ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1373/2021

Ședința publică din data de 04 martie 2021

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La data de 2.02.2017, sub nr. x/2017, s-a înregistrat cererea reclamantelor Agenția de Administrare a Rețelei Naționale de Informatică pentru Educație și Cercetare, A. S.A. și B. S.R.L., prin care au chemat în judecată pe pârâtul Organismul Intermediar Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane-Ministerul Educației Naționale (MEN OIMPOSDRU) pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea parțială a Deciziei OIPOSDRU-MENCȘ nr. OI/11779/SVPF din 18.11.2015 privind soluționarea contestației înregistrată la OIPOSDRU-MENCȘ cu nr. x/06.01.2015 și nr. x/06.01.2015; anularea parțială a Scrisorii standard de informare a Beneficiarului aferentă ID x, CR 5 nr. x/09.01.2015 și a Scrisorii de informare aferentă CR 6 - x/09.01.2015; anularea parțială a Notei MFE-DG-PCU nr. x/02.08.2016 referitoare la concluziile întâlnirii de conciliere din data de 09.06.2016 de la sediul MFE-DG PCU cu privire la proiectul POSDRU ID x; precum și obligarea pârâtei la validarea și plata către C. pentru activitățile realizate de Partenerul 1 - A. a sumei de 4.184.000 RON reprezentând contravaloarea cheltuielilor cu dezvoltarea, întreținerea și actualizarea aplicațiilor software care au fost în sarcina A. S.A. în cadrul Proiectului, solicitate la rambursare prin cererile de rambursare CR 5 și CR 6 depuse în cadrul Proiectului x și obligarea pârâtei la validarea și plata către C. pentru activitățile realizate de Partenerul 2 - B. a sumei de 209.931 RON, solicitată spre rambursare prin cererile de rambursare nr. x și nr. 6 depuse în cadrul proiectul x "Extinderea competențelor IT în învățământul preuniversitar - utilizarea eficientă a laboratoarelor informatizate".

Prin sentința civilă nr. 998 din data de 07 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, referitor la cheltuielile neeligibile privind partenerul 1, adică A. S.A., că reclamantele susțin în esență că partenerul în cauză putea externaliza activitatea de care era responsabil, adică aceea de realizate portal/realizare conținut educațional interactiv (dezvoltare, întreținere și actualizare aplicații software destinate programului de dezvoltare profesională). Astfel a făcut referire la ordinul comun nr. 3/185/2008.

În ceea ce privește referirea la ordinul comun nr. 3/185/2008, instanța a reținut că acesta reglementează subcontractarea efectuată de către beneficiar și nu de către partener. Astfel, s-a reținut că potrivit art. 1 alin. (1) lit. b) din ordin "subcontract/subcontractare" este "orice acord scris prin care contractorul, așa cum este el definit la alin. (3), încredințează execuția unei părți din contractul de achiziție publică unei terțe părți. În cazul finanțărilor nerambursabile acordate în baza unui contract de finanțare, subcontractul reprezintă acel acord scris prin care beneficiarul încredințează o parte limitată a acțiunii unei terțe persoane, alta decât entitățile partenere;".

Ori reclamanta A. nu a fost beneficiar al contractului de finanțare, nefiind îndeplinită așadar condiția textului de mai sus ca acordul de subcontractare să fie un acord prin care beneficiarul încredințează unui terț execuția unei părți din contractul de achiziție publică.

Entitatea care primește ajutorul public pentru realizarea proiectului este beneficiarul și nu partenerii acestuia și numai beneficiarul poate subcontracta anumite activități cu aplicarea unor limitări. Aceste limitări sunt prevăzute tocmai pentru a se evita implementarea proiectelor de alte entități decât beneficiarul ori partenerii acestuia și astfel sa se evite ca adevăratul beneficiar al finanțării să fie o altă entitate, care nu ar fi îndeplinit condițiile legale pentru obținerea unei finanțări.

