ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2851/2021

Ședința publică din data de 13 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 23.08.2017, reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguratilor, a solicitat anularea în parte a deciziei FGA nr. 7519/14.7.2017 și, pe cale de consecință, modificarea art. 2 din decizie în sensul de a obliga pârâta la plata către reclamantă a următoarelor sume de despăgubire conform dosarului de daună x:

- suma de 99.971,21 RON (contravaloarea a 28.795,86 euro la data emiterii deciziei) cu titlu de despăgubire aferentă celor 115 role avariate specificate potrivit raportului de expertiză efectuat în dosar;

- suma de 2.646,02 RON, (contravaloarea a 579,696 euro la data emiterii deciziei) cu titlu de despăgubire aferentă celor 2 role constatate lipsă în urma producerii riscului asigurat.

Prin sentința civilă nr. 412/2019 din 05 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea.

A fost anulată în parte decizia FGA nr. 7519/14.07.2017, în ceea ce privește art. 2 din decizie și a fost obligat pârâtul FGA la plata către reclamantă a sumei de 99.971,21 RON cu titlul de despăgubire aferent celor 115 role avariate plus a sumei de 2.646,02 RON cu titlul de despăgubire aferent celor 2 role constatate lipsă.

A fost menținută în rest decizia FGA nr. 7519/14.07.2017.

A fost obligat pârâtul la cheltuieli de judecată către reclamantă în sumă de 6.602,39 RON.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâtul, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, reținerea cauzei spre soluționare, respingerea acțiunii.

În motivarea recursului, a arătat că instanța de fond a soluționat cauza cu încălcarea dispozițiilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 coroborat cu art. 21 alin. (2) din Norma nr. 16/2015, art. 1270 din C. civ.

A menționat că instanța de fond a achiesat în mod greșit la concluziile expertului judiciar, invocând dispozițiile art. 13.4 lit. a) din condițiile de asigurare, arătând că în cauză nu a fost stabilit procentul de avariere/recuperare a rolelor avariate, fiind o contradicție în ceea ce privește numărul acestora, respectiv 115 conform hotărârii judecătorești sau 96 role conform raportului de expertiză realizat în cauză.

Instanța de judecată a reținut în motivarea hotărârii incidența cazului de daună totală și a dispus obligarea recurentului la o sumă ce reprezintă valoarea totală a mărfii, omologând concluziile unui raport de expertiză evaziv, nefundamentat în privința valorii mărfii afectate.

A mai arătat recurentul că, referitor la valoarea mărfii deteriorate în cazul unei reutilizări, instanța de judecată își însușește în mod neîntemeiat concluziile raportului de expertiză, în condițiile în care expertul își invocă propria necompetență referitoare la stabilirea unei valori de recuperare a materialului și își fundamentează concluzia că nu există posibilitatea recuperării parțiale doar pe răspunsul dat de furnizor, fără să efectueze o evaluare tehnică a celor 96 de role cu privire la acest aspect. Totodată, a fost înlăturat în mod nejustificat referatul întocmit de inspectorul de daună al C. și se poate observa din simpla vizualizare a fotografiilor efectuate mărfii că expertul nu și-a fundamentat concluziile pe o situație reală.

Cu privire la includerea în cuantumul despăgubirii a contravalorii celor două role, a arătat recurentul că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a condițiilor de asigurare, stabilind, totodată, fără a exista vreo probă, că cele două role au fost pierdute, situație ce impunea incidența în cauză a dispozițiilor art. 11.1 lit. e) coroborate cu art. 11.3 lit. a).

A arătat că este greu de admis, având în vedere greutatea și dimensiunile rolelor, că cele două role ar fi putut fi pierdute, ipoteza furtului fiind cea în mod justificat reținută prin actul administrativ.

În concluzie, prin obligarea la plata aferentă contravalorii celor două role pe care instanța le-a apreciat eronat ca fiind pierdute, a apreciat recurentul că au fost încălcate dispozițiile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 coroborat cu prevederile art. 11.1 lit. e), art. 11.3 lit. a) din condițiile de asigurare.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea în parte a deciziei FGA nr. 7519/14.7.2017 și, pe cale de consecință, modificarea art. 2 din decizie în sensul de a obliga pârâta la plata către reclamantă a următoarelor sume de despăgubire conform dosarului de daună x:

- suma de 99.971,21 RON (contravaloarea a 28.795,86 euro la data emiterii deciziei) cu titlu de despăgubire aferentă celor 115 role avariate specificate potrivit raportului de expertiză efectuat în dosar;

- suma de 2.646,02 RON, (contravaloarea a 579,696 euro la data emiterii deciziei) cu titlu de despăgubire aferentă celor 2 role constatate lipsă în urma producerii riscului asigurat.

