ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4114/2021

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal la data de 20.01.2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.A., prin administrator judiciar B., a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (fosta Agenție de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit): - anularea Deciziei nr. 19654/14.07.2016, comunicată administratorului judiciar la data de 18.07.2016, cu consecința anulării titlului de creanță constând în Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 23.05.2015, referitor la proiectul "Extinderea și modernizarea capacității de procesare a fabricii de produse lactate din localitatea C., județul Hunedoara", în baza Contractului de finanțare x din 04.12.2008 - nr. 14526/25.05.2016, acte emise de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. - suspendarea actului administrativ unilateral-Decizia nr. 19654/14.07.2016, precum și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/25.05.2016, încheiat la data de 23.05.2015, până la pronunțarea instanței de fond.

Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 172 din 19 iulie 2017, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. A. S.A, prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, și a anulat Decizia nr. 19654/14.07.2016 emisă de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - Comisia de Soluționare a Contestațiilor, precum și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/25.05.2016 întocmit de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de nelegalitate invocat recurenta-pârâtă a susținut, în contextul unei succinte prezentări a situației de fapt și a normelor legale incidente în cauză, că prin argumentul potrivit căruia "insolvența nu este în sine o neregulă" instanța de fond a încălcat normele de drept material cuprinse în O.U.G. nr. 66/2011, precum și dispozițiile legale prin care se reglementează procedura acordării finanțării nerambursabile prin FEADR. În contextul enunțării prevederilor art. 36, art. 26 și art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 și a evidențierii deschiderii procedurii insolvenței împotriva societății reclamante începând din data de 09.02.2016, a susținut recurenta că pentru demararea procedurilor de recuperare a ajutorului financiar acordat este suficientă o schimbare a situației financiare a proiectului asumat de beneficiarul fondurilor europene, respectiv deschiderea asupra acestuia a procedurii insolvenței în forma generală sau simplificată, indiferent de existența sau inexistența culpei acestuia în declanșarea acestei proceduri. În opinia părții, constituie neregulă intrarea în procedura de insolvență a beneficiarului de fonduri prin FEADR, precum și înstrăinarea bunurilor ce fac obiectul proiectului finanțat prin FEADR, constituind astfel încălcări ale clauzelor contractului de finanțare și ale prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, sancționate cu declararea neeligibilității cheltuielilor aferente și cu declanșarea procedurii de constituire și recuperare a creanțelor bugetare. Sub acest aspect recurenta-pârâtă a arătat că, în calitate de autoritate contractantă, are dreptul și obligația corelativă de a exercita supravegherea modului de derulare a fiecărui proiect și de a dispune măsurile preventive și sancționatorii stabilite în legislația specială și clauzele contractului de finanțare, oricând pe durata de valabilitate a contractului de finanțare, aspect cunoscut și asumat de beneficiar prin semnarea contractului de finanțare. A enunțat dispozițiile art. 33 alin. (1), alin. (2) și alin. (8) din Regulamentul nr. 1290/2005 al Consiliului din 21 iunie 2005 privind finanțarea politicii agricole comune naționale, precum și prevederile art. 1 alin. (3) din Contractul-cadru, opinând în sensul că intrarea în insolvență a debitorului reprezintă un criteriu de declarare a neeligibilității cheltuielilor, determinând astfel declanșarea procedurilor de constituire și recuperare a debitului. De asemenea, culpa nerespectării criteriului general de eligibilitate constând în pierderi financiare și datorii restante înregistrate la bugetul de stat și bugetele locale revine în totalitate beneficiarului finanțării prin FEADR, în speță intimatei-reclamante A. S.A., care avea obligația să notifice Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale cu privire la situația intrării societății în procedura insolvenței, pe întreaga durată a contractului de finanțare. În speță, la data intrării în procedura insolvenței, beneficiarul A. S.A. nu mai respecta regulile de finanțare impuse prin