ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 354/2021

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal reclamantul A. a solicitat anularea rezoluției de clasare nr. 1974/A din data de 20 iunie 2019 emisă în dosarul nr. 19-2393 al Inspecției Judiciare - Direcția de inspecție pentru judecători și a rezoluției inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C19-2782 din data de 4 septembrie 2019.

Prin sentința civilă nr. 483 din 23 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca nefondată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul A. criticând-o pentru nelegalitate.

In susținerea recursului a arătat că în mod greșit i-au fost respinse cererile de conexare a dosarelor nr. x/2015 și nr. y/2015 ale Judecătoriei Motru.

A precizat că nu a cerut sancționarea completelor de judecată ci a atras atenția asupra unui articol de presă cu privire la magistrații care au colaborat cu securitatea, printre care și magistratul B., acesta fiind motivul pentru care nu a avut câștig de cauză, aspecte care ar fi reieșit dacă s-ar fi admis cererea de conexare a cauzelor.

S-a solicitat admiterea cererii de recurs, admiterea cererilor respinse prin sentința nr. 483 din data de 23 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și îndreptarea erorilor comise în dosarele nr. x/2015 și nr. y/2015 ale Judecătoriei Motru.

Pe cale de consecință s-a solicitat obligarea C.L. al Comunei Văgiulești, județ Gorj, să respecte dreptul său de proprietate conform registrului agricol din perioada anilor 1948-1951 și celor două hotărâri judecătorești rămase definitive, respectiv, sentința civilă nr. 8763/22.09.1997 a Judecătorie Tg. Jiu și sentința nr. 3597/20.12.2001 pronunțată în dosarul nr. x/2001.

Intimata - pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare susținând, în principal, nulitatea recursului în baza art. 498 alin. (2) din C. proc. civ., iar, în subsidiar, netemeinicia acestuia.

A apreciat intimata - pârâtă că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente, respectiv a art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 raportat la soluția de clasare pronunțată în cauză.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

Prin sesizarea înregistrată la Direcția de inspecție pentru judecători sub nr. x, petentul A. a arătat că a promovat la 21.01.2015, respectiv la 23.01.2015, cereri pentru rectificarea a două titluri de proprietate, înregistrate pe rolul Judecătoriei Motru cu nr. x/2015, respectiv cu nr. x/2015, iar până la primul termen de judecată, obiectul cererilor a fost modificat și, pe parcursul instrumentării, au fost introduse în cauză persoane care nu aveau legătură cu acțiunile formulate de acesta.

Petiționarul a susținut că judecătorii învestiți cu soluționarea celor două dosare - doamna C. și domnul B. - au acționat cu rea credință, întrucât a afirmat despre domnul judecător B. că a fost colaborator al securității.

De asemenea, a fost solicitată atașarea dosarelor nr. x/2015 și nr. y/2015, analiza acestora fiind relevantă pentru modul în care instanța a înțeles să instrumenteze dosarele cu obiect fond funciar.

Prin rezoluția Inspecției Judiciare din data de 20 iunie 2019, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, modificată și republicată, inspectorul judiciar a dispus clasarea sesizării, întrucât, din verificările efectuate nu s-au conturat indiciile săvârșirii vreunei abateri disciplinare dintre cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată și modificată.

Împotriva măsurii de clasare dispuse, petentul a formulat plângere în temeiul art. 45

1

alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicat și modificată, care a fost respinsă prin rezoluția inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C19-2782.

Amintește Inalta Curte că, potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. Recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel că pe această cale se pot verifica exclusiv aspecte de nelegalitate a hotărârii atacate, iar nu de netemeinicie.

