ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3265/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015, la data de 08 martie 2015, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială - Municipiul Oradea, reprezentată prin Primar, în contradictoriu cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor - Direcția Generală AM POS Mediu, a solicitat: - anularea Deciziei nr. 130060/19.12.2014, emisă de Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor - Direcția Generală Autoritatea de Management a Programului Operațional Sectorial de Mediu, cu consecința anulării titlului de creanță intitulat Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare înregistrată sub nr. x.707/14.10.2014, emis de Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice prin Direcția Generală Autoritatea de Management a Programului Operațional Sectorial de Mediu și exonerarea de la plata sumei de 2.445.400,94 RON, ce reprezintă valoarea corecției financiare stabilită prin aplicarea procentului de 5% din valoarea contractului de lucrări nr. x/31.01.2014; - obligarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor - Direcția Generală AM POS Mediu la restituirea sumelor reținute din cererile de rambursare/cereri de plată achitate de către Unitatea Administrativ Teritorială - Municipiul Oradea.

Hotărârea instanței de fond în primul ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 156/CA/2015 - PI din 19 octombrie 2015, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Primăria Oradea - Municipiul Oradea, prin primar, împotriva pârâtului Ministerul Fondurilor Europene, ca neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială - Municipiul Oradea, prin primar, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și pe cale de consecință, admiterea cererii de chemare în judecată.

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție în primul ciclu procesual Prin decizia nr. 1654 din 24 aprilie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de reclamantă, a casat sentința civilă 156/CA/2015 - PI din 19 octombrie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, dosarul fiind înregistrat pe rolul acesteia cu nr. x/2015*.

Hotărârea instanței de fond în cel de al doilea ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 200/CA/2018 din 20 decembrie 2018, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Oradea, reprezentată prin Primarul Municipiului Oradea, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, fără să acorde cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 200/CA/2018 din 20 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială - Municipiul Oradea, prin primar, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată. Printr-un prim set de critici, recurenta-reclamantă a învederat că în mod greșit a reținut instanța de fond neregula constând în neîndeplinirea de către ofertantul desemnat câștigător a cerințelor de calificare în integralitatea lor, sentința atacată fiind astfel pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 36 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 925/2006 și ale art. 188 din O.U.G. nr. 34/2006. A susținut că înterpretarea în spiritul legii, respectiv a prevederilor art. 188 din O.U.G. nr. 34/2006, este de a nu se restricționa și a nu se interzice îndeplinirea mai multor poziții cheie de către același expert. În acest sens, comisia de evaluare nu avea posibilitatea, în mod legal, să respingă ca inacceptabilă, în baza art. 36 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 925/2006, oferta depusă de A. S.A. și Energomontaj S.A., pe motiv că doamna B. deținea conform CV-ului o experiență de 10 ani, în condițiile în care prin fișa de date a achiziției autoritatea contractantă nu a solicitat nominalizarea de persoane distincte pentru fiecare poziție și/sau nu a interzis cumulul de funcții în cazul unui expert cheie nominalizat, iar domnul C., nominalizat ca manager de proiect, îndeplinea și condițiile pentru postul de manager pentru asigurarea calității. Referitor la criteriile de calificare stabilite de către autoritatea contractantă, recurenta-reclamantă a arătat că a respectat prevederile art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006, precum și Instrucțiunea ANRMAP nr. 67/22.03.2011, motivând concret în cadrul Notei justificative nr. x/06.07.2012, de ce este nevoie de un număr atât de mare de ani de experiență profesională. În concluzie, a susținut că cerințele formulate sunt în deplină conformitate cu specificațiile din Ordinul Președintelui ANRMAP nr. 509/2011. Printr-un ultim set de critici, recurenta-reclamantă a învederat că instanța de fond, cu încălcarea dispozițiilor art. 397 alin. (1) din C. proc. civ., nu s-a pronunțat asupra tuturor cererilor deduse judecății. În concret, a susținut că prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la solicitarea de obligare a pârâtului la restituirea sumelor reținute din cererile de rambursare/cereri de plată achitate de către reclamantă.