FEADR și astfel nu mai îndeplinea unul dintre criteriile de eligibilitate și selecție ce trebuia menținut pe întreaga durată de valabilitate a contractului de finanțare, respectiv acela de a nu fi în stare de insolvență, necesitatea respectării acestui criteriu fiind cunoscută de către societatea reclamantă încă de la momentul depunerii cererii de finanțare. Astfel, evocând prevederile art. 5b privind metoda de recuperare a sumelor provenite din ajutorul de stat din cadrul Regulamentului Consiliului Concurenței privind ajutorul de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor în dificultate, a susținut recurenta că intrarea societății reclamante în procedura insolvenței reprezintă o abatere de la legalitatea, regularitatea și conformitatea normelor de aplicare a P.N.D.R., iar suma acordată de A.F.I.R. beneficiarului A. S.A. în baza contractului de finanțare, constituie o cheltuială neeligibilă ce trebuie recuperată conform legislației naționale în vigoare, fiind aplicabile dispozițiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Sub aspectul evidențiat recurenta a mai arătat că proiectele realizate prin Programul PNDR nu pot beneficia de finanțare nerambursabilă în cazul în care perioada de valabilitate a contractului de finanțare suferă o modificare substanțială constând în încetarea investiției, în conformitate cu art. 3 alin. (1) și art. 14 alin. (2) din Anexa I la Prevederile Generale la contractul de finanțare, în caz contrar beneficiarul fiind obligat la restituirea întregii finanțări. Totodată, pornind de la noțiunea de neregulă în accepțiunea Regulamentului CE nr. 2988/1995, a menționat că recuperarea prejudiciului produs din culpa intimatei-reclamante este obligatorie pentru derularea Programului FEADR în condițiile impuse de Comunitate, prin actele normative emise de aceasta și ratificate de Guvernul României în vederea gestionării legale a fondurilor alocate. În plus, a susținut că prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 impun autorităților care gestionează fondurile europene obligația de a exclude integral sau parțial de la rambursarea/plata cheltuielilor efectuate și declarate de beneficiari pe acelea care nu respectă condițiile de legalitate, regularitate și conformitate, precum este și situația în cauza dedusă judecății, în baza procedurii reglementate de art. 40 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011. Prin urmare, în contextul normativ incident în materia acordării fondurilor europene nerambursabile, respectiv a prevederilor Ghidului informativ privind FEADR aferent Măsurii 123 și a clauzelor Contractului de finanțare, asumate și cunoscute de intimata-reclamantă încă din momentul formulării cererii de finanțare prin semnătura aplicată, recurenta a considerat că societatea reclamantă era obligată să respecte cu strictețe criteriile de eligibilitate și condițiile impuse de acest cadru normativ, fiind singura răspunzătoare pentru orice neregularitate în derularea contractului și sancționată corespunzător prin recuperarea obligatorie a prejudiciului produs din culpa sa. În fine, recurenta a subliniat că a acționat conform prevederilor contractuale, cu respectarea obligațiilor ce îi revin în conformitate cu prevederile legale în materia administrării fondurilor europene, emiterea procesului-verbal de constatare nefiind consecința voinței sale unilaterale, ci rezultatul conduitei defectuoase a intimatei-reclamante în derularea contractului de finanțare, aspect ignorat de către instanța de fond, care a pronunțat o soluție nelegală. Pentru considerentele expuse, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei cu consecința respingerii ca neîntemeiată a acțiunii reclamantei S.C. A. S.A.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată la data de 20.01.2020, intimata-reclamantă S.C. A. S.A., în reorganizare, prin administrator judiciar B., a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii de fond ca temeinică și legală. În esență, intimata-reclamantă a susținut că în mod corect a reținut instanța de fond nelegalitatea actelor administrative contestate, întrucât recurenta-pârâtă nu a făcut dovada prejudiciului adus bugetului Uniunii Europene în urma deschiderii procedurii generale a insolvenței societății reclamante.