ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2961/2021

Ședința publică din data de 19 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal la data de 30.07.2018, sub nr. dosar x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Garda Națională de Mediu - Comisariatul General, anularea Notei de constatare nr. x/18.04.2018 în ce privește Măsura 1 dispusă și a adresei nr. x/14.06.2018 privind răspunsul la plângerea prealabilă formulată.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că Nota de constatare pe care o contestă a fost încheiată ca urmare e efectuării unui control de mediu în perioada 16.04.2018 - 18.04.2018, de către Garda Națională de Mediu - Comisariatul General, dispunându-se prin aceasta următoarele măsuri: Măsura 1: "Se sistează activitatea de exploatare a minereului diabaz - conform cod CAEN-0811 din perimetrul de exploatare "Valea Podului" de pe raza UAT Vărădia de Mureș, județul Arad, până la revizuirea autorizației de mediu nr. x/06.10.2014" și "Măsura 2: transmiterea unei copii către Garda Națională de Mediu - Comisariatul General privind evidența gestiunii deșeurilor nepericuloase care au însoțit transporturile".

A susținut reclamanta că, deși prin Măsura 1 a fost dispusă sistarea activității până la revizuirea autorizației de mediu nr. x/06.10.2014, aceasta nu a fost motivată.

Prin sentința nr. 317 din 6 decembrie 2018 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Garda Națională de Mediu - Comisariatul General și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

În esență, instanța de fond a reținut că Nota de constatare atacată a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale incidente, motiv pentru care a menținut-o, respingând acțiunea reclamantei.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate. A invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea sentinței atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Totodată, a invocat dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ potrivit cărora recursul suspendă executarea, solicitând în acest sens să se constate suspendarea de drept, până la judecarea definitivă a prezentei cauze, a efectelor Notei de constatare nr. x/18.04.2018 ce face parte integrantă din procesul-verbal de contravenție nr. x/19.04.2018.

3.1. În susținerea motivului de casare circumscris art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că prin hotărârea atacată instanța de fond nu a analizat criticile sale referitoare la una dintre obligațiile presupus a fi neîndeplinite și reținută în cuprinsul actului administrativ emis de pârâtă, respectiv existența unor diferențe de cantitate autorizată spre exploatare în autorizația de mediu nr. x din 06.10.2014 și permisul de exploatare.

Astfel, considerând că acest aspect este legat de măsura nr. 2 aplicată prin nota de constatare, prima instanță l-a lăsat nesoluționat, deși măsura nr. 1 contestată a avut în vedere atât obligația menționată, cât și alte două obligații, respectiv lipsa notificării cu privire la sentința nr. 531 din 21.05.2015, prin care s-a dispus rezilierea contractului de concesiune și lipsa monitorizării asupra evoluției populațiilor a cel puțin cinci specii indicatoare de interes comunitar.

Prin urmare, a apreciat că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. pentru lipsa motivării pe aspectul anerior menționat, consecința fiind imposibilitatea realizării controlului judiciar asupra considerentelor care fundamentează soluția primei instanțe.

A mai susținut recurenta că prima instanță a prezentat argumente neconvingătoare și lacunare și în ceea ce privește celelalte două obligații pretins a fi neîndeplinite, respingându-i apărările fără o analiză a fondului ansamblului probator administrat.

În acest sens, a precizat că a reținut un unic argument cu privire la un aspect esențial al acțiunii, acela al îndeplinirii sau neîndeplinirii condițiilor de fond pentru solicitarea și obținerea autorizației de mediu, apreciind în mod eronat că, prin pierderea concesiunii asupra terenului, reclamanta nu a mai justificat folosința legală asupra terenului și, implicit, nu a îndeplinit o condiție esențială în obținerea autorizației de mediu.

