ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2855/2021

Ședința publică din data de 13 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 04.04.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Inspectoratul de Stat în Construcții, a solicitat instanței anularea în parte a Ordinului Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice nr. 1895/31.08.2016 și obligarea pârâților la atestarea reclamantului ca responsabil tehnic cu execuția RTE, în domeniile VI (instalații aferente construcțiilor), VIII (rețele aferente construcțiilor) și XI (lucrări speciale de fundații).

Prin cererea modificatoare depusă la dosarul cauzei, reclamantul a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu pârâții să se dispună:

- anularea în parte a Ordinului Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice nr. 1895/31.08.2016, în sensul eliminării din conținutul art. III alin. (1) și (2) a mențiunii "cu autorizații și legitimații emise în conformitate cu prevederile procedurii prevăzute în anexa nr. 1";

- obligarea pârâților la atestarea ca RTE în domeniile/subdomeniile 1.1 (Construcții civile, industriale și agricole), 6.2 (Instalații termice, sanitare și de ventilație/climatizare), 8.2 (Rețele termice și sanitare), 9.1 (Construcții edilitare și de gospodărire comunală), 11.1 (Lucrări speciale de fundații).

Prin sentința civilă nr. 5455/18 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia.

În motivarea recursului, a arătat că au fost încălcate reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Judecătorul fondului nu a stăruit în aflarea adevărului în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale și au fost respinse probe importante pentru deslușirea legală și temeinică a cauzei. Astfel, instanța de fond a respins proba cu interogatoriu și expertiză, precum și solicitarea de a se depune la dosar Anexa 12 deoarece nu ar fi un act în vigoare, or tocmai această anexă relevă recunoașterea culpei instituției pârâte.

Recurentul a arătat că a susținut examen în anul 1992 și a fost autorizat în baza H.G. nr. 731/1991 ca RTE pentru domeniile construcții civile, industriale, agrozootehnice (I) și construcții edilitare și de gospodărie comunală (IX), din acel moment obținând un drept nepatrimonial imprescriptibil.

A mai menționat recurentul că, în urma modificărilor legislative, deși a susținut examen pentru anumite domenii, nu i se mai recunosc în totalitate drepturile câștigate, astfel, a existat o divizare a domeniilor de autorizare, iar anumite subdomenii au devenit cu timpul domenii noi. Reclamantul a solicitat să fie atestat, potrivit noului ordin, pentru toate domeniile pentru care a susținut examenul și a obținut certificatul de atestare, independent de faptul că în prezent domeniile sunt structurate altfel.

Prima instanță a respins capătul I al cererii apreciind că nu s-a solicitat și anularea anexei I la ordin, dar de fapt reclamantul a solicitat să se rețină că mențiunea "cu autorizații și legitimații emise în conformitate cu prevederile procedurii prevăzute în anexa I" nu este aplicabilă celor care au obținut autorizații anterioare datei adoptării ordinului.

Totodată, prima instanță a reținut că nu se poate constata nelegalitatea ordinului rezultată din modalitatea în care legiuitorul a înțeles să reglementeze domeniile și subdomeniile de atestate. Recurentul a arătat că, atâta vreme cât sunt vătămate drepturile unei persoane prin greșita echivalare a domeniilor, prin lipsa unei proceduri clare de echivalare, nu există nici un impediment pentru anularea ordinului.

A mai susținut recurentul că, în mod greșit, instanța de fond a reținut că nu este persoană vătămată, întrucât nu i s-ar aduce nicio vătămare și că prin aplicarea noului ordin a obținut aceleași drepturi de care a beneficiat în 1992. Totodată, instanța de fond a apreciat greșit că obligarea pârâtelor ca responsabil pentru domeniile respective este o cerere accesorie, fiind vorba de o cerere principală. Capătul II al cererii având ca obiect obligație de a face nu poate fi privit din perspectiva Legii nr. 554/2004. Nu ar fi trebuit, astfel cum în mod greșit reține instanța de fond, să fi fost formulat un capăt de cerere privind anularea autorizației, întrucât această abordare intră în contradicție cu imprescriptibilitatea dreptului câștigat în 1992. Autorizația este un act confirmativ/declarativ a unui drept, nicidecum prin el însuși nu se dă naștere la un drept.

A concluzionat recurentul că era necesară o anexă la ordin care să prevadă o procedură clară de echivalare, pentru ca funcționarii publici să nu mai aplice legea formal.

