ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2296/2021

Ședința publică din data de 08 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 12.02.2019, reclamanta EPISCOPIA ROMÂNĂ UNITĂ CU ROMA GRECO - CATOLICĂ DE LUGOJ, în contradictoriu cu pârâta COMISIA SPECIALĂ DE RETROCEDARE A UNOR BUNURI IMOBILE CARE AU APARȚINUT CULTELOR RELIGIOASE DIN ROMÂNIA, a solicitat anularea în tot a Deciziei nr. 8315/29.11.2018 emisă de pârâtă și, pe cale de consecință, obligarea pârâtei la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în favoarea instituției reclamante, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată și modificată, pentru imobilele reprezentând teren intravilan în suprafață totală de 1.039 m2, înscrise la data preluării abuzive de către Statul Român în CF nr. x Băile Buziaș, cu nr. top. x (în prezent în CF nr. x Buziaș, cu nr. top. x, în suprafață de 588 m2) și cu nr. top. x (în prezent în CF nr. x Buziaș, cu nr. top. x, în suprafață de 451 m), situate în orașul Buziaș, str. x, jud. Timiș, imobile ilegal și abuziv preluate de Statul Român de la cultul greco - catolic (reprezentat de A.).

Prin sentința civilă nr. 211 din 03 iulie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta EPISCOPIA ROMÂNĂ UNITĂ CU ROMA GRECO - CATOLICĂ DE LUGOJ, în contradictoriu cu pârâta COMISIA SPECIALĂ DE RETROCEDARE A UNOR BUNURI IMOBILE CARE AU APARȚINUT CULTELOR RELIGIOASE DIN ROMÂNIA, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile a formulat recurs reclamanta EPISCOPIA ROMÂNĂ UNITĂ CU ROMA GRECO-CATOLICĂ DE LUGOJ, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, arată că instanța de fond a respins în mod complet nelegal și netemeinic acțiunea reclamantei, reținând că, anterior preluării, dreptul de proprietate asupra imobilelor cu nr. top x, din care au fost ulterior dezmembrate imobilele ce fac obiectul cauzei, a fost intabulat în favoarea A., iar faptul că fundația funcționa în circumscripția diecezei române unită a Lugojului nu dovedește nici calitatea de administrator a acesteia și cu atât mai puțin pe aceea de proprietar de drept a reclamantei asupra imobilelor înscrise în favoarea unei persoane juridice diferite de reclamantă, cu un patrimoniu distinct de al acesteia.

Recurenta apreciază că această motivare a instanței de fond a cauzei încalcă în mod evident, pe de o parte, dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată și modificată și art. 565, art. 900 alin. (1) C. civ. (art. 32 alin. (1) din Decretul - lege nr. 115/1938), iar pe de altă parte, dispozițiile art. 255 alin. (2) C. proc. civ., deoarece instituția recurentă a dovedit cu un mijloc de probă inatacabil, respectiv cu înscrisul CF nr. x Băile Buzias, dreptul de proprietate până în anul 1948 al unei fundații aparținând cultului greco - catolic, respectiv A., asupra terenului intravilan în suprafață totală de 1.039 mp, situat în orașul Buziaș, str. x, jud. Timiș, revendicat de recurentă în echivalent, iar pe de altă parte, deoarece este de notorietate împrejurarea că în urma intrării în vigoare a Decretului nr. 358/1948, Statul Român a preluat în temeiul acestui act normativ, toate proprietățile imobiliare ale cultului greco - catolic, inclusiv ale fundațiilor acestui cult religios.

În susținerea primului motiv de nelegalitate al cererii de recurs, recurenta susține faptul că instanța de fond a aplicat în mod greșit în cauză dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată si modificată și ale art. 565, art. 900 alin. (1) C. civ. (art. 32 alin. (1) din Decretul - lege nr. 115/1938), ignorând complet nejustificat înscrierea de sub B.10 din coala CF nr. x Băile Buziaș, înscriere care probează fără echivoc dreptul de proprietate până în anul 1948 al unei fundații aparținând cultului greco - catolic, respectiv A., asupra terenului intravilan în suprafață totală de 1.039 m, situat în orașul Buziaș, revendicat de recurentă în echivalent.

