ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5483/2021

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 1 martie 2019 sub nr. x/2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară anularea rezoluției de clasare nr. x/2018 emisă la 14.12.2018 și a rezoluției Inspectorului Șef prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva rezoluției de clasare și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Prin sentința nr. 312/2019 pronunțată la 25 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea privind pe reclamanții A. și B. și pe pârâta Inspecția Judiciară, ca nefondată.

Împotriva sentinței nr. 312/2019 pronunțată la 25 iunie 2019 de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanții A. și B., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecarea aceleiași instanțe.

Reclamanții după o amplă dezvoltare a istoricului speței, au precizat că au formulat plângere împotriva domnilor judecători C. și D. pentru faptele certe săvârșite de către aceștia raportat la dispozițiile art. 99 lit. r) și lit. t) respectiv art. 99

A

1 din Legea nr. 303/2004 republicată actualizată privind statutul judecătorilor și procurorilor.

S-a precizat că domnii judecători au acționat cu rea credință încălcând cu știință norme de drept material și procesual în judecarea cauzei urmărind și acceptând prejudicierea, vătămarea drepturilor și intereselor legitime ale justițiabililor B., respectiv A., cu 19, respectiv 18 fapte certe și pentru fapta de neglijență nesocotind în mod grav și neîndoielnic, norme de drept material și/sau norme de drept procesual cu 15, respectiv 10 fapte certe.

În susținerea recursului au mai menționat următoarele:

- au formulat plângere împotriva domnilor judecători C. și D., pentru fapte concrete care sunt considerate abateri disciplinare prin lege, fapte prin care au încălcat cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane și au nesocotit din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual, în judecarea cauzei amintite.

În același mod de protejare a celor 2 judecători, instanța de fond susține greșit și fals următoarele:

"Curtea constată că, în mod corect, inspectorul judiciar a dispus clasarea, reținând că nu sunt indicii privind săvârșirea acestei abateri disciplinare, întrucât nu este întrunită nici latura obiectivă, nici latura subiectivă a abaterii disciplinare menționate".

Sub acest aspect arată că instanța compusă din cei doi judecători nu le-a permis reclamanților, în dosarul x/2015, să își dovedească susținerile în contradictoriu cu pârâții și, mai mult după soluționarea cererilor de recuzare a completului, au constata că încheierile nu poartă mențiunea temeiului de drept și nici termenul corect de atacare a acestora.

În cauză la momentul soluționării plângerii împotriva celor 2 magistrați, inspecția judiciară și instanța de fond rețin că toate procedurile au fost legal întocmite, că acele omisiuni și indicări greșite sunt erori care nu afectează conținutul încheierilor de recuzare și a hotărârilor.

În cuprinsul cererii adresate către Inspecția Judiciară și apoi către instanță au precizat că aplicarea amenzilor celor 2 justițiabili pentru rea-credință în dosare a fost abuzivă, că judecătorii din cadrul instanțelor Tribunalul Mureș și Curtea de Apel Târgu Mureș le-au respins toate cererile formulate dând crezare adversarilor lor, ce aveau în spate pe doamna avocat E..

- Instanța de fond se rezumă de fapt la a prezenta unele susțineri dar, nu judecă în concret interpretarea faptelor prezentate și apreciate de recurenți ca fiind abateri disciplinare ale judecătorilor, raportat la dispozițiile Legii nr. 303/2004 republicată actualizată dispozițiile, art. 99 și art. 99^l din lege.

- Inspecția Judiciară cât și instanța de fond greșesc prin nesocotirea, nerespectarea, interpretarea și aplicarea greșită a legii.

- judecătorul fondului susține demersurile Inspecției Judiciare, ale judecătorilor prin fraudarea legii, respectiv a dispozițiilor art. 99 lit. r) și lit. t) raportat la dispozițiile art. 99^1 din C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010 republicată actualizată) invocând dispozițiile art. 2 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 republicată actualizată.

