ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2958/2021

Ședința publică din data de 19 mai 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fisca la data de 28.06.2016, sub număr dosar x/2016, reclamantul Institutul de Biochimie al Academiei Române a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educației și Cercetării Științifice, anularea actului administrativ denumit "Scrisoarea standard de informare a beneficiarului" nr. O.I./3683/SUPF/13.04.2016 emisă cu privire la Contractul x/S/60746- Titlul proiectului: Programul Postdoctoral interdisciplinar "Biotehnologii celulare și moleculare cu aplicații în medicină" de către OIPOSDRU - MENCS, precum și a tuturor actelor subsecvente acestuia prin care s-a dispus la partenerul 3 - Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației invalidarea următoarelor sume:

- 342.333,00 RON reprezentând cheltuieli salariale pentru perioadele octombrie, noiembrie și decembrie 2010; ianuarie, februarie și martie 2011; octombrie, noiembrie și decembrie 2012; ianuarie, februarie, martie și aprilie 2013;

- 18,90 RON fără TVA (contravaloare cazare A. 2.357,31 RON) reprezentând diferența de curs valutar;

- 764,10 RON reprezentând diurna acordată domnului B. conform decont nr. x/28.07.2013;

- 44,72 RON (contravaloare bilet avion solicitata 1.351,39 RON) reprezentând diferența de curs valutar și suma de 5,49 RON (contravaloare bilet avion solicitată 774,91 RON);

- 135.209 RON fără TVA și TVA de 32.450,16 RON reprezentând achiziție sistem laser;

- 17.420,39 RON din lipsa unei fundamentări a procentului propus spre decontarea din proiect în ceea ce privesc facturile furnizorilor de utilități.

La data de 14.12.2016, terțul Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației a depus o cerere de intervenție prin care a solicitat anularea actului administrativ denumit "Scrisoare standard de informare a beneficiarului nr. OI3683/SUPF/13.04.2016" emisă cu privire la Contractul x - Titlul proiectului: Programul Postdoctoral Interdisciplinar "Biotehnologii celulare și molecular cu aplicații în medicină" de către OIPOSDRU-MENCS, precum și a tuturor actelor subsecvente acestuia prin care, la partenerul 3 - Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației, invalidare, s-a dispus invalidarea sumelor care fac obiectul cererii de rambursare 6.

Prin încheierea de ședință din data de 31.01.2017, Curtea a admis în principiu cererea de intervenție principală.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1077 din 28 martie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea principală formulată de reclamantul Institutul de Biochimie al Academiei Române, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, și cererea de intervenție formulată de intervenientul Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației, ca neîntemeiate.

1.3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 1077 din 28 martie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au formulat declarații de recurs reclamantul Institutul de Biochimie al Academiei Române și intervenientul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației, recursuri ce au fost respinse prin Decizia nr. 6497 din 17 decembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2016, ca fiind tardiv formulate.

Împotriva acestei decizii au promovat contestație în anulare recurenții Institutul de Biochimie al Academiei Române și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației, înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 15 iunie 2020, sub dosarul nr. x/2020.

Prin Decizia nr. 6653 din 9 decembrie 2020, pronunțată în dosarul anterior menționat, a fost admisă contestația în anulare și în consecință s-a dispus anularea Deciziei nr. 6497 din 17 decembrie 2019 pronunțată de Înalta Curțe de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, fiind stabilit termen pentru rejudecarea recursurilor la data de 19.05.2021.

În rejudecarea recursurilor, preliminar, Înalta Curte reține că, în dezvoltarea acestora, recurenții au invocat motive comune de nelegalitate care se subsumează cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând, astfel, admiterea propriei căi de atac, casarea sentinței pronunțate de instanța de fond și, urmare a rejudecării procesului în fond, admiterea cererii de chemare în judecată și anularea actului administrativ contestat, ca fiind netemeinic și nelegal, precum și a tuturor actelor subsecvente acestuia prin care s-a dispus invalidarea sumelor care fac obiectul cererii de rambursare nr. x, cu privire la partenerul 3-recurentul intervenient Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației.

