ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4183/2021

Cererea de chemare în judecată Prin cererea formulată, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea Deciziei nr. 16623/28.08.2018, în ceea ce privește cuantumul sumei admisă ca despăgubire și obligarea pârâtului la plata sumei de 4.912,60 RON, la care urmează a se aplica dobânda legală penalizatoare începând cu data de 28.08.2018 și până la data plății efective, conform dispozițiilor O.G. nr. 13/2011.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 594 din 18 februarie 2019, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat în parte Decizia nr. 16623/28.08.2018 și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a diferenței de dobândă legală aferentă debitului principal, calculată de la data de 12.11.2015 până la data de 16.02.2017, fără aplicarea diminuării de 20% prevăzută de art. 3 din Ordinul 11/2013.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond atât reclamanta A. S.R.L. cât și pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților au declarat recurs. I. Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, în motivele de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., susține că instanța de judecată a interpretat greșit legislația aplicabilă în cauză. Soluția instanței este contradictorie, neexistând o analiză temeinică a contestației și în principal a corectitudinii solicitărilor intimatei-reclamante. Instanța reține în prima parte a motivării hotărârii că prin cererea de plată adresată pârâtului FGA reclamanta a solicitat achitarea despăgubirilor, a sumei reprezentând cheltuieli de judecată și a sumei în cuantum de 9.300 RON dobânda legală calculată de la data de 12.11.2015 până la data deschiderii procedurii falimentului S.C. B. (16.02.2017). În realitate, prin cererea de plată, petenta a solicitat plata sumei de 75.526 RON, stabilită prin sentința civilă nr. 753/2017, sentința care prevedea că data de referință a calcului dobânzii este data de 12.11.2015 până la achitarea efectivă a debitului. Astfel, situația reținută de instanța are în vedere o ipostază greșită a solicitărilor formulate în cauză, fapt ce conduce și la o interpretare greșită a dispozițiilor legale. După cum lesne se poate observa, nici cuantumul și nici modalitatea (care este stabilită de lege) de calcul nu au fost stabilite prin hotărârea pronunțată în cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/2016 al Judecătoriei Craiova. În mod corect, FGA a considerat că se impune diminuarea dobânzii legale cu 20% fiind aplicabile dispozițiile art. 3 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală in relațiile dintre profesioniști, FGA neputând fi asimilată cu o întreprindere cu scop lucrativ. În cuprinsul hotărârii recurate, instanța face referiri la Ordinul nr. 11 din 13 martie 2013 care privește aprobarea Regulamentului pentru autorizarea electricienilor, verificatorilor de proiecte, responsabililor tehnici cu execuția, precum și a experților tehnici de calitate și extrajudiciari în domeniul instalațiilor electrice. Admițând că este vorba, despre o eroare materială, fiind vorba despre Ordonanța nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligațiile bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, instanța de judecată considerând nelegală ajustarea de 20% a ratei dobânzii, reține în mod cu totul eronat, pe de-o parte pentru faptul că fost stabilit deja prin hotărâre judecătorească, pe de altă parte pentru că hotărârea a fost dată în contradictoriu cu asigurătorul B. S.A., aceasta fiind o întreprindere cu scop lucrativ în sensul prevederilor Noului C. civ. Mai mult, prima instanță interpretează într-o manieră proprie dispozițiile Legii 213/2015, arătând că nu pot fi relevante trimiterile din actul administrativ la dispozițiile art. 1, 2 pct. 1 și art. 3 din Legea 213/2015 întrucât: "reclamanta nu solicita sancționarea FGA cu plata beneficiului nerealizat prin neexecutarea unei obligații de plată, ci solicită FGA executarea unei hotărâri judecătorești prin care asigurătorul CASCO a fost sancționat cu suportarea beneficiului nerealizat." Această teză susținută de către judecătorul fondului, nu poate fi primită, întrucât FGA nu poate fi confundat cu un organ de executare, rolul său fiind clar delimitat de prevederile Legii 213/2015 și a Normei 16/2015. FGA garantează plata de indemnizații/despăgubiri și nu executarea hotărârilor judecătorești. Sentința pronunțată în dosarul nr. x/23.01.2017 soluționat de Judecătoria Craiova stabilește despăgubirile ce trebuie acordate petentei și o dobândă legală calculată de la data de 12.11.2015-data formulării notificării deschiderii dosarului de daună- până la data efectuării plății. În dispozitiv, precum și în cuprinsul hotărârii neexistând precizări cu privire la modalitatea de calcul a dobânzii, întrucât aceasta decurge din lege. Recurentul mai susține că nu este un organ de executare, ci doar o schemă de garantare ce vine în sprijinul asiguraților păgubiți ca urmare a intrării în faliment a societății de asigurare. 