Apărările formulate în cauză 6.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 01 aprilie 2019, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. A învederat că, în raport de situația de fapt reținută în cauză, instanța de fond a aplicat în mod corect prevederile art. 4 din H.G. nr. 875/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială - Municipiul Oradea, prin primar este nefondat, pentru următoarele considerente: În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat. Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente. Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată; Înalta Curte apreciază că sentința recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță. De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurentă pe această cale se invocă în esență o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar nemotivarea insuficientă nu poate fi reținută raportat la sentința atacată. Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor susținerilor formulate de acestea. Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României: "În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)." Aplicând cele menționate anterior la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de control judiciar are în vedere că, potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară. Astfel, prin Nota de constatare a neregulilor si de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/14.10.2014 s-a stabilit în sarcina reclamantei o corecție financiară de 5% din valoarea contractului nr. x/31.01.2014, în sumă de 2.445.400,94 RON. S-au reținut două nereguli în sarcina reclamantei: utilizarea de criterii de calificare discriminatorii, respectiv neîndeplinirea de către ofertantul desemnat câștigător a cerințelor de calificare în integralitatea lor, prin aceea că doamna B. a fost nominalizată în oferta câștigătoare pentru postul de manager pentru asigurarea calității, având o experiență de doar 10 ani, în condițiile în care criteriile de calificare impuneau cerința unei experiențe de 15 ani pentru persoana propusă pentru acest post. Pentru prima neregulă menționată, echipa de control a apreciat că se poate aplica reclamantei o corecție de 2%, iar pentru cea de a doua, o corecție de 5%. Întrucât în situația în care pentru același contract de achiziții verificat, se constată existența mai multor nereguli/abateri privind regimul achizițiilor pentru care trebuie aplicate corecțiile financiare prevăzute în anexa la O.U.G. nr. 66/2001, se va aplica valoarea cea mai mare a corecției financiare propuse, echipa de control aplicând reclamantei o singură corecție financiară, respectiv cea de 5%. Prin Decizia nr. 130060/19.12.2014 a fost respinsă contestația administrativă a reclamantei împotriva susmenționatei Note de constatare. Criticile recurentei-reclamante potrivit cărora, în raport de dispozițiile art. 36 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 925/2006 și ale art. 188 din O.U.G. nr. 34/2006, în mod greșit instanța de fond a reținut neregula constând în neîndeplinirea de către ofertantul desemnat câștigător a cerințelor de calificare în integralitatea lor, sunt nefondate. Înalta Curte reține că apărările recurentei-reclamante vizează, în esență, aspecte care privesc emiterea criteriilor de calificare și selecție și nicidecum aspecte privind aplicarea criteriilor de selecție în privința ofertei ce a fost declarată câștigătoare, în condițiile în care nu pentru modalitatea de emitere a criteriilor de calificare sau selecție a fost reținută neregula în discuție de către echipa de control, ci pentru nerespectarea de către reclamantă a criteriilor de calificare și selecție pe care aceasta le-a impus. Astfel, prin Nota de constatare nr. x/14.10.2014 s-a constatat faptul că din documentele depuse de ofertantul declarat câștigător, în faza de evaluare a îndeplinirii cerințelor de calificare, recurenta-reclamantă, în calitate de autoritate contractantă, a declarat admisibilă oferta care nu îndeplinea criteriul de calificare privind experiența minimă necesară. În acest sens, contrar celor susținute de recurenta-reclamantă, instanța de recurs reține că pentru poziția de "Manager pentru asigurarea calității", prin anunțul de participare și fișa de date a achiziției se solicită în mod expres condiția de a deține experiența minimă necesară de 15 ani. Pentru această poziție, a fost propusă doamna B., însă din CV-ul acesteia rezultă că aceasta a terminat Institutul Politehnic Timișoara și a lucrat până în anul 2012 la D., având numai 10 ani experiență, aspect necontestat în cauză. În aceste condiții, neîndeplinirea cerinței trebuia să conducă la descalificarea ofertei ca inacceptabilă, fără ca