Cu alte cuvinte, instanța de fond a aplicat în mod greșit prevederile legale incidente în speță, ignorând faptul că instituția recurentă nu numai că a dovedit dreptul de proprietate al acestei fundații ce a aparținut cu întreg patrimoniul său cultului greco - catolic, dar mai mult decât atât, a probat prin cel mai puternic mijloc de probatiune, în speță Cartea Funciară, acest drept real, care a fost intabulat în anul 1939 în favoarea fundației cultului nostru si care exista în mod incontestabil în anul 1948, atunci când Statul Român, reprezentat de regimul comunist, a deposedat în mod complet nelegal și abuziv, în baza dispozițiilor art. 2 din Decretul nr. 358/1948, toate instituțiile cultului greco - catolic de întreaga lor avere imobilă si mobilă.

De altfel, reține recurenta că instanța de fond a recunoscut în mod expres în considerentele sentinței recurate împrejurarea că anterior anului 1948, A. a fost proprietara terenului intravilan pentru care recurenta a solicitat despăgubiri în echivalent, apreciind însă complet eronat că recurenta nu a făcut dovada legăturii dintre această fundație și recurentă.

Or, din chiar denumirea A., rezultă în mod lipsit de orice echivoc atât faptul că această fundație a fost o fundație cu obiect de activitate religios, care a aparținut cultului greco - catolic, unit cu Roma, cât și faptul că această fundație a funcționat în raza teritorială de competență a recurentei-reclamante, până în anul 1948, atunci când a fost desființată în baza Decretului nr. 358/1948, iar patrimoniul său a intrat în proprietatea Statului Român.

După Revoluția din decembrie 1989 și după recunoașterea legală a cultului în baza Decretului - lege nr. 126/1990, cultul greco - catolic nu a mai reînființat această fundație, astfel încât, având în vedere faptul că instituția recurentă, în calitate de reprezentantă a BISERICII ROMÂNE UNITE CU ROMA GRECO - CATOLICE în zona de vest a tării noastre, este direct răspunzătoare de revendicarea și de buna administrare a bunurilor imobile și mobile aflate în patrimoniul tuturor instituțiilor ce au aparținut cultului greco - catolic (deci inclusiv a bunurilor A.), rezultă că recurenta a avut deplinul drept si deplinul interes (interesul unui bun proprietar) de a solicita în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată si modificată, raportate la prevederile art. 4 alin. (1) din același act normativ, reconstituirea dreptului de proprietate privată al cultului greco - catolic asupra imobilelor înscrise în CF nr. x Băile Buzias, cu nr. top. x și cu nr. top. x, situate în orașul Buzias, str. x, iud. Timiș.

În acest context, arată că Tribunalul Arad a reținut prin sentința civilă nr. 1358/27.11.2007, irevocabilă, pronunțată în dosarul nr. x/2007 (anexată în probațiune, în copie certificată), cu privire la calitatea EPISCOPIEI ROMÂNE UNITE CU ROMA GRECO - CATOLICĂ DE LUGOJ de a promova cereri de retrocedare a unor bunuri imobile aflate în patrimoniul unor instituții din raza sa teritorială de competență, ce au aparținut cultului greco - catolic anterior anului 1948 și nu au mai fost reînființate după anul 1990, faptul că potrivit anexei la Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor în România este recunoscută o singură biserică greco-catolică sub denumirea Biserica Română Unită cu Roma Greco Catolică care este continuatoarea fostei biserici greco-catolice desființată prin Decretul nr. 358/1948.

Rezultă că în cauză nu se pune problema lipsei calității procesuale active a reclamantei ori lipsa capacității de exercițiu sau interesului acesteia în promovarea prezentei acțiuni, cu atât mai mult cu cât potrivit art. 42 din C. proc. civ. persoanele care nu au exercițiul drepturilor lor pot sta în judecată dacă sunt reprezentate, asistate ori autorizate în modul arătat în legile sau statutele care reglementează capacitatea sau organizarea lor .