La art. 10 alin. (2) din contractul de finanțare se prevede expres că valoarea maximă a subcontractării nu poate depăși 30% din valoarea contractului. Prin urmare actele normative în vigoare și contractul părților limitează subcontractarea în două privințe, una că aceasta este posibilă numai în privința beneficiarului, iar cea de-a doua ca limită din valoarea contractului.

Așa fiind, prima instanță nu a împărtășit susținerea reclamantei A. că reîncadrarea cheltuielilor reținute ca neeligibile era posibilă și legală.

S-a mai arătat, referitor la invalidarea cheltuielilor partenerului 2, S.C. B. S.R.L., că reclamanta în cauză susține că în mod greșit pârâtul nu ar fi ținut cont de faptul că sumele reprezentau cheltuieli aferente activității de monitorizare ca și componentă a realizării unui management al proiectului adecvat și nu de realizarea activității 3.2.

Într-adevăr, în graficul de activități reiese că activitatea 3.2 (formarea persoanelor incluse în grupul țintă) este rezervată numai partenerului 1 nu și partenerului 2 . Pe de altă parte reclamantele nu au făcut dovada că persoanele în cauză au figurat drept manageri de proiect, astfel încât să fie responsabile de managementul proiectului și implicit și de monitorizarea acestuia.

De asemenea, din documentația atașată cererilor de rambursare s-a constatat că sunt indicate pentru același interval orar de decontare mai multe activități, astfel încât este întemeiată susținerea pârâtei că nu se poate face o departajare a cheltuielilor și nu se poate verifica realitatea îndeplinirii unei activități și nici a se stabili cheltuielile eligibile.

Analizând documentația depusă la pârât și transmisă instanței în format electronic reiese că într-adevăr nu au fost atașate cererii de rambursare nr. x toate documentele justificative necesare, contrar susținerilor reclamantei și nici nu s-a făcut dovada existenței livrabilelor, adică a acelor documente care să ateste efectuarea unei anumite activități.

Documentele la care se face referire în acțiune cu privire la expertul D., dovedesc efectuarea unei alte activități și nicidecum a celei indicate A 4.1 și A 4.2 care privesc realizarea studiului, multiplicarea și diseminarea acestuia.

De asemenea, în cazul sumelor reprezentând salariul expertului E. prin actul contestat s-a reținut lipsa livrabilelor și prin urmare imposibilitatea verificării rapoartelor de activitate. Reclamantele au depus doar rapoartele de activitate fără alte documente, fără livrabile, astfel că nici în privința acestor cheltuieli nu se poate stabili eligibilitatea lor.

Chiar și în anexele la cererea de chemare în judecată nu se regăsesc decât rapoarte de activitate, fără alte documente care să susțină realizarea activităților.

Împotriva sentinței civile nr. 998 din data de 07 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamantele Agenția de Administrare a Rețelei Naționale de Informatică pentru Educație și Cercetare, A. S.A. și B. S.R.L, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentele-reclamante au arătat, în esență, următoarele:

- hotărârea recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1953 alin. (3) C. civ. (motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.) Dispozițiile amintite reglementează dreptul asociatului care, deși nu a semnat contractul cu terțul, are totuși posibilitatea de a valorifica drepturile rezultate din acest contract. Prin urmare, chiar dacă A. nu este semnatar al Contractului de finanțare, acesta are dreptul de a beneficia de drepturile născute din Contractul de finanțare, care privesc, în concret, rambursarea cheltuielilor avansate de A. în scopul implementării Proiectului. În condițiile în care Contractul de finanțare este un contract administrativ conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 - prezentul litigiu este un "litigiu în legătură cu executarea unui contract administrativ" în sensul art. 7 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește decizia Autorității a cărei anulare se solicită, chiar dacă a fost emisă de către o autoritate publică în executarea unui contract administrativ, decizia nu este un act administrativ unilateral emis în regim de putere publică. Acest act nu intră și nu produce efecte în circuitul civil. Din acest motiv, anularea deciziei nici nu este obligatorie pentru ca instanța să poată obliga Autoritatea la plata sumei cuvenite A..

