ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1898/2021

Ședința publică din data de 25 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea formulată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, să se constate prescripția extinctivă, caducitatea aplicării Raportului de Evaluare pentru perioada 15.06.2012-18.10.2013.

Prin sentința civilă nr. 154 din 26 iunie 2019, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția de inadmisibilitate și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Împotriva sentinței civile recurate a formulat recurs reclamantul A., invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul a prezentat situația de fapt a cauzei, după care a susținut că prima instanță a precizat că nu se mai poate reține intervenirea prescripției extinctive a dreptului de a se mai antrena răspunderea reclamantului pentru faptele constatate prin raportul de evaluare din speță, pe motiv că rațiunea instituirii unui termen de prescripție este aceea de a înlătura imprescriptibilitatea răspunderii pentru faptele ce determină antrenarea acestei răspunderi, având în vedere că și pentru răspunderea penală există reglementată o prescripție extinctivă, însă această prescripție extinctivă în lipsa oricăror alte reglementări este supusă dreptului comun, drept care este reprezentat de dispozițiile C. civ.. Ca atare, termenul de prescripție este susceptibil și de întrerupere sau suspendare, împlinirea lui presupunând și verificarea inexistenței unor asemenea cazuri.

A susținut recurentul că argumentul instanței este lipsit de logică, fiindcă acuzația care i se aduce intră, mai degrabă sub incidența materiei penale decât materiei civile, fiindcă sancțiunea are caracter penal conform jurisprudenței CEDO din afacerea Engel c. Olanda. Orice sancțiune din dreptul național care are un caracter represiv/punitiv, este calificată ca fiind o sancțiune de natură penală, chiar dacă este definită de către dreptul intern ca fiind una de natură administrativă.

Se poate observa că revocarea dintr-o funcție de demnitate publică are un scop vădit represiv, care califică această sancțiune ca fiind una de natură penală. Or, în ceea ce privește sancțiunile de natură penală, devine aplicabil principiul aplicării legii mai favorabile, garantat de către art. 15 din Constituția României.

Pe cale de consecință, a solicitat recurentul, de asemenea, să se constate aplicarea acestei reglementări, fiind într-un caz de aplicarea legii penale mai favorabile. Astfel, se impune analizarea de către instanța de control judiciar a prescriptibilității faptelor, și nu a actului administrativ, respectiv textul nou introdus al art. 25 Legea 54/2019. Textul legal precizează în mod destul de clar de când curge termenul de prescripție, mai exact, de la data săvârșirii faptelor care determină conflictul de interese sau a stării de incompatibilitate.

Prin urmare, toate argumentele invocate de prima instanță în legătură cu aplicabilitatea dispozițiilor din C. civ. cu privire la prescripția extinctivă sunt lipsite de orice fel de fundament.

Înainte de analiza considerentelor privind prescripția faptelor imputate reclamantului, prima instanța a analizat și a respins capătul de cere privind caducitatea raportului de evaluare motivând că nu se impune analiza acesteia ci doar a prescripției, fiindcă raportul de evaluare nu este caduc, deoarece nu reclamantul nu a indicat în cuprinsul acțiunii nici un aspect care să conducă la concluzia că a dispărut unul din elementele sale esențiale.

De asemenea, prima instanță susține că împrejurarea că în baza lui nu ar mai putea fi antrenată răspunderea juridică este un efect al unei alte instituții, și anume a prescripției extinctive reglementate de Legea 54/2019.

A arătat recurentul că analizarea acestui petit, în prealabil primului, este fundamental greșit, fiindcă, pentru a stabili dacă este sau nu aplicabilă sancțiunea caducității, trebuia analizat dacă s-a împlinit termenul de prescripție, ceea în speță s-a întâmplat pentru considerentele anterior menționate.

A mai susținut recurentul că lipsa temeiului, în cazul de față, semnifică intervenirea caducității raportului întocmit de către ANI. Potrivit doctrinei, caducitatea este o cauză de ineficacitate a actului juridic, constând în lipsirea actului juridic de orice efecte, datorită intervenirii unor cauze ulterioare încheierii sale și independent de voința autorului actului. Practic, intervenirea Legii nr. 54/2019 este o cauză ulterioară întocmirii actului administrativ care, fără discuție, este independentă de voința ANI, aspecte pe care prima instanță le-a ignorat cu desăvârșire.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Înalta Curte, examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului, urmează a o admite, pentru următoarele considerentele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în condițiile expres prevăzute de lege, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Motivele de recurs desemnează ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din Noul C. proc. civ. prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din Noul C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)." Potrivit alin. (2) al aceluiași articol:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ., legiuitorul sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate(ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat), dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (art. 489 alin. (2) C. proc. civ.).

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului articolului 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greșelilor anume imputate și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Prevederile legale menționate se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ.

Motivele de recurs trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate. motivele de casare fiind expres și limitativ prevăzute la art. 488 punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Instanța de fond, examinând motivele invocate prin cererea de chemare în jduecată de către reclamant, a reținut, în esență, că în cauză se pune problema constatării intervenirii prescripției extinctive și dacă această prescripție poate duce la constatarea caducității aplicării raportului de evaluare întocmit de către ANI, în baza aplicării reglementării cuprinse în Legea 54/2019, că reclamantul folosește două instituții juridice diferite și anume prescripția extinctivă și caducitatea, ceea ce urmărește, practic, fiind a se stabili că, împlinindu-se termenul de prescripție reglementat de Legea 54/2019, nu mai este posibil a se antrena răspunderea civilă, administrativă, disciplinară. În consecință, a observat că nu se pune problema de a se verifica incidența instituției caducității, ceea ce se impune a se verifica și stabili este dacă a intervenit sau nu prescriptia extinctivă pentru răspunderea civilă, administrativă, disciplinară reglementată de art. 25 din Legea 176/2010. În raport de dispozițiile Legii nr. 54/2019 și de susținerile reclamantului, a argumentat că sancțiunile care se aplică nu sunt sancțiuni de natură penală, ci sancțiuni în materie disciplinară, administrativă sau o răspundere civilă, că nu se poate reține intervenirea prescripției extinctive a dreptului de a se mai antrena răspunderea reclamantului pentru faptele constatate prin raportul de evaluare din speță, reținând și Decizia Curții Constituționale nr. 682/2018.

A reținut că reclamantul a contestat raportul de evaluare, contestația sa introdusă potrivit art. 22 din Legea 176/2010 fiind solutionată definitiv de către instanțe la data de 21.11.2018, moment de la care a început să curgă un nou termen de prescripție de 3 ani, care se va împlini în 21.11.2021, în care organele abilitate pot să procedeze la aplicarea efectivă a sancțiunilor reglementate de art. 25 din Legea 176/2010, în consecință neputând fi constatată intervenirea prescripției extinctive reglementate de Legea 54/2019.

Recurentul nu circumstanțiază în niciun mod criticile sale, în sensul că hotărârea primei instanțe este pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile cauzei, în raport de considerentele instanței de fond, care a înlăturat argumentat motivele invocate prin cererea de chemare în judecată.

Simplele susțineri în sensul că argumentele primei instanțe sunt lipsite de fundament, reluarea motivelