ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4185/2021

Ședința publică din data de 24 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanta A. a solicitat anularea Deciziei nr. 17847 din 14.11.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, obligarea FGA să soluționeze cererea de plată în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărării ce se va pronunța în prezenta cauză, urmând a emite o nouă decizie de admitere a cererii de plată a despăgubirilor stabilite în baza sentinței penale nr. 290 pronunțată la data de 27.03.2018 de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr. x/2017, sentință rămasă definitivă prin decizia penală nr. 867 din data de 11.06.2018 a Curții de Apel București, secția I Penală, cu obligarea FGA la plata sumelor stabilite prin sentința menționată.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1332 din 8 aprilie 2019, a admis în parte contestația formulată de A., în contradictoriu cu Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat parțial Decizia nr. 17847/14.11.2018, sub aspectul respingerii ca tardiv formulate a cererii de plată înregistrate sub nr. x/25.09.2018 și, totodată, a obligat pârâtul să soluționeze pe fond cererea.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că analiza cererii de plată și a dosarului de daună s-a realizat ținând seama de prevederile legale, respectiv art. 14 alin. (1) din Legea speciala nr. 213/2015 și art. 20 alia. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, care impun depunerea la FGA a cererii de plată înăuntrul termenului legal de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, respectiv de la data nașterii dreptului- termenul de 90 de zile fiind unul de decădere, iar sancțiunea nerespectării acestui termen prevăzut de legea specială și norma de aplicare a acesteia fiind decăderea din dreptul de a obține plata de despăgubiri din disponibilitățile FGA, cererea de plată fiind respinsă ca tardiv formulată.

Față de situația de fapt dovedită cu înscrisurile administrate în dosarul primei instanțe, reiese că petenta a depus cererea de plată înregistrată la FGA cu nr. x/25.09.2018 ulterior împlinirii termenului de decădere de 90 de zile calculat de la data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 290/27.03.2018 pronunțată de Judecătoria Sector 2 în dosarul nr. x/2017, a rămas definitivă la data de 11.06.2018, care este data pronunțării deciziei 867 de către Curtea de Apel București.

Prin urmare, petenta avea posibilitatea de a depune o cerere de plată la FGA înăuntrul termenului de decădere de 90 de zile care a început să curgă de la data nașterii dreptului de creanță, adică de la data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 290/27.03.2018, care este data pronunțării decizie 567 de apel dată de Curtea de Apel București, în condițiile în care sunt incidente dispozițiile art. 552 alin. (1) din C. proc. pen. ("Hotărârea instanței de apel rămâne definitivă la data pronunțării acesteia, atunci când apelul a fost admis și procesul a luat sfârșit în fața instanței de apel") și până la data de 10.09.2018.

În sensul aplicării dispozițiilor art. 552 alin. (1) din C. proc. pen. s-a pronunțat în mod constant și Înalta Curte de Casație și Justiție, care a dispus respingerea ca inadmisibilă a unei cereri de recurs, cu următoarea motivare: "deciziile pronunțate în apelurile soluționate potrivit alin. (1) sunt definitive, în condițiile art. 552 alin. (1) C. proc. pen.." (a se vedea decizia penală nr. 1327/30.09.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul penal nr. x/2012).

Prin urmare, nu pot fi reținute argumentele potrivit cărora: "creanța de asigurări pretinsă de reclamantă nu este o creanță născută ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, deoarece dreptul de creanță se naște în patrimoniul asiguratului prin producerea riscului asigurat, așadar de la data de 10.01.2013, numai realizarea acestuia fiind condiționată de parcurgerea procedurilor legale, administrative sau jurisdicționale" fiind contrar dispozițiilor exprese ale art. 522 alin. (1) din C. proc. pen., care arată în mod lămurit care este data rămânerii definitive a hotărârilor penale.

În totală contradicție cu aprecierea potrivit căreia "în materia decăderii, deși nu este caz de întrerupere legală a termenului", instanța concluzionează că cererea formulată de reclamantă a fost în mod greșit respinsă ca tardivă, deși este pe deplin dovedit și acceptat faptul că a fost formulată cu depășirea termenului de 90 de zile.