Pentru aceste motive, recurenta consideră că cele statuate de către instanța de judecată în acest caz similar au valoare de principiu, intrând sub autoritatea lucrului judecat, consacrat de dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. și redat de adagiul latin "res judicata pro veritate habetur", pe cale de consecință fiind aplicabile în orice speță supusă judecării în această materie.

În acest context, învederează instanței de recurs faptul că prin H.G. nr. 1218/2008 s-a recunoscut Codul Canoanelor Bisericilor Orientale, pe baza căruia se organizează si funcționează în prezent Biserica Română Unită cu Roma Greco - Catolică.

Acest cod reprezintă statutul în baza căruia funcționează cultul nostru și acest cod îi conferă Episcopului care conduce o eparhie episcopală dreptul de a reprezenta în fața instanței toate parohiile si instituțiile cu obiect de activitate religios din subordinea sa.

In susținerea afirmațiilor, învederează instanței prevederile canonului 190 din Titlul VII "Despre eparhii și despre episcopi", Capitolul I "Despre episcopi", Art II, care prevăd în mod lipsit de orice echivoc faptul că "în toate problemele juridice ale eparhiei Episcopul eparhial o reprezintă prin persoana sa".

În acest context, arată instanței faptul că prin Eparhie (teritoriu asupra căruia se extinde autoritatea unui episcop - conform DEX) nu se înțelege strict EPISCOPIA ROMÂNĂ UNITĂ CU ROMA GRECO - CATOLICĂ DE LUGOJ, ci pe lângă aceasta, toate parohiile si instituțiile cu obiect de activitate religios aflate în zona sa teritorială de competentă, printre care se află si A., stare de fapt dovedită de textul canonului 177 paragraful I. din Titlul VII " Despre eparhii și despre episcopi ", Capitolul I " Despre episcopi ", în care se statuează în mod lipsit de orice echivoc faptul că " Eparhia este parte din poporul lui Dumnezeu, încredințată grijii pastorale a Episcopului, în cooperare cu preoții săi...".

Față de aceste prevederi recunoscute în mod expres prin H.G. nr. 1218/2008, consideră că a dovedit pe deplin calitatea EPISCOPIEI ROMÂNE UNITE CU ROMA GRECO - CATOLICĂ DE LUGOJ, precum și interesul de a solicita în numele și pentru cultul greco - catolic unit cu Roma, reconstituirea în natură ori prin echivalent a dreptului de proprietate privată al A., asupra suprafețelor de teren intravilan pe care această instituție a cultului a avut-o în proprietate la nivelul anului 1948 și de care a fost deposedată în mod nelegal și abuziv de către Statul Român, reprezentat prin regimul comunist.

In acest context, arată că din dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată și modificată, rezultă mai presus de orice îndoială că textul legal echivalează foștii proprietari abuziv deposedați de patrimoniul lor de către Statul Român, cu cultele religioase din România și nu cu anumite instituții din structura organizatorică a acestor culte religioase.

Cu alte cuvinte, arată recurenta că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată și modificată, fostul proprietar al imobilelor înscrise în CF nr. x Băile Buziaș, cu nr. top. x și cu nr. top. x, situate în orașul Buziaș, str. x, jud. Timiș, ce a fost deposedat în mod abuziv de aceste imobile de către Statul Român în baza Decretului nr. 358/1948, a fost cultul greco - catolic unit cu Roma, deoarece A. a fost o fundație ce a aparținut de acest cult religios.

Or, având în vedere că fundația menționată nu a fost reînființată de cultul greco - catolic după recunoașterea acestui cult religios de către Statul Român, prin art. 1 din Decretul nr. 126/1990, pe cale de consecință, i-a revenit instituției recurente, în calitate de reprezentantă a acestui cult în zona de vest a țării noastre, dreptul și obligația de a revendica terenul intravilan în suprafață totală de 1.039 nr. descris mai sus, ce a aparținut până în anul 1948 acestei instituții a cultului greco - catolic și care a trecut în proprietatea Statului Român începând din acel an.

