor disciplinare neglijență și superficialitate manifestate în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, a dispozițiilor legale sau a celor primite de la șefii ierarhici ori de la autoritățile anume abilitate de lege, reglementate de art. 69 lit. b) din Legea nr. 293/2004.

Emiterea Ordinului a avut la bază nota de informare nr. x/23.07.2018 a președintelui Comisiei de disciplină a funcționarilor publici cu statut special din Ministerul Justiției, Referatul privind rezultatul activității de cercetare nr. x/20.08.2018 al Comisiei de disciplină a funcționarilor publici cu statut special din Ministerul Justiției, precum și Nota de constatare nr. x/2.05.2018.

Prin Nota de constatare nr. x/2.05.2018 emisă de către Direcția Inspecție Penitenciară încheiată cu ocazia controlului tematic efectuat conform Deciziei nr. 342/31.01.2018 s-au dispus măsuri privind sesizarea comisiei de disciplină împotriva reclamantei pentru neglijență și superficialitate în îndeplinirea sarcinilor de serviciu conform art. 69 lit. b) din Legea nr. 293/2004, deoarece în perioada 2015-2017 a încheiat contracte de prestări servicii medicale (contractele nr. x/15.12.2015, nr. y/31.12.2015 și nr. 16791/31.01.2017) cu un medic în specialitatea boli infecțioase, fără a fi necesar și oportun și fără ca în statul de organizare al Penitenciarului Spital Târgu Ocna să existe secție/compartiment/cabinet de boli infecțioase.

S-a mai arătat că în anul 2017 a încheiat cu CASA OPSNAJ contract de furnizare servicii medicale pentru cabinetul de Boli infecțioase, care a fost avizat de Ministerul Sănătății cu toate că această structură nu era aprobată prin Ordin al Ministrului Justiției contrar dispozițiilor art. 172 alin. (7) din Legea nr. 95/2006.

Prin adresa nr. x/3.05.2018 comisarul șef de penitenciare a sesizat Comisia de disciplină din cadrul Ministerului Justiției.

Prin Referatul privind rezultatul activității de cercetare nr. MJ 39725/2018/4.05.2018, Comisia de disciplină a funcționarilor publici cu statut special din Ministerul Justiției a propus pentru reclamantă sancțiunea disciplinară "mustrare scrisă".

Prin Nota de informare nr. x/23.07.2018 președintele Comisiei de disciplină a funcționarilor publici cu statut special din Ministerul Justiției a înaintat Ministrului Justiției propunerea de sancționare disciplinară a reclamantei.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte reține că acesta este neîntemeiat și nu poate fi primit.

Raporturile de serviciu ale funcționarilor publici cu statut special din cadrul administrației penitenciare sunt reglementate prin lege specială, respectiv Legea nr. 293/2004. În cuprinsul acestei legii, la art. 53 alin. (1) și (2) este prevăzut, pe de-o parte, dreptul la stabilitatea raporturilor de serviciu, iar pe de altă parte, posibilitatea de a modifica raporturile de serviciu numai în cazurile si" în condițiile reglementate de aceasta lege.

Obiectul litigiului îl reprezintă anularea Ordinului ministrului justiției nr. 3022/c/30.07.2018 de aplicare a sancțiunii disciplinare prevăzute de art. 70 lit. a) din Legea nr. 293/2004, anularea referatului comisiei de disciplină a funcționarilor publici cu statut special din Ministerul Justiției, cu nr. x/20.08.2018 și radierea sancțiunii aplicate și efectuarea operațiunilor corespunzătoare în dosarul profesional.

De asemenea, Înalta Curte constată că recurentul nu a invocat necompetența instanței de fond, astfel că aceasta nu mai poate fi invocată în fața instanței de recurs, având în vedere dispozițiile art. 130 alin. (2) și art. 131 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce privește prescripția dreptului de a aplica sancțiuni disciplinare, Înalta Curte constată că actul de sesizare se refera la fapte pretinse ca abateri disciplinare din anul 2015, 2016, ianuarie 2017, pentru care a interveni prescripția dreptului de a propune și aplica o sancțiune disciplinară.

Potrivit art. 71 alin. (4) din Legea 293 din 2004: "Sancțiunea disciplinară se aplică în maximum 90 de zile calendaristice de la sesizarea abaterii, dar nu mai târziu de un an de la data comiterii faptei".

Înalta Curte, având în vedere data comiterii faptelor imputate reclamantei, astfel cum au fost descrise și reținute prin Nota de constatare nr. x/2.05.2018, apreciază că instanța de fond în mod corect a constatat ca fiind întemeiată apărarea cu privire la intervenirea prescripției aplicării sancțiunii, deoarece de la data săvârșirii prezumtivelor fapte și până la data aplicării sancțiunii a trecut mai mult de un an.

De altfel, în cuprinsul Notei de constatare nr. x/2.05.2018 s-a arătat pentru fiecare dintre aspectele verificate și confirmate că nu mai poate fi angajată răspunderea disciplinară, termenul de decădere de un an fiind depășit.

În raport cu cel reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției prin Ministrul Justiției împotriva sentinței civile nr. 45/2019 din 19 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 septembrie 2021.