ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2334/2021

Ședința publică din data de 13 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 28 august 2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., TT. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul Arad, ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună revocarea în parte a ordinului nr. 1489/c/2017 și a ordinului nr. 1479/c/2017 emise de pârâtul Ministerul Justiției, obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea ordinelor de stabilire a indemnizațiilor pentru fiecare dintre petenți, cu luarea în considerare a următoarelor valori sectoriale: - 405 RON începând cu data de 09.04.2015 si până la data de 01.12.2015, 445,5 RON, începând cu data de 01.12.2015 și până la data de 01.10.2016 (valoarea sectorială de 405 RON, majorată cu 10%), obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul Arad la plata diferențelor salariale rezultând din recalcularea indemnizațiilor și a actualizării acestora cu rata inflației și cu dobânda legală, distinct pentru fiecare sumă datorată lunar pentru perioada 09.04.2015-01.10.2016, de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată (respectiv de la data de 10 ale fiecăreia dintre lunile următoare celor în discuție) și până la data plății efective.

Prin sentința nr. 1484 din 28 martie 2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a decis următoarele: "Respinge excepția prescripției acțiunii.

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Curții de Apel Timișoara.

Admite acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., TT. toți cu domiciliul procedural ales în Arad, la sediul Tribunalului Arad, în contradictoriu cu pârâtii Ministerul Justiției, cu sediul în București, str. x, Curtea de Apel Timișoara, cu sediul în Timișoara, P-ța. Țepeș Vodă, nr. 2 A Tribunalul Arad, cu sediul în Arad și cererea de intervenție principală formulată de intervenienta în nume propriu JJJ. cu domiciliul în Arad.

Anulează parțial Ordinele Ministrului Justiției nr. 1479/c/24.05.2017 și 1489/c/24.05.2017, sub aspectul modului de stabilire a cuantumului indemnizațiilor de încadrare brute lunare ale reclamanților și intervenientei pentru perioada 09.04.2015 - 01.10.2016.

Obligă pârâtul Ministerul Justiției să emită un nou ordin prin care să stabilească salariile reclamanților și intervenientei prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, respectiv 405 RON majorat cu 10%, începând cu 01.12.2015.

Obligă pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul Arad la plata către reclamanți și intervenientă a diferențelor dintre drepturile salariale pe care le-ar fi încasat reclamanții și intervenienta în perioada 09.04.2015 - 01.10 2016, dacă salariile le-ar fi fost stabilite prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, respectiv 405 RON majorat cu 10%, și drepturile salariale efectiv plătite reclamanților și intervenientei în această perioadă, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală penalizatoare, calculate de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.".

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, au formulat recursuri pârâții Curtea de Apel Timișoara și Ministerul Justiției, criticând soluția instanței de fond pentru nelegalitate.

S-a solicitat de către recurenta-pârâtă Curtea de Apel Timișoara admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În esență, s-a considerat că hotărârea recurată este pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a acesteia întrucât reclamanții sunt judecători în cadrul Tribunalului Arad, instanță cu personalitate juridică proprie și care are calitatea de ordonator terțiar de credite.

Mai arată recurenta că cererea reclamanților a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 71/2015, O.U.G. nr. 57/2015, O.U.G. nr. 20/2016 și Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, pe ale cărei considerente se solicită acordarea drepturilor salariale calculate prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON începând cu 09.04.2015 și în raport de o valoarea de referință sectorială de 445,5 RON de la data de 01.12.2015.

Salarizarea la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familiei ocupaționale s-a realizat în anul 2018 prin ordin al MJ, fiind acordate magistraților drepturi salariale stabilite în funcție de o valoare de referință sectorială în cuantum de 421,36 RON începând cu 09.04.2015 și în raport de o valoarea de referință sectorială de 463,5 RON de la data de 01.12.2015.

Față de acestea, recurenta consideră că instanța a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Recurentul pârât Ministerul Justiției în recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect.

Astfel, la data de 24.05.2018, Ministerul Justiției a emis Ordinul nr. 2066/C/2018 în raport de Legea nr. 284/2010, dispozițiile art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014 și art. 3

1

alin. (1) și alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2015, precum și ca urmare a pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016 și a Ordinului nr. 75/2018 emis de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Reclamanții nu mai justifică interes în susținerea pretențiilor formulate, drepturile salariale fiind acordate prin aplicarea unei valori de referință sectorială chiar mai mare de 463,5 RON.

Printr-un alt rând de critici, pârâtul a susținut că în mod greșit a fost obligat Ministerul Justiției la plata diferențelor salariale, atribuția ministrului justiției fiind aceea de a stabili indemnizația de încadrare și nu de a efectua plata în concret a drepturilor salariale. Raportul obligațional de plată se desfășoară între reclamanți și Tribunalul Arad.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor declarate în cauză

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursurilor formulate de pârâții Curtea de Apel Timișoara și Ministerul Justiției, casarea parțială a sentinței, în limitele și pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Litigiul dedus judecății are ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea ordinului de încadrare salarială și, obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul Arad la plata diferențelor salariale rezultate, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014.