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând hotărârea atacată, în raport de criticile recurentei-pârâte subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a argumentelor invocate în apărare de intimata-reclamantă prin întâmpinarea formulată în cauză, precum și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul formulat de parte este nefondat, pentru considerentele ce succed. În temeiul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, după cum se va arăta în continuare. În esență, criticile recurentei-pârâte vizează interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 36 din O.U.G. nr. 66/29 iunie 2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente, precum și a prevederilor legale incidente în materia acordării finanțării nerambursabile prin FEADR, respectiv a clauzelor Contractului de finanțare nr. x/04.12.2008 încheiat între A.P.D.R.P. (în prezent A.F.I.R.), în calitate de autoritate contractantă, și reclamanta A. S.A., în calitate de beneficiar, prin prisma intrării societății reclamante sub incidența Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare. Concret, chestiunea de drept relevantă în speță este aceea dacă intrarea în insolvență a beneficiarului finanțării reprezintă ca atare o încălcare a prevederilor contractuale și dacă acesta a fost sancționat exclusiv pentru declanșarea procedurii de insolvență. În acest sens, se observă că recurenta a susținut că intrarea beneficiarului de fonduri nerambursabile sub incidența Legii nr. 85/2006 reprezintă o încălcare a contractului de finanțare, fiind astfel suficientă o schimbare a situației financiare a proiectului asumat de beneficiarul fondurilor europene, respectiv deschiderea procedurii insolvenței în forma generală sau simplificată asupra beneficiarului, indiferent de culpa sau nu a acestuia în declanșarea acestei proceduri, pentru ca autoritatea contractantă să procedeze la demararea procedurilor de recuperare a ajutorului financiar acordat. Totodată, a susținut că intrarea în stare de insolvență a debitorului reprezintă un criteriu de declarare ca neeligibil a acestuia, de natură a determina declanșarea procedurii de constituire și recuperare a debitului. Prima instanță a reținut că prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 23.05.2016, pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a constatat că, începând cu data de 09.02.2016, reclamanta se află sub incidența Legii nr. 85/2014, prin deschiderea procedurii generale de insolvență și, în aceste condiții, echipa de control a constatat că investiția realizată de reclamantă în cadrul proiectului "Extinderea și modernizarea capacității de procesare a fabricii de produse lactate din localitatea C., județul Hunedoara" a devenit neeligibilă deoarece, prin intrarea în insolvență s-au încălcat dispozițiile contractuale, suma neeligibilă datorată fiind stabilită la un cuantum de 2.964.622,34 RON. De asemenea, a reținut că la data controlului proiectul era finalizat, iar plățile efectuate în integralitate. Prin urmare, este de observat faptul că procesul-verbal a fost emis exclusiv pe considerentul deschiderii procedurii, fără a se analiza cauzele intrării în insolvență, iar în contractul de finanțare încheiat între părți nu s-a prevăzut explicit că împrejurarea declanșării procedurii insolvenței față de reclamantă constituie neregulă și determină retragerea finanțării, prin procesul-verbal contestat fiind reținute dispozițiile art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, pârâta concluzionând că deschiderea procedurii insolvenței constituie în sine o neregulă, nefiind necesară întrunirea altor condiții. Din cuprinsul Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/25.05.2016, întocmit de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, și al Deciziei nr. 19654/14.07.2016 de soluționare a contestației, rezultă că motivul de fapt care a stat la baza emiterii acestor acte administrative îl constituie deschiderea procedurii generale de insolvență în privința beneficiarului S.C. A. S.A. Autoritatea publică pârâtă a concluzionat că societatea reclamantă a intrat sub incidența Legii nr. 85/2006, ceea ce constituie o neregulă, conform prevederilor art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, motiv pentru care a demarat procedura de recuperare a ajutorului financiar nerambursabil acordat în baza contractului de finanțare. Contrar susținerilor recurentei și în acord cu opinia exprimată de judecătorul fondului, instanța de control judiciar apreciază că pârâta a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, întrucât simpla deschidere a procedurii insolvenței în privința reclamantei nu reprezintă în sine o neregulă, care determină automat restituirea ajutorului financiar nerambursabil acordat societății. Conform art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, prin derogare de la dispozițiile art. 36 și art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 15 zile de la data luării