ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 289/2022

Ședința publică din data de 20 ianuarie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017 la data de 30.10.2017, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 7 - Centru Alba Iulia și intimatul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin ministru, a solicitat anularea deciziei nr. 19311/20.07.2017 emisă de către Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, anularea împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și contravențiilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/14.06.2017, obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 29.11.2017 pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii cu consecința menținerii actelor emise de A.F.I.R. ca fiind temeinice și legale, pentru motive în esență comune celor invocate prin actele administrative contestate.

La data de 22.02.2018 reclamanta a depus la dosar note scrise prin care a răspuns apărărilor formulate de partea pârâtă prin întâmpinare, iar, în ședința publică de la acea dată, reclamanta a precizat acțiunea în sensul că a contestat Decizia nr. 22751/17.08.2017 prin care a fost soluționată contestația nr. 19311/20.07.2017.

Totodată, în ședința publică din data de 22.03.2018, reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 1086/09.10.2012 a Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru aprobarea instrucțiunilor de lucru și modificarea ordinului nr. 643/2008, dar și excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 643/2008 a Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru aprobarea manualelor de proceduri consolidate ale APDRP.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 4692 din 15 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a luat act de renunțarea reclamantei la susținerea excepției de nelegalitate a actelor adiționale nr. x/11.12.2013 și nr. y/19.02.2014 și a Ordinului nr. 643/24.10.2008, a admis excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate a Ordinului nr. 1086/09.10.2012 și a respins în consecință excepția de nelegalitate ca inadmisibilă, a respins excepția inexistenței Ordinului nr. 1086/09.10.2012 ca neîntemeiată, a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 7 - Centru Alba Iulia și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Ministru, a dispus anularea deciziei nr. 22751/17.08.2017 de soluționare a contestației administrative și a procesului-verbal nr. x/14.06.2017 de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, a obligat pârâții AFIR și CRFIR 7 - Centru Alba Iulia la plata către reclamantă a sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

1.3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 4692 din 15 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale solicitând casarea în parte a otărârii atacate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de fond.

În motivarea cererilor de recurs care în mare parte conțin motive similare s-au susținut următoarele:

Pentru a admite acțiunea reclamantei, instanța de fond a reținut în mod netemenic și nelegal faptul că "ultima tranșă de pălatâ a fost realizată la data de 30.05.2014, astfel că prevederile contractuale expuse impun concluzia potrivit căreia monitorizarea conduitei contractuale a societății putea fi realizată pe o perioadă de minim 2 ani de la data ultimei plăți (deci până la data de 30.05.2016) și maxim până la finalizarea perioadei de valabilitate a contractului de finanțare, și anume 08.03.2017".

Raportat la termenul în interiorul căruia trebuie emis Procesul-verbal de constatare și de stabilire a neregulilor nr. x/14.06.2017, instanța de fond a ignorat dispozițiile actului adițional nr. x/19.02.2014 la contractul de finanțare, precum și faptul că, prin scrisoarea de informare nr. x/23.09.2016, transmisă către beneficiarul proiectului societatea A. S.R.L., a fost programată misiunea de control, pe teren, în perioada 28-29.09.2016. Urmare a acestei înștiințării reclanmanta a răspuns cu adresa nr. x/22.09.2016, înregistrată la CRFIR 7 Centru sub nr. x/22.09.2016, prin care a informat autoritatea de control că la momentul controlului la locul de implementare al proiectului poate fi prezent doar dl B. reprezentantul legal, iar mașinile și utilajele, respectiv, tractorul articulat forestier NF 210-4R, utilajul transport bușteni groși x, utilajul transport bușteni subțiri x, utilajul de recoltare bușteni groși x și utilajul de recoltare bușteni subțiri x nu pot fi prezentate spre identificare, "acestea aflându-se în plină activitate în diverse zone forestiere ale Germaniei". Singurul utilaj ce a putut fi identificat a fost Macaraua x, în Valea Rea jud. Argeș.

Ulterior, o echipă din cadrul CRFIR 7 Centru Alba Iulia a efectuat un control ex-post în perioada 28-29.09.2016, atât la sediul social al societății cât și în județul Argeș - Valea Rea în vederea identificării singurului utilaj achiziționat prin proiectul FEADR și aflat pe teritoriul României.