Soluția primei instanțe de admitere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că este invocat formal, nefiind aduse critici în susținerea acestuia.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că este nefondat.

A criticat recurentul faptul că în speță nu a fost stabilit procentul de avariere/recuperare a rolelor avariate, existând o contradicție și în ceea ce privește numărul acestora, respectiv 115 conform hotărârii judecătorești sau 96 potrivit raportului de expertiză realizat în cauză și omologat de instanță. A apreciat că procentul de avariere a rolelor reprezintă un aspect relevant în raport de condițiile contractuale din art. 13.4 lit. a), soluția instanței de fond fiind contradictorie cu privire la calificarea cazului de daună cu efecte directe asupra stabilirii întinderii prejudiciului.

Înalta Curte constată că la fondul cauzei a fost administrată proba cu expertiză, iar potrivit raportului de expertiza tehnică judiciară - specialitatea evaluări bunuri mobile, în urma expertizării mărfii, expertul a constatat că:

- marfa expertizată este compusă dintr-un număr total de 115 role D., din care 18 role D. și 97 role D.;

- din cele 18 role D., s-au constatat 14 role deteriorate și 4 role nedeteriorate;

- din cele 97 role D., s-au constatat 82 role deteriorate și 15 role nedeteriorate;

- valoarea de despăgubire datorată pentru rolele constatate ca fiind deteriorate este în sumă de 28.795,86 Euro, compusă din suma de 5.028,324 euro aferentă celor 14 role D. deteriorate și din suma de 23.767,536 euro aferentă celor 82 role D. deteriorate. Având în vedere că decizia s-a emis la data de 14.07.2017, cursul valutar euro/leu de la acea dată era de 1euro = 4,5645 RON, valoarea de despăgubire pentru rolele constatate de expert ca fiind deteriorate este de 131.438,70 RON (28.795,86 Euro x 4,5645 RON = 131.438,70 RON). Din această sumă, pârâtul a achitat suma de 31.467,49 RON, rămânând o diferență de 99.971,21 RON.

Instanța de fond a reținut faptul că valoarea de despăgubire pentru rolele constatate de expert ca fiind deteriorate este de 131.438,7 RON, din care pârâtul a achitat suma de 31.467,49 RON, rămânând o diferență de 99.971,21 RON. Urmărind calculul avut în vedere de instanță, reținând și faptul că pârâtul a fost obligat la diferența de 99.971,21 RON, Înalta Curte constată că este doar o eroare materială faptul că instanța de fond a menționat că ar fi vorba despre 115 role, în loc de 96. În aceste condiții, sunt neîntemeiate susținerile recurentului în sensul că hotărârea instanței de fond conduce la o îmbogățire fără justă cauză, motivat de faptul că reclamanta ar primi contravaloarea întregii cantități de marfă, rămânând în același timp și cu marfa apreciată de FGA ca fiind deteriorată.

Nu sunt întemeiate nici susținerile recurentului în sensul că instanța de fond ar reține în motivarea hotărârii incidența cazului de daună totală. Ceea ce a reținut instanța de fond privind condițiile de asigurare, respectiv art. 1.1.26, este faptul că prejudiciul asigurat este dauna totală sau parțială produsă prin avarierea/distrugerea/pierderea bunurilor, în argumentarea ideii că riscul asigurat s-a produs cu privire la cele două role prin pierderea mărfii.

În ceea ce privește susținerile referitoare la proba cu expertiză administrată la fond, Înalta Curte reține că valoarea probatorie dată raportului de expertiză este o critică de netemeinicie a hotărârii, iar nu de legalitate, astfel cum prevede art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Referitor la cele două role, instanța de fond a reținut în mod corect că niciun document din dosarul de daună nu conține indicii că acestea ar fi fost furate sau că s-ar fi comis o tentativă de furt cu privire la acestea și nici că asiguratul nu a luat măsuri pentru limitarea pagubei. Neexistând probe în sprijinul argumentului FGA privind ipoteza furtului, astfel cum a fost reținut prin actul administrativ contestat, sunt neîntemeiate susținerile recurentului în sensul că prin hotărârea instanței de fond de obligare la plata aferentă contravalorii celor două role au fost încălcate dispozițiile art. 13 alin. (3) din legea nr. 213/2015 coroborat cu prevederile art. 11.1 lit. e) și art. 11.3. lit. a) din Condițiile de asigurare CMR.

Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 412/2019 din 05 februarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 412/2019 din 05 februarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 13 mai 2021.