- contrar celor reținute de instanța de fond considerăm că nu este corectă și legală susținerea că "Reclamanta A. nu a fost beneficiar al contractului de finanțare și prin urmare, în calitate de Partener nu primește ajutorul public pentru realizarea proiectului și numai Beneficiarul poate subcontracta anumite activități". Astfel, din prevederile art. 1 și art. 2 ale Acordului de parteneriat nr. 873/02.09.2009 încheiat între C., A. și B., rezultă în mod indubitabil faptul că implementarea proiectului se realizează de către toți membrii Asocierii și nu numai de către Beneficiar -C., în calitate de semnatar al contractului de finanțare. Prin semnarea prezentului Acord de Parteneriat, părțile își exprimă acordul de asociere în vederea implementării proiectului "Extinderea competențelor IT în învățământul preuniversitar - utilizarea eficientă a laboratoarelor informatizate", cod proiect x.

- valoarea contractului de achiziție subcontractat de către A. către F. nu a depășit 30% din valoarea contractului, prin urmare și în această privință s-au întrunit condițiile de eligibilitate. Astfel, contrar celor reținute de instanță, am arătat că au fost îndeplinite cele două aspecte privind limitarea subcontractării, respectiv, subcontractarea poate fi realizată atât de către beneficiar, cât și de partener, iar valoarea subcontractului nu depășește 30% din valoarea contractului.

- referitor la reținerile instanței cum că nu s-au prezentat comparativ costurile, cele în cazul în care activitatea era realizată cu resurse proprii, precum și cel în cazul externalizării, considerăm că această comparație a fost prezentată inclusiv în corpul cererii de chemare în judecată. Din interpretarea prevederilor art. 5 din Ordinul nr. 3/185/2008 la data semnării cererii de finanțare și a contractului de finanțare erau eligibile pentru cofinanțarea POSDRU subcontractele care ar fi adus o valoare adăugată proporțional cu o reducere a costului de executare a operațiunii.

Contrar celor susținute de instanță, în Analiza cost etalon s-au prezentat toate elementele necesare care să arate faptul că decizia A. de a subcontracta activitatea respectivă a fost mai avantajoasă și eficientă din punctul de vedere al folosirii fondurilor europene.

- nelegalitatea soluției de respingere a criticilor referitoare la declararea neeligibilității sumei de 51.140 RON aferenta cererii de rambursare nr. x Prima instanță, deși ar fi trebuit sa analizeze criticile referitoare la natura activităților desfășurate de B., nu a înțeles să facă acest lucru ci s-a mulțumit să rețină, în mod absolut neîntemeiat și cu ignorarea evidenței, faptul că intimata-pârâtă ar fi ținut cont de faptul că B. a desfășurat activități de monitorizare a activității 3.2 și nu de realizare efectivă a acestei activități. Reiteram faptul că, singurul motiv pentru care intimata-pârâtă a declarat neeligibila suma de 51.140 RON este acela ca activitatea 3.2 nu este efectuată de Partenerul 2 ci de Partenerul 1.

- nelegalitatea soluției de respingere a criticilor subscrisei referitoare la declararea neeligibilității sumei de 60.700 RON aferenta cererii de rambursare nr. x Cu privire la această sumă, reține prima instanța faptul ca "din documentația atașată cererilor de rambursare se constata ca sunt indicate pentru același interval orar de decontare mai multe activități, astfel încât este întemeiata susținerea paratei ca nu se poate face o departajare a cheltuielilor și nu se poate verifica realitatea îndeplinirii unei activități si nici a se stabili cheltuielile eligibile."

Această concluzie a primei instanțe este vădit nelegală, în contextul în care, s-a arătat în mod expres în cuprinsul contestației faptul că departajarea numărului de ore între cele doua activități - 3.1 și 3.2 - nu s-a mai realizat întrucât timpul lucrat a fost distribuit în mod egal în fiecare zi între activitățile pontate. În dovedirea acestei susțineri s-au depus declarațiile experților care au efectuat activitățile de monitorizare.