Instanța de fond a admis cererea reclamanților și intervenientei, apreciind-o ca fiind întemeiată și a dispus anularea parțială a Ordinelor Ministrului Justiției nr. 1479/c/24.05.2017 și 1489/c/24.05.2017, sub aspectul modului de stabilire a cuantumului indemnizațiilor de încadrare brute lunare ale reclamanților și intervenientei pentru perioada 09.04.2015 - 01.10.2016 și a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită un nou ordin prin care să stabilească salariile reclamanților și intervenientei prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, respectiv 405 RON majorat cu 10%, începând cu 01.12.2015.

Totodată, a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul Arad la plata către reclamanți și intervenientă a diferențelor dintre drepturile salariale rezultate.

Referitor la argumentul rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, Înalta Curte îl apreciază a fi neîntemeiat.

Potrivit art. 29 din C. proc. civ., acțiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecția judiciară a drepturilor și intereselor civile legal ocrotite, iar art. 32 din același cod reglementează condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune, una dintre acestea fiind formularea unei pretenții. Așadar, unul dintre elementele acțiunii civile, este, alături de părți și cauză, obiectul acțiunii, respectiv pretenția concretă a reclamanților, condiție generală care vizează orice cerere în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.

Obiectul acțiunii civile de față este reprezentat de pretenția reclamanților și intervenientei de a le fi recunoscute drepturile salariale, în cuantumul stabilit în conformitate cu textele de lege indicate în acțiune, prin anularea ordinelor nr. 1479/C/2017 și nr. 1489/C/2017 și emiterea unui nou ordin de salarizare.

Lipsa de obiect a acțiunii a fost susținută de recurenții-pârâți prin raportare la emiterea Ordinului Ministrului Justiției nr. 2066/C/24.05.2018, prin care a fost recunoscut dreptul judecătorilor la calcularea indemnizației lunare brute prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,63 RON, pe perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv de 463,50 RON, pe perioada 01.12.2015 - 31.12.2017. Înalta Curte constată că acest ordinul colectiv a fost emis de Ministerul Justiției la data de 24.05.2018, anterior pronunțării sentinței recurate, pârâtul stabilind o indemnizație brută lunară aplicabilă tuturor judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, curților de apel (inclusiv reclamanților și intervenientei din prezenta cauză) la o valoare mai mare decât cea solicitată prin cererea de chemare în judecată.

În consecință, cum la data judecării în fond a cauzei, pretențiile reclamanților și intervenientei nu erau satisfăcute, pârâtul emițând ordinul de salarizare în coordonatele invocate de reclamanți, cu respectarea (și chiar depășirea) cuantumului solicitat de aceștia prin cererea de chemare în judecată, ulterior, acțiunea nu era lipsită de obiect la data pronunțării sentinței recurate, sub aspectul capetelor de cerere vizând anularea ordinelor anterioare și emiterea unui nou ordin de salarizare, existând o pretenție concretă a reclamanților, contestată de pârât.

În ceea ce privește critica referitoare la lipsa calității recurenților-pârâți Curtea de Apel Timișoara și Ministerul Justiției de persoane obligate la acordarea/plata diferențelor salariale cuvenite reclamanților și intervenientei, Înalta Curte o apreciază a fi fondată, constatând că o astfel de obligație nu poate fi identificată, în actualul cadru legislativ, în sarcina autorității ministeriale și nici a Curții de Apel.

Potrivit art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, bugetul curților de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate și al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiției, ministrul justiției având calitatea de ordonator principal de credite, iar potrivit art. 6 pct. VII subpct. 3 din H.G. nr. 652/2009, Ministerul Justiției asigură fondurile necesare, fundamentează și elaborează proiectul bugetului pentru activitatea proprie, a instituțiilor publice din sistemul justiției pentru care ministrul justiției are calitatea de ordonator principal de credite și a unităților subordonate Ministerului, repartizând creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite și urmărind modul de utilizare a acestora.

Totodată, calitatea de ordonatori secundari/terțiari de credite aparține curților de apel și tribunalelor, care, conform art. 125 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, au în structură câte un departament economico-financiar și administrativ, condus de un manager economic.