- toate instanțele au încălcat normele de drept procesual dispuse prin art. 231 alin. (2) din C. proc. civ.

- referitor la indiciile abaterii prevăzute de art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004 sunt aplicabile, întrucât redactarea și comunicarea deciziei nr. 779/2018 prin depășirea termenului legal a fost făcută cu intenție, rea-credință și răzbunare din partea judecătorilor D. și C..

Mai mult au solicitat dovezi că cei doi judecători folosesc timpul din cadrul instanței în folosul cetățenilor, prin comunicarea unor fotografii sau a unor dovezi din care să rezulte că aceștia își îndeplinesc sarcinile de serviciu, eventual a slabei competențe profesionale la efortul depus îndeplinirii atribuțiilor lor.

În finalul motivelor de recurs se menționează că, așa cum rezultă din interpretarea și aplicarea Regulamentului privind normele de efectuarea lucrărilor de inspecție, privitor la procedura efectuării verificărilor prealabile, nu se impune să precizeze prejudiciul și nici nu se cere să dovedească ei culpa judecătorilor, cercetarea prealabilă având un obiect și o procedură stabilită prin regulament.

La punerea în mișcare a acțiunii disciplinare vor menționa prejudiciile cauzate de către judecători D. și C., prin încălcarea normelor de drept procesual și material încălcate.

Recurenții solicită administrarea probei cu înscrisuri, cu înscrisurile de la dosarul cauzei x/2019 și conform art. 249 C. proc. civ. și în raport de dispozițiile art. 254 alin. (2) pct. 2 și alin. (3) C. proc. civ., să se solicite Tribunalului Mureș să depună în dosar: Lista cu toate dosarele în care judecătorii D. și C. judecători în cadrul Tribunalului Mureș, au fost desemnați și au desfășurat activitatea, în perioada 03.01.2019 până la 13 noiembrie 2019 inclusiv, pentru fiecare separat, lista să conțină: numărul dosarului, data înregistrării cauzei, data pronunțării hotărârii, data redactării hotărârii și data comunicării hotărârii. Menționează că această probă cu înscrisuri este necesară pentru a dovedi reaua credință și/sau grava neglijență a celor doi judecători sub aspectul săvârșirii cu vinovăție a faptei de abatere disciplinară prevăzute de art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004 republicată actualizată.

În același context instanța de judecată să solicite Tribunalului Mureș să depună la dosarul cauzei, fotografia zilei de muncă a judecătorilor D., C. și F., în dovedirea folosirii în mod inadecvat a timpului de muncă, a încărcării timpului de muncă cu îndeplinirea sarcinilor de serviciu eventual a slabei competențe la efortul depus îndeplinirii sarcinilor.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 10 septembrie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 11 noiembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția lipsei capacității procesuale de folosință a recurentei-reclamante B., Înalta Curte apreciază că aceasta este întemeiată.

Înalta Curte constată că excepția lipsei capacității procesuale de folosință este o excepție de fond (vizează încălcarea unei condiții de exercițiu a acțiunii civile), absolută (se încalcă norme de ordine publică) și peremptorie (admiterea sa conduce la împiedicarea soluționării fondului cererii), care poate fi ridicată de oricare dintre părți, de procuror sau de instanță din oficiu, în tot cursul procesului, iar potrivit art. 56 alin. (3) teza I C. proc. civ., lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului.

Rezultă, astfel, că lipsa capacității procesuale de folosință poate să fie invocată atât în primă instanță, cât și direct în apel, ca motiv de apel sau ca excepție procesuală, iar în recurs, în condițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., "instanța poate să invoce lipsa capacității procesuale de folosință din oficiu, oricând, pe cale de excepție procesuală, în etapa judecății în primă instanță, sau ca motiv de ordine publică, în etapa judecății în căile de atac".

Conform art. 56 alin. (1) C. proc. civ. poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului, actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosință fiind lovite de nulitate absolută.

