Decizia nr. 4009/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 15 ianuarie 2019, în dosarul nr. x/2017, aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinței civile nr. 135, pronunțată de sus indicata instanță la data de 20 iunie 2017, constând în incorecta menționare, în dispozitivul sus indicatei hotărâri, a anulării, în parte, a deciziei nr. 13/2016, în ceea ce privește punctul 2 din dispozitivul acesteia, în contextul în care, din cuprinsul considerentelor hotărârii nr. 135 din 20 iunie 2017 rezultă că punctul actului administrativ anulat era, în realitate, punctul 1 al acestuia.

Soluția instanței de fond Prin încheierea din camera de consiliu din data de 18 ianuarie 2019, Curtea de Apel Ploiești, secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de îndreptare a erorii materiale strecurată în cuprinsul sentinței nr. 135/20.06.2017, formulată de petenta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în cauza având ca obiect cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții ANAF Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova.

Recursul exercitat în cauză Împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 18 ianuarie 2019 a Curții de Apel Ploiești, secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, solicitând, în virtutea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea încheierii atacate și admiterea cererii, în sensul îndreptării erorii materiale strecurate în considerentele și dispozitivul sentinței civile nr. 135/20.06.2017. În susținerea căii de atac astfel promovare, arată, în esență, recurenta că prin cererea sa nu a avut în vedere modificarea substanței sentinței civile pronunțate de instanța de fond, ci solicitarea de îndreptare a erorilor materiale a vizat doar numerotarea dată de Curtea de Apel Ploiești punctelor dispozitivului Deciziei nr. 13 din 27.04.2016, emisă de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili ("Decizia DGAMC nr. 13/2016"). Consideră, astfel, recurenta că prima instanță a realizat o eronată aplicare a prevederilor art. 442 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ., atunci când a apreciat că prin cererea sa tinde la îndreptarea unei erori de judecată, ce nu poate fi corectată decât prin intermediul exercitării căii de atac prevăzute de lege, în contextul în care din analiza aspectelor expuse în primul paragraf al filei 17, a sentinței nr. 135/20.06.2017, rezultă că instanța a reținut următoarea numerotare a aspectelor expuse în dispozitivul Deciziei nr. 13/27.04.2016: o punctul 1: suspendarea soluționării contestației administrative, formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. x/22.12.2015, emisă de AJFP Prahova, privind obligațiile suplimentare de plată, stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice, în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/22.12.2015, pentru suma totală de 4.126.531 RON, o punctul 2: respingerea, ca nemotivată, a contestației administrative, formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. x/22.12.2015, emisă de AJFP Prahova, privind obligațiile suplimentare de plată, stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice, pentru suma totală de 84.561 RON, o punctul 3: respingerea, ca neîntemeiată, a contestației administrative, formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. x/22.12.2015, emisă de AJFP Prahova, privind obligațiile suplimentare de plată, stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice, pentru suma totală de 324.053 RON, reprezentând 115.208 RON TVA, 184.488 RON dobânzi/majorări de întârziere aferente TVA și 24.397 RON, penalități de întârziere aferente TVA. De asemenea, arată recurenta că, în fila x paragraful 3 și fila x paragraf 1 din cuprinsul sentinței nr. 135/20.06.2017, Curtea de Apel Ploiești a apreciat întemeiat capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat anularea măsurii de suspendare a soluționării contestației sale administrative cu privire la suma totală de 4.126.531 RON (suspendare dispusă, în procedura administrativă, prin Decizia DGAMC nr. 13/2016), admițând, dintr-o astfel de perspectivă, acțiunea, iar în paragrafele 3,4 și 5 ale filei 18 a sentinței, prima instanță a respins acțiunea