această ofertă să poată participa la evaluarea tehnică. În acest sens, sunt irelevante apărările recurentei-reclamante referitoare la faptul că prin fișa de date nu s-a solicitat nominalizarea de persoane distincte pentru fiecare poziție și nu s-a interzis cumulul de funcții în cazul unui expert cheie nominalizat, iar persoana nominalizată ca manager de proiect, domnul C., îndeplinea și condițiile de experiență pentru postul de manager pentru asigurarea calității. Astfel, în acord cu opinia instanței de fond, se reține că operatorul economic a cărui ofertă a fost declarată de către reclamantă ca fiind câștigătoare, nu a indicat în oferta sa faptul că domnul C. nominalizat ca manager de proiect va cumula și funcția de manager pentru asigurarea calității ci, dimpotrivă, pentru funcția de manager pentru asigurarea calității a nominalizat în mod distinct pe doamna B.. Aceste împrejurări rezultă din înscrisurile aflate la dosarul instanței de fond înregistrat în primul ciclu procesual, fiind evidențiat în angajamentul de participare atât a doamnei B., cât și al domului C., că și-au manifestat disponibilitatea de a lucra doar pe poziția pentru care le-a fost inclus CV-ul în ofertă, respectiv manager pentru asigurarea calității - doamna B. și manager de proiect- domnul C.. În consecință, având în vedere criteriile de calificare impuse chiar de recurenta-reclamantă, în mod corect, instanța de fond a reținut că în mod întemeiat a fost constatată neregula privind neîndeplinirea de către ofertantul desemnat câștigător a cerințelor de calificare în integralitatea lor. Referitor la susținerile recurentei-reclamante privind faptul că a stabilit criteriile de calificare cu respectarea prevederilor art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006, precum și ale Instrucțiunii ANRMAP nr. 67/22.03.2011, instanța de control judiciar reține că instanța de fond a constatat inexistența primei nereguli constând în utilizarea de criterii de calificare discriminatorii, dar, în mod corect nu a anulat sub acest aspect actele administrative contestate, având în vedere că a menținut cea de-a doua neregulă, constând în neîndeplinirea de către ofertantul desemnat câștigător a cerințelor de calificare în integralitatea lor, pentru care, echipa de control a aplicat o corecție de 5% din valoarea contractului de lucrări nr. x/31.01.2014, cu respectarea principiului proporționalității. Pe cale de consecință, chiar dacă pentru prima neregulă stabilită prin nota de constatare se impunea a fi aplicată o corecție de 2%, iar pentru cea de-a doua neregulă, o corecție de 5% din valoarea contractului, corecția care trebuia aplicată era tot de 5%, în raport de prevederile art. 4 din H.G. nr. 875/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cărora "(…)în cazul în care, pentru același contract de achiziție verificat, se constată existența mai multor nereguli/abateri privind regimul achizițiilor pentru care trebuie aplicate corecțiile financiare/reducerile procentuale prevăzute în anexa la ordonanță, se va aplica valoarea cea mai mare a corecției financiare/reducerii procentuale propuse". Critica recurentei-reclamante în sensul că instanța de fond nu s-ar fi pronunțat asupra tuturor cererilor deduse judecății, astfel cum prevăd dispozițiile art. 397 alin. (1) din C. proc. civ., sub aspectul că nu s-ar fi pronunțat asupra cererii de a obliga instituția pârâtă la restituirea sumelor reținute din cererile de rambursare/cererile de plată achitate de UAT-Municipiul Oradea, este nefondată. Înalta Curte reține că obligarea intimatului-pârât la restituirea sumelor reținute din cererile de rambursare/cereri de plată achitate de către reclamantă era un capăt de cerere subsecvent capătului de cerere privind anularea Deciziei nr. 130060/19.12.2014, cu consecința anulării titlului de creanță intitulat Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare înregistrată sub nr. x.707/14.10.2014 și exonerarea recurentei-reclamante de la plata sumei de 2.445.400,94 RON. Astfel, în condițiile în care Nota de constatare nr. x/14.10.2014 și Decizia nr. 130060/19.12.2014 au fost menținute de instanța de fond pentru neregula constând în neîndeplinirea de către ofertantul desemnat câștigător a cerințelor de calificare în integralitatea lor, nu se justifica analiza distinctă a cererii privind restituirea sumelor reținute din cererile de rambursare/cererile de plată achitate de către recurenta-reclamantă, respingerea acesteia fiind o consecință implicită a respingerii cererii de anulare a actelor administrative. În consecință, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială - Municipiul Oradea, prin primar, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,