Totodată, pentru a fi parte în proces, potrivit dispozițiilor art. 56 C. proc. civ., este necesară existența folosinței drepturilor civile, respectiv a capacității de folosință pe tot parcursul procesului.

Așadar, capacitatea procesuală de folosință este acea condiție de exercițiu a acțiunii civile constând în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații procesuale civile, astfel cum prevede art. 34 din C. civ.

În cazul persoanelor fizice, capacitatea de folosință, așa cum statuează art. 35 din C. civ., începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia, putând fi limitată numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege.

Din perspectivă procesuală, Înalta Curte reține că, potrivit art. 32 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 40 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai de către o persoană care deține capacitate procesuală de folosință, sub sancțiunea nulității actului de procedură, dispoziții aplicabile atât în cazul cererilor de chemare în judecată, cât și în cazul căilor de atac.

Înalta Curte constată că din actele dosarului de recurs rezultă că recurenta-reclamantă B. a decedat la data de 8 ianuarie 2021, conform certificatului de deces nr. x/2021 eliberat de Primăria Municipiului Brașov, județul Brașov.

Prin urmare, la acest moment, reclamanta este lipsită de capacitate procesuală de folosință, respectiv de aptitudinea de a avea drepturi și obligații, intrând sub incidența dispozițiilor art. 40 C. proc. civ.

De asemenea, având în vedere obiectul prezentei acțiuni, respectiv anulare decizie de clasare emisă de Inspecția Judiciară, se reține că vizează un drept intuitu personae, care nu poate fi transmis pe cale succesorală către moștenitorii reclamantei defuncte, stingându-se odată cu încetarea capacității de folosință a titularului, respectiv la moartea acesteia.

În concluzie, având în vedere că una dintre condițiile de exercitare ale acțiunii, prevăzute de art. 32 alin. (1) C. proc. civ., nu mai este îndeplinită, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantă, pentru lipsa capacității procesuale de folosință a acesteia, prin raportare la dispozițiile art. 176 pct. 1 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 486 alin. (2) și (3) și art. 56 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de B. împotriva sentinței nr. 312 din 25 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, pentru lipsa capacității procesuale de folosință a recurentei-reclamante.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul A., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, potrivit considerentelor în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin sesizarea înregistrată în data de 26 septembrie 2018 la Inspecția Judiciară - Direcția de inspecție pentru judecători, sub nr. x, recurenții A. și B. au solicitat efectuarea de verificări cu privire la dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Mureș, exprimându-și nemulțumirea față de activitatea desfășurată de judecătorii D. și C..

Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor de drept material incidente, respingând în mod judicios cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, constatând că autoritatea administrativă intimată a efectuat toate verificările necesare, în raport cu atribuțiile sale legale, în limitele și cu respectarea prevederilor art. 97 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, în raport de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată.

Recurenții-reclamanți au susținut că judecătorii D. și C. au încălcat prevederile art. 99 lit. r) și t) din Legea nr. 303/2004 potrivit cărora constituie abatere disciplinară:

"(...) lit. r) neredactarea sau nesemnarea hotărârilor judecătorești sau a actelor judiciare ale procurorului, din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege; (...) lit. t) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală."

Astfel, cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004, republicată, inspectorul a reținut din relațiile comunicate de Tribunalul Mureș prin adresa nr. x/2018, că redactarea hotărârii menționate în sesizare cu depășirea termenului de recomandare prevăzut de lege a fost determinată de cauze obiective, aceasta datorându-se volumului de activitate pe care l-a avut judecătorul reclamat și a faptului că a îndeplinit și alte atribuții în afara celor jurisdicționale.

Prin urmare, s-a stabilit că abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. r) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările, constând în redactarea hotărârilor judecătorești peste termenul prevăzut de lege nu este, în acest caz, imputabil magistratului.

