ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3995/2021

Ședința publică din data de 16 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sub nr. x/2018, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Prin sentința civilă nr. 304 din 30 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul CNSAS, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia.

În motivarea recursului, a arătat că prima instanță a făcut în speță o greșită interpretare și aplicare a prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

A menționat recurentul că, contrar celor reținute de prima instanță în sensul că nu ar fi îndeplinită condiția legală pentru reținerea calității de lucrător al securității, conform căreia ofițerul de securitate să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale, intimatul a subliniat fragmentul de text cu privire la persoana urmărită de securitate pentru ca respectiva informație să fie folosită în dosarul de urmărire informativă al acesteia.

Acest aspect demonstrează faptul că intimatul a avut cunoștință de scopul efectuării acestei transcrieri, contribuind la concluziile organelor de urmărire ale fostei securități și afectarea drepturilor fundamentale ale persoanei vizate, precum și ale fratelui acestuia.

Totodată, a apreciat recurentul că transcrierea unei scrisori interceptate de către securitate reprezenta o activitate specifică mecanismului de supraveghere polițienească extrem de intrusiv în viața privată a celor urmăriți, iar prin semnalizarea fragmentului de text intimatul a încălcat în mod nelegitim și disproporționat dreptul la viață privată și al secretului corespondenței cu privire atât la persoana urmărită, cât și la fratele acesteia.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată și urmează să o respingă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de recurent pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat să se constate calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Soluția primei instanțe de respingere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Astfel, potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, termenul de lucrător al Securității desemnează "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului."

Prin urmare, pentru a se constata calitatea unei persoane de lucrător al Securității, este necesar să fie întrunite următoarele condiții: persoana în cauză să fi avut calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989; acea persoană să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

În ceea ce privește prima condiție, instanța de fond a apreciat că este îndeplinită și că pârâtul a avut calitatea de ofițer în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, reținând faptul că, în anul 1966, deținea gradul de locotenent în cadrul Direcției Regionale Maramureș, potrivit notei aflate la dosar, aspect recunoscut, de altfel, și de intimat prin înscrisurile depuse la dosar.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, a reținut instanța de fond că era necesar ca ofițerul să fi desfășurat activități prin care să fi suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, dar din probele administrate în cauză nu rezultă că pârâtul ar fi participat la instrumentarea dosarului de urmărire informativă 14208 avându-l ca titular pe I.G.

Astfel, a apreciat curtea de apel că simpla copiere a unui document aflat într-un dosar de urmărire informativă (o scrisoare) nu poate fi calificată ca fiind o activitate de suprimare sau de îngrădire a unor drepturi și libertăți fundamentale, întrucât activitățile de suprimare sau îngrădire a unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului presupun efectuarea unor acte în acest sens, în vederea verificării și urmăririi unor persoane, prin dirijarea surselor informative, dispunerea de măsuri, trasarea de sarcini, etc.

Înalta Curte reține că este corectă concluzia instanței de fond în sensul că simpla copiere a unui document nu se încadrează în categoria activităților de suprimare sau de îngrădire a unor drepturi sau libertăți fundamentale.

Totodată, nu se poate reține îndeplinirea acestei condiții nici în ceea ce privește sublinierea fragmentului de text din cuprinsul scrisorii, cu atât mai mult cu cât nu există nicio dovadă că această acțiune ar fi fost făcută chiar de intimatul din prezenta cauză.

În consecință, constatând că situația de fapt expusă de recurentul-reclamant nu este confirmată de înscrisuri prin care să se demonstreze că intimatul-pârât a efectuat activități de natură a suprima sau îngrădi unele drepturi și libertăți fundamentale, toate criticile formulate de recurentul-reclamant sunt neîntemeiate.

În aceste condiții, în mod corect a concluzionat instanța de fond că, în cauză, nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 304 din 30 ianuarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 304 din 30 ianuarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 16 septembrie 2021.