La sediul societății, respectiv în comuna Vulcan, județ Brașov, echipa a întocmit CA 12.8A - Fișa de verificare a eligibilității proiectului in perioada ex-post nr. 5 din 29.09.2016, însușită de către domnul B. - reprezentant legal al proiectului, fără obiecțiuni, fiind constatate o serie de deficiențe care au fost aduse la cunoștința beneficiarului și pentru care au fost acordate termene de remediere/prezentare documente începând cu data de 29.09.2016

În plus, echipa de control a solicitat beneficiarului în nenumărate rânduri documente care să justifice activitatea cofinanțată, în vederea demonstrării respectării criteriilor de eligibilitate și selecție, prin CA 12.8A- Fisa de verificare a eligibilității proiectului in perioada ex-post nr. 5 din 29.09.2016 și Adresele CRFIR 7 Centru nr. 16563/15.11.2016, nr. 17189/28.11.2016; nr. 182/05.01.2016și nr. 1573/03.02.2017.

Încă din luna septembrie 2019 autorittea de management a demarat controlul EX-POST asupra proiectului (deci în interiorul perioadei de valabilitate a contractului), control demarat în temeiul art. 26 din O.U.G. nr. 66/2011 care dispune astfel:

"în cazul în care, pe parcursul perioadei de monitorizare, autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene sesizează că proiectul nu respectă cerințele de durabilitate/sustenabilitate prevăzute de procedurile aplicabile se va proceda la întocmirea de procese-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, prin aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 20 și 21, în scopul recuperării creanței bugetare rezultate din nereguli, cu excepția cazurilor în care regulile stabilite de donatorul public internațional prevăd altfel."

Pe de altă parte, clauzele contractului de finanțare (art. 14 alin. 2 din Anexa I la contract) prevăd că, "beneficiarul trebuie să consimtă la inspecțiile pe bază de documente sau la fata locului efectuate de Autoritatea Contractantă, Comisia Europeană și orice alt organism cu atribuții în domeniu asupra modului de utilizare a finanțării nerambursabile pe durate de valabilitate a contractului", fiind astfel reglementat mecanismul controlului ulterior asupra proiectelor finanțate din fonduri nerambursabile.

Se mai precizează că la contractul de finanțare x/08.03.2012 au fost încheiate o serie de acte adiționale cu beneficiarul societatea A. S.R.L., acte încheiate în conformitate cu legislația națională și europeană în vigoare:

Actul Adițional nr. 4/11.12.2013 care a modificat Articolul 2 "Durata de realizare a investiției și implementare a proiectului" la Contractul de Finanțare menționând la alin. (4) următoarele:

"(...) Durata de valabilitate a contractului de finanțare pentru măsura N578 este formată din durata de execuție și durata de monitorizare. Durata de monitorizare a contractului de finanțare este de 5 ani și se calculează de la data ultimei plăți efectuată de către Autoritatea Contractantă."

Prin Actul adițional nr. x/19.02.2014 care a modificat Articolul 2 "Durata de realizare a investiției și implementare a proiectului" părțile au convenit că "(...) Durata de valabilitate a contractului de finanțare pentru măsura XS și N578 este formată din durata de execuție și durata de monitorizare. Durata de monitorizare a contractului de finanțare este de 5 ani și se calculează de la data ultimei plăți efectuată de către Autoritatea Contractantă."

Întrucât Tranșa III (finală) a fost realizată la data de 30.05.2014, iar termenul de prescripție este de 5 ani și se calculează de la data ultimei plăți efectuată de către Autoritatea Contractantă, se apreciază că acest termen nu era împlinit și autoritatea de management era îndreptățită să realizeze un control asupra proiectului asumat de reclamantă.

Condițiile impuse de Actul adițional nr. x/19.02.2014 au fost solicitate și acceptate de reclamantă, aceasta neputând a se dezice de clauzele asumate, astfel că instanța de fond nu poate ignora principiul forței obligatorii a contractului de finanțare asumat de reclamantă, mai ales că, dacă nu s-ar fi întocmit actele adiționale beneficiara nu ar mai fi putut depune cererea de plată nr. x (finală), în baza căruia i-a fost decontată suma de 1.353.040 RON, în data de 30.05.2014.