În esență, recurentele au criticat soluția instanței de fond, menționând că, în privința invalidării sumei de 135.209 RON și TVA în cuantum de 32.450,16 RON, reprezentând achiziție sistem laser, corecția financiară aplicată intervenientului încalcă principiul proporționalității.

În acest sens, recurenți învederează că derularea procedurii a avut loc cu îndeplinirea prevederilor legale incidente, regăsite în cuprinsul O.U.G. nr. 34/2006, astfel încât stabilirea și sancționarea eventualelor contravenții trebuia să se facă în conformitate cu prevederile art. 294 alin. (9) din aceeași ordonanță.

După semnarea procesului-verbal de recepție, precizează recurenții, sistemul a fost folosit intens de grupul țintă în cadrul contractului x, dovadă în acest sens fiind lucrările publicate, respectiv: "MAPLE-based method to obtain biodegradable hybrid polymeric thin films with embeddesantitumoral agents" și "MAPLE- coating of zirconia with PEG-PCL embedded Cyprinol for ear implant applications". Publicarea lucrărilor nu era posibilă fără punerea în exploatare a sistemului laser achiziționat, au menționat recurenții.

În privința sumei de 342.333 RON reprezentând cheltuieli salariale pentru perioada octombrie- decembrie 2010, ianuarie- martie 2011, octombrie- decembrie 2012 și ianuarie- aprilie 2013, recurenții au precizat că actul adițional însoțit de anexe (fișa postului și fișa de pontaj) reprezintă un veritabil contract individual de muncă, cuprinzând toate elementele esențiale ale acestuia, inclusiv cele referitoare la funcție, salariu, durata muncii, orele de muncă prestate, pentru fiecare expert participant în program, fiind parte integrantă a actului adițional care conține prevederi distincte față de contractul individual de muncă, astfel încât suma obținută pentru munca prestată este determinabilă, împreună cu fișele de pontaj, raportându-se la prevederile actului adițional, neputându-se susține că nu se poate stabili tariful orar, atribuțiile stabilite prin fișa postului și salariul obținut, iar lipsa unei anumite forme a actului în baza căruia se stabilește o relație contractuală între salariat și angajator, în contractul de finanțare POSDRU, nu atrage automat neeligibilitatea cererii de finanțare.

Relativ sumei de 17.420,39 RON solicitată la rambursare la linia Cheltuieli indirecte/cheltuieli generale de administrație, prin recursuri s-a relevat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestui capăt de cerere.

Făcând trimitere la prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 66/2011, recurenții au învederat că, prin Decizia nr. 167/15.08.2010, cu privire la modul de justificare a cheltuielilor generale de administrație aferente proiectului a fost stabilită cota de cheltuieli lunare utilizată în procent de 5% aplicată asupra facturilor furnizorilor de servicii cât și salariile personalului administrativ, iar corecția aplicată intervenientului nu respectă principiul proporționalității.

1.4 Apărările formulate

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimata-pârâtă Direcția Organismul Intermediar Program Capital Uman - Ministerul Educației Naționale a solicitat respingerea recursului declarat de recurentul-reclamant Institutul de Biochimie al Academiei Române și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond, ca temeinică și legală.

În susținerea acestei poziții procesuale, intimata a reiterat apărări regăsite în cuprinsul actului administrativ atacat și în cuprinsul întâmpinării depuse în fața instanței de fond.