Concluzionând pe acest aspect, a susținut că incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. rezultă cu evidență din motivarea lacunară și fără o analiză aprofundată a ansamblului probator administrat pe următoarele chestiuni: notificarea autorității competente asupra schimbărilor intervenite, prin adresele nr. x din 07.11.2016 și nr. 17454 din 02.11.2017, existența unor drepturi în patrimoniul reclamantei care atestă folosința legală asupra terenului, precum și imposibilitatea obiectivă de a notifica rezilierea contractului anterior pronunțării sentinței.

3.2. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că prima instanță a pronunțat hotărârea cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

În primul rând, a subliniat că prima instanță a dat o hotărâre cu interpretarea și aplicarea greșită a legii deoarece a constatat în mod eronat că în urma pronunțării sentinței civile nr. 531 din 21.05.2015, prin care s-a reziliat contractul de concesiune nr. x/28.08.2009 între comuna Vărădia de Mureș și B. S.R.L., reclamanta nu ar fi solicitat revizuirea autorizației de mediu nr. x/2014.

A opinat în sensul că, dimpotrivă, din întregul ansamblu probator administrat în cauză rezultă fără echivoc faptul că societatea reclamantă a adus la cunoștința autorității competente rezilierea contractului, exprimând chiar un punct de vedere asupra măsurii impuse de Garda Națională de Mediu Arad prin nota de constatare nr. x din 26.10.2017.

În continuare, recurenta-reclamantă a enunțat dispozițiile art. 2 pct. 9 din O.U.G. nr. 195/2005, care reglementează definiția legală a autorizației de mediu, precum și prevederile art. 14 alin. (1) din Ordinul nr. 1798/2007, care prevăd revizuirea autorizației de mediu, considerând în acest sens că autorizația stabilește condițiile de funcționare a unei activități cu impact semnificativ asupra mediului și că aceste condiții vizează o stare de fapt a activității ce se va desfășura, și nu o situație juridică cu privire la modul de ocupare a terenului, cum, în mod eronat a reținut prima instanță.

Exemplificând situațiile care pot constitui motive de revizuire a autorizației de mediu, recurenta-reclamantă a menționat, printre altele, mutarea unei stații de sortare în afara perimetrului de exploatare, modificarea fluxului tehnologic, depozitarea de carburanți ce nu au fost avuți în vedere la emiterea autorizației de mediu, considerând că aspectul reținut în Nota de constatare privind hotărârea de reziliere a contractului de concesiune nu poate constitui o condiție în desfășurarea activității de exploatare în baza unei concesiuni miniere, care să aibă impact asupra mediului.

În plus, a considerat că prima instanță nu a analizat critica privind încălcarea de către Garda Națională de Mediu - Comisariatul General, a prevederilor legale cu privire la revizuirea autorizației de mediu, în opinia sa această instituție neavând abilitarea legală de a lua decizia revizuirii actului de reglementare, în locul Agenției pentru Protecția Mediului Arad (A.P.M. Arad).

Prin urmare, sub aspectul evidențiat prima instanță a interpretat greșit prevederile art. 16 alin. (4) și alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2005.

O altă critică a recurentei vizează neanalizarea de către instanța de fond a motivației ce a stat la baza emiterii Notei de constatare, în ceea ce privește reținerea existenței unor diferențe de cantitate autorizată spre exploatare între autorizația de mediu nr. x din 06.10.2014 și permisul de exploatare.

În acest sens, a arătat că prima instanță a interpretat și aplicat în mod greșit dispozițiile legale incidente, ignorând faptul că, în timpul controlului efectuat de comisarii Gărzii de Mediu, aceștia au făcut o confuzie între extrasul geologic prevăzut în permisul de exploatare și extrasul industrial, din întregul ansamblu probator rezultând cu evidență că în perioada de valabilitate a permiselor obținute, de la emiterea autorizației de mediu și până la permisul de exploatare din 10.04.2017, cantitățile de piatră constând în extras industrial nu au depășit volumul prevăzut în autorizația de mediu.