- nelegalitatea soluției de respingere a criticilor subscrisei referitoare la declararea neeligibilității sumei de 98.091 RON aferentă cererii de rambursare nr. x

Reține prima instanța, faptul că "analizând documentația depusă de parat si transmisa instanței informat electronic reiese ca într-adevăr nu au fost atașate cererii de rambursare nr. x toate documentele justificative necesare, contrar susținerilor reclamantei si nici nu s-a făcut dovada existentei livrabilelor, adică a acelor documente care sa ateste efectuarea unei anumite activități." Se mai arată faptul că "reclamantele au depus doar rapoartele de activitate fără alte documente, fără livrabile, astfel ca nici in privința acestor cheltuieli nu se poate stabili eligibilitatea lor." Sub un prim aspect, se precizează că au fost depuse împreună cu cererile de rambursare toate documentele despre care se face vorbire în hotărârea primei instanțe, inclusiv livrabilele. Pentru a elimina orice discuție cu privire la această împrejurare, se redepun toate aceste documente si la dosarul cauzei.

Sub un al doilea aspect, eligibilitatea sumelor solicitate nu este condiționată de depunerea livrabilelor întocmite in legătura cu activitățile de monitorizare a proiectului, in condițiile in care nu exista nicio prevedere legala sau contractuala care sa stabilească o asemenea obligație.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a solicitat:

- pe cale de excepție, să se constate că a fost formulat un recurs în contradictoriu cu o persoană juridică care nu este parte în procesul civil, iar părțile conform art. 55 noul C. proc. civ. sunt "reclamantul și pârâtul, precum și, în condițiile legii, terțele persoane care intervin voluntar sau forțat în proces". În prezenta cauză nu au luat parte la judecată alte persoane, astfel încât este inadmisibil recursul declarat împotriva unei persoane care nu are calitate în cauză, respectiv Ministerul Finanțelor Publice.

- anularea recursului față de lipsa dovezii calității de reprezentant și lipsa semnăturilor părților-recurenților sau a mandatarului părții având în vedere dispozițiile art. 486 alin. (1), lit. e) coroborat cu alin. (3), "dispozițiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) și ale art. 87 alin. (2) noul C. proc. civ. rămân aplicabile". Cererea de recurs este semnată de un singur recurent, fără a avea vreun mandat valabil pentru reprezentare în instanță din partea celorlalți recurenți-parteneri și totodată, lipsește dovada calității de reprezentant a celui care a acționat în numele părții pentru toți cei trei recurenți, aceștia trebuie să facă dovada conform actelor constitutive că au dreptul de a semna și formula acțiuni in justiție pentru persoanele juridice de drept privat, respectiv societatea comercială pe acțiuni și cea cu răspundere limitată, iar pentru recurent-reclamant-beneficiar-lider să facă dovada cu actul administrativ prin care i s-a acordat dreptul de a semna cererea în justiție, mandat valabil la data formulării și înregistrării cererii la instanță și nu ulterior.

- în principal inadmisibilitatea recursului și în subsidiar anularea recursului formulat față de schimbarea temeiului de drept în faza de recurs, respectiv art. 1953 alin. (3) C. civ. care nu a fost invocat la fond, recurentul invocând acest articol ca motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ.