în contencios administrativ, formulată de reclamanta A. S.R.L, prin care aceasta solicita anularea Deciziei DGAMC nr. 13/2016, cu privire la soluția de respingere, ca nemotivată, a contestației referitoare la suma de 84.561 RON, pentru ca, în paragraful nr. 6 al filei 18 din sentință, Curtea de Apel Ploiești să dispună și respingerea acțiunii, din perspectiva solicitării de anulare a soluției stabilite prin Decizia DGAMC nr. 13/27.04.2016, cu privire la suma de 115.208 RON, reprezentând TVA. Astfel, apreciază recurenta că anulare în parte a Deciziei DGAMC nr. 13/27.04.2016, cuprinsă în dispozitivul sentinței civile nr. 135, coroborată cu obligarea pârâtei la soluționarea contestației formulate de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. x/22.12.2015 și a raportului de inspecție fiscală nr. FPH 370/22.12.2015, cu privire la obligația suplimentară de plată în sumă de 4.126.531 RON și cu menținea, în rest, a deciziei atacate, nu poate să vizeze punctul 2 al dispozitivului sus indicatei decizii a pârâtei DGAMC (ce viza suma de 84.561 RON), ci punctul 1 al unui astfel de dispozitiv. În acest context, consideră recurenta că cererea sa de îndreptare a erorilor materiale strecurate în considerentele și dispozitivul sentinței civile nr. 135, constând în indicarea greșită a numerotației punctelor dispozitivului Deciziei DGAMC nr. 13/2016, este conformă prevederilor art. 442 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ., iar soluția instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea acestora.

Apărările formulate în cauză Legal citate, intimatele Direcția Generală a Finanțelor Publice Ploiești, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova și A. S.R.L nu au formulat apărări.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013, iar prin rezoluția din 14 mai 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 16 septembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și încheierea recurată, în raport de motivele de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili este fondat, pentru următoarele considerente: Dintr-o primă perspectivă, instanța de recurs observă că prin motivele de recurs invocate, recurenta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili clamează, în realitate, o încălcare, de către prima instanță, a unor norme de procedură, astfel cum sunt cele reglementate de prevederile art. 442 alin. (1) C. proc. civ., iar nu a unor prevederi de drept material. Deși recurenta - pârâtă a încadrat recursul său în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, nefiind ținută de motivul de nelegalitate invocat de parte, va examina astfel de aspecte din perspectiva motivului de casare în care critica se încadrează, respectiv, din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1), pct. 5 C. proc. civ. Reține, totodată, instanța de control judiciar că din interpretarea coroborată a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5, cu cele ale art. 175 alin. (1) C. proc. civ., se poate cere casarea unei hotărâri numai când, prin aceasta, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, însă o astfel de sancțiune nu este incidentă în orice ipoteză în care sunt nerespectate cerințe legale, ci doar în acel context în care, prin nerespectarea acestora, s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea actului astfel realizat. Examinând încheierea recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constata ca recursul este fondat, dispozițiile art. 442 alin. (1) C. proc. civ., a căror aplicare greșită se critica prin prezentul recurs, reglementând o procedură de corijare a acelor erori materiale strecurate cu ocazia redactării ori a tehnoredactării în cuprinsul minutei, practicalei, considerentelor sau dispozitivului unei hotărâri, erori care vizează numele, calitatea și susținerile părților sau erori de calcul ori alte astfel de greșeli. Înalta Curte subliniază că noțiunea de greșeală materială are, din perspectiva prevederilor ce guvernează instituția îndreptării unei hotărâri judecătorești, înțelesul de eroare materială vizibilă, de ordin formal, strict procedural, fără incidență asupra fondului dreptului substanțial dedus judecății, astfel încât un astfel