Instanța de fond ignoră faptul că actele adiționale au fost încheiate ținând cont de prevederile Ordinului nr. 1086/09.10.2012 al Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru aprobarea instrucțiunilor de lucru și modificarea Ordinului nr. 1086/09.10.2012.

La momentul emiterii Ordinului MADR nr. 1086/09.10.2013, dar și la momentul încheierii Actul adițional nr. x/19.02.2014, era în vigoare Regulamentul (CE) nr. 1974/2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltarea rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

Art. 13 alin. (3) din Regulamentul nr. 1974/2006 dispune că "Autoritatea competentă evaluează respectarea planului de dezvoltare în termen de maximum cinci ani de la data adoptării deciziei individuale de acordare a ajutorului. Statele membre definesc, ținând seama de circumstanțele în care planul de dezvoltare este pus în aplicare, condițiile de recuperare a ajutorului deja primit, în cazul în care se constată că, la data evaluării, tânărul agricultor nu a respectat dispozițiile planului de dezvoltare".

Prin art. 19 din Regulamentul Delegat (UE) nr. 807/2014 din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de introducere a unor dispoziții tranzitorii, s-a dispus astfel la art. 19 abrogarea Regulamentului (CE) nr. 1974/2006.

El rămâne aplicabil în cazul operațiunilor puse în aplicare în conformitate cu programele aprobate de Comisie în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 înainte de 1 ianuarie 2014.

Având în vedere posibilitatea dată de Regulament, fiecare stat membru are obligația de a stabili în ce condiții se va proceda la recuperarea ajutorului deja primit, iar în acest sens sunt prevederile art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora dreptul de a stabili creanța bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la 1 ianuarie a anului următor efectuării ultimei plăți în cadrul instrumentului de finanțare.

Instanța de fond face o confuzie între data până la care se extinde perioada de valabilitate și monitorizare a contractului și data finalizării proiectului (execuția proiectului) în condițiile în care, durata de valabilitate a contractului de finanțare pentru măsura XS și N578 este formată din durata de execuție și durata de monitorizare.

Așadar, după data finalizării proiectului (execuției proiectului) se adaugă perioada de monitorizare a proiectului, care este de 5 ani și se calculează de la data ultimei plăți efectuată de către Autoritatea Contractantă (data ultimei plăți = data finalizării proiectului).

În acest sens sunt atât dispozițiile actului adițional nr. x/19.02.2014 dar și dispozițiile art. 8 alin. (6) din Anexa I la contract, care dispune că "Beneficiarul are responsabilitatea ca pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului să mențină în funcțiune investiția realizată și să demonstreze utilitatea acesteia conform descrierilor formulate si a angajamentelor asumate prin Cererea de Finanțare."

Deoarece în perioada de implementare a proiectului elementele identificate nu pot conduce la o concluzie clară privind neregulilor reținute, beneficiarii sunt evaluați în perioada ex-post, atunci când activitatea acestora va deveni cea în conformitate cu intenția acestora și când structurile cu atribuții de control pot strânge mai multe dovezi care pot conduce la certitudinea ca beneficiarul a încălcat prevederile legale și contractuale asumate.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare reclamanta societatea A. S.R.L. a solicitat respingerea recursurilor pârâtelor apreciind că hotărârea instanței de fond este legală.

În motivarea opțiunii sale procesuale reclamanta - intimată a susținut următoarele:

Art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 prevede:

"dreptul de a stabili creanța bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de încheiere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internațional prin emiterea declarației finale de încheiere, cu excepția cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internațional prevăd un termen mai mare".

Art. 13 alin. (3) din Regulamentul CE nr. 1974/2006 stabilește:

"autoritatea competentă evaluează respectarea planului de dezvoltare în termen, de maximum cinci ani de la data adoptării deciziei individuale de acordare a ajutorului.

Statele membre definesc, ținând seama de circumstanțele în care planul de dezvoltare este pus în aplicare, condițiile de recuperare a ajutorului deja primit, în cazul în care se constată că, la data evaluării, tânărul agricultor nu a respectat dispozițiile planului de dezvoltare."

Concret, cele două dispoziții reglementează ipoteze diferite:

Legea europeană reglementează durata de verificare a modului de executare al contractului, pe perioada derulării programului,

O.U.G. nr. 66/2011 reglementează dreptul de a stabili creanța bugetară, în termen de 1 an de la data închiderii programului.