- pe fond, respingerea recursului ca nefondat.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Recurentele-reclamante au investit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 cu o acțiune îndreptată împotriva Deciziei OIPOSDRU-MENCȘ nr. OI/11779/SVPF din 18.11.2015 privind soluționarea contestației, solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să dispună anularea parțială a acesteia, anularea parțială a Scrisorii standard de informare a Beneficiarului aferentă ID x, CR 5 nr. x/09.01.2015 și a Scrisorii de informare aferentă CR 6 - x/09.01.2015, anularea parțială a Notei MFE-DG-PCU nr. x/02.08.2016 referitoare la concluziile întâlnirii de conciliere din data de 09.06.2016 de la sediul MFE-DG PCU cu privire la proiectul POSDRU ID x; precum și obligarea pârâtei la validarea și plata către C. pentru activitățile realizate de Partenerul 1 - A. a sumei de 4.184.000 RON reprezentând contravaloarea cheltuielilor cu dezvoltarea, întreținerea și actualizarea aplicațiilor software care au fost în sarcina A. S.A. în cadrul Proiectului, solicitate la rambursare prin cererile de rambursare CR 5 și CR 6 depuse în cadrul Proiectului x și obligarea pârâtei la validarea și plata către C. pentru activitățile realizate de Partenerul 2 - B. a sumei de 209.931 RON, solicitată spre rambursare prin cererile de rambursare nr. x și nr. 6 depuse în cadrul proiectul x "Extinderea competențelor IT în învățământul preuniversitar - utilizarea eficientă a laboratoarelor informatizate".

Soluționând cauza, prima instanță, pentru considerentele arătate pe scurt la punctul 2, a respins acțiunea formulată de reclamantele Agenția de Administrare a Rețelei Naționale de Informatică pentru Educație și Cercetare, A. S.A. și B. S.R.L.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reclamantele Agenția de Administrare a Rețelei Naționale de Informatică pentru Educație și Cercetare, A. S.A. și B. S.R.L. au formulat prezentul recurs.

Potrivit motivului de recurs invocat este prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Astfel, între Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, în calitate de ordonator de credite și Agenția de Administrare a Rețelei Naționale de Informatică pentru Educație și Cercetare, în calitate de beneficiar, a fost încheiat Contractul de finanțare nr. x înregistrat cu nr. x din 04.08.2010, având ca obiect acordarea finanțării nerambursabile pentru implementarea Proiectului "Extinderea competentelor IT in învățământul preuniversitar - utilizarea eficientă a laboratoarelor informatizate" din cadrul Programului Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Anterior depunerii cererii de finanțare, la data de 02.09.2009, între C., în calitate de Partener principal, A. S.A., în calitate de Partener 1 și B. S.R.L., în calitate de Partener 2, s-a încheiat un Acord de parteneriat prin care părțile au stabilit responsabilitățile fiecărui partener în vederea implementării Proiectului "Extinderea competențelor IT în învățământul preuniversitar - utilizarea eficientă a laboratoarelor informatizate", responsabilități menționate și în Cererea de finanțare.

Prin Scrisoarea standard de informare aferentă CR6 - x/09.01.2015, beneficiarul, adică recurenta reclamantă C., a fost informată cu privire la validarea ca eligibile a unor cheltuieli aferente cererii de rambursare nr. x (CR 6), precum și la invalidarea mai multor sume, printre care și suma de 216.000 RON factură emisă de S.C. F. S.A. pe motiv că activitatea de realizare portal trebuia realizată de partenerul nr. 1 și nu externalizată.

Prin Scrisoarea standard de informare aferentă CR 5 nr. x/09.01.2015 au fost declarate drept eligibile cheltuieli în sumă de 2.149.839,51 RON și au fost invalidate cele în sumă de 51.140 RON aferent partenerului 2 pentru că ar fi raportat activități aferente celei de la pct. 3.2, activitate care nu îi revenea și au fost suspendate sume de 60.700 RON privind același partener pentru că nu a fost posibilă departajarea unor ore pe o activitate eligibilă, cea de la pct. (3.1), de una neeligibilă (3.2).

Subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prima critică a recurentelor se referă la faptul că hotărârea recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1953 alin. (3) C. civ., susținându-se că, deși A. nu este semnatar al Contractului de finanțare, acesta are dreptul de a beneficia de drepturile născute din acest contract, care privesc, în concret, rambursarea cheltuielilor avansate în scopul implementării proiectului. S-a mai arătat că, în ceea ce privește decizia Autorității a cărei anulare se solicită, chiar dacă a fost emisă de către o autoritate publică în executarea unui contract administrativ, decizia nu este un act administrativ unilateral emis în regim de putere publică, nu intră și nu produce efecte în circuitul civil.