Prima instanță, analizând motivele cuprinse în cererea de chemare în judecată, raportat la soluția rezoluției de clasare nr. 1974/A din data de 20 iunie 2019 emisă în dosarul nr. 19-2393 al Inspecției Judiciare - Direcția de inspecție pentru judecători și a rezoluției inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C19-2782 din data de 4 septembrie 2019, a reținut, în esență, că soluțiile pronunțate în dosarele Judecătoriei Motru și Tribunalului Gorj cu nr. x/2015, respectiv nr. 2250/263/2015 și nr. 2250/263/2015*, sunt argumentate în fapt și în drept, conținând considerentele judecătorului, astfel că nu pot fi identificate elemente care să probeze abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Totodată, s-a reținut că, în ceea ce privește activitatea doamnei judecător C., învestită cu soluționarea în fond a dosarelor nr. x/2015, nr. y/2015, în mod temeinic s-a constatat că aceasta nu mai poate face obiectul verificărilor de natură disciplinară deoarece, conform dispozițiilor art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, acțiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de 30 de zile de la finalizarea cercetării disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data la care fapta a fost săvârșită.

A criticat recurentul - reclamant soluția primei instanțe de respingere a cererii de conexare a dosarelor nr. x/2015 și nr. y/2015 ale Judecătoriei Motru la prezenta cauză, apreciind că s-a comis astfel o vătămare a dreptului său la apărare.

Cu privire la acest aspect, constată instanța de recurs că, pentru a fi îndeplinite condițiile conexării, potrivit dispozițiilor art. 193 din C. proc. civ., cererea trebuie să vizeze cauze care au o strânsă legătură intre ele și se află în curs de soluționare, urmând ca prin admiterea cererii să fie soluționate ulterior împreună.

Or este evident că excepția conexității nu poate privi dosare soluționate, cum este cazul în speță. În altă ordine de idei, ceea ce reclamă în fapt recurentul - reclamant este împrejurarea că a depus la dosar un articol de presă privind legătura dintre judecător și fosta structură a Securității. Aceste aspecte însă au fost verificate de inspectorul judiciar și reținute și de prima instanță, care, în mod legal, a concluzionat că nu fac obiectul prezentului demers judiciar.

Contrar celor susținute de recurent prin motivele de recurs, procedura demarată în fața Inspecției judiciare vizează, potrivit dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, verificarea sesizărilor privind activitatea sau conduita necorespunzătoare a magistraților ori în legătură cu încălcarea obligațiilor profesionale. Acest demers procesual este menit să sancționeze o conduită necorespunzătoare a judecătorilor iar nu să îndrepte erori de judecată, să stabilească o altă siuație de fapt decât cea reținută de judecător printr-o reapreciere a materialului probator.

În ceea ce privește reaua - credință invocată, aceasta nu se prezumă și nu există niciun fel de indiciu în acest sens care să rezulte din probatoriul administrat. Astfel, sub aspectul laturii subiective, se reține că judecătorul care acționează cu rea-credință sau gravă neglijență realizează o distorsionare conștientă a dreptului, prin aplicarea greșită a legii, în mod voit, în scopul producerii unei vătămări sau acceptării producerii acesteia. Spre deosebire de buna-credință, care presupune că magistratul acționează cu grijă față de interesul public de înfăptuire a justiției, apără interesele legitime ale părților, își subordonează comportarea sa exigențelor ce decurg din îndatoririle profesionale și normele deontologice, reaua-credință presupune atât intenția de a manipula legea în mod conștient, cât și voința de a cauza o vătămare a intereselor uneia din părți, elemente care însă nu au fost probate în cauză prin trimiterea la un articol de presă, acestea reprezentând simple prezumții ale recurentului - reclamant.

De altfel nici autoritatea - pârâtă, în cadrul verificărilor efectuate, cu precădere asupra dosarelor reclamante de recurentul - reclamant nu a identificat niciun fel de element care să contureze săvârșirea vreunei abateri prevăzute la art. 99 din Legea nr. 304/2004.

Referitor la activitatea doamnei judecător C., învestită cu soluționarea în fond a dosarelor nr. x/2015, nr. y/2015, Înalta Curte constată că prin motivele de recurs nu a fost formulată nicio critică raportat la incidența dispozițiilor art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, în ceea ce privește împlinirea termenului de prescripție a răspunderii disciplinare.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 483 din 23 iunie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 ianuarie 2021.