De altfel, dispozițiile art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată și modificată prevăd în mod extrem de clar că centrul eparhial, în prezenta speță instituția recurentă, are calitatea de a revendica imobilele care au aparținut cultului greco - catolic până la intrarea în vigoare a Decretului nr. 358/1948, indiferent de unitatea ori instituția de cult ce a fost titulara dreptului de proprietate la momentul preluării abuzive de către Statul Român.

Față de această împrejurare, rezultă în mod lipsit de orice echivoc că instanța de fond a cauzei a adăugat în mod complet nelegal la lege, atunci când a apreciat că "...faptul că fundația funcționa în circumscripția diecezei române unită a Lugojului nu dovedește nici calitatea de administrator a acesteia și cu atât mai puțin pe aceea de proprietar de drept a reclamantei asupra imobilelor înscrise în favoarea unei persoane juridice diferite de reclamantă, cu un patrimoniu distinct de al acesteia ", întrucât dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată și modificată, cer doar ca imobilul revendicat de un anumit cult religios din România, să fi aparținut acelui cult religios în momentul preluării sale abuzive de către Statul Român și nicidecum să existe o identitate între centrul eparhial care depune cererea de retrocedare și instituția religioasă care a fost efectiv deposedată de patrimoniul său, aceasta fiind de altfel și rațiunea modului de formulare al articolului 4 alin. (1) din acest act normativ.

Recurenta arată că instanța de fond a cauzei nu contestă faptul că A. a aparținut cultului greco - catolic anterior preluării din anul 1948 a patrimoniului său de către Statul Român, inserând în mod expres în considerentele sentinței recurate că "...într-adevăr, anterior preluării, dreptul de proprietate asupra imobilelor cu nr. top x, din care au fost ulterior dezmembrate imobilele ce fac obiectul cauzei, a fost intabulat în favoarea A...." și că fundația funcționa în circumscripția diecezei române unită a Lugojului...", însă instanța de fond a respins acțiunea doar pentru faptul că instituția recurentă nu a făcut dovada că fundația menționată nu este o persoană juridică diferită de recurentă și cu patrimoniu distinct de patrimoniul acesteia.

Recurenta subliniază însă că nu a susținut niciodată altceva, arătând că fundația este în mod evident o persoană juridică diferită de episcopie, care doar a fost înființată și administrată de membrii cultului, patrimoniul său imobil si mobil făcând parte până la intrarea în vigoare a Decretului nr. 358/1948 din patrimoniul Bisericii Române Unite cu Roma Greco - Catolice.

Cu alte cuvinte, instanța de fond a respins acțiunea nu pentru că instituția recurentă nu ar fi dovedit faptul că terenul intravilan revendicat în echivalent a fost, până la preluarea sa de către Statul Român în baza Decretului nr. 358/1948, proprietatea cultului religios greco - catolic, așa cum cer prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată și modificată, ci pentru că instanța a făcut aplicarea complet greșită a acestor prevederi legale, impunând o condiție care nu există în textul legal, respectiv aceea ca instituția de cult greco - catolic fostă proprietară tabulară abuziv deposedată si instituția de cult greco - catolic titulară a cererii de retrocedare, în speță A. si EPISCOPIA ROMÂNĂ UNITĂ CU ROMA GRECO - CATOLICĂ DE LUGOJ, să se afle într-o strânsă legătură si să aibă un patrimoniu comun.

Or, acest lucru, care nu este cerut de dispozițiile legale citate mai sus, nu a existat nici înainte de anul 1948, întrucât legătura dintre cele două instituții a fost aceea că ambele aparțin cultului greco - catolic, dar fără a se afla pe o poziție de egalitate (întrucât fundația a fost în relații ierarhice de subordonare față de episcopie) și fără a avea un patrimoniu comun.