În referire la aspectul privind desfășurarea activității de exploatare în cursul anului 2017, fără a monitoriza evoluția populațiilor a cel puțin 5 specii indicatoare de interes comunitar, recurenta-reclamantă a susținut că în mod greșit a interpretat prima instanță dispozițiile din autorizația de mediu nr. x din 06.10.2014, cap. III, pct. 1, subpct. 3, considerând în acest sens, în mod eronat, că pârâta a reținut în mod temeinic și legal neîndeplinirea condițiilor și parametrilor speciali transpuși în capitolul menționat, în scopul protejării speciilor avifaunistice care trăiesc în perimetrul obiect al autorizației.

Pe aspectul reliefat a subliniat că este important de observat faptul că societatea nu poate fi acuzată de nerespectarea parametrilor speciali transpuși, de vreme ce în perioada 2014-2018 nu a desfășurat activități de exploatare, din autorizația de mediu rezultând în mod clar că acești parametri se monitorizează doar pe durata desfășurării activității, concluzia contrară adoptată de către prima instanță nefiind argumentată.

În fine, referitor la nelegalitatea măsurii privind suspendarea activității, recurenta a susținut că prima instanță a interpretat și aplicat în mod greșit prevederile art. 13 din H.G. nr. 1005/2012, prin care sunt reglementate atribuțiile Gărzii Naționale de Mediu - Comisariatul General, în considerentele hotărârii neregăsindu-se argumente din această perspectivă în ceea ce privește legalitatea măsurii suspendării activității dispuse prin Nota de constatare nr. x/18.04.2018, în opinia sa cu încălcarea prevederilor legale referitoare la revizuire.

Totodată, a considerat că de la data răspunsului formulat de către Agenția pentru Protecția Mediului Arad (adresa nr. x/03.11.2017) și până la solicitarea sa de emitere a unui punct de vedere cu privire la necesitatea revizuirii autorizației de mediu, a încetat motivul de suspendare a activității de exploatare, societatea reclamantă nemaiavând nicio obligație în acest sens.

Concluzionând, a apreciat că sentința de fond este netemeinică și nelegală și a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu consecința casării acesteia și trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Intimata-pârâtă Garda Națională de Mediu - Comisariatul General a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca temeinică și legală.

În esență, contrar afirmațiilor recurentei-reclamante, a susținut că pronunțarea sentinței de reziliere a contractului privind suprafața de teren pe care își desfășura reclamanta activitatea de extracție de diabaz, constituie o modificare de fond a autorizației de mediu în temeiul căreia funcționează, instanța menținând în mod corect legalitatea actului administrativ contestat în cauză.

În plus, prin faptul că recurenta-reclamantă a solicitat doar anularea Măsurii 1 reținute prin Nota de constatare nr. x/18.04.2018, aceasta a recunoscut că exploatează și are interesul de a continua exploatarea de diabaz pe o suprafață de teren asupra căreia s-a constatat intervenirea rezilierii contractului de concesiune.

Cât privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., intimata-pârâtă a susținut că acesta nu este argumentat, recurenta-reclamantă reluând integral motivele invocate în cererea de chemare în judecată și în cadrul plângerii prealabile.

În fine, în ceea ce privește solicitarea recurentei-reclamante de suspendare a efectelor actului administrativ contestat și a procesului-verbal de contravenție nr. x/19.04.2018, intimata-pârâtă a solicitat să fie respinsă ca neîntemeiată. Pe de o parte, a apreciat că nota de constatare nu face parte integrantă din procesul-verbal de contravenție, iar pe de altă parte că plângerea contravențională formulată de reclamantă împotriva acestuia a fost respinsă definitiv prin decizia civilă nr. 103A din 19.02.2019 a Tribunalului Arad.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de motivele de casare invocate și de argumentele prezentate în apărare de intimata-pârâtă, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În primul rând, Înalta Curte reține că prin cererea de recurs recurenta-reclamantă a solicitat să se constate, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, suspendarea de drept a efectelor actului administrativ contestat, având în vedere că acesta face parte integrantă din procesul-verbal de contravenție nr. x/19.04.2018.