Se impune a aminti că exercitarea căilor de atac are ca efect punerea în mișcare a controlului judiciar îndeplinit de instanțele superioare asupra hotărârilor instanțelor inferioare și este guvernată de principiul legalității căilor de atac, prevăzut și de art. 129 din Constituție, care se referă la elemente precum obiectul căii de atac, subiectele acesteia, termenele de exercitare, ordinea în care acestea se exercită.

Cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.. Recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanței anterioare, și care, implicit au fost cuprinse în motivele cererii de chemare în judecată. Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicție, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situația ca anumite apărări, susțineri ale părților să fie analizate pentru prima oară de instanța investită cu calea extraordinară de atac.

Or, se constată cu prioritate că apărarea constând în pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 1953 alin. (3) C. civ. a fost invocată pentru prima dată în recurs, prima instanță nefăcând o analiză asupra incidenței acestor norme de drept.

Potrivit dispozițiilor art. 1953 alin. (3) C. civ.: "Asociații exercită toate drepturile decurgând din contractele încheiate de oricare dintre ei, dar terțul este ținut exclusiv față de asociatul cu care a contractat, cu excepția cazului în care acesta din urmă a declarat calitatea sa la momentul încheierii actului." Textul invocat reglementează asocierea în participație, însă obiectul acțiunii de față vizează Contractul de finanțare nr. x înregistrat cu nr. x din 04.08.2010, având ca obiect acordarea finanțării nerambursabile pentru implementarea Proiectului "Extinderea competentelor IT in învățământul preuniversitar - utilizarea eficientă a laboratoarelor informatizate" și decizia pronunțată de autoritatea contractantă privind neeligibilitatea unor plăți efectuate în derularea acestui proiect și nu raporturile contractuale dintre C., A. B., rezultate în baza Acordului de parteneriat.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora:

"(1) Decizia de soluționare a contestației este definitivă în sistemul căilor administrative de atac.

(2) Deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare."

Față de aceste dispoziții legale, se reține că decizia de soluționare a contestației este act administrativ în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel încât, susținerea recurentelor cum că "decizia autorității a cărei anulare se solicită, chiar dacă a fost emisă de către o autoritate publică în executarea unui contract administrativ, nu este un act administrativ unilateral emis în regim de putere publică, nu intră și nu produce efecte în circuitul civil", apare ca nefondată.

O altă critică a recurentelor se referă la faptul că instanța de fond în mod greșit a reținut că beneficiar al contractului de finanțare este doar Agenția de Administrare a Rețelei Naționale de Informatică pentru Educație și Cercetare, considerând că, față de prevederile art. 1 și art. 2 ale Acordului de parteneriat nr. 873/02.09.2009 încheiat între C., A. și B., rezultă în mod indubitabil faptul că implementarea proiectului se realizează de către toți membrii Asocierii și nu numai de către beneficiar -C., în calitate de semnatar al contractului de finanțare.

În contractul de finanțare nr. x înregistrat cu nr. x din 04.08.2010, având ca obiect acordarea finanțării nerambursabile pentru implementarea Proiectului "Extinderea competentelor IT in învățământul preuniversitar - utilizarea eficientă a laboratoarelor informatizate", se menționează expres că Agenția de Administrare a Rețelei Naționale de Informatică pentru Educație și Cercetare are calitate de beneficiar al acestui contract. Faptul că pentru realizarea acestui proiect beneficiarul a considerat oportun, ținând seama de obiectul de activitate și de experiența acestor societăți, să încheie un acord de parteneriat, nu este de natură ai schimba calitatea de unic beneficiar al contractului de finanțare. Fiind vorba de un contract administrativ de acordare a finanțării nerambursabile, autoritatea de management și părțile implicate sunt ținute să respecte cu maximă rigoare atât clauzele contractuale, normele legale incidente cât și modul de utilizare al fondurilor alocate.