Astfel, referitor la neeligibilitatea sumei de 135.209 RON și TVA de 32.450,15 RON, intimata a învederat că aceasta a fost declarată ca neeligibilă datorită faptului că furnizorul S.C. C. S.R.L nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale în termenele stabilite, așa cum corect a precizat și instanța de fond, reținând faptul că prin neîndeplinirea conformă a obligațiilor de către prestator, se constată că au fost încălcate prevederile art. 9 alin. (4) din contractul de finanțare, potrivit cărora beneficiarul (direct responsabil pentru acțiunile sau inacțiunile partenerilor, potrivit art. 9 alin. (2) al aceluiași contract) este obligat să asigure conformitatea cu legislația și politicile Uniunii Europene și Naționale, în special cele privind achizițiile publice, egalitatea de șanse și nediscriminarea. Pe cale de consecință, în mod corect, a fost-reținut caracterul integral neeligibil al cheltuielii, prin raportare la dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. d) din H.G.. nr. 759/2007, interpretate a contraria.

Conform contractului încheiat, aceasta trebuia să furnizeze, instaleze și să pună în funcțiune sistemul laser achiziționat, însă din documentele puse la dispoziția ofițerilor de verificare, nu reieșea că și-a îndeplinit obligațiile în termenul de valabilitate a contractului (17.09.2012 -16.12.2012), ci, prin raportare la procesul-verbal încheiat la data 22.11.2012, dată la care, așa cum a reținut și instanța de fond, s-a realizat "strict recepția echipamentului".

Totodată, intimata precizează că recurenta reclamantă nu a depus un minim de suport probator din care să rezulte că în intervalul 22.11.2012-20.02.2013 sistemul a fost funcțional în beneficiul grupului țintă.

Referitor la suma de 342.333,30 RON, intimata a precizat că aceasta a fost invalidată de către ofițerii de verificare pentru perioadele octombrie, noiembrie si decembrie 2010, ianuarie, februarie si martie 2011, octombrie, noiembrie si decembrie 2012, ianuarie, februarie, martie si aprilie 2013, deoarece s-a ținut cont de constatările misiunii de verificare la fata locului din perioada 06-07 noiembrie 2012, cu privire la Actele Adiționale la Contractele individuale de muncă în care nu este precizată durata muncii în cadrul proiectului exprimată în ore/zi și ore/săptămână, lucru ce determina imposibilitatea stabilirii tarifului orar si proporționalității între atribuțiile stabilite prin fișa de post, orele efectiv lucrate si salariul obținut.

Actele adiționale depuse de reclamantă ca dovadă, nu au fost luate în considerare deoarece acestea au fost întocmite ulterior datei de desfășurare a vizitei la fața locului și, în consecință, nu se putea ține cont de ele la momentul declarării neeligibilității acestor cheltuieli, a conchis intimata.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Analizând sentința atacată prin prisma cadrului legal incident speței dedusă judecății, precum și prin raportare la criticile formulate de recurenți, Înalta Curte constată că recursurile declarate în cauză sunt fondate, în limitele și pentru considerentele ce succed:

Preliminar, Înalta Curte reține că demersul judiciar al reclamantului Institutul de Biochimie al Academiei Române a fost generat de diminuarea de către OIPOSDRU MENCS, pentru neîndeplinirea condițiilor de eligibilitate, a cheltuielilor solicitate spre rambursare, inclusiv în privința Partenerului 3-recurentul intervenient, aferente cererii de rambursare nr. x suplimentară, formulată în derularea contractului de finanțare x, având ca obiect acordarea finanțării nerambursabile pentru implementarea Proiectului intitulat "Programul Postdoctoral interdisciplinar "Biotehnologii celulare și moleculare cu aplicații în medicină"", încheiat între AMPOSDRU și reclamant, acesta din urmă în calitate de beneficiar.

Astfel, potrivit prevederilor art. 4 din Contractul de finanțare - Eligibilitatea cheltuielilor efectuate în cadrul proiectului, cheltuielile angajate pe perioada de implementare a acestuia sunt eligibile în condițiile stabilite de: H.G. nr. 759/2007; Ordinul comun al ministrului muncii, familiei și egalității de șanse și al ministrului economiei și finanțelor nr. 3/185/2008; Ghidul solicitantului; contractul de finanțare; instrucțiunile AMPOSDRU și orice alte dispoziții legale aplicabile.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 9A alin. (2) din contractul de finanțare, beneficiarul este singurul răspunzător în fața AMPOSDRU pentru implementarea proiectului, atât pentru acțiunile sau inacțiunile sale, cât și ale partenerilor.

