ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3148/2021

Ședința publică din data de 26 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 22 decembrie 2015, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești ("UNEJ") și Ministerul Justiției ("MJ"), a solicitat:

(i) în temeiul art. 79

1

din Regulamentul de punere în aplicare a Legii 188/2000, anularea parțială, în ceea ce privește postul de executor la care reclamanta avea dreptul în București, a Hotărârii nr. 79/11.09.2015, emisă de Consiliul UNEJ și a Ordinului nr. 3011/23.09.2015, emis de MJ;

(ii) obligarea pârâtei UNEJ să dispună emiterea unei noi hotărâri a Consiliului prin care să se avizeze favorabil schimbarea de sediu profesional în Municipiul București, precum și a oricăror alte acte necesare pentru finalizarea procedurii, sub sancțiunea unor penalități de 100 RON pe zi;

(iii) obligarea pârâtului Ministerul Justiției să dispună emiterea unui nou ordin pentru schimbarea sediului profesional al reclamantei, precum și a oricăror acte necesare pentru finalizarea procedurii sub sancțiunea unor penalități de 100 RON pe zi.

Prin sentința civilă nr. 1528 din 28 aprilie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești și Ministerul Justiției, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 1528 din 28 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

Recurenta-reclamantă susține că instanța de fond nu a făcut aplicarea art. 20, 22 și 28 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000, respectiv nu a coroborat prevederile art. 79

1

din același regulament cu aceste articole. Din interpretarea logică și sistematică a acestor texte de lege, rezultă că, pentru schimbarea sediului executorului judecătoresc, regula o reprezintă depunerea unei cereri valabile în acest sens, iar organizarea concursului este o excepție, fiind de strictă interpretare și aplicare.

Recurenta redă prevederile art. 20 și 28 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000, invocând, totodată, și dispozițiile art. 79

1

alin. (9), potrivit cărora concursul pentru schimbarea sediului executorului judecătoresc în altă circumscripție se desfășoară conform regulilor privind admiterea în profesia de executor, regăsite în art. 20, art. 21, art. 23, art. 25-36 și art. 44 din Regulament. Apreciază recurenta că instanța de fond nu a făcut aplicarea art. 21 și 28 din Regulament, în pofida trimiterii exprese la aceste texte de lege.

Consideră recurenta că instanța de fond a interpretat și aplicat eronat prevederile art. 79

1

alin. (1) din Regulament, care stabilesc situația excepțională în care se desfășoară concursul și anume, dacă sunt mai multe cereri de schimbare de sediu valabil exprimate decât numărul locurilor disponibile; această cerință esențială nu era îndeplinită în cauză, fiind depuse 14 cereri valabil exprimate, iar locurile disponibile fiind în număr de 16.

De asemenea, arată recurenta, prevederile art. 79

1

alin. (1) din Regulament stabilesc doar că se va desfășura un concurs, iar nu și modalitatea efectivă de desfășurare a acestui concurs, care este reglementată de art. 20, art. 22 și art. 28 din Regulament. Or, potrivit prevederilor art. 28, Comisia desemnată efectuează o verificare preliminară a cererilor și poate anula cererile de înscriere ale candidaților care nu îndeplinesc cerințele. Prin urmare, important nu este numărul de cereri de înscriere formulate, ci numărul de cereri valid exprimate.

Susține recurenta-reclamantă că instanța de fond nu a analizat legalitatea procedurii de organizare a concursului din perspectiva tuturor normelor de drept invocate de reclamantă, sub aspectul omisiunii UNEJ de a verifica cererile de înscriere valabile, anterior emiterii Hotărârii nr. 79/2015. Interpretarea logică și sistematică a tuturor prevederilor regulamentului referitoare la organizarea concursului pentru schimbarea sediului executorului judecătoresc confirmă că cererile pentru schimbarea sediului trebuie înregistrate și verificate anterior emiterii unei hotărâri pentru organizarea concursului.

Recurenta-reclamantă solicită, subsecvent casării sentinței recurate, rejudecarea cauzei de către instanța de recurs și admiterea acțiunii, pentru motivele pe care le reiterează în calea de atac, precizând și că nulitatea actelor administrative este solicitată parțial, doar în ceea ce o privește pe reclamantă.

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimata-pârâtă UNEJ a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul-pârât Ministerul Justiției a depus întâmpinare, invocând excepția tardivității recursului declarat de reclamantă, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Criticile formulate de reclamanta B. se circumscriu, în esență, argumentului unei greșite interpretări a prevederilor art. 79

1

din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 (aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 210/2001), în lipsa coroborării acestui text de lege, în principal, cu prevederile art. 20, art. 21, art. 22 și art. 28 din același Regulament, precum și cu celelalte prevederi referitoare la organizarea și desfășurarea concursurilor organizate de UNEJ. În opinia recurentei, o interpretare corectă a dispozițiilor referitoare la organizarea concursului de schimbare a sediului executorului judecătoresc într-o altă circumscripție teritorială impune verificarea și validarea cererilor de schimbare a sediului depuse de solicitanți, anterior luării deciziei declanșării concursului.

Înalta Curte va respinge criticile reclamantei, ca nefondate, apreciind că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente cauzei, cuprinse în Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000.