de mecanism de corectare nu poate fi folosit pentru modificarea soluției pronunțate de instanță. Pe de altă parte, verificarea întinderii corecției ce se impune a fi realizată (respectiv dacă, prin cererea de îndreptare formulată, partea tinde la modificarea substanței sentinței civile pronunțate de instanța de fond, ori doar la îndreptarea unei erori materiale) trebuie realizată în mod concret, iar nu doar pur formal, implicând o analiză a probatoriului administrat în cauză în care s-a pronunțat hotărârea ce se cere a fi îndreptată. Analizând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că silogismul logic al instanței de fond pleacă, în primul rând, de la o interpretare eronată a solicitărilor formulate de pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili în cuprinsul cererii de îndreptare a erorii materiale, prima instanță considerând că prin aceasta pârâta a solicitat: "schimbarea sentinței în ceea ce privește care anume capăt din cererea introductivă a fost admis". În realitate, însă, din cererea sus indicată rezultă că elementul vizat de pârâtă era cel al numerotației atribuite de prima instanță soluțiilor cuprinse în dispozitivul actului administrativ atacat de reclamantă, respectiv Decizia DGAMC nr. 13/2016. Constată, Înalta Curte că, printr-un astfel de act administrativ, pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a soluționat contestația administrativă prealabilă formulată de reclamanta A. S.R.L împotriva deciziei de impunere nr. x/22.12.2015, emisă de AJFP Prahova, privind obligațiile suplimentare de plată, stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice, în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/22.12.2015, în următorul sens: o suspendarea soluționării contestației administrative, pentru suma totală de 4.126.531 RON, o respingerea, ca nemotivată, a contestației administrative, pentru suma totală de 84.561 RON, o respingerea, ca neîntemeiată, a contestației administrative, pentru suma totală de 324.053 RON, reprezentând 115.208 RON TVA, 184.488 RON dobânzi/majorări de întârziere aferente TVA și 24.397 RON, penalități de întârziere aferente TVA. Sus indicatele soluții, cuprinse în dispozitivul actului administrativ, au fost indicate de instanța de fond, în fila x, paragraful 1 al sentinței nr. 135/20.06.2017, sub formă punctuală, astfel: punctul 1. - soluția ce viza obligațiile suplimentare de plată în cuantum de 4.126.531 RON, punctul 2. - soluția ce viza obligațiile suplimentare de plată în cuantum de 84.561 și punctul 3. - privind soluția ce viza obligațiile suplimentare de plată în cuantum de 324.053 RON, din care 115.208 RON TVA, 184.488 RON dobânzi/majorări de întârziere aferente TVA și 24.397 RON, penalități întârziere aferente TVA. Din fila x - paragraful 3, fila x - paragraf 1, fila x - paragrafele 3, 4 și 5 și fila x - paragrafele 6 - 8 ale sus indicatei hotărâri judecătorești, rezultă că instanța de fond a apreciat drept fondate criticile aduse de reclamantă măsurii dispuse prin primul punct al dispozitivului Deciziei DGAMC nr. 13/2016 (suspendarea soluționării contestației administrative, pentru suma totală de 4.126.531 RON), admițând, sub acest aspect, acțiunea, însă a apreciat ca neîntemeiate criticile aduse de reclamanta A. S.R.L soluției organului fiscal de respingerea, ca nemotivată, a contestației administrative, pentru suma totală de 84.561 RON, respectiv de respingerea, ca neîntemeiată, a contestației administrative, pentru suma de 115.208 RON, reprezentând TVA. Astfel, instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă împotriva soluțiilor din cuprinsul dispozitivului Deciziei DGAMC nr. 13/2016, numerotate de instanța de fond, în fila x a sentinței, drept punctele 2 și 3 ale unui astfel de dispozitiv. În acest context, parametrii verificării încadrării elementelor evocate de pârâtă în categoria celor ce se circumscriu noțiunii de eroare materială, în sensul art. 442 alin. (1) C. proc. civ., au fost generați de sus indicata tehnică utilizată de instanța de judecată în redactarea considerentelor sentinței nr. 135/20.06.2017. Pe de altă parte, constată Înalta Curte că prin dispozitivul anterior menționatei hotărâri judecătorești (sentința nr. 