În ceea ce privește modul de soluționare a cererilor privind eliberarea înregistrărilor audio în format electronic, respectiv cererile privind eliberarea copiilor certificate după notele grefierului de ședință, verificările au stabilit că la Tribunalul Mureș, acestea sunt soluționate de către președintele completului de judecată, iar în lipsa acestuia de către alt judecător din complet, respectiv de către C., care a dispus eliberarea copiilor în format electronic ale ședințelor de judecată solicitate în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Mureș, în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 231 alin. (5) C. proc. civ. și totodată respingerea solicitării privind eliberarea copiilor privind notele grefierului, în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 231 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, judecătorul fondului și inspectorul judiciar au făcut o amplă analiză, prezentată în rezoluția de clasare asupra modului de soluționare a cererilor de recuzare și a amenzilor aplicate justițiabililor.

Sub acest aspect Înalta Curte constată că recurentul-reclamant este licențiat în drept, având cunoștințe temeinice în ceea ce privește sancțiunile care pot fi aplicate în cazul introducerii unor cereri, în mod repetat, care încalcă obligațiile privind desfășurarea procesului.

De asemenea, a fost analizată și abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, republicată, reclamată de către recurenții-reclamanți, referitoarea la încălcarea de către magistrații- reclamați a obligațiilor profesionale.

În cauză s-a constatat că decizia civilă nr. 799 din 19 iunie 2018 din dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Mureș este definitivă, astfel că fiind vorba despre o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat, o verificare și cenzurare a motivelor care au stat la baza soluției adoptate, precum și a modului în care instanța a interpretat și aplicat dispozițiile legale incidente, nu este, raportat la competențele stabilite prin lege, atributul Inspecției Judiciare, care nu poate cenzura sau înlătura motivele unei hotărâri judecătorești, după cum nu poate suplini or completa activitatea de judecată, care aparține exclusiv instanțelor judecătorești.

Circumstanțele cauzei nu au relevat indicii în sensul că judecătorul vizat s-ar fi pronunțat cu intenția de a încălca legea, pentru a decide astfel în mod intenționat, din motive străine de cauză, în favoarea sau în defavoarea uneia dintre părți. Nu în ultimul rând, s-a reținut că cele invocate în conținutul sesizării constituie exclusiv chestiuni de judecată, făcând obiectul cererii analizate de instanța de control judiciar, astfel că o examinare pe cale administrativă a aspectelor din sesizare, vizând pretinse neregularități, nu este permisă de lege.

Trebuie precizat că inspectorul judiciar nu poate interveni în modul de desfășurare și administrare a procedurii judiciare, orice demers în acest sens fiind contrar dispozițiilor art. 2 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, care interzic orice imixtiune în actul de justiție.

De asemenea, a fost analizată și acuzația de imparțialitate reclamată de către recurenți, ajungându-se la concluzia că încălcarea responsabilităților judiciare ar putea fi reținută în sarcina completului de judecată doar dacă, după constatarea incompatibilității judecătorului de a participa la judecată, acesta ar continua întocmirea unor acte de cercetare în cauză, ceea ce nu s-a întâmplat în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Mureș, în care cererile de recuzare formulate au fost respinse prin încheierile de cameră de consiliu pronunțate la datele de 18 decembrie 2017 (cea care o viza pe doamna judecător D.) și respectiv de 17 ianuarie 2018 (cea care îl viza pe domnul judecător C..

În ceea ce privește criticile referitoare la încălcarea prevederilor legale cu ocazia soluționării cererilor de recuzare, inspectorul de caz a concluzionat că acestea au fost soluționate în conformitate cu dispozițiile art. 110 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, care reglementează situația în care incidentele procedurale se referă doar la o parte din membrii completului, completurile fiind formate, în completare cu judecătorul de la permanență.

Înalta Curte constată că potrivit principiului independenței judecătorilor consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituția României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intimata-pârâtă nu poate cenzura modul de interpretare și aplicare a normelor de drept material sau procesual de către instanța de judecată și nici modul de interpretare a probelor administrate.

Soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești pot fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, așa cum rezultă și din dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată.

Înalta Curte reține incidența prevederilor art. 97 din Legea 303/2004, potrivit cărora:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac".

În raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea 303/2004 verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raționamente juridice de drept substanțial sau procedural.

Rezultă, așadar, că modul de examinare al argumentelor, apărărilor sau susținerilor părților în cauzele deduse judecății excedează competențelor Inspecției judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalității și temeiniciei soluției pronunțate de instanță.

Obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raționamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenție a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecințe.

Recurentul-reclamant nu a făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare vizând în concret operațiunile de stabilire a situației de fapt, interpretare a normelor juridice și apreciere a probelor administrate în cauză, specifice activității de judecată și care se subsumează tocmai raționamentului logico-juridic al magistratului.

Cu alte cuvinte, stabilirea situației de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea și coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale sunt operațiuni specifice activității de judecată, care fac parte din raționamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunță soluțiile judecătorești.

Aceste elemente esențiale ale activității de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecția Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulțumită a căilor de atac ordinare și, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

Atributul esențial al activității de judecată îl reprezintă raționamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situația de fapt. Interpretarea normelor de drept, încuviințarea și coroborarea probelor administrate reprezintă elemente ale raționamentului logico-juridic, întrucât interpretarea normelor este o operațiune rațională și logică de determinare a înțelesului și conținutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabilește situația de fapt ce urmează să o încadreze în drept.

În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influență, presiune sau amenințare, iar opinia pe care acesta și-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu și în cadrul unei verificări disciplinare.

A admite altfel înseamnă, pe de o parte, a nesocoti principiul constituțional privind independența judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziția constituțională potrivit căreia hotărârile judecătorești sunt supuse numai controlului judiciar.

Astfel, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de judecător și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speță.

Sublinierea acestui aspect se impune, deoarece considerentele hotărârii reprezintă în esență garanția imparțialității judecătorului, a calității actului de justiție, garanție care a fost asigurată din această perspectivă, judecătorii care au soluționat cererile, pronunțându-se asupra argumentelor invocate de părți, motivarea hotărârii explicând și fundamentând soluția concretizată în dispozitivul deciziei.

Reaua-credință presupune intenția frauduloasă a magistratului: ea se manifestă prin încălcarea cu bună știință de către magistrat a normelor de drept material ori procesual, tocmai în scopul de a vătăma drepturi și/sau interese legitime ale unei persoane sau cel puțin magistratul, deși nu urmărește expres, acceptă în mod conștient vătămarea unei persoane.

Încălcarea unor norme de drept material sau procesual, chiar reală dacă ar fi este un element distinct de reaua-credință a magistratului sau de grava neglijență - aceste din urmă elemente ale răspunderii trebuind a fi probate în mod distinct de încălcarea normelor de drept.

Or, în cauză, nu s-au prezentat și identificat indicii temeinice privind reaua-credință, nici privind grava neglijență a magistratului.

Grava neglijență presupune nesocotirea din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil de către magistrat a normelor de drept material ori procesual. Grava neglijență se apreciază, între altele, de exemplu, și în raport de claritatea unor norme juridice ce, în mod vădit, nu mai necesită absolut nicio interpretare sau care au fost deja supuse unei interpretări obligatorii pentru instanțe. Dincolo de aceste aspecte, sunt și alți factori obiectivi de avut în vedere cum sunt, de pildă, volumul de activitate al judecătorului, exercitarea altor atribuții, etc.

Prin urmare, pentru a vorbi de o gravă neglijență, culpa magistratului ar trebui să nu poată fi scuzabilă.

Trebuie precizat că aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 312/2019 din 25 iunie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul formulat de B. împotriva sentinței nr. 312/2019 din 25 iunie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, pentru lipsa capacității de folosință.

Respinge recursul formulat de A. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 11 noiembrie 2021.