Totodată, legătura patrimonială dintre proprietarul tabular al imobilelor înscrise în CF nr. x Băile Buziaș, cu nr. top. x și cu nr. top. x și instituția recurentă rezultă din chiar denumirea cu care acest proprietar a fost înscris în Cartea Funciară menționată, respectiv A., ceea ce dovedește în mod lipsit de orice echivoc că această fundație nu a fost o fundație laică, de sine stătătoare, ci că a aparținut DIECEZEI ROMÂNE UNITE A LUGOJULUI respectiv recurentei, știut fiind că " Dieceza " reprezintă, ca și " Eparhia ", o altă denumire a " Episcopiei " (Dieceză = eparhie, episcopat, episcopie, (înv.) vlâdicie - conform Dex).

Având în vedere împrejurară că A. nu a mai fost reînființată după anul 1990, recurenta a formulat într-o dublă calitate cererea de retrocedare a imobilelor ce au aparținut acestei fundații anterior anului 1948 și anume în calitate de reprezentantă în teritoriu a Bisericii Române Unite cu Roma Greco - Catolice, respectiv a cultului religios căruia i-au aparținut aceste imobile și totodată, în calitate de centru eparhial, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată și modificată.

Ca atare, instanța de fond prin negarea acestei duble calități de persoană îndreptățită, în condițiile în care nu a negat nici un moment apartenența fundației menționate la cultul greco - catolic, a aplicat în mod greșit și dispozițiile art. 4 alin. (1) din O. U.G. nr. 94/2000 republicată.

In sfârșit, refuzând să dispună retrocedarea prin echivalent a unui bun imobil aparținând unui cult religios - cultul greco - catolic - pe deplin recunoscut în țara noastră de Legea nr. 489/2006 a libertății religioase și a regimului general al cultelor, republicată, bun imobil intabulat în Cartea Funciară în favoarea unei instituții a acestui cult religios, prima instanță a aplicat în mod greșit și dispozițiile art. 565, art. 900 alin. (1) C. civ. (art. 32 alin. (1) din Decretul - lege nr. 115/1938), care prevăd că dovada proprietății asupra unui bun imobil se face cu extrasul de carte funciară, consacrând și prezumția relativă de proprietate a proprietarului tabular, iar nicidecum cu Statutul proprietarului tabular abuziv deposedat ori cu alte înscrisuri imposibil de procurat de către subscrisa.

De altfel, chiar si intimata - pârâtă COMISIA SPECIALĂ DE RETROCEDARE A UNOR BUNURI IMOBILE CARE AU APARȚINUT CULTELOR RELIGIOASE DIN ROMÂNIA a recunoscut inițial dreptul de proprietate al cultului greco - catolic asupra imobilelor înscrise în CF nr. x Băile Buzias, cu nr. top. x si cu nr. top. x, pe care ni le-a retrocedat parțial în natură prin Decizia nr. 293/24.05.2004, definitivă prin neatacare si pusă de recurentă în executare la data de 06.10.2005, prin întabularea în Cartea Funciară a dreptului de proprietate.

Arată recurenta că din moment ce intimata - pârâtă a reținut în anul 2004, în mod deosebit de corect că parcelele cu nr. top. x si cu nr. top. x au fost în proprietatea recurentei la momentul preluării abuzive de către Statul Român, practic aceasta a reținut că si parcelele cu nr. top. x si cu nr. top. x se aflau în proprietatea noastră la momentul preluării abuzive, având în vedere că la acea dată aceste parcele nu fuseseră încă dezmembrate, fiind preluate de regimul comunist parcelele cu nr. top. x, în suprafață de 924 mp și cu nr. top. x, în suprafață de 1.122 mp.