la cunoștință a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență a unui beneficiar, autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene sunt obligate să demareze activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare prevăzută de prezenta ordonanță de urgență pentru sumele acordate în cadrul contractului/acordului/deciziei de finanțare din fonduri europene și/sau din fonduri publice naționale aferente acestora. Înalta Curte constată că dispozițiile enunțate supra obligă autoritățile competente în gestionarea fondurilor europene să demareze activitatea de: a) constatare a neregulilor; b) stabilire a creanțelor bugetare pentru sumele acordate în cadrul contractului/acordului/deciziei de finanțare din fonduri europene și/sau din fonduri publice naționale aferente acestora, premisa demarării acestei activități constituind-o intrarea în procedura insolvenței a beneficiarului finanțării. Așadar, se reține că prima obligație a autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene este aceea de a începe activitatea de constatare a eventualelor nereguli apărute în derularea contractului, fără a prezuma că intrarea în insolvență reprezintă de plano o neregulă care a prejudiciat bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora. A doua obligație a autorităților competente în gestionarea fondurilor europene este aceea de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din neregulile constatate, fiind, ca atare, o activitate subsecventă constatării unor nereguli. În consecință, prevederile art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 reglementează obligații ale autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene și procedura de urmat pentru identificarea unor astfel de nereguli în cazul beneficiarilor pentru care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență. De altfel, așa cum rezultă și din Decizia nr. 342/24.09.2013, invocată în cauză, considerente reiterate și în Decizia nr. 195/2015 a Curții Constituționale, recurenta-pârâta trebuia să analizeze în concret dacă în activitatea beneficiarului contractului s-au înregistrat nereguli de natură să prejudicieze bugetul Uniunii Europene și care să fi determinat intrarea în insolvență, distinct de constatarea deschiderii procedurii insolvenței. Într-adevăr, prin decizia nr. 342/24.09.2013 invocată de recurenta-pârâtă, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, însă considerentele acesteia sunt obligatorii și se impun a fi respectate, în egală măsură, ca și mențiunile dispozitivului acesteia. Astfel, așa cum s-a arătat, prin decizia nr. 342/24.09.2013 Curtea Constituțională a constatat compatibilitatea art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 cu prevederile Constituției motivând că, "prima obligație a autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene este aceea de a începe activitatea de constatare a eventualelor nereguli apărute în derularea contractului, fără a prezuma că intrarea în insolvență reprezintă de plano o neregulă care a prejudiciat bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora. A doua obligație a autorităților competente în gestionarea fondurilor europene este aceea de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din neregulile constatate, fiind, deci, o activitate subsecventă constatării unor nereguli, și fiind evident că nu pot fi imputate sumele acordate în cadrul contractului fără ca beneficiarul să nu aibă nicio culpă la intrarea în insolvență". A mai reținut Curtea Constituțională că, "orice acțiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli și al stabilirii creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporționalității, ținându-se seama de natura și de gravitatea neregulii constatate, precum și de amploarea și de implicațiile financiare ale acesteia", iar "instanța de judecată este chemată să analizeze în concret dacă în activitatea beneficiarului contractului s-au înregistrat nereguli de natură să prejudicieze bugetul Uniunii Europene, distinct de simplul fapt al deschiderii procedurii insolvenței, și care, eventual, au condus la intrarea în insolvență, precum și să facă aplicarea art. 36 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 66/2011". În speță, organele de control au făcut aplicarea art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 potrivit căruia în termen de 15 zile de la data luării la cunoștință de hotărârea prin care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență a unui beneficiar trebuie demarată activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, încheind procesul-verbal fără a motiva în