Au mai susținut recurentele că valoarea contractului de achiziție subcontractat de către A. către F. nu a depășit 30% din valoarea contractului, prin urmare și în această privință s-au întrunit condițiile de eligibilitate. Astfel, contrar celor reținute de instanță, s-a arătat că au fost îndeplinite cele două aspecte privind limitarea subcontractării, respectiv, subcontractarea poate fi realizată atât de către beneficiar, cât și de partener, iar valoarea subcontractului nu depășește 30% din valoarea contractului.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordinul comun al Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și al Ministerului Economiei și Finanțelor nr. 3/185/2008, pentru stabilirea regulilor de eligibilitate și a listei cheltuielilor eligibile în cadrul operațiunilor finanțate prin Programul operațional sectorial Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013, în vigoare la momentul încheierii contractului de finanțare:

"subcontract/subcontractare - orice acord scris prin care contractorul, așa cum este el definit la alin. (3), încredințează execuția unei părți din contractul de achiziție publică unei terțe părți. În cazul finanțărilor nerambursabile acordate în baza unui contract de finanțare, subcontractul reprezintă acel acord scris prin care beneficiarul încredințează o parte limitată a acțiunii unei terțe persoane, alta decât entitățile partenere;".

Pe de altă parte, la art. 10 alin. (2) din contractul de finanțare se prevede expres că valoarea maximă a subcontractării nu poate depăși 30% din valoarea contractului.

Față de aceste prevederi legale și contractuale, în mod corect a reținut prima instanță că subcontractarea trebuie să îndeplinească două cerințe: una că aceasta este posibilă numai în privința beneficiarului, iar cea de-a doua ca limită din valoarea contractului.

Or, în condițiile în care doar Agenția de Administrare a Rețelei Naționale de Informatică pentru Educație și Cercetare are calitate de beneficiar al contractului de finanțare, chiar dacă subcontractarea efectuată de A. către F. nu ar fi depășit 30% din valoarea contractului, totuși această subcontractare a fost efectuată cu încălcarea prevederilor legale mai sus arătate, fiind justificată aprecierea autorității contractante că aceste cheltuieli nu erau eligibile.

Au mai susținut recurentele, referitor la reținerile instanței cum că nu s-au prezentat comparativ costurile, cele în cazul în care activitatea era realizată cu resurse proprii, precum și cel în cazul externalizării, se consideră că această comparație a fost prezentată inclusiv în corpul cererii de chemare în judecată. Din interpretarea prevederilor art. 5 din Ordinul nr. 3/185/2008 la data semnării cererii de finanțare și a contractului de finanțare erau eligibile pentru cofinanțarea POSDRU subcontractele care ar fi adus o valoare adăugată proporțional cu o reducere a costului de executare a operațiunii.

Potrivit dispozițiilor art. 5 din Ordinul comun al Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și al Ministerului Economiei și Finanțelor nr. 3/185/2008 Nr. 3/185, în vigoare la momentul încheierii contractului de finanțare:

"(1) Cheltuielile referitoare la următoarele subcontracte nu sunt eligibile pentru cofinanțarea din POSDRU:

a) subcontractele care determină o creștere a costului de executare a operațiunii, fără a aduce o valoare adăugată proporțională;

b) subcontractele încheiate cu intermediari sau consultanți, în temeiul cărora plata se definește în procente din costul total al proiectului, cu excepția cazurilor în care o asemenea plată este justificată de beneficiarul final, cu referire la valoarea reală a lucrărilor sau a serviciilor furnizate.

(2) Pentru toate subcontractele, subcontractorii se angajează să furnizeze organismelor de audit și de control toate informațiile necesare privind activitățile subcontractate."

Într-o interpretare unitară a prevederilor Ordinului comun se deduce concluzia că și subcontractele încheiate de beneficiar și care nu depășesc un procent din valoarea contractului de finanțare, pot fi considerate neeligibile dacă determină o creștere a costului de executare a operațiunii, fără a aduce o valoare adăugată proporțională.