4.1 Intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

4.2 Intimatul-pârât Inspectoratul de Stat în Construcții a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea în parte a Ordinului Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice nr. 1895/31.08.2016, în sensul eliminării din conținutul art. III alin. (1) și (2) a mențiunii "cu autorizații și legitimații emise în conformitate cu prevederile procedurii prevăzute în anexa nr. 1", precum și obligarea pârâților la atestarea reclamantului ca RTE în domeniile/subdomeniile 1.1(Construcții civile, industriale și agricole), 6.2 (Instalații termice, sanitare și de ventilație/climatizare), 8.2 (Rețele termice și sanitare), 9.1 (Construcții edilitare și de gospodărire comunală), 11.1 (Lucrări speciale de fundații).

Soluția primei instanțe de respingere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

În ceea ce privește criticile recurentului în sensul că ar fi fost încălcate reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității și că judecătorul fondului nu ar fi stăruit în aflarea adevărului în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, Înalta Curte constată că aceste argumente evidențiază, de fapt, nemulțumirea recurentului față de soluția pronunțată. Totodată, verificând sentința atacată prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., reține instanța de control judiciar că nu a fost încălcată nicio normă de procedură a cărei nerespectare să atragă sancțiunea nulității, ținându-se seama de principiile dreptului la apărare, al disponibilității și contradictorialității ce guvernează procedura civilă.

A mai susținut recurentul că judecătorul cauzei nu a stăruit în aflarea adevărului în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale și că au fost respinse probe importante pentru deslușirea legală și temeinică a cauzei, respectiv au fost respinse probele cu interogatoriu și cu expertiză, precum și proba cu solicitarea de a se depune la dosar Anexa 12.

Înalta Curte constată că argumentele recurentului referitoare la aprecierea probelor demonstrează nu numai faptul că nu sunt în concordanță cu cerințele motivelor de nelegalitate, ci evidențiază nemulțumirea recurentului sub aspectul în care instanța a înțeles să interpreteze materialul probator administrat în cauză, care excede competenței instanței de recurs, astfel că se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art. 488 din C. proc. civ. respectiv de cale extraordinară de atac, care instituie un control de legalitate a hotărârii recurate.

Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat de recurent este nefondat și că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă, criticile recurentului-pârât urmând să fie analizate în mod unitar și să primească răspuns prin argumente comune, în raport de finalitatea concretă a acestora.

Prin Certificatul de atestare tehnico-profesională nr 220/24.09.1992, seria x nr. x, emis de Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, Departamentul Construcțiilor și Lucrărilor Publice, reclamantul A. are calitatea de responsabil tehnic cu execuția în domeniile construcții civile, industriale, agrozoo, construcții edilitare și de gospodărire comunală, pentru următoarele exigențe: rezistență și stabilitate, siguranță în exploatare, siguranță la foc, sănătatea oamenilor și protecția mediului, izolație termică, hidrofugă și economia de energie și protecția împotriva zgomotului.

Prin autorizația de responsabil tehnic cu execuția nr. x/4.10.2017 emisă de Inspectoratul de Stat în Construcții, reclamantul A. a fost autorizat, potrivit art. 8 din Anexa 1 la Ordinul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice nr. 1895/31.08.2016 pentru domeniile 11, Construcții civile, industriale și agricole, 9.1, Construcții edilitare și de gospodărie comunală.

În ceea ce privește capătul I al cererii, se constată că singura critică a recurentului formulată prin cererea de chemare în judecată și reluată prin cererea de recurs privește divizarea domeniilor de autorizare prevăzute în actele normative anterioare, cu consecința faptului că subdomenii noi au devenit cu timpul domenii noi. A susținut recurentul că în mod greșit a reținut instanța de fond că nu este persoană vătămată, că nu i s-ar fi adus nicio vătămare și că prin aplicarea noului ordin a dobândit aceleași drepturi de care a beneficiat în 1992; totodată, a precizat că a dorit să arate că nu este vorba despre niște domenii noi, apărute pentru prima dată, ci de niște subdomenii care provin din vechile domenii.

Analizând susținerile recurentului, instanța de control judiciar constată că acestea sunt neîntemeiate, întrucât prin aplicarea prevederilor cuprinse în Ordinul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice nr. 1895/31.08.2016, reclamantul a dobândit aceleași drepturi de care a beneficiat prin Certificatul de atestare tehnico-profesională nr. 220/24.09.1992, seria x nr. x, emis de Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, Departamentul Construcțiilor și Lucrărilor Publice.