În raport cu obligațiile ce revin pârâtului Ministerul Justiției, Înalta Curte constată că formularea unor cereri având ca obiect plata efectivă a drepturilor salariale cuvenite magistraților care activează în cadrul instanțelor de judecată nu poate să atragă obligarea Ministerului Justiției în acest sens, numai prin prisma calității de ordonator principal de credite. Raportul obligațional, care are ca obiect plata salariului, se desfășoară, în speță, între intimații-reclamanți și intimata-intervenientă și tribunalul în a cărui circumscripție se află Judecătoria Arad (în cadrul căreia activează o parte dintre reclamanți), în timp ce Ministerul Justiției este parte a unui raport juridic financiar care implică ordonatorii de credite, potrivit atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 500/2002. Prin urmare, chiar dacă Ministerul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite, gestionând bugetele instanțelor judecătorești, plata efectivă a drepturilor salariale se face de către curtea de apel/tribunal, ordonatori secundari/terțiari de credite, în baza ordinelor de salarizare individuale.

Chestiunea vizând existența unei obligații legale a Ministerului Justiției, privind plata diferențelor salariale solicitate de reclamanții magistrați prin acțiunile adresate instanțelor judecătorești, a făcut obiectul unei sesizări referitoare la pronunțarea unei hotărâri pentru dezlegarea unei chestiuni de drept vizând interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, art. 6 pct. VII subpunctul 3 din H.G. nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările și completările ulterioare, și art. 222 din C. civ., privind calitatea procesuală pasivă a Ministerului Justiției în litigiile dintre angajați și instituțiile/unitățile cu personalitate juridică pentru care este ordonator principal de credite, având ca obiect plata unor drepturi de natură salarială.

Deși sesizarea a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin Decizia nr. 60/2019, în cuprinsul considerentelor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reținut următoarele aspecte, cu relevanță pentru soluția pronunțată în prezenta cauză:

"55. De altfel, prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 29 septembrie 2016, s-au stabilit, ca o consecință a admiterii recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, următoarele: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 222 din C. civ., adoptat prin Legea nr. 287 din 17 iulie 2009, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajați și instituțiile/unitățile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială".

Așadar, Înalta Curte constată că, în sarcina pârâtului nu subzistă obligația de acordare a diferențelor salariale solicitate de reclamanți și intervenientă, în sensul plății efective a pretențiilor bănești formulate de aceștia, Ministerului Justiției revenindu-i doar obligația asigurării resurselor bugetare necesare plăților salariale, împrejurare de natură a conduce la reformarea sentinței instanței de fond de către instanța de control judiciar.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Curții de Apel Timișoara, se reține că potrivit art. 36 și art. 44 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, "Curțile de apel sunt instanțe cu personalitate juridică, (…).", "Tribunalele sunt instanțe cu personalitate juridică, organizate la nivelul fiecărui județ și al municipiului București, (…)" (art. 36), respectiv "Președinții curților de apel au calitatea de ordonator secundar de credite, iar președinții tribunalelor au calitatea de ordonator terțiar de credite" (art. 44).

Astfel, pentru că reclamanții și intervenienta fac parte din categoria magistraților din cadrul Judecătoriei Arad și Tribunalului Arad, calitatea de ordonator terțiar de credite și debitor al plății drepturilor salariale invocate de acestea se găsește la nivelul Tribunalului Arad, față de care reclamanții și intervenienta se află în raport de serviciu.

În aceste condiții, în cauza de față nu este justificată calitatea procesuală pasivă în ceea ce o privește pe pârâta Curtea de Apel Timișoara referitor la capătul de cerere privind plata diferențelor salariale rezultate, drepturi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală.

În aceste condiții, Înalta Curte casând în parte sentința recurată va respinge cererea privind obligarea pârâtei Curtea de Apel Timișoara la plata diferențelor salariale rezultate, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, în considerarea celor anterior antamate vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea privind contenciosul administrativ nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Timișoara, va casa, în parte, sentința recurată și rejudecând: va respinge cererea privind obligarea pârâților Ministerul Justiției și Curtea de Apel Timișoara la plata către reclamanți și intervenientă a diferențelor dintre drepturile salariale pe care le-ar fi încasat reclamanții și intervenienta în perioada 09.04.2015 - 01.10 2016, dacă salariile le-ar fi fost stabilite prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, respectiv 405 RON majorat cu 10%, și drepturile salariale efectiv plătite reclamanților și intervenientei în această perioadă, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală penalizatoare, calculate de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, pentru lipsa calității procesuale pasive și va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Timișoara împotriva sentinței nr. 1484 din 28 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și în rejudecare:

Respinge cererea privind obligarea pârâților Ministerul Justiției și Curtea de Apel Timișoara la plata către reclamanți și intervenientă a diferențelor dintre drepturile salariale pe care le-ar fi încasat reclamanții și intervenienta în perioada 09.04.2015 - 01.10 2016, dacă salariile le-ar fi fost stabilite prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, respectiv 405 RON majorat cu 10%, și drepturile salariale efectiv plătite reclamanților și intervenientei în această perioadă, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală penalizatoare, calculate de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, pentru lipsa calității procesuale pasive.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 aprilie 2021.