În acest caz FGA a preluat de la asigurătorul B. S.A. și dosarul de daună respectiv dar, pentru ca și creditorii de asigurare să fie despăgubiți sunt obligați să parcurgă o procedură administrativă necontencioasă obligatorie, procedură respectată de reclamantul din cauza dedusă judecății.

Deschiderea procedurii de faliment împotriva B. S.A. s-a făcut prin încheierea pronunțată la data de 03.12.2015 în dosarul nr. x/2015 de Tribunalul București, secția a VII-a civila, devenind definitivă la data de 28.04.2016, termen de la care încep a se calcula cele 90 zile (pentru creanțele născute anterior rămânerii definitive), conform prevederilor mai sus menționate.

În cauza de față, sentința penală nr. 290/27.03.2018 pronunțată de Judecătoria Sector 2 în dosarul nr. x/2017, modificata prin Decizia Curții de Apel București nr. 867 a rămas definitivă la data de 11.06.2018, petenta înțelegând să formuleze cererea de plată la data de 25,09.2018, peste termenul de 90 zile stabilit de legislație.

Dreptul de creanță al reclamantei s-a născut ulterior rămânerii definitive hotărârii de deschidere a procedurii falimentului asigurătorului, si anume la data la care a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătoreasca definitiva (25.09.2018).

În opinia recurentei-reclamante, i s-a născut creanța ulterior rămânerii deschiderii procedurii de faliment - 28 aprilie 2016 însă, acesta a formulat cererea de plată prevăzută de disp. art. 14, alin. (1) din L 213/2015 și art. 20, alin. (1) din Norma 16/2015 a ASF dar, această cerere a fost adresată FGA pe data de 25.09.2018 cu mult după expirarea celor 90 de zile de la nașterea dreptului de creanță, respectiv data de 11.06.2018, data pronunțării Curții de Apel București, și nu data comunicării respectivei decizii.

În mod greșit instanța de fond nu a avut în vedere și dispozițiile art. 552 si art. 553 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit cărora decizia penală este definitivă și poate fi pusă în executare de la momentul pronunțării sale, iar nu de la comunicarea sa.

În cazul dedus judecății FGA nu a respins cererea de plată ca fiind prescris vreun drept material la acțiune ci, a constatat ca reclamanta a formulat și adresat cererea de plată după expirarea termenului de 90 de zile, ultima zi în care aceasta putea să formuleze cererea de plată și să o înregistreze la FGA fiind 10.09.2018.

În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Intimata A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanta, la data de 10.01.2013, a fost victima unui accident rutier, de producerea căruia s-a făcut vinovat conducătorul auto C., în urma căruia a suferit leziuni care au necesitat 110-120 de zile de îngrijiri medicale.

Prin sentința penala nr. 290/27.03.2018, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 în dosarul penal nr. x/2017, s-a decis, printre altele, "În baza art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 19 C. proc. pen. cu aplicarea art. 1349 și 1357 din C. civ., și raportat la art. 54-55 din Legea nr. 136/1995, obliga partea responsabila civilmente S.C. B. S.A., prin lichidator judiciar D., la plata către partea civilă A. a sumei de 582,65 de RON, cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudicii materiale, si a sumei de 50.000 euro (in echivalent în RON fata de cursul BNR la data plății), cu titlu de daune morale."

Atât reclamanta cât și partea responsabilă civilmente S.C. B. S.A., prin lichidator judiciar D. au formulat apel împotriva soluției pronunțate de către instanța de fond.

La data de 11.06.2018, instanța de apel a pronunțat decizia penală nr. 867, prin care a hotărât admiterea ambelor apeluri, în sensul reducerii cuantumului daunelor morale de la 50.000 euro la 40.000 euro, precum și obligarea părții responsabila civilmente la plata către reclamantă a sumei de 1.003 RON, taxe expertize.

Prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. x/25.09.2018, reclamanta a solicitat plata despăgubirilor stabilite în dosarul nr. x/2017, al Judecătoriei Sector 2.