Însă, în speța de față, chiar presupunând că activitatea a fost realizată de F. la costuri mai mici decât ar fi fost realizată de partenerul A., totuși nu poate fi înlăturată obligația legală potrivit căreia, în cazul finanțărilor nerambursabile acordate în baza unui contract de finanțare, subcontractul reprezintă acel acord scris prin care beneficiarul încredințează o parte limitată a acțiunii unei terțe persoane, alta decât entitățile partenere.

Se poate lesne observa că legiuitorul a avut în vedere și situația în care proiectul se realizează în parteneriat, ca în speța de față.

O altă critică a recurentelor vizează nelegalitatea soluției de respingere a criticilor referitoare la declararea neeligibilității sumei de 51.140 RON aferentă cererii de rambursare nr. x

Se constată că din graficul de activități reiese că activitatea de formare a persoanelor incluse în grupul țintă (3.2) este rezervată numai partenerului 1 nu și partenerului 2 -SC B. S.R.L., motiv pentru care au fost invalidate cheltuielile acestuia.

S-a mai susținut de către recurente nelegalitatea soluției de respingere a criticilor referitoare la declararea neeligibilității sumei de 60.700 RON aferenta cererii de rambursare nr. x, arătându-se că departajarea numărului de ore între cele doua activități - 3.1 și 3.2 - nu s-a mai realizat întrucât timpul lucrat a fost distribuit în mod egal în fiecare zi între activitățile pontate.

Așa cum am arătat mai sus, în cazul contractului de finanțare cu fonduri europene nerambursabile, autoritatea contractantă cât și beneficiarul sunt ținuți să respecte cu maximă rigoare normele legale incidente cât și modul de utilizare al fondurilor alocate. În aceste condiții în mod corect cheltuiala a fost considerată neeligibilă pentru lipsa departajării acestor activități, mai ales că unele activități erau eligibile iar altele nu.

Ultima critică a recurentelor vizează nelegalitatea soluției de respingere a criticilor referitoare la declararea neeligibilității sumei de 98.091 RON aferentă cererii de rambursare nr. x

Or, prima instanță a reținut că reclamantele au depus doar rapoartele de activitate fără alte documente, fără livrabile, astfel că nu s-a putut stabili eligibilitatea lor. Referitor la declarațiile depuse în instanță, acestea nu au dată certă, iar simplele declarații nu pot înlocui convențiile cu persoanele în cauză în care să se fi detaliat activitățile prestate și numărul de ore ce trebuiau prestate pe fiecare activitate.

În ceea ce privește activitatea de monitorizare, prima instanță a reținut că reclamantele au depus doar rapoarte de activitate și nu și rapoartele de monitorizare, rapoarte generale de monitorizare, rapoarte sintetice ce trebuiau întocmite conform mențiunilor din capitolele Managementul proiectului și Metodologia de implementare aferente cererii de finanțare. Prin urmare aceste rapoarte erau acele livrabile despre care pârâta a invocat că lipsesc și fac imposibilă verificarea rapoartelor de activitate.

Cum în calea de atac a recursului nu s-a demonstrat o altă situație de fapt, critica recurentelor apare ca nefondată.

Pe de altă parte aceste ultime susțineri vizează critici de netemeinicie ale hotărârii primei instanțe, de analiză a probatoriului administrat, iar pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu este suficient ca recurentul să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluționată de instanța de recurs, ci trebuie, totodată, ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia.

Așa fiind, Înalta Curte constată că soluția adoptată a fost corect și amplu motivată, s-a fundamentat pe interpretarea probelor administrate raportat la prevederile legale aplicabile, astfel încât motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantele Agenția Națională de Administrare a Rețelei Naționale de Informatică pentru Educație și Cercetare, A. S.A. și B. S.R.L. împotriva sentinței nr. 998 din 07 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 martie 2021.