2. Recurenta-reclamantă A. S.R.L. în motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. precizează că deși instanța a reținut că debitorul B. are calitate de întreprindere în scop lucrativ, și raportat la calitatea acestuia se analizează dobânda legală penalizatoare ce se datorează raportat la dispozițiile O.G. nr. 13/2011, cu toate acestea instanța a respins acțiunea cu privire la obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare pentru raporturi între profesioniști, încălcându-se astfel dispozițiile art. 3 alin. (2) 1 din O.G. nr. 13/2011, potrivit cărora:" în raporturile dintre profesioniști ... dobânda legală penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 8 puncte procentuale." FGA, în decizia contestată a procedat la calculul dobânzii legale penalizatoare ca fiind 5.484,95 RON (adică dobânda penalizatoare standard) la care a aplicat o diminuare de 20%, rezultând o sumă de 4.387,96 RON, sumă pe care a și achitat-o. Însă, raportat la calitatea de profesioniști a reclamantei și a B., suma ce trebuia achitată era de 9.300,56 RON. Cuantumul dobânzii legale penalizatoare pentru raporturi între profesioniști pentru perioada 12.11.2015 - 16.02.2016 este de 9.300,56 RON, modul de calcul fiind" exemplificat în Anexă. Cum din această sumă de 9.300,56 RON au fost achitați doar 4.387,96 RON rezultă o diferență de 4.912,60 RON, adică exact suma cu care a fost investită instanța de fond. Cu privire la respingerea de către instanța de fond a cererii de obligare a pârâtului FGA la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă sumei de 4.912,60 RON începând cu data emiterii Deciziei nr. 16623, respectiv 28.08.2018 și până la data plății efective, recurenta consideră că instanța în mod nelegal a respins acest capăt de cerere, motivând că raportat la dispozițiile art. 80 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 nu ar mai putea fi stabilite dobânzi după data deschiderii procedurii insolvenței față de debitoarea B.. În mod evident aceasta este o interpretare eronată a textului de lege, deoarece pârâtul FGA a determinat soluția de diminuare a sumelor pe care reclamanta trebuia să le primească și nu B.. În opinia recurentului nu are aplicabilitate, în cauză, temeiul de drept invocat de către judecătorul fondului, întrucât nu se discută despre o dobândă/penalitate aplicată asupra unei creanțe stabilită de către debitoarea aflată în insolvență- B., amiabil, ci despre o situație generată. Prin urmare, în mod abuziv a fost stabilit un cuantum diminuat al despăgubirilor, aflându-ne așadar, în cazul în care s-a produs o exercitare nelegală a atribuțiilor conferite de către lege recurentului FGA. În susținerea recursurilor sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Apărările formulate În cauză, atât reclamanta cât și pârâtul au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor expuse în întâmpinările depuse la dosar, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate. Cu toate că au fost formulate motive de recurs distincte, Înalta Curte le va analiza și va răspunde prin considerente comune. Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanta este titulara unui drept de creanță împotriva asiguratorului B., aspect dovedit cu sentința civilă nr. 753/23.01.2017 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia civilă nr. 198/05.03.2018 a Tribunalului Dolj, prin care asiguratorul a fost obligat la plata de despăgubiri în sumă de 75.526 RON, dobânda legală calculată de la data de 12.11.2015 la data achitării efective a debitului și cheltuieli de judecată în sumă totală de 6.957 RON (fond și apel). Prin cererea de plată adresată pârâtului FGA reclamanta a solicitat achitarea despăgubirilor, a sumei reprezentând cheltuieli de judecată și a sumei în cuantum de 9300 RON, dobândă legală calculată de la data de 12.11.2015 până la data deschiderii procedurii falimentului S.C. B. (16.02.2017). Cu privire la cuantumul dobânzilor solicitate, pârâtul FGA a procedat la reducerea acestuia până la suma de 4.387,86 RON, aplicând prevederile art. 3 din O.G. nr. 13/2011. Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că aplicarea acestei reduceri procentuale de 20% este nelegală, în condițiile în care cuantumul dobânzii legale și modalitatea de calcul a acesteia fusese anterior stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă. De asemenea, temeinic și legal s-a reținut că obligat, la plata dobânzii legale, a fost asiguratorul B., iar nu Fondul de Garantare a Asiguraților, pentru a putea fi avută în vedere calitatea acestuia din urmă, de persoană fără scop lucrativ. Recurenta-reclamantă deținea deja un titlu executoriu prin care se stabilise anticipat cuantumul obligației de plată, astfel că recurentul-pârât FGA, în executarea propriilor obligații prevăzute de art. 2 pct. 1 și 3 din Legea nr. 213/2015 avea obligația de a respecta întocmai obligațiile stabilite prin hotărâri definitive, în măsura în care acestea constituie creanță de asigurare în baza legii. Prin urmare, în mod corect s-a dispus anularea în parte a deciziei contestate și obligarea pârâtului la plata către reclamantă a diferenței de dobândă legală aferentă debitului principal, calculată de la data de 12.11.2015 până la data de 16.02.2017, fără aplicarea diminuării de 20% prevăzută de art. 3 din Ordonanța nr. 13/2011, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar. Înalta Curte apreciază că instanța de fond în mod corect a aplicat și dispozițiile art. 80 alin. (1) din Legea 85/2014, care prevăd că: "(1)Nicio dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanțelor născute anterior datei deschiderii procedurii, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 103." Astfel, rezultă că după data intrării în faliment a unei societăți, orice accesoriu nu mai poate fi adăugat sumei datorate. Recurenta-reclamantă susține inițial că s-a făcut o interpretare eronată a textului de lege amintit, fără a preciza care ar fi această eroare. În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală pe care o va menține.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.