ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5689/2021

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Ca urmare a declinării competenței, Curtea de Apel București a fost sesizată de Curtea de Apel Cluj cu acțiunea formulată de Comuna Gârbău prin Primarul Comunei Gârbău, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și intervenientul Parohia Greco-Catolică Gârbău (cererea de intervenție fiind încuviințată sub aspectul admisibilității, la data de 21.01.2020), litigiul având ca obiect anularea și suspendarea executării Hotărârii CNCD nr. 319/10.06.2019, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de ședință din 21 ianuarie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a se depune concluzii sau note scrise din partea părților litigante, a amânat pronunțarea deciziei pentru data de 30 ianuarie 2020.

Prin sentința civilă 77 din 30 ianuarie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta Comuna Gârbău prin Primarul Comunei Gârbău, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a anulat Hotărârea CNCD nr. 319/10.06.2019, a suspendat executarea Hotărârii CNCD nr. 319/10.06.2019, până la soluționarea definitivă a cauzei, a respins cererea de intervenție accesorie formulată de Parohia Greco-Catolică Gârbău în favoarea pârâtului și a obligat pârâtul, către reclamant, la cheltuieli de judecată în sumă de 70 RON reprezentând taxă judiciară de timbru.

3.1. Împotriva sentinței civile și a încheierii atacate a formulat recurs intervenienta Parohia Greco - Catolică Gârbău, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Solicită admiterea recursului și, pe cale de consecință, casarea sentinței civile atacate în sensul respingerii în totalitate atât a cererii privind suspendarea Hotărârii CNCD nr. 319/10.06.2019 cât și respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată, cheltuieli de judecată.

3.2. Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 77 din 30 ianuarie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX - a contencios administrativ și fiscal, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, așa cum a fost formulat și motivat, casarea sentinței civile nr. 77/30.01.21 pronunțată în dosarul nr. x/2019, ca fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. Pe fond, solicită respingerea acțiunii în contencios administrativ formulată de către reclamanta Comuna Gârbău prin Primarul Comunei Gârbău cu consecința menținerii ca legală și temeinică a Hotărârii nr. 319/10.06.2019 emisă de Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2018. Cu cheltuieli de judecată.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând excepția tardivității recursului formulat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, apărările formulate de recurentă cu privire la această excepție, Înalta Curte contată că recursul este tardiv formulat, pentru următoarele considerentele:

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, aplicabile în prezenta cauză, "Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".

Apărările recurentului privind comunicarea hotărârii recurate sunt nefondate.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că sentința recurată a fost legal comunicată pârâtului la data de 9 martie 2020 (dosar fond).

Recursul a fost declarat la data 21 aprilie 2020, astfel că este tardiv, termenul legal de formulare a recursului împlinindu-se la data de 25 martie 2020 privind soluția pe fond.

Conform art. 185 alin. (1) C. proc. civ., când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate. Această sancțiune se aplică și în cazul nerespectării termenului de declarare a recursului, care privește exercitarea unui drept procesual.

Potrivit art. 186, partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, iar în acest scop va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen.

Susținerile formulate de recurentă prin cererea depusă la dosar nu atrag incidența dispozițiilor art. 186 alin. (1) C. proc. civ., nefiind invocate potrivit acestora și dovedite motive temeinic justificate pentru neformularea cererii de recurs în termenul legal prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere aspectele prezentate, Înalta Curte constată nerespectarea termenului de declarare a recursului prevăzut de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., astfel că va respinge ca tardiv recursul formulat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței civile nr. 77 din 30 ianuarie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX - a contencios administrativ și fiscal .

Examinând criticile invocate în recurs raportat la hotărârea instanței de fond și la probele administrate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că recursul este neavenit, având în vedere următoarele considerente.

Potrivit dispozițiilor art. 67 alin. (4) din C. proc. civ. "calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socotește neavenită dacă partea pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunțat la calea de atac exercitată ori aceasta a a fost anulată, perimată sau respinsă fără a fi cercetată în fond".

Așadar, în ipoteza în care partea pentru care s-a realizat intervenția accesorie nu a exercitat calea de atac, atunci calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu nu va fi analizată de instanță, fiind considerată inexistentă.

O astfel de soluție legislativă este firească, având în vedere că intervenția accesorie nu este altceva decât o apărare exercitată în favoarea uneia dintre părți. Ca atare, dacă partea în interesul căreia s-a realizat intervenția accesorie, și-a demonstrat intenția de a nu utiliza beneficiul căii de atac prevăzute de lege pentru litigiul în cauză, prin neexercitare sau renunțare, atunci examinarea căii de atac introduse de intervenientul accesoriu în interesul acesteia este inutilă, lipsind însuși interesul, care se materializează exclusiv în susținerea demersurilor procesuale întreprinse de partea în favoarea/interesul căreia s-a realizat intervenția accesorie. Caracterul auxiliar al acestui tip de intervenție voluntară îi determină particularitatea imposibilității efectuării altor acte procesuale în afara celora care sunt în indisolubilă legătură cu finalitatea sprijinirii interesului părții originare.

Din acest motiv, textul legal anterior citat stabilește că nu poate fi primită calea de atac exercitată de către un intervenient în interesul altuia și introdus în locul căii de atac a celui pentru care s-a făcut intervenția, întrucât intervenientul nu poate invoca un interes propriu.

Așadar, norma citată consacră o limitare a exercițiului dreptului titularului unei cereri de intervenție accesorie de a uza de căile de atac deschise împotriva unei hotărâri judecătorești, în sensul condiționării valorificării acestui drept de declararea aceleiași căi de atac de către partea în interesul căreia s-a formulat intervenția de către terț.

Neîndeplinirea acestei condiții conduce la însăși inadmisibilitatea căii de atac declarate de către intervenient, deoarece acesta nu are deschisă calea procesuală vizată de textul de lege. Sancțiunea ce operează în acest caz este explicit prevăzută în art. 67 alin. (4) C. proc. civ., respectiv aceea a respingerii ca neavenite a căii de atac.

Având în vedere incidența disp. art. 67 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția tardivității recursului formulat de recurenta- intervenientă.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1), art. 67 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va constata neavenit recursul formulat de intervenienta Parohia Greco - Catolică Gârbău împotriva sentinței civile nr. 77 din 30 ianuarie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX - a contencios administrativ și fiscal și a încheierii de ședință din 21 ianuarie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX - a contencios administrativ și fiscal, și va respinge recursul formulat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca tardiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității recursului formulat de recurenta- intervenientă.

Respinge recursul formulat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței civile nr. 77 din 30 ianuarie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX - a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv.

Constată neavenit recursul formulat de intervenienta Parohia Greco - Catolică Gârbău împotriva sentinței civile nr. 77 din 30 ianuarie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX - a contencios administrativ și fiscal și a încheierii de ședință din 21 ianuarie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX - a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 18 noiembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.