Astfel cum se poate observa din considerentele instanței, expuse în secțiunea anterioară, Curtea de Apel București nu a dat dispozițiilor art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 o interpretare contrară celei legale, interpretare propusă și de AFIR - instituția are dreptul de a stabili creanța bugetară în termen de 5 ani de la 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului.

Ori, în speță nu prescripția acestui termen este în discuție, ci prescripția dreptului autorității de a monitoriza conduita contractuală (iar numai ulterior acestei monitorizări se naște dreptul stabilirii creanței bugetare). Astfel cum a reținut instanța de fond:

"această teză este subsecventă celei prin care se instituie obligația autorității competente de a evalua respectarea planului de dezvoltare în termen de maximum 5 ani de la data adoptării deciziei individuale de acordare a ajutorului".

Astfel, în ceea ce privește monitorizarea conduitei contractuale a reclamantei, aceasta nu putea fi realizată decât pe o perioadă de minim 2 ani calculată de la data ultimei plăți (anume de la 30.05.2014 - 30.05.2016), și maxim până la finalizarea perioadei de valabilitate a Contractului de finanțare, anume 08.03.2017. Această concluzie are în vedere și dispozițiile art. 2 (8) al Contractului de Finanțare.

În acest context, pentru a extinde termenul stabilit în Regulamentul CE nr. 1974/2006 și în Contractul de Finanțare, MADR a emis Ordinul nr. 1086/09.10.2013, PNDR Manual de procedură pentru contractarea fondurilor - Formulare - Cod Manual M01 03 Versiunea 20, care în anexa 3 prevede adăugarea, în art. 2.4. de la paginile 12 și 18, faptul că durata de valabilitate a contractului de finanțare pentru măsura N578 este formată din durata de execuție și durata de monitorizare. Iar Durata de monitorizare a contractului de finanțare este de 5 ani și se calculează de la data ultimei plăți efectuată de către Autoritatea Contractantă. În temeiul acestui ordin au fost emise și actele adiționale nr. x/19.02.2014 și nr. y/11.12.2013.

Însă, conform art. 288 (fostul art. 249) alin. (2) TFUE:

"regulamentul are aplicabilitate generală. Acesta este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în fiecare stat membru". Astfel, Regulamentul nr. 1974/2006 (precum toate celelalte regulamente ale Uniunii Europene invocate în prezenta acțiune) are aplicabilitate obligatorie și directă, având prevalentă față de dispozițiile Ordinului nr. 1086/09.10.2013 și de cele ale actelor adiționale nr. x/19.02.2014 și nr. y/11.12.2013. Prevederea art. 288 TFUE, care nu se supune niciunei rezerve, ar fi lipsită de sens dacă un stat i-ar putea anula în mod unilateral efectele prin intermediul unei măsuri legislative care să prevaleze asupra legislației UE.

Mai mult, caracterul obligatoriu și direct al normei europene determină prevalența acestuia față de norma națională, astfel cum rezultă din jurisprudența tradițională a CJUE și din declarația nr. 17 realizată cu ocazia semnării conferinței ministeriale de semnare a Tratatului de la Lisabona.

Din jurisprudența Curții de Justiție reiese că supremația dreptului comunitar este un principiu fundamental al dreptului comunitar. Conform Curții, acest principiu este inerent naturii specifice a Comunității Europene. La data primei hotărâri din cadrul acestei jurisprudențe consacrate (hotărârea din 15 iulie 1964, în cauza 6/64, Costa/ENEL), supremația nu era menționată în tratat. Situația nu s-a schimbat nici astăzi. Faptul că principiul supremației nu va fi inclus în viitorul tratat nu va schimba în niciun fel existenta principiului și jurisprudența în vigoare a Curții de Justiție."