Potrivit art. 79 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000, schimbarea sediului biroului executorului judecătoresc dintr-o circumscripție în alta se face, la cerere, pe locurile vacante prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. d), iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, cererea de schimbare a sediului biroului executorului judecătoresc se face în termen de 10 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, a listei cuprinzând posturile vacante.

În ipoteza în care numărul de cereri depuse conform acestui text de lege este mai mare decât numărul posturilor vacante dintr-o circumscripție a judecătoriei, posturile se vor ocupa prin concurs, în ordinea mediilor obținute de candidați, conform art. 79

1

alin. (1) din Regulament, iar conform alin. (5), cererile de înscriere la concurs se depun, cu cel puțin 20 de zile înainte de data susținerii acestuia, la Camera executorilor judecătorești în a cărei circumscripție candidatul are sediul biroului.

În speță, după depunerea cererilor de schimbare a sediului, formulate conform art. 79 din Regulament, s-a constatat că numărul de cereri excede posturilor vacante din București, astfel încât s-a procedat la declanșarea concursului, conform art. 79

1

alin. (1) din Regulament. După expirarea termenului de depunere a cererilor de înscriere, s-a constatat că au fost depuse mai puține cereri decât numărul de posturi disponibile, împrejurare pe care recurenta-reclamantă o critică, apreciind că, dacă UNEJ ar fi verificat anterior cererile de schimbare a sediului, ar fi constatat că numărul cererilor valide se situează sub numărul de locuri disponibile, astfel încât nu ar mai fi luat propus Ministerului Justiției organizarea concursului.

Înalta Curte reține că procedurile prevăzute pentru schimbarea sediului într-o altă circumscripție, reglementate de art. 79 și art. 79

1

din Regulament, au regim juridic distinct, la fel și cererile depuse de executorii interesați de schimbarea sediului. Astfel, în prima etapă persoanele interesate pot depune cereri de schimbare a sediului, iar dacă numărul acestor cereri excede locurilor disponibile, se trece la a doua etapă, în care solicitanții depun cereri de înscriere la concurs.

Cererea de schimbare a sediului și cererea de înscriere la concurs nu au parte de tratament identic, regimul acestora fiind diferit inclusiv sub aspectul procedurii de avizare/verificare derulate după depunere. Astfel, cererea de schimbare a sediului este supusă doar avizării Consiliului UNEJ, conform alin. (4) al art. 79, cu condiția ca în circumscripția judecătoriei de unde se solicită schimbarea sediului să își desfășoare în continuare activitatea cel puțin un executor judecătoresc. Pe de altă parte, cererea de înscriere la concurs este supusă verificărilor prevăzute de art. 20 și 28 din Regulament, întrucât dispozițiile art. 79

1

din Regulament se completează cu art. 20, 21 și ale art. 23, 25-36 și 44, care reglementează procedura de organizare și desfășurare a concursului.

Înalta Curte constată că art. 79 din Regulament nu prevede o obligație în sarcina UNEJ de a verifica "validitatea" cererilor de schimbare a sediului înainte de declanșarea concursului în raport de anumite condiții, după cum greșit susține recurenta-reclamantă, fiind prevăzută doar o procedură de avizare a acestora. Numai dacă se constată ivită situația prevăzută de art. 79

1

alin. (1), prevederile art. 20 alin. (1) și art. 28 alin. (1) lit. a) din Regulament (cu care se completează art. 79

1

, conform alin. (9) din acest articol) reglementează obligația Comisiei pentru verificarea îndeplinirii condițiilor de înscriere la concurs sau examen de a verifica cererile de înscriere la concurs și de a le admite/respinge printr-o hotărâre, însă aceste dispoziții sunt aplicabile strict în cazul acestor cereri, depuse după declanșarea concursului, iar nu și cererilor de schimbare a sediului, reglementate doar de dispozițiile art. 79 din Regulament, care nu conțin o prevedere referitoare la completarea acestui text de lege cu dispozițiile art. 20, 21 și ale art. 23, 25-36 și 44 din Regulament.

În concluzie, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă susține o interpretare eronată a prevederilor art. 79

1

alin. (1), coroborate cu art. 20-28 din Regulament, considerând în mod greșit că aceste dispoziții, aplicabile în cazul organizării concursului, sunt incidente și în cazul cererilor de schimbare a sediului executorului judecătoresc, reglementate de art. 79 din Regulament. Astfel cum rezultă și din sentința instanței de fond, condiția suficientă a declanșării concursului este, conform art. 79

1

alin. (1) din Regulament, ca numărul de cereri de schimbare de sediu să depășească numărul locurilor disponibile, în timp ce numărul de cereri efective de înscriere la concurs nu este relevant din perspectiva legalității procedurii de demarare a concursului.

În raport de aceste aspecte, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile reclamantei din recurs, urmând a menține soluția instanței de fond, de respingere a cererii de anulare a Hotărârii nr. 79/11.09.2015 a Consiliului UNEJ și a OMJ nr. 3011/C/23.09.2015, aceste acte administrative fiind emise cu respectarea dispozițiilor legale referitoare la organizarea concursului de schimbare a sediului executorilor judecătorești din 10.11.2015.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1528 din 28 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 mai 2021.