În fapt, prin procesul-verbal menționat s-a dispus, de către Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean Arad, sancționarea petentei S.C. A. S.R.L. cu o amendă în cuantum de 50.000 RON și s-a dispus suspendarea activității petentei pentru fapta încadrată juridic la art. 96 alin. (3) pct. 1 din O.U.G. nr. 195/2005, reținându-se că aceasta nu a notificat rezilierea contractului de concesiune nr. x/28.08.2009 și diferența dintre cantitatea de minereu autorizată să fie extrasă.

Cu privire la această susținere este important a se observa că legalitatea procesului-verbal de contravenție invocat de recurentă, act juridic civil, a fost verificată de instanță în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 2/2001, prin decizia civilă nr. 103A din 19.02.2019 a Tribunalului Arad, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale pronunțată în dosarul nr. x/2018, fiind respinsă în mod definitiv plângerea contravențională a petentei S.C. A. S.R.L..

În speță, demersul judiciar al reclamantei S.C. A. S.R.L. vizează anularea Notei de constatare nr. x/18.04.2018, act administrativ care poate fi contestat în fața instanței de contencios administrativ în temeiul Legii nr. 544/2004.

În acest context, Înalta Curte constată că solicitarea recurentei-reclamante privind constatarea suspendării efectelor actului administrativ contestat în cauză, pe motiv că face parte integrantă din procesul-verbal de contravenție nr. x din 19.04.2018, este nefondată și o respinge în consecință.

5.1. Recurenta-reclamantă a criticat sentința de fond, sub un prim aspect, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apreciind că prima instanță nu s-a pronunțat explicit și concret asupra uneia dintre cele trei obligații reținute în sarcina sa de către pârâta Garda Națională de Mediu prin Nota de constatare a cărei anulare o solicită, respectiv cu privire la existența unor diferențe de cantitate autorizată spre exploatare în autorizația de mediu nr. x/06.10.2014 și permisul de exploatare.

Totodată, a susținut că lipsa motivării instanței de fond se reflectă în expunerea unor argumente lacunare și în privința celorlalte două obligații pretins a fi neîndeplinite, în esență, reproșul adus instanței de fond constând în reținerea unui argument unic cu privire la un aspect esențial al acțiunii introductive, fără a analiza argumentele sale invocate în apărare.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: "alin. (1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Conform art. 425 alin. (1) lit. b) din același act normativ: "alin. (1) Hotărârea va cuprinde: b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților;"

În raport de dispozițiile precitate, instanța are obligația să arate, în concret, în raport de probele dosarului, situația de fapt pe care o reține în cauză și să demonstreze aplicarea regulii de drept incidente.

Pe de altă parte, după cum rezultă din Avizul nr. 11(2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, privind calitatea hotărârilor judecătorești, motivarea trebuie să răspundă pretențiilor părților, adică diferitelor capete de acuzare și mijloace de apărare, această garanție fiind esențială întrucât permite justițiabilului să se asigure că pretențiile sale au fost examinate și, deci, că judecătorul a ținut cont de ele.

Se observă totodată că această obligație a instanțelor judecătorești de a-și motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat, în acest sens statuând Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin jurisprudența sa.

Potrivit statuărilor instanței europene, pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate (paragraful nr. 29 din Cauza Boldea/României - 15.02.2007), fiind necesară examinarea chestiunilor de fapt și de drept aflate la baza controversei, lucru care s-a întâmplat în prezenta cauză, judecătorul fondului analizând în mod adecvat situația de fapt și susținerile părților și trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri.

Astfel, motivarea hotărârii atacate este clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar, judecătorul fondului expunând în mod logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată, sub acest aspect Înalta Curte constatând că, în realitate, afirmațiile recurentei-reclamante privind expunerea unor argumente lacunare sau unice de către instanța de fond asupra unor aspecte esențiale ale cauzei, reflectă dezacordul părții în privința argumentelor care au stat la baza soluției pronunțate de prima instanță, fără a susține motivul de casare invocat.