Astfel, pe de-o parte supremația dreptului european a fost stabilită în mod neechivoc, o ocazia semnării tratatelor de la Lisabona. Pe de altă parte, CJUE s-a pronunțat în numeroase decizii cu privire la supremația dreptului european, astfel:

a) în Costa/Enel instanța europeană a stabilit că legislația derivată din Tratatul CE are prioritate fată de prevederile legale interne, deoarece transferul de competente de la statele membre către CE/UE comportă o limitare permanentă a drepturilor suverane ale acestora.

b) în cauza Internaționale Handelsgesellschaft, instanța europeană a stabilit că doctrina priorității legislației UE prevala, iar validitatea unei reglementări CE și efectele acesteia în interiorul unui stat membru nu pot fi afectate de susțineri conform cărora acestea încalcă fie drepturile fundamentale, așa cum sunt acestea formulate de Constituția unui stat membru, fie principiile unei structuri constituționale naționale.

c) în fine, în Simmenthal instanța europeană a stabilit că orice instanță națională a unui stat membru trebuie să aplice dispoziția europeană în toate elementele sale și să protejeze drepturile conferite persoanelor de drept privat de către prevederea de drept european. în consecință, instanța națională nu va aplica dispoziția națională atunci când aceasta este în conflict cu dispoziția europeană. Curtea Europeană de Justiție a arătat că doctrina priorității legislației UE prevala, iar validitatea unei reglementări CE și efectele acesteia în interiorul unui stat membru nu pot fi afectate de susțineri conform cărora acestea încalcă fie drepturile fundamentale, așa cum sunt acestea formulate de Constituția unui stat membru, fie principiile unei structuri constituționale naționale.

Astfel, AFIR nu se poate prevala de dispozițiile actelor adiționale nr. x/19.02.2014 și ale actului adițional nr. x/11.12.2013, ori cele ale Ordinului MADR nr. 1086/09.10.2013, întrucât aceasta intră în conflict cu prevederile Regulamentului nr. 1974/2006, dispozițiile acestuia din urmă prevalând.

Astfel, inspecția a avut loc peste termenul limită stabilit legal pentru realizarea acesteia, cu încălcarea normelor edictate pentru existența sa valabilă, fiind supusă sancțiunii nulității.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursurilor.

2.1. Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile pârâtelor sunt fondate pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Reclamanta societatea A. S.R.L. a învestit instanța de fond cu controlul de legalitate al procesului-verbal nr. x/14.06.2017 de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare și a deciziei nr. 22751/17.08.2017 de soluționare a contestației administrative exercitate de reclamantă împotriva procesului-verbal menționat anterior.

Prin acest proces-verbal s-a dispus recuperarea sumei de 5.496.639,28 RON și încetarea Contractului Cadru nr. C 123F011170800006/08.03.2012, datorită încălcării prevederilor contractuale de către beneficiar, pe perioada de valabilitate a acestuia, elementele de fapt care au determinat în concret luarea acestei măsuri administrative fiind evidențiate pe larg în hotărârea atacată.

Prima instanță a dispus anularea acestor acte administrative urmare a valorificării ca pertinente a susținerilor reclamantei referitoare la prescripția dreptului autorității de management de a mai efectua controlul ale cărui constatări au fost valorificate prin actele administrative contestate.

În concret, s-a reținut a fi incidente dispozițiile art. 13 alin. (3) din Regulamentul nr. 1974/2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltarea rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) care limitează posibilitatea de evaluare a respectării planului de dezvoltare a proiectului finanțat pe o perioadă de maxim 5 ani de la data adoptării deciziei de acordare a ajutorului, respectiv data încheierii contractului de finanțare (08.03.2012), astfel că efectuarea inspecției ulterior datei de 08.03.2017 (16.03.2017 - 08.05.2017) a fost apreciată ca nelegală.

În considerarea efectului direct al normei comunitare menționate și al caracterului prioritar al acestei instanța de fond a înlăturat de la aplicare dispozițiile actelor adiționale nr. x/11.12.2013 și y/19.02.2014 care reglementau durata de valabilitate a contractului de finanțare.

Instanța de control judiciar apreciază că hotărârea instanței de fond este nelegală, fiind pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 13 alin. (3) din Regulamentul nr. 1974/2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltarea rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

Potrivit acestei norme unionale "autoritatea competentă evaluează respectarea planului de dezvoltare în termen de maximum cinci ani de la data adoptării deciziei individuale de acordare a ajutorului. Statele membre definesc, ținând seama de circumstanțele în care planul de dezvoltare este pus în aplicare, condițiile de recuperare a ajutorului deja primit, în cazul în care se constată că, la data evaluării, tânărul agricultor nu a respectat dispozițiile planului de dezvoltare."