Din această perspectivă, în privința sumei de 342.333 RON, reprezentând cheltuieli salariale pentru perioada octombrie- decembrie 2010, ianuarie- martie 2011, octombrie- decembrie 2012 și ianuarie- aprilie 2013, Instanța de fond a apreciat într-o manieră judicioasă asupra neeligibilității acesteia.

În acord cu prima instanță, Înalta Curte precizează că activitatea prestată de personalul recurentului-intervenient Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației, în vederea implementării proiectului, trebuia să fie reglementată distinct, în termenii art. 17 și 35 din Codul muncii, fiind îndeplinite condițiile unui veritabil cumul de funcții în cadrul aceluiași angajator, fiind astfel necesar ca, prin raportare la prevederile art. 4 din Contractul de finanțare, activitatea suplimentară funcției de bază, desfășurată pentru derularea proiectului, să fie reglementată în termeni specifici unui contract de muncă distinct, cu determinarea concretă a duratei normale a muncii, exprimată în ore/zi și ore/săptămână și nu prin raportare la același element regăsit în cadrul contractului de muncă preexistent, respectiv al contractului de muncă de bază, astfel cum s-a întâmplat în speță, prin încheierea actelor adiționale care pot materializa doar modificarea acestui element al contractului individual de muncă cu privire la activitatea de bază.

După cum anterior s-a reținut, activitatea în cadrul proiectului a personalului angajat din cadrul institutului-intervenient s-a desfășurat în afara activității de bază reglementată prin contract individual de muncă, respectiv prin cumul de funcții, motiv pentru care, conform prevederilor art. 35 din Codul muncii, era necesar a fi încheiate noi contracte de muncă sau convenții care să reglementeze distinct activitatea experților în cadrul proiectului, în condițiile reglementate de art. 17 din același cod, cu prevederea expresă a duratei normale a muncii, exprimată în ore/zi și ore/săptămână.

Or, procedând la propriul examen al actelor adiționale la contractele individuale de muncă existente la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că acestea nu prevăd durata muncii, astfel încât nu se poate stabili tariful orar și proporționalitatea între atribuțiile fiecărui expert și timpul efectiv lucrat și remunerația obținută. Durata muncii se regăsește doar în conținutul rapoartelor de activitate și în fișele de pontaj ulterior întocmite, însă acest aspect nu este de natură a completa sau valida retroactiv conținutul intrinsec al actelor adiționale din perspectiva determinării duratei normale a muncii exprimată în ore/zi și ore/săptămână, în condițiile normelor legale mai sus referite, neavând valoarea juridică a unui mijloc de probă în contextul în care nu se coroborează cu prevederile scrise din actele adiționale, nefăcând dovada de netăgăduit a prestațiilor efectuate și a duratei acestora.

Ca atare, în mod corect instanța de fond a conchis că, în lipsa indicării duratei muncii în cuprinsul înțelegerii părților materializate prin acte adiționale la contractele individuale de muncă, determinarea tarifului orar și a proporționalității între atribuțiile stabilite în fișa postului, timpul efectiv lucrat și remunerația obținută, cheltuiala solicitată la plată prin CR 6 nu poate fi cuantificată, astfel încât nu este eligibilă prin raportare la dispozițiile art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 759/2007 și pct. 4.3.1 din Ghidul solicitantului, potrivit cărora cheltuiala trebuie să fie identificată/identificabilă sau determinată/determinabilă și dovedită, ceea ce, în speță, nu se poate reține.

Faptul că, potrivit mențiunilor din cuprinsul actelor adiționale, plata personalului urma a fi făcută în funcție de numărul de ore pontate lunar, conform foii de pontaj, recunoscute de părți, în limitele tarifului orar prevăzut în contractul x, nu este de natură să completeze și nici să înlăture lipsa unui element esențial din convenția părților și anume cel referitor la durata muncii care trebuia să fie predeterminată și nu determinabilă funcție de împrejurări ulterioare, incerte și nedefinite.