concret de ce deschiderea procedurii de insolvență contravine condițiilor finanțării și criteriilor de eligibilitate. Contrar susținerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte apreciază că nu este suficientă deschiderea procedurii insolvenței asupra beneficiarului pentru a se demara procedura de recuperare a ajutorului financiar acordat, această situație reprezentând exclusiv premisa îndeplinirii de către autoritatea contractantă a obligației de a începe activitatea de control și, doar în ipoteza constatării existenței unor nereguli, de a proceda la constatarea neregulilor identificate și la stabilirea creanțelor bugetare rezultate. În speță, nu poate fi primită alegația recurentei-pârâte în sensul că simpla intrare a societății reclamante în procedura insolvenței ar reprezenta o neregulă, contravenind condițiilor stipulate în contractul de finanțare și constituind astfel un criteriu de neeligibilitate a beneficiarului finanțării nerambursabile, deoarece nu este susținută de un suport probator și nu este fundamentată legal, fiind rezultatul greșitei interpretări de către parte a dispozițiilor incidente în materie. Sub acest aspect este relevant art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 care definește neregula ca fiind: "orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit." Noțiunea de neregulă este definită, de asemenea, în art. 2 pct. 7 din Regulamentul CE nr. 1083/2006, dispoziții care au aplicabilitate directă în legislația națională, ca fiind "orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui ofertant economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene, prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general." La rândul său, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în jurisprudența sa, a apreciat că și "abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta interesele financiare ale Uniunii" (C-465/10 pct. 47), "statul fiind în măsură să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanțării" (C-465/10 pct. 32), regula generală fiind aceea că orice abatere trebuie să conducă la retragerea avantajului obținut prin comiterea unei nereguli (C-199/03 pct. 15), dar cu aplicarea principiului proporționalității, principiu consacrat de jurisprudența acestei curți. În legislația națională principiul proporționalității este reglementat prin art. 2 lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit căruia orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară și corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce privește resursele angajate în constatarea neregulilor, cât și în ceea ce privește stabilirea creanțelor bugetare rezultate din nereguli,ținând seama de natura și frecvența neregulilor constatate și de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv. Totodată, potrivit art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, "orice acțiunea întreprinsă în sensul constatării unei nereguli și al stabilirii creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporționalității, ținându-se seama de natura și de gravitatea neregulii constatate, precum și de amploarea și de implicațiile financiare ale acesteia." Aplicând cadrul normativ evidențiat cauzei deduse judecății Înalta Curte reține, în acord cu instanța de fond, că Procesul-verbal de stabilire a creanțelor bugetare contestat este nelegal, având în vedere că la baza emiterii acestuia a stat exclusiv motivul intrării în insolvență a societății reclamante. În speță, intrarea societății reclamante în procedura insolvenței nu reprezintă o neregulă în accepțiunea legii, conținutul activității de constatare a neregulilor neputând fi redus la simpla constatare de către autoritatea pârâtă a împrejurării că reclamanta se află sub incidența Legii nr. 85/2006, premisa demarării procedurii de recuperare a ajutorului financiar nerambursabil, fără a se reține existența unor nereguli distinct de simpla intrare a societății în insolvență. De asemenea, deși pârâta a considerat că se impune aplicarea sancțiunii declarării neeligibilității cheltuielilor aferente contractului de finanțare și declanșarea procedurii de constituire și recuperare a prejudiciului, aceasta nu a administrat dovezi pentru a-și susține opinia conform căreia, ca urmare a intrării societății reclamante în procedura generală a insolvenței, a fost prejudiciat bugetul Uniunii Europene și au fost efectuate cheltuieli necuvenite. Or, câtă vreme la momentul deschiderii procedurii insolvenței etapa de cofinanțare și de execuție a contractului era încheiată, proiectul fiind finalizat, măsura retragerii totale a finanțării nerambursabile