Față de această împrejurare, faptul că, pe de o parte, ulterior preluării abuzive cele două parcele inițiale, respectiv cea cu nr. top. x și cea cu nr. top. x, au fost dezmembrate fiecare în câte două noi parcele, iar, pe de altă parte, că parcelele cu nr. top. x și cu nr. top. x au putut să fie retrocedate recurentei în natură de către intimata - pârâtă, în timp ce pentru parcelele cu nr. top. x și cu nr. top. x a fost necesară formularea de către instituția recurentă a unei noi cereri de retrocedare prin echivalent, prin acordarea de măsuri reparatorii (întrucât erau ocupate de construcții edificate de Statul Român după preluare), nu au avut absolut nici o influentă asupra fostului proprietar abuziv deposedat de Statul Român, acesta fiind același atât anterior, cât si ulterior efectuării dezmembrării parcelelor menționate mai sus si anume cultul religios greco - catolic.

Drept urmare, având în vedere că intimata-pârâtă a admis în mod legal și întemeiat cererea de retrocedare în natură a unei părți din parcelele înscrise în CF nr. x Băile Buziaș, cu nr. top. x și cu nr. top. x, pe cale de consecință, recurenta arată că se impunea să fie admisă și cererea de retrocedare prin echivalent, prin acordarea de măsuri reparatorii pentru restul de teren intravilan ce nu a putut fi restituit în natură.

Având în vedere că A. a fost o fundație înființată cu bunurile imobile și mobile existente în patrimoniul cultului greco - catolic și a fost " patronată " și administrată de recurentă până la desființarea forțată a cultului de către regimul comunist, rezultă în mod incontestabil că patrimoniul acesteia se impune să revină, parțial în natură și parțial în ehivalent, fostului proprietar abuziv deposedat de către Statul Român și anume cultului greco - catolic.

In acest context, învederează instanței de recurs că instituția recurentă nu a afirmat niciodată că Decizia nr. 293/24.05.2004 ar avea vreo, autoritate de lucru judecat ", așa cum a inserat Curtea de Apel Timișoara în considerentele sentinței atacate, întrucât această decizie nu a fost analizată de vreo instanță de judecată, ci recurenta a arătat că această decizie a reprezentat poziția inițială a intimatei - pârâte, fundamentată în mod legal pe mai multe mijloace de probațiune și anume atât pe coala de CF nr. x Băile Buziaș, cât și pe adresa emisă de V.A. T.O. Buziaș, jud. Timiș, privind situația juridică și locativă actuală a imobilului înscris în această Carte Funciară.

În susținerea celui de-al doilea motiv al recursului, recurenta susține că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.UG. nr. 94/2000, republicată și modificată, raportate la prevederile art. 255 alin. (2) C. proc. civ., întrucât instanța a susținut că instituția recurentă nu a depus Statutul Fundației, din care să reiasă dovada calității de fost proprietar deposedat de imobilele cu privire la care s-au solicitat măsuri reparatorii.

Recurenta arată că nu a comunicat acest Statut, întrucât nu deține acest înscris, lucru ce nu ne poate fi imputat sub nici o formă, deoarece după desființarea cultului greco - catolic prin efectul Decretului nr. 358/1948 (așa cum arătat și în adresa comunicată intimatei - pârâte în anul 2014), cultul greco - catolic a fost scos în afara legii o perioadă de peste 40 de ani, respectiv de la emiterea de către regimul comunist a Decretului nr. 358/1948 și până la recunoașterea noastră prin Decretul - lege nr. 126/1990, perioadă de timp în care toate bunurile noastre imobile si mobile, inclusiv arhivele, au fost confiscate de organele Statului Român.

Având în vedere împrejurarea că această stare de fapt este notorie, consideră recurenta că prima instanță se impunea să facă în cauză aplicarea dispozițiilor art. 255 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora " dacă un anumit fapt este de notorietate publică...instanța va putea decide, ținând seama de circumstanțele cauzei, că nu mai este necesară dovedirea lui " și nicidecum să respingă, în lipsa existenței fizice la data prezentei a acestui statut, acordarea măsurilor reparatorii ce ni se cuvin de drept, cu motivarea complet superficială că instituția noastră nu a depus înscrisuri din care să reiasă legătura juridică, din punct de vedere patrimonial, dintre aceasta și proprietarul tabular al imobilului, ignorând cuprinsul colii de CF nr. x Băile Buzias din care rezultă în mod extrem de clar că proprietarul abuziv deposedat în anul 1948 a fost o fundație ce a aparținut cultului greco - catolic.