Referitor la suma de 135.209 RON și TVA de 32.450,15 RON, declarată ca neeligibilă pentru faptul că furnizorul S.C. C. S.R.L nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale în termenele stabilite, fiind astfel încălcate prevederile art. 9 alin. (2) și (4) din contractul de finanțare și dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. d) din H.G.. nr. 759/2007.

Conform contractului încheiat, reține Înalta Curte, furnizorul trebuia să furnizeze, instaleze și să pună în funcțiune sistemul laser achiziționat în termenul de valabilitate a contractului (17.09.2012 -16.12.2012), însă din documentele puse la dispoziția ofițerilor de verificare, a rezultat că, prin raportare la procesul-verbal încheiat la data 22.11.2012, la momentul precizat a fost realizată recepția echipamentului, acesta fiind pus în funcțiune la data de 20.03.2013, în afara perioadei de valabilitate a contractului, dată la care a fost încheiat și procesul-verbal cu privire la acest aspect.

Cu toate acestea, Înalta Curte reține că recurenții au făcut dovada faptului că, după semnarea procesului-verbal de recepție, sistemul a fost folosit intens de grupul țintă în cadrul contractului, dovadă în acest sens fiind lucrările publicate, respectiv: "MAPLE-based method to obtain biodegradable hybrid polymeric thin films with embeddesantitumoral agents" și "MAPLE- coating of zirconia with PEG-PCL embedded Cyprinol for ear implant applications", publicarea lucrărilor nefiind posibilă fără punerea în exploatare a sistemului laser achiziționat.

Prin urmare, instanța de recurs reține ca având aplicabilitate în speță poziția exprimată de Tribunalul de Primă Instanță în cauza Comisia/Parthenon (T 7/05, Rep. II-100, pct. 94-107), conform căreia atunci când se constată o încălcare a dispozițiilor contractuale de către beneficiarul fondurilor nerambursabile, autoritatea contractantă are o marjă de apreciere în privința luării unor decizii cu caracter sancționator, doar dacă încălcarea este suficient de gravă.

În speță însă, chiar acceptând existența unei asemenea încălcări, gravitatea acesteia este minimă, astfel încât măsura respingerii la plată a acestei cheltuieli constituie o măsură disproporționată, având în vedere împrejurarea că punerea în funcțiune a echipamentului s-a făcut, în mod evident, anterior încheierii documentului care atestă, oficial, acest fapt.

În acest context, Înalta Curte reafirmă că principiul proporționalității impune ca actele instituțiilor să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar în scopul realizării obiectivelor urmărite, prin aceasta înțelegându-se faptul că, în cazul în care este posibilă o alegere între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare, iar inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile urmărite (a se vedea Hotărârea Curții Europene de Justiție din 5 mai 1998, National Farmers' Union și alții, C-157/96).

În litigiul pendinte, se constată că scopul urmărit de către pârât este legitim având în vedere necesitatea protejării intereselor financiare ale Uniunii, prin aplicarea de măsuri de prevenire a fraudelor, a corupției și a oricăror altor activități ilegale, prin controale efective și respingerea la plată a cheltuielilor considerate neeligibile, însă în cauză această măsură apare ca o sancțiune disproporționată fiindcă acțiunea/inacțiunea reproșată reclamantului și intervenientului este de o gravitate minimă, nesemnificativă, lipsită de efecte în plan practic.

În aprecierea Înaltei Curți, natura formală a "neregulii" reținute de către autoritatea pârâtă este ostensibilă, fără a avea vreo implicație financiară reală sau potențială, astfel că nu se impunea aplicarea vreunei sancțiuni, sub forma respingerii la plată a cheltuielii cu achiziționarea echipamentului, esențial fiind faptul că, la momentul semnării contractului de către părți, institutul reclamant era eligibil, iar punerea în funcțiune a echipamentului și folosirea acestuia pentru îndeplinirea obiectivelor a avut loc după recepționare, anterior încheierii procesului-verbal de punere în funcțiune.