acordate reclamantei pentru simplul fapt că a intrat în procedura insolvenței nu respectă principiul proporționalității consacrat de jurisprudența europeană și națională, nefiind o măsură oportună și necesară. Pe de altă parte, recurenta-pârâtă interpretează greșit considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 342/24.09.2013, susținând că, indiferent de culpa sau nu a beneficiarului finanțării europene nerambursabile în declanșarea procedurii insolvenței, acest eveniment reprezintă o schimbare a situației financiare a proiectului asumat de acesta, constituind astfel premisa demarării procedurii de recuperare a ajutorului financiar acordat. Potrivit statuărilor instanței constituționale, "(…..) instanța de judecată este chemată să analizeze în concret dacă în activitatea beneficiarului contractului s-au înregistrat nereguli de natură să prejudicieze bugetul Uniunii Europene, distinct de simplul fapt al deschiderii procedurii insolvenței, și care, eventual, au condus la intrarea în insolvență, precum și să facă aplicarea art. 36 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011." În consecință, instanța de control judiciar împărtășește opinia instanței de fond potrivit căreia răspunderea beneficiarului nu poate fi antrenată decât de existența culpei, aspect care nu rezultă din cuprinsul procesului-verbal, deoarece nu s-a demonstrat că insolvența a fost provocată de culpa intimatei-reclamante, sarcina probei culpei acesteia în ceea ce privește starea de insolvență revenind autorității care a întocmit actul de control. Or, aceasta a învederat doar că beneficiarul a intrat în procedura insolvenței, nerespectând astfel criteriile de eligibilitate și că a înstrăinat bunurile ce fac obiectul proiectului finanțat prin FEADR, fără a-și întemeia această din urmă afirmație pe un suport probator. De altfel, aceste imputări aduse reclamantei reprezintă doar o reproducere a unor clauze contractuale, fără a fi învederate fapte culpabile concrete, ci doar o deducere a existenței faptelor imputate din starea de insolvență. În lipsa oricăror alte informații relative la cauzele ce au provocat insolvența, simpla deschidere a procedurii nu echivalează cu o acțiune sau inacțiune prin care să se fi încălcat obligațiile impuse de contractul de finanțare și de normele dreptului comunitar, incidente în speță, și care să fi avut ca efect prejudicierea bugetului Uniunii Europene. În fine, nu poate fi reținută nici critica recurentei-pârâte în sensul că instanța de fond a ignorat faptul că emiterea procesului-verbal de constatare nu este consecința voinței unilaterale a autorității contractante, ci rezultatul conduitei defectuoase a intimatei în derularea contractului de finanțare, care nu a respectat obligațiile pe care și le-a asumat prin semnarea contractului de finanțare, deoarece din considerentele sentinței atacate rezultă că judecătorul fondului a analizat criticile reclamantei formulate din perspectiva dispozițiilor art. 123 alin. (1) și art. 341 din Legea nr. 85/2014, și le-a apreciat întemeiate, argumentându-și opinia. Așa fiind, în mod judicios a reținut că, în ipoteza în care ar fi existat în contractul de finanțare o prevedere prin care starea de insolvență să fi fost considerată o culpă de natură a determina încetarea valabilității contractului și rambursarea finanțării, o asemenea clauză ar fi invalidată prin aplicarea dispozițiilor art. 341 din Legea nr. 85/2014, coroborate cu prevederile art. 123 alin. (2) din același act normativ. Totodată, din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că reclamanta nu și-a respectat obligațiile contractuale, câtă vreme aceasta nu și-a încetat activitatea și nu a modificat obiectul investiției, finalizând proiectul, aspect confirmat, de altfel, și de către recurenta-pârâtă. În acest context, reținând că deschiderea procedurii de insolvență nu reprezintă prin ea însăși o neregulă, în sensul art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, iar în cazul intimatei-reclamante nu au fost dovedite nereguli de natură să prejudicieze bugetul Uniunii Europene și/sau fondurile publice naționale aferente acestora, în acord cu opinia exprimată de prima instanță, Înalta Curte constată că demersul recurentei-pârâte de constatare a neregulii și de stabilire a creanței bugetare este nelegal, consecința fiind anularea actelor administrative contestate.

Temeiul legal al soluției adoptate de instanța de recurs Pentru considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, constatând că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat și va menține sentința de fond. PENTRU ACESTE MOTIVE,