ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.01.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 40/2022

HOTĂRÂRE
11.01.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 40/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 11 ianuarie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la data de 17.09.2020, sub nr. dosar x/2020, reclamantul Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administrația Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenți București, anularea procesului-verbal de contravenție nr. x din 31 mai 2020, prin care a fost sancționat contravențional numitul A., cu amendă în cuantum de 290 RON și cu sancțiunea contravențională constând în 2 puncte de penalizare, întrucât a condus autovehiculul cu numărul de înmatriculare P 9657KM pe DN 15 E 60 comuna Luna, cu viteza de 70 km/h, fiind înregistrat cu aparatul radar.

2.1. Prin sentința civilă nr. 697 din data de 5 februarie 2021, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului București, invocată din oficiu, și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj și pe pârâta Administrația Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenți, în favoarea Judecătoriei Turda.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul București a reținut că solicitarea de anulare a unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este supusă unei alte proceduri judiciare, prevăzute de O.G. nr. 2/2001, iar controlul lor judecătoresc se realizează tocmai potrivit acestei proceduri, inclusiv sub aspectul competenței.

2.2. Prin sentința civilă nr. 2061/2021 din data de 11 octombrie 2021, Judecătoria Turda a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Turda și a declinat competența de soluționare a cererii privind pe reclamantul Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenți, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Turda a reținut că reclamantul, în calitate de emitent al procesului-verbal de contravenție, nu a sesizat instanța cu o plângere contravențională, astfel cum se susține ci cu o acțiune în anularea actului administrativ, constând într-adevăr într-un proces-verbal de contravenție, acțiunea fiind formulată în contradictoriu cu organul fiscal care în mod normal este obligat la executarea silită a amenzii aplicate.

Plângerea contravențională care intră în competența Judecătoriei este potrivit art. 31 din O.G. nr. 2/2001 acea acțiune formulată de către contravenient, partea vătămată după caz, sau persoana de la care s-a dispus confiscarea prin procesul-verbal, aceasta fiind unica cerere care poate intra în competența judecătoriei.

Judecătoria nu are plenitudine de competența în sfera dreptului contravențional, deoarece nu există niciun text legal care să reglementeze o asemenea competența, dimpotrivă Tribunalul este instanța competentă care potrivit art. 95 alin. (1) C. proc. civ. are plenitudine de competență, respectiv este competent să judece în primă instanță, toate cererile care nu sunt date în competența altor instanțe. Nu este de neglijat faptul că procesele-verbale de constatare și sancționare a contravenției sunt o specie a actului administrativ, act administrativ al cărui regim este reglementat de Legea nr. 554/2004. Dispozițiile O.G. nr. 2/2001 nu reglementează acțiunea în anulare ori revocatorie formulată de emitentul actului administrativ, motiv pentru care competența și regulile aplicabile pentru judecarea acestor cereri vor fi cele de drept comun din materia contenciosului administrativ.

Reținând incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a apreciat că natura juridică a acțiunii formulate nu este cea de plângere contravențională, dispozițiile art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 34 din O.G. nr. 2/2001 nefiind aplicabile în cauză, motiv pentru care a apreciat că judecătoria nu se poate declara competentă să soluționeze cauza.

Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență privește competența materială de soluționare a cauzei din perspectiva naturii litigiului dedus judecății.

Reclamantul Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenți, anularea procesului-verbal de contravenție nr. x din 31 mai 2020, emis de reclamant, prin care a fost sancționat contravențional numitul A., cu amendă în cuantum de 290 RON și cu sancțiunea contravențională constând în 2 puncte de penalizare.

Potrivit art. 31 din O.G. nr. 2/2001:

"(1) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

(2) Partea vătămată poate face plângere numai în ceea ce privește despăgubirea, iar cel căruia îi aparțin bunurile confiscate, altul decât contravenientul, numai în ceea ce privește măsura confiscării."

Înalta Curte apreciază că, în speță, nu este vorba despre o plângere contravențională, în sensul textului de lege de mai sus, pentru a atrage competența judecătoriei în soluționarea cauzei în primă instanță, reclamantul fiind chiar emitentul actului a cărui anulare o solicită, împrejurare care face ca prezenta acțiune să se circumscrie materiei contenciosului administrativ.

În acest sens, art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 prevede că:

"Autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanței anularea acestuia, în situația în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice. În cazul admiterii acțiunii, instanța se pronunță, dacă a fost sesizată prin cererea de chemare în judecată, și asupra validității actelor juridice încheiate în baza actului administrativ nelegal, precum și asupra efectelor juridice produse de acestea. Acțiunea poate fi introdusă în termen de un an de la data emiterii actului."

Fiind vorba de o acțiune în contencios administrativ, devin incidente normele de competență prevăzute în Legea contenciosului administrativ la art. 10 alin. (1), potrivit cărora:

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Prin urmare, nefiind vorba de o plângere contravențională, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj și pârâta Administrația Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenți în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 ianuarie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-04-15
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2484/2021
x din Cluj-Napoca cu viteză de 101 km/h, fiind înregistrat cu aparatul radar Trucam și pentru că nu avea permisul de conducere. Reclamantul a formulat cerere de anulare a procesului-verbal de contravenție nr. x/13.11.2019, invocând nelegali
ÎCCJ 2023-11-29
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5688/2023
Ședința publică din data de 29 noiembrie 2023 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 12 apr
ÎCCJ 2021-09-15
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3976/2021
Ședința publică din data de 15 septembrie 2021 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului Prin plângerea contravențională înr
ÎCCJ 2021-01-29
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 507/2021
Prin sentința civilă nr. 2062 din 17 iunie 2020 Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei privin
ÎCCJ 2022-12-09
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5978/2022
Ședința publică din data de 9 decembrie 2022 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Jude
Sursă