În aceste condiții, împrejurarea că recurenta-reclamantă nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe, nu poate conduce la incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile recurentei din această perspectivă nefiind fondate.

5.2. Referitor la cel de-al doilea motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că nici acesta nu este fondat, urmând a fi respins în consecință, pentru considerentele ce succed.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, după cum se va arăta în continuare.

Recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 2 pct. 9 din O.U.G. nr. 195/2005, art. 14 alin. (1) din Ordinul 1798/2007 cu privire la cazurile de revizuire a autorizației de mediu, precum și prevederile art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2005 cu referire la notificarea autorității competente de către titularul autorizației de mediu, în ceea ce privește modificarea condițiilor de desfășurare a activității existente.

În opinia recurentei, din textele evocate rezultă că autorizația de mediu, act administrativ, stabilește condițiile și parametrii de funcționare ai unei activități ce ar putea avea impact semnificativ asupra mediului, aceste condiții vizând o stare de fapt a activității ce se va desfășura și nu o situație juridică de drept cu privire la modul de ocuparea terenului, cum în mod greșit a reținut instanța de fond.

În fapt, nota de constatate nr. x/18.04.2018 a fost emisă de pârâtă în urma unui control efectuat la reclamantă în perioada 16.04.2018-18.04.2018, reținându-se că actul care a stat la baza autorizației de mediu în temeiul căreia își desfășura activitatea de exploatare în calitate de terță parte, respectiv contractul de concesiune nr. x/28.08.2009 încheiat între S.C. B. S.R.L. și Consiliul local Vărădia de Mureș, a fost reziliat pentru neplata redevenței, conform sentinței civile nr. 531/21.05.2015 a Tribunalului Arad.

Totodată, s-au constatat diferențe ale cantității autorizate spre exploatare între autorizația de mediu și permisul de exploatare, aceste aspecte fiind apreciate de natură a încălca prevederile art. 15 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2005.

În fine, s-a reținut că societatea recurentă-reclamantă a încălcat dispozițiile art. 94 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2005, întrucât nu și-a respectat obligația de a efectua monitorizarea evoluțiilor a cel puțin cinci specii indicatoare de interes comunitar având în vedere amplasarea proiectului în situl Natura 2000, obligație menționată în autorizația de mediu nr. x/2014.

În referire la constatările privind diferența de cantitate autorizată spre exploatare între autorizația de mediu și permisul de exploatare, recurenta-reclamantă a susținut că nu a efectuat activități de exploatare, ci exclusiv lucrări de deschidere a carierei de piatră, astfel încât nu se poate reține că ar exista aceste diferențe de cantitate de piatră.

Cu privire la obligația monitorizării celor cinci specii de importanță comunitară, a susținut că această obligație îi incumba exclusiv pe perioada desfășurării activității autorizate, neputându-se reține că ar fi produs un impact asupra biodiversității de mediu.

Înalta Curte reține că autorizația de mediu este, potrivit art. 2 pct. 9 din O.U.G. nr. 195/2005, un act tehnico-juridic emis de autoritățile competente pentru protecția mediului, prin care sunt stabilite condițiile și/sau parametrii de funcționare a unei activități existente sau a unei activități noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului, necesar pentru punerea acesteia în funcțiune, fiind emisă în baza Ordinului nr. 1.798/din 19 noiembrie 2007 pentru aprobarea Procedurii de emitere a autorizației de mediu.

Procedându-se la verificarea autorizației de mediu nr. x/06.10.2014, se constată că aceasta prevede dreptul recurentei-reclamante de a desfășura activități de exploatare diabaz și amenajări specifice profilului de activitate pe suprafața destinată extracției, conform Acordului de mediu nr. 3/10.10.2012, proiectul fiind amplatat în situl Naura 2000 ROSCI0064 Defileul Mureșului Inferior și în apropierea sitului de importanță avifaunistică ROSPA0029 Defileul Mureșului Inferior - Dealurile Lipovei, conform H.G. nr. 1284/2007 privind declararea ariilor de protecție specială avifaunistică și Ordinului nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară ca parte integrantă a rețelei ecologice Natura 2000 în România.

