ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4057/2021

Ședința publică din data de 21 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la 9.07.2018, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Inspecția Judiciară - Direcția de Inspecție Judiciară pentru Judecători, solicitând anularea Rezolutiei nr. x/2018.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 5370 din 14 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Inspectia Judiciară - Direcția de Inspecție Judiciară pentru Judecători.

S-a dispus anularea Rezoluției nr. x/2018.

S-a dispus trimiterea dosarului la pârâtă pentru continuarea procedurii disciplinare.

A fost obligată pârâta la 1000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinței civile 5370 din 14 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal pârâta a formulat recurs solicitând, in principal, casarea sentinței și menținerea actului administrativ contestat și anularea dispoziției de plată a cheltuielilor de judecată, iar, in subsidiar, casarea in parte a sentinței și reducerea cheltuielilor de judecată, raportat la complexitatea cauzei și activitatea desfășurată de avocat.

Apărările intimatei.

Prin întâmpinarea formulată, intimata - reclamantă A. S.R.L. - fostă A. S.R.L. a invocat excepția nulității recursului in raport de dispozițiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 in forma in vigoare la data sesizării Inspecției Judiciare.

Procedura de soluționare a recursului.

Prin rezoluția din data de 3 iunie 2019, completul învestit cu soluționarea dosarului a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 21 septembrie 2021, față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Hotărârea și considerentele Înaltei Curți

Examinând sentința atacată raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că recursul este inadmisibil, în considerarea celor în continuare arătate.

Principiul legalității căilor de atac este consacrat în art. 129 din Constituția României, potrivit căruia căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești pot fi exercitate în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, nefiind permisă altor mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Prin dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesuale, aceeași pentru subiectele de drept aflate în situații identice.

În speță, recurenta -pârâtă a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând, examinarea legalității unei rezoluții de clasare din data de 25.05.2018 emisă în dosarul nr. x/2018 al Inspecției Judiciare - Direcția de inspecție judiciară pentru judecători, privind sesizarea nr. x/2018 cu privire abateri disciplinare comise de un magistrat din cadrul Tribunalului Galați în dosarul nr. x/2017, soluționat prin sentința civilă nr. 115/19.03.2018.

Prin rezoluția emisă în data de 25 mai 2018, în baza art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, inspectorul judiciar a dispus clasarea sesizării, întrucât, în urma verificărilor prealabile efectuate nu au fost identificate date ori indicii din care să rezulte că doamna judecător din cadrul Tribunalului Galați, ar fi comis fapte ce ar putea constitui vreo abatere disciplinară dintre cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, ori încălcări ale normelor Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor.

Potrivit dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanței, rezoluția de clasare dispusă în urma efectuării verificărilor prealabile efectuate de Inspecția Judiciară din oficiu sau la sesizarea persoanei interesate și în cadrul căreia se constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, era definitivă.

Înalta Curte mai reține că, prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16 iulie 2014, s-a constatat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege.

În considerentele deciziei sus-citate, instanța constituțională a arătat că, potrivit art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

Astfel, instanța de recurs constată că în cazul rezoluției de clasare a sesizării s-a declarat neconstituționalitatea sintagmei "rezoluția de clasare este definitivă", reținându-se că partea este lipsită de accesul la o instanță judecătorească, însă textul de lege nu a fost modificat și pus în acord cu cele statuate de instanța de control constituțional.

În lipsa unei reglementări care să pună legea în acord cu decizia Curții Constituționale, Înalta Curte reține că devine aplicabil principiul prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., referitor la judecarea pricinilor potrivit dispozițiilor edictate pentru instituția juridică cea mai asemănătoare, în speță, a regimului juridic aplicabil acțiunii exercitate împotriva rezoluției de respingere a sesizării, conform art. 47 alin. (5) - (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Or, potrivit art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 în forma în vigoare la data sesizării: rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Conform alin. (7) al art. 47 din aceeași lege: Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă. (definitivă, potrivit corelării cu Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a C. proc. civ.).

În realizarea rolului constituțional ce revine instanței supreme de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii, în primul rând prin promovarea unei jurisprudențe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securității juridice, prevăzut implicit în totalitatea articolelor Convenției Europene a Drepturilor Omului și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (CEDO, Decizia din 6 decembrie 2007, cererea nr. x/05, Beian împotriva României, §39), Înalta Curte s-a pronunțat în același sens în ședința din 9 octombrie 2017 a Plenului secției de contencios administrativ și fiscal, fiind adoptată soluția de unificare a practicii judiciare, în sensul că: "în ipoteza în care contestația formulată împotriva rezoluției de clasare a sesizării (..) în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 a fost soluționată pe fond de prima instanță prin prisma dispozițiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil."

Având în vedere cele de mai sus redate, în condițiile în care recurenta a formulat recurs împotriva unei sentințe care în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 317/2004 este definitivă, se constată că recursul formulat este inadmisibil.

Chiar dacă instanța a cărei hotărâre a fost recurată a menționat în dispozitivul sentinței că aceasta se poate ataca cu recurs, Înalta Curte subliniază că principiul legalității căilor de atac, statuat în art. 129 din Constituția României și consacrat în C. proc. civ. de dispozițiile art. 457 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., exclude examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte situații și în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Or, potrivit art. 47 alin. (7) din legea nr. 317/2004, în forma in vigoare la momentul sesizării inspecției judiciare și a instanței, hotărârea prin care curtea de apel soluționează contestația împotriva rezoluției de clasare a sesizării disciplinare nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 457 alin. (1) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., instanța de control judiciar urmează să respingă recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Inspecția Judiciară împotriva sentinței civile nr. 5370 din 14 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2021.