Astfel cum s-a reținut în mod constant și în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (a se vedea Hotărârea din 13 decembrie 1979, Haner c. Land RheinlandPfalz, C-44/79; Cauza R. c. Intervention Board, ex parte E.D.&F.Man Sugar Ltd, c-181/84), ținând cont de tradițiile constituționale comune statelor membre, măsurile și restricțiile impuse de autoritățile publice trebuie să răspundă efectiv unor obiective de interes general urmărite de comunitate și să nu afecteze în mod disproporționat drepturile și interesele legitime ale destinatarului.

În plus, Înalta Curte învederează că, în aplicarea principiului proporționalității, cu reverberențe și în dreptul național, instanța de contencios unional a stabilit că sancțiunile din dreptul intern trebuie să fie întotdeauna proporționale cu gravitatea abuzului (cauza C-146/05 Collée KG împotriva Finanzamt Limburg an der Lahn), iar măsura să nu depășească ceea ce este necesar pentru că ea devine improprie scopului urmărit (cauza C-45/06 Campina).

În consecință, față de aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de fond a abordat acest aspect al cererii în anulare cu aplicarea greșită a normelor de drept material, astfel încât în cauză devine incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenții au mai reproșat instanței de fond faptul că aceasta nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere din acțiunea introductivă referitor la anularea invalidării sumei de 17.420,39 RON solicitată la rambursare la linia Cheltuieli generale de administrație, însă, Înalta Curte constată că judecătorul fondului, respingând acțiunea, in corpore, ca neîntemeiată, a reținut în considerentele sentinței pronunțate faptul că, chiar și în pofida solicitărilor sale exprese, nici reclamantul și nici intervenientul nu au exhibat vreun motiv de pretinsă nelegalitate a actelor administrative contestate în privința acestei sume invalidate prin Scrisoarea de informare emisă de către pârât.

Ca atare, recurenții se află în eroare susținând această teză, iar prezentarea în fața instanței de recurs a unor motive de nelegalitate a măsurii în privința acestei sume nu obligă instanța de control judiciar la efectuarea analizei pe fond a legalității acesteia întrucât obiectul recursului este reprezentat de sentința pronunțată de instanța de fond și maniera în care aceasta s-a raportat la susținerile și apărările părților, din perspectiva aplicării normelor de drept incidente la starea de fapt stabilită pe baza probatoriului administrat.

În plus, nu poate fi supusă controlului de legalitate, prin intermediul căilor de atac, omisiunea instanței de a se pronunța asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale. Un asemenea incident nu poate fi remediat decât prin intermediul procedurii instituite de prevederile art. 444 C. proc. civ. aflată la îndemâna oricăreia dintre părți.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

Față de considerentele anterior prezentate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va proceda la admiterea ambelor recursuri declarate în cauză, cu consecința casării sentinței pronunțate de instanța de fond și, urmare a rejudecării procesului, va dispune admiterea în parte, atât a acțiunii reclamantului, cât și a cererii de intervenție, în sensul anulării, în parte, a Scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. x/13.04.2016, respectiv în ceea ce privește suma de 135.209 RON, reprezentând achiziție sistem laser, și TVA aferent de 32.450,16 RON, corelativ cu menținerea, în rest, a actului administrativ contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de reclamantul Institutul de Biochimie al Academiei Române și intervenientul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației împotriva sentinței civile nr. 1077 din 28 martie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016.

Casează sentința recurată, și rejudecând:

Admite în parte acțiunea reclamantului.

Anulează, în parte, Scrisoarea standard de informare a beneficiarului nr. x/13.04.2016, respectiv în ceea ce privește suma de 135.209 RON, reprezentând achiziție sistem laser, și TVA aferent de 32.450,16 RON.

Menține, în rest, actul administrativ contestat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 mai 2021.