Astfel, s-a constatat în mod corect că reclamantul nu are calitatea de persoană vătămată în drepturile și interesele sale legitime, potrivit art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1), literele, a, o și p din Legea contenciosului administrativ, prin emiterea Ordinului Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice nr. 1895/31.08.2016, întrucât prin executarea acestui act normativ nu se aduce o atingere efectivă drepturilor dobândite de către acesta prin Certificatul de atestare tehnico-profesională nr 220/24.09.1992.

Totodată, în mod corect s-a reținut că nelegalitatea Ordinului Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice nr. 1895/31.08.2016 nu poate rezulta din modalitatea în care legiuitorul a înțeles să reglementeze domeniile și subdomeniile de atestare a responsabililor tehnici cu execuția lucrărilor de construcții, aceasta fiind atribuția exclusivă a legiuitorului de legiferare în cadrul acestui domeniu de activitate.

Recurentul a mai formulat o serie de critici în sensul că instanța de fond ar fi apreciat greșit că obligarea pârâtelor ca responsabil pentru domeniile respective este o cerere accesorie, fiind vorba de o cerere principală. Totodată, a arătat că petitul II al cererii având ca obiect obligație de a face nu poate fi privit din perspectiva Legii nr. 554/2004 și că nu ar fi trebuit, astfel cum în mod greșit a reținut instanța de fond, să fi fost formulat un capăt de cerere privind anularea autorizației, întrucât această abordare intră în contradicție cu imprescriptibilitatea dreptului câștigat în 1992.

Înalta Curte reține că prevederile art. III din Ordinul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice nr. 1895/31.08.2016 sunt în sensul recunoașterii drepturilor dobândite de reclamant prin Certificatul de atestare tehnico-profesională nr. 220/24.09.1992, seria x eliberat de Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, Departamentul Construcțiilor și Lucrărilor Publice, în baza prevederilor cuprinse în H.G. nr. 731/1991 privind aprobarea Regulamentului de atestare tehnico-profesională a specialiștilor cu activitate în construcții, urmând ca autorizațiile și legitimațiile emise în conformitate cu prevederile procedurii prevăzute în anexa nr. 1 să fie privite doar ca mijloc de probă, instrumentum probationem, cu privire la drepturile de care beneficiată reclamantul în calitate de responsabil tehnic cu execuția lucrărilor de construcții.

În mod corect s-a reținut că este neîntemeiată cererea privind obligarea pârâtelor la atestarea reclamantului ca responsabil cu execuția lucrărilor de construcții în domeniul 6.2 (Instalații termice, sanitare și de ventilație/climatizare), în domeniul 8.2 (Rețele termice și sanitare), și în domeniul 11.1 (Lucrări speciale de fundații), întrucât prin Certificatul de atestare tehnico-profesională nr. 220/24.09.1992, seria x nr. x, emis de Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, Departamentul Construcțiilor și Lucrărilor Publice reclamantul nu a fost atestat ca responsabil tehnic cu execuția lucrărilor de construcții pentru aceste domenii.

Instanța de control judiciar reține că, având în vedere prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, este corectă concluzia instanței de fond în sensul că admisibilitatea capătului de cerere privind obligarea pârâților la atestarea reclamantului ca RTE în domeniile/subdomeniile solicitate prin capătul 2 al cererii este condiționată de existența unui capăt de cerere principal având ca obiect anularea autorizației de responsabil tehnic cu execuția nr. x/4.10.2017 emisă de Inspectoratul de Stat în Construcții.

Autorizația de responsabil tehnic cu execuția nr x/4.10.2017 emisă de Inspectoratul de Stat în Construcții a fost eliberată în baza prevederilor cuprinse în Anexa 1 la Ordinul Ministerului Dezvoltării Regionale nr. 1895/31.08.2016, iar în măsura în care reclamantul se considera o persoană vătămată în drepturile și interesele sale, prin emiterea actului administrativ unilateral cu caracter individual menționat anterior, aceasta avea obligația de a formula o cerere de chemare în judecată având ca obiect anularea respectivei autorizații și obligarea pârâților la repararea pagubei, respectiv obligarea pârâților la atestarea reclamantului ca RTE în domeniile/subdomeniile solicitate de acesta.

Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că toate susținerile recurentului sunt neîntemeiate și că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de fond realizând o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței civile nr. 5455/18 decembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței civile nr. 5455/18 decembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 13 mai 2021.