Mai mult decât atât, recurenta arată că instanța de fond a refuzat să solicite intimatei -pârâte să depună în probațiune la dosarul cauzei înscrisul privind situația juridică și locativă actuală a imobilului înscris în CF nr. x Băile Buziaș, comunicat COMISIEI SPECIALE DE RETROCEDARE A UNOR BUNURI IMOBILE CARE AU APARȚINUT CULTELOR RELIGIOASE DIN ROMÂNIA de către autoritățile administrative locale ale U.A.T.O. Buziaș, anterior emiterii de către aceasta a Deciziei nr. 293/24.05.2004, deoarece din cuprinsul acestui înscris ar fi reieșit fără putință de tăgadă că imobilele înscrise în această Carte Funciară au fost anterior anului 1948 proprietatea unei instituții aparținând cultului greco - catolic, stare de fapt care de asemenea este notorie la nivelul orașului Buziaș.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentința atacată și la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea introductivă, reclamanta Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică de Lugoj a solicitat anularea Deciziei nr. 8315/29.11.2018 emisă de Comisia specială de retrocedare și obligarea Comisiei speciale de retrocedare la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată și modificată, pentru imobilele reprezentând teren intravilan în suprafață totală de 1.039 mp., înscrise la data preluării abuzive de către Statul Român în C.F. nr. x a localității Băile-Buziaș cu nr. top. x (în prezent în C.F. nr. x Buziaș, cu nr. top. x, în suprafață de 588 mp.) și cu nr. top. x (în prezent înscris în C.F. nr. x a localității Buziaș cu nr. top. x, în suprafață de 451 mp., situate în orașul Buziaș, județul Timiș, imobile ilegal și abuziv preluate de Statul Român de la cultul greco-catolic (reprezentat de A.).

Instanța de primă jurisdicție a respins ca nefondată acțiunea formulată de recurenta-reclamantă.

Examinând motivul de casare invocat în recurs, Înalta Curte constată că au fost aplicate corect dispozițiilor legale.

În temeiul art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari.

Din analiza înscrisurilor aflate la dosar, rezultă că recurenta-reclamantă Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică de Lugoj a formulat cererea de retrocedare nr. x/25.01.2006, precizată prin adresa nr. x/07.10.2014, prin care a solicitat restituirea imobilelor, terenuri, situate în orașul Buziaș, județul Timiș, înscrise inițial în cartea funciară nr. x a localității Băile-Buziaș, nr. top. x, în suprafață de 588 mp, și nr. topx, în suprafață de 451 mp, transcrise ulterior în cartea funciară nr. x a localității Băile-Buziaș, respectiv în cartea funciară nr. x a localității Băile-Buziaș.

Potrivit mențiunilor extrasului cărții funciare inițiale nr. 350 a localității Băile-Buziaș, anterior trecerii în proprietatea statului român în baza Decretului nr. 134/1949, dreptul de proprietate asupra imobilelor cu nr. top x, din care au fost ulterior dezmembrate imobilele ce fac obiectul cauzei, a fost intabulat în favoarea A..

Prin adresa nr. x/02.06.2014, Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare a solicitat petentei să transmită Statutul Fundației, din care să reiasă legătura juridică dintre aceasta și persoana juridică evidențiată în cartea funciară, solicitare la care reclamanta a răspuns prin adresa nr. x/07.10.2014, prin intermediul căreia s-a limitat să retransmită extrasul CF nr. x Băile Buziaș, să învedereze că parcelele cu nr. top. x si cu nr. top. x au fost deja retrocedate în natură prin Decizia nr. 293/24.05.2004, cu motivarea că imobilul solicitat la retrocedare a fost proprietatea Episcopiei Română Unită cu Roma Greco - Catolică de Lugoj - Parohia Buziaș, la momentul deposedării abuzive, că A. a fost în proprietatea de drept și în administrarea diecezei română unită a Lugojului, actuala Episcopie Română Unită cu Roma Greco - Catolică de Lugoj și, întrucât arhiva Episcopiei a fost confiscată de organele Statului Român și recuperată parțial, nu este în măsură să transmită statutul fundației.