Fondul de Garantare a Asiguraților i-a comunicat Decizia nr. 17847/14.11.2018, decizie prin care s-a dispus respingerea cererii de plată ca fiind tardivă.

Pârâtul a considerat că reclamantei i s-a născut creanța ulterior rămânerii deschiderii procedurii de faliment - 28 aprilie 2016 însă, acesta a formulat cererea de plată prevăzută de disp. art. 14, alin. (1) din L 213/2015 și art. 20, alin. (1) din Norma 16/2015 a ASF dar, această cerere a fost adresată FGA la data de 25.09.2018 cu mult după expirarea celor 90 de zile de la nașterea dreptului de creanță, respectiv data de 11.06.2018, data pronunțării Curții de Apel București, și nu data comunicării respectivei decizii.

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod temeinic a admis cererea reclamantei, constatând că preluarea de către Fondul de Garantare a Asiguraților a dosarelor de dauna, a evidenței complete a dosarelor de daună, precum și evidențelor tehnico-operative și contabile (bazele de date, registrele, corespondența, orice document referitor la acestea), conform art. 18 din Norma nr. 16/2015, are ca scop protejarea intereselor asiguraților, a creditorilor de asigurare în general, iar gestionarea acestor evidențe are ca scop nu soluționarea automată a cererilor de despăgubire, care se poate face de către FGA numai în baza unei cereri de plată distincte, ci și utilizarea acestora în procedura de lichidare judiciară în măsura în care creditorii s-au înscris la masa credală.

De asemenea, instanța de fond în mod corect a constatat faptul că pentru reclamantă creanța de asigurări pretinsă nu este o creanță născută ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, deoarece dreptul de creanță se naște în patrimoniul asiguratului prin producerea riscului asigurat, așadar de la data de 10.01.2013, numai realizarea acestuia fiind condiționată de parcurgerea procedurilor legale administrative sau jurisdicționale.

Înalta Curte apreciază, așa cum corect a reținut și instanța de fond, că termenul de 90 de zile prevăzut de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, în care persoana îndreptățită trebuie să formuleze cererea de plată, este un termen procedural, de decădere, aplicabil unei proceduri administrative obligatorii conform legii speciale, iar nu un termen de drept material, în care o persoană să opteze sau nu pentru un drept substanțial astfel încât acesta să fie pierdut în caz de pasivitate, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 213/2015, "creditorul de asigurări poate urma separat și procedura de faliment a asigurătorului prevăzută de Legea nr. 85/2014 în vederea recuperării creanței sale din activele asigurătorului aflat în faliment, inclusiv pentru suma cuvenită care depășește plafonul de garantare prevăzut la art. 15 alin. (2)".

De asemenea, Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut în mod corect și temeinic faptul că reprezintă "motive temeinic justificate" împrejurările invocate de titularul unui drept constând în contravaloarea daunelor acordate ca urmare a: infirmităților permanente produse în urma evenimentului rutier, având în vedere că nu există nicio dovada a aducerii de către asigurător la cunoștința reclamantei a măsurilor și dispozițiilor stabilite de Autoritatea de Supraveghere Financiară, deși aceștia se aflau într-un proces pe rolul Curții de Apel București, iar după obținerea pe cale jurisdicțională a unui titlu executoriu, cererea de plată trebuia însoțită de copia acestuia.

Or, așa cum corect a constatat instanța de fond, decizia penală definitivă (prin care a fost redus cuantumul despăgubirilor) a fost redactată la data de 20.07.2018, fiind comunicată părților la data de 21.08.2018, iar față de acest moment, cererea de plată a fost înregistrata la Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. x/25.09.2018 în termenul de 90 de zile.

Prin urmare, instanța de fond în mod corect a admis în parte contestația și, pe cale de consecință, a anulat parțial decizia nr. 17847/14.11.2018, sub aspectul respingerii ca tardiv formulate a cererii de plată înregistrate sub nr. x/25.09.2018, obligând pârâta la soluționarea cererii de plată.

În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1332 din 8 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 septembrie 2021.