135/20.06.2017), Curtea de Apel Ploiești a admis acțiunea și a anulat, în parte, Decizia DGAMC nr. 13/2016, în ceea ce privește punctul 2 din dispozitivul acesteia, obligând pârâta să soluționeze contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. x/22.12.2015 și a raportului de inspecție fiscală nr. FPH 370/22.12.2015 cu privire la obligația suplimentară de plată în sumă de 4.126.531 RON. Totodată, prima instanță a menținut, în rest, decizia atacată. Or, aspectele învederate de recurentă, în cererea de îndreptare a erorii materiale adresate primei instanțe, vizau numerotația alocată de judecătorul fondului soluției cuprinse în dispozitivul Deciziei DGAMC nr. 13/2016, privind suspendarea soluționării contestației administrative cu privire la obligația suplimentară de plată în sumă de 4.126.531 RON, pe care prima instanță a indicat-o, în fila x a sentinței nr. 135/20.06.2017, drept punctul 1. Pe cale de consecință, având în vedere sensul noțiunii de "eroare materială", astfel cum a fost acesta menționat în paragrafele anterioare și analizând legalitatea hotărârii atacate, Înalta Curte reține că aspectele solicitate a fi îndreptate prin cererea recurentei - pârâte, au natura juridică a elementelor ce se circumscriu unei astfel de noțiuni, fiind eronată calificarea legală dată acestora de prima instanță, în contextul în care, prin cererea astfel formulată, pârâta nu tinde la depășirea limitelor noțiunii în discuție, în sensul că nu urmărește modificarea soluției pronunțate de instanță, din perspectiva fondului dreptului substanțial dedus judecății, ci doar corectarea unui număr eronat indicat. Prin urmare, Înalta Curte reține că încheierea instanței de fond, pronunțată în camera de consiliu la data de 18 ianuarie 2019, a fost dată cu nerespectarea dispozițiilor legale aplicabile speței, Curtea de Apel Ploiești realizând o greșită aplicare și interpretare a normelor procedurale ce reglementează mecanismul îndreptării erorilor materiale strecurate în cuprinsul unei hotărâri judecătorești. Totodată, apreciază instanța de control judiciar că printr-o astfel de interpretare s-a adus pârâtei o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea încheierii recurate, în contextul în care aceasta este autoritatea emitentă a actului administrativ ce a fost anulat și debitoarea obligațiilor stabilite prin sentința nr. 135/20.06.2017, fiind partea căreia îi este opusă o astfel de hotărâre judecătorească. În acest context, pentru considerentele expuse în paragrafele anterioare, în rejudecarea cererii de îndreptare a erorii materiale, formulată de pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Înalta Curte apreciază că aceasta este întemeiată, în cuprinsul celui de-al doilea paragraf al dispozitivului sentinței nr. 135 din 20 iunie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, strecurându-se o eroare materială, în sensul că, s-a menționat eronat astfel: "Anulează în parte decizia nr. 13 din 27.04.2016, în ceea ce privește punctul 2 din dispozitivul acesteia". În concluzie, întrucât punctul, din dispozitivul actului administrativ reprezentat de Decizia DGAMC nr. 13/2016, anulat de către instanță, fusese numerotat de aceasta, în cuprinsul considerentelor, drept punctul 1., în cuprinsul dispozitivului sentinței nr. 135 din 20 iunie 2017 trebuia menționat astfel: "Anulează în parte decizia nr. 13 din 27.04.2016, în ceea ce privește punctul 1 din dispozitivul acesteia". Observă, totodată, instanța de control judiciar că aceeași eroare se regăsește și în fila x, paragraf final, din considerentele sentinței nr. 135 din 20.06.2017. Pentru considerentele expuse, apreciind că hotărârea atacată a fost dată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 442 alin. (1) C. proc. civ., în baza art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, cu consecința casării încheierii, din camera de consiliu, din data de 18 ianuarie 2019 a Curții de Apel Ploiești, secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a rejudecării cauzei și a admiterii cererii de îndreptare a erorii materiale strecurată în cuprinsul sentinței nr. 135 din 20 iunie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în sensul celor indicate anterior. PENTRU ACESTE MOTIVE,