Potrivit dispozițiilor acesteia, în cazul în care prevederile actelor de reglementare emise de alte autorități evidențiază modificări ale activității pentru care s-a eliberat, titularul este obligat să solicite la Agenția pentru Protecția Mediului Arad revizuirea/reautorizarea activității conform prevederilor legale în vigoare.

Totodată, în cazul în care există schimbări de fond a datelor care au stat la baza emiterii autorizației de mediu, titularul activității informează în scris Agenția pentru Protecția Mediului Arad și Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean Arad despre acest lucru iar autorizația de mediu se revizuiește conform art. 14 din Ordinul nr. 1798/2007, sancțiunea nerespectării prevederilor autorizației constând în suspendarea și/sau anularea acesteia.

La cap. III Monitorizarea mediului, s-a prevăzut obligația titularului de a monitoriza pe toată durata de activitate a societății, pe baza unui plan anual, evoluția populațiilor a cel puțin cinci specii indicatoare de interes comunitar pe suprafața din jurul carierei Valea Podului, stabilită în mod concret, astfel încât datele obținute să permită aprecierea corectă a impactului investiției asupra sitului Natura 2000, iar lista speciilor supuse monitorizării a fost stabilită de către custodele sitului respectiv.

Conform prevederilor art. 14 alin. (1) din Ordinul nr. 1798/2007 privind procedura de emitere a autorizației de mediu, "Revizuirea autorizației de mediu se realizează ori de câte ori există o schimbare de fond a datelor care au stat la baza emiterii ei. Titularul activității informează în scris C. despre acest lucru, iar C. emite o autorizație de mediu revizuită, incluzând acele date care s-au modificat, sau decide reluarea procedurii de emitere a unei noi autorizații de mediu".

Totodată, art. 15 din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului statuează la alin. (2):"Titularii planurilor/programelor/proiectelor/activităților au obligația: a) de a notifica autoritatea competentă pentru protecția mediului dacă intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii actelor de reglementare, precum și asupra oricăror modificări ale condițiilor care au stat la baza emiterii actelor de reglementare, înainte de realizarea modificării".

Interpretând dispozițiile legale enunțate supra, în contextul factual reținut în cauză, rezultă cu evidență că actul administrativ contestat a fost emis cu respectarea legii, fiind menținut ca atare de instanța de fond, soluție adoptată și de către instanța de control judiciar.

Sub aspectul rezilierii contractului de concesiune asupra terenului, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că aceasta reprezintă o modificare a condițiilor sau parametrilor de desfășurare a activității care ar fi putut avea impact asupra mediului, constituindu-se într-un element nou, în accepțiunea dispozițiilor art. 15 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2005, incidente în cauză.

Prin urmare, nu pot fi reținute alegațiile recurentei-reclamante în sensul că intervenirea rezilierii contractului de concesiune asupra terenului nu influențează dreptul de exploatare întrucât ar reprezenta o stare de drept, imposibil de anticipat de către titularul autorizației de mediu anterior pronunțării hotărârii de reziliere, deoarece existența unui act care să ateste folosința legală a terenului reprezintă un element esențial, o condiție de bază în procesul obținerii autorizației de mediu, în absența căreia actul respectiv nu ar putea fi eliberat.

Or, câtă vreme actul care atestă folosința legală a terenului nu mai exista, titularul autorizației avea obligația prezentării unui alt înscris din care să rezulte folosința legală a terenului sau să solicite Agenției pentru Protecția Mediului Arad revizuirea în raport de situația rezilierii contractului de concesiune, care atestă o schimbare de fond a datelor ce au stat la baza emiterii autorizației, în accepțiunea art. 14 alin. (1) din Ordinul nr. 1798/2007 privind procedura de emitere a autorizației de mediu, de natură a conduce la revizuirea autorizației de mediu.