Prin Decizia nr. 8315/29.11.2018, Comisia specială de retrocedare a respins cererea de retrocedare nr. x/25.01.2006, întrucât din cartea funciară nu reiese dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilelor solicitate, iar aceasta nu a depus înscrisuri din care să reiasă legătura juridică, din punct de vedere patrimonial, dintre aceasta și proprietarul tabular al imobilului.

Instanța de primă jurisdicție, analizând actele dosarului, a constatat în mod corect că decizia atacată a fost emisă cu respectarea prevederilor legale, iar în dovedirea cererii de chemare în judecată reclamanta nu a depus înscrisuri suplimentare care să releve legătura juridică dintre proprietarul tabular al imobilului și reclamantă.

În conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000, pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziție Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calității de fost proprietar.

Din susținerea invocată de către recurenta-reclamantă privind puterea probatorie a Deciziei nr. 293/24.05.2004, prin care au fost retrocedate în natură parcelele cu nr. top. x și cu nr. top. x, cu motivarea că au fost în proprietatea sa la momentul preluării abuzive de către Statul Român, învederând că în mod implicit s-a reținut că și parcelele cu nr. top. x și cu nr. top. x se aflau în proprietatea sa la momentul preluării abuzive, întrucât parcelele preluate de regimul comunist au fost cele cu nr. top. x și y, din care au fost ulterior dezmembrate parcelele ce au făcut obiectul cererilor de retrocedare, nu rezultă nelegalitatea deciziei contestate.

Actul administrativ invocat, respectiv Decizia nr. 293/24.05.2004 a Comisiei, nu a făcut obiectul controlului judiciar, în cadrul căruia să fi fost verificată calitatea recurentei-reclamante de succesor în drepturi al fundației înscrise în cartea funciară.

Faptul că Fundația funcționa în circumscripția diecezei române unită a Lugojului nu dovedește calitatea de proprietar de drept al recurentei-reclamante asupra imobilelor înscrise în favoarea unei persoane juridice diferite de reclamantă, cu un patrimoniu distinct de al acesteia.

Faptul că arhiva Episcopiei a fost confiscată de organele Statului Român și recuperată doar parțial, după cum arată recurenta-reclamantă, nu o absolvă pe aceasta de obligația prevăzută în normele legale, de a dovedi prin înscrisuri că imobilele pentru care se solicită retrocedarea îi aparțin, iar în cazul dedus judecății, de a face dovada legăturii juridice între proprietarul tabular și recurentă.

Recurenta nu a întreprins demersuri pentru a intra în posesia înscrisurilor probatorii ale dreptului său de proprietate și nici nu a considerat utilă o astfel de probă, considerând că este un fapt notoriu, care nu trebuie dovedit, apărare nefondată.

Din mijloacele de probă administrate în cauză a rezultat că imobilele solicitate nu au fost în proprietatea recurentei-reclamante Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică, Oradea, ci în proprietatea "A." persoană juridică distinctă de recurentă, care avea obligația legală să probeze legătura juridică dintre aceasta și proprietarul tabular al imobilelor solicitate, potrivit regulilor procedurale în materie.

În ceea ce privește sarcina probei, în procedura administrativă instituită de O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sarcina probei aparține solicitantului.

Or, având în vedere că din înscrisurile depuse de către recurentă nu a reieșit dreptul de proprietate al Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, de Lugoj cu privire la imobilele solicitate, ci al "A.", persoană juridică distinctă de solicitantă, și nici nu s-au depus înscrisuri din care să rezulte legătura juridică între proprietarul tabular și recurentă, soluția pronunțată de instanța de fond este legală.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta EPISCOPIA ROMÂNĂ UNITĂ CU ROMA GRECO-CATOLICĂ DE LUGOJ împotriva sentinței civile nr. 211 din 03 iulie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 08 aprilie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.