Condițiile aplicabile ajutorului pentru instalarea tinerilor agricultori, prevăzut la articolul 22 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, trebuie îndeplinite la data depunerii cererii de ajutor, conform alin. (1) din norma menționată.

Articolul 22 alin. (1) din Regulamentul nr. 1698/2005 definește "tânărul agricultor" ca fiind o persoană cu vârsta de până la 40 de ani la momentul depunerii cererii, care deține competențele și calificările profesionale adecvate și care se stabilește pentru prima dată într-o exploatație agricolă ca șef al respectivei exploatații.

Potrivit alin. (2) ajutorul se acordă până la concurența cuantumului maxim stabilit în Anexa 1, care este în cuantum de 70.000 Euro.

Chiar dacă forma asociativă a tinerilor agricultori este indiferentă din perspectiva obținerii acestui ajutor, în raport de întinderea ajutorului obținut de reclamantă și a măsurii în care a fost accesat acest ajutor, reclamanta nu poate fi încadrată în categoria de tânăr agricultor și prin urmare dispozițiile din actul normativ unional de care se prevalează nu-i sunt aplicabile.

Astfel, contractul de finanțare nr. x din data de 08.03.2012, încheiat între Agenția de plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și reclamantă a avut ca obiect acordarea finanțării nerambursabile de către autoritatea de management contractantă, pentru punerea în aplicare a Cererii de Finanțare nr. F 123F011170800006 pentru proiectul Achiziție de mașini și utilaje pentru exploatarea forestieră prin schema de ajutor de stat nr. N578/2009 aferentă Măsurii 123", finanțarea fiind în cuantum de 5.496.639,28 de RON.

Schema de Ajutor de stat nr. N578/2009 pentru "Stimularea dezvoltării regionale prin realizarea de investiții pentru procesarea produselor agricole și forestiere în vederea obținerii de produse neagricole" este instituită potrivit Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 12/2010 și vizează îmbunătățirea nivelului general de performanță al întreprinderilor, prin creșterea competitivității întreprinderilor care realizeză investiții în sectoarele:

- procesarea de produse agricole prevăzute în anexa 1 la Tratatul CE în vederea obținerii de produse neagricole;

- procesarea primară a produselor forestiere lemnoase și nelemnoase;

- procesarea produselor agricole în vederea obținerii de biocombustibil.

Or, la o analiză a acestui act normativ național rezultă că de această schemă de finanțare nu beneficiază tinerii agricultori la instalarea lor în exploatația agricolă pe care o administrează, astfel că reclamanta în calitate de beneficiar al finanțării în cadrul acestei măsuri nu poate fi calificată ca fiind tânăr agricultor. Acest aspect rezultă și din întinderea ajutorului obținut de reclamantă care este substanțial mai mare decât limita maximă prevăzută pentru instalarea tinerilor agricultori.

Prin urmare, dispozițiile art. 13 alin. (3) din Regulamentul nr. 1974/2006 nu-i sunt aplicabile reclamantei, care vizează exclusiv termenul de evaluare de respectare a planului de dezvoltare cu care tânărul agricultor a obținut finanțarea.

În concluzie, se poate aprecia că în mod greșit instanța de fond a reținut incidența acestei norme în favoarea reclamantei, iar această constatare nu mai justifică înlăturarea de la aplicare a dispozițiilor actelor adiționale nr. x/11.12.2013 și y/19.02.2014 care reglementau durata de valabilitate a contractului de finanțare.

Întrucât prin actul adițional nr. x/19.02.2014 s-a convenit că durata de monitorizare a contractului de finanțare este de 5 ani și se calculează de la data ultimei plăți efectuată de către Autoritate Contractantă, iar tranșa III (finală) a fost realizată la data de 30.05.2014, autoritatea de management a apreciat corect că se află în perioada de valabilitate a contractului și era îndreptățită a realiza control asupra proiectului asumat de reclamantă, actele administrative prin care a fost finalizat fiind legale din această perspectivă.

Întrucât, instanța de fond nu a analizat și celelalte critici de nelegalitate invocate de reclamantă, pentru respectarea principiului dubului grad de jurisdicție consacrat în materia dată prin Legea nr. 554/2004 se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) Înalta Curte va admite recursurile declarate de pârâții Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței civile nr. 4692 din 15 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâții Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței civile nr. 4692 din 15 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2022.