În altă ordine de idei, recurenta-reclamantă susține că a notificat autorității competente rezilierea contractului de concesiune prin adresa nr. x/07.11.2016.

Însă, în privința acesteia este de observat că Tribunalul Arad a reținut prin decizia civilă nr. 103A din 19.02.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018, (pag. 18, paragraful 5) faptul că "adresa petentei nr. x/07.11.2016 invocată, înregistrată la Agenția pentru Protecția Mediului Arad sub nr. x/07.11.2016, reținută de prima instanță în soluționarea excepției, depusă de petentă la dosarul de fond al cauzei, nu este și nu reprezintă nicidecum notificarea către Agenția pentru Protecția Mediului Arad, ci este în legătură cu o sesizare formulată către această instituție de către o societate comercială și ca atare nu prezintă relevanță în acest context". Prin urmare, criticile recurentei-reclamante pe aspectul reliefat sunt nefondate.

În referire la susținerea potrivit căreia Garda Națională de Mediu - Comisariatul General ar fi încălcat prevederile legale cu privire la revizuirea autorizației de mediu, este important a se observa Decizia nr. 189/09.01.2019 emisă de Agenția pentru Protecția Mediului Arad - autoritatea competentă în domeniul protecției mediului, prin care s-a dispus sistarea procedurii de revizuire a autorizației de mediu nr. x/06.10.2014, ca urmare a neîndeplinirii obligației societății A. S.R.L., de completare a documentației solicitate de autoritatea competentă până la termenul din 31.12.2018.

În atare situație, sunt neîntemeiate afirmațiile recurentei-reclamante în sensul că intimata-pârâtă Garda Națională de Mediu - Comisariatul General nu și-a îndeplinit atribuțiile în raport de prevederile art. 13 din H.G. nr. 1005/2012 și de dispozițiile legale referitoare la revizuirea autorizației de mediu întrucât, prin Nota de constatare nr. x/18.04.2018 a dispus "sistarea activității de exploatare a minereului diabaz - conform cod CAEN 0811 - din perimetrul de exploatare "Valea Podului" de pe raza UAT Vărădia de Mureș județul Arad, până la revizuirea autorizației de mediu nr. x/06.10.2014, și nu revizuirea actului de reglementare, astfel cum în mod greșit a susținut recurenta.

Cât privește critica referitoare la neîndeplinirea obligației de monitorizare a biodiversității, recurenta-reclamantă a susținut că nu a desfășurat activități efective de exploatare astfel încât nu se impunea monitorizarea evoluției populației a cel puțin cinci specii indicatoare de interes comunitar, în acest sens comisarii Gărzii de Mediu făcând o confuzie între extrasul geologic prevăzut în permisul de exploatare și extrasul industrial.

Înalta Curte constată că aceste susțineri sunt nefondate, având în vedere dispozițiile autorizației de mediu din care rezultă fără echivoc faptul că obligația de monitorizare există pe toată durata de activitate a societății, nu doar pe perioada de extracție efectivă, astfel cum în mod eronat interpretează partea.

Sub același aspect, criticile referitoare la diferențele de cantitate autorizată spre exploatare, constatate între autorizația de mediu și permisul de exploatare, pretins a fi rezultate ca urmare a confuziei făcute de comisarii Gărzii de Mediu în ceea ce privește tipul de extras, respectiv extras geologic și extras industrial, nu pot fi analizate, așa cum în mod corect a reținut și instanța fondului, întrucât acestea excedează cadrului litigiului, reclamanta contestând exclusiv măsura nr. 1 din Nota de constatare nr. x/18.04.2018, care nu vizează această constatare.

Pe cale de consecință, instanța de fond a constatat în mod corect legalitatea actului administrativ contestat, pronunțând o hotărâre cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente situației de fapt stabilite.

Față de toate considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-reclamantă și va menține sentința de fond atacată ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 317 din 6 decembrie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 mai 2021.