ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 293/2022

Ședința publică din data de 20 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 17.08.2017, sub nr. de dosar x/2017, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale Administrației Publice și Fondurilor Europene anularea parțială a Ordinului MDRAP numărul 1895 din 31 august 2016, în ceea ce privește prevederile articolului 70, obligarea pârâtei la recunoașterea validității certificatului de atestare tehnico - profesională numărul 753 din 8 iunie 1993 emis de Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului - Departamentul Construcțiilor Și Lucrărilor Publice.

Prin sentința civilă nr. 1251 din 1 aprilie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, s-au anulat dispozițiile art. 70 din Ordinul nr. 1895/2016 din 31 august 2016 pentru aprobarea Procedurii privind autorizarea și exercitarea dreptului de practică a responsabililor tehnici cu execuția lucrărilor de construcții, precum și pentru modificarea Reglementării tehnice Îndrumător pentru atestarea tehnico-profesională a specialiștilor cu activitate în construcții", aprobată prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 777/2003, s-a respins în rest cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată și a fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru în cuantum de 50 de RON.

Împotriva sentinței sentinței civile nr. 1251 din 01 aprilie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a declarat recurs.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția lipsei capacității de folosință a intimatului-reclamant, Înalta Curte apreciază că aceasta este întemeiată.

Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea parțială a Ordinului MDRAP numărul 1895 din 31 august 2016, în ceea ce privește prevederile articolului 70, obligarea pârâtei la recunoașterea validității certificatului de atestare tehnico - profesională numărul 753 din 8 iunie 1993, emis de Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului - Departamentul Construcțiilor Și Lucrărilor Publice.

Prima instanță a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, s-au anulat dispozițiile art. 70 din Ordinul nr. 1895/2016 din 31 august 2016 pentru aprobarea Procedurii privind autorizarea și exercitarea dreptului de practică a responsabililor tehnici cu execuția lucrărilor de construcții, precum și pentru modificarea Reglementării tehnice Îndrumător pentru atestarea tehnico-profesională a specialiștilor cu activitate în construcții", aprobată prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 777/2003, s-a respins în rest cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată și a fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru în cuantum de 50 de RON. Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că se impune analiza, cu prioritate, a chestiunii vizând excepția lipsei capacității procesuale de folosință, având în vedere că aceasta este o excepție de fond (ce vizează încălcarea unei condiții de exercițiu a acțiunii civile), absolută (se încalcă norme de ordine publică) și peremptorie (admiterea sa conduce la împiedicarea soluționării fondului cererii), care poate fi ridicată de oricare dintre părți, de procuror sau de instanță din oficiu, în tot cursul procesului.

Rezultă, astfel, că lipsa capacității procesuale de folosință poate să ie invocată atât în primă instanță, cât și direct în apel, ca motiv de apel sau ca excepție procesuală, iar în recurs, în condițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., "instanța poate să invoce lipsa capacității procesuale de folosință din oficiu, oricând, pe cale de excepție procesuală, în etapa judecății în primă instanță, sau ca motiv de ordine publică, în etapa judecății în căile de atac". Conform art. 56 alin. (1) C. proc. civ. poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului, actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosință fiind lovite de nulitate absolută.

Totodată, pentru a fi parte în proces, potrivit dispozițiilor art. 56 C. proc. civ., este necesară existența folosinței drepturilor civile, respectiv a capacității de folosință pe tot parcursul procesului.

Așadar, capacitatea procesuală de folosință este acea condiție de exercițiu a acțiunii civile constând în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații procesuale civile, astfel cum prevede art. 34 din C. civ.

În cazul persoanelor fizice, capacitatea de folosință, așa cum statuează art. 35 din C. civ., începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia, putând fi limitată numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege.

Din perspectivă procesuală, Înalta Curte reține că, potrivit art. 32 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 40 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai de către o persoană care deține capacitate procesuală de folosință, sub sancțiunea nulității actului de procedură, dispoziții aplicabile atât în cazul cererilor de chemare în judecată, cât și în cazul căilor de atac. Înalta Curte constată că din actele dosarului de recurs rezultă că intimatul-reclamant A. a decedat la data de 21.06.2019 conform certificatului de deces seria x nr. x eliberat de Primăria Comunei Bicazu Ardelean.

Prin urmare, la acest moment, reclamantul este lipsit de capacitate procesuală de folosință, respectiv de aptitudinea de a avea drepturi și obligații, intrând sub incidența dispozițiilor art. 40 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 486 alin. (2) și (3) și art. 56 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarant ca fiind formulat împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință survenită pe parcursul procesului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință.

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației împotriva sentinței civile nr. 1251 din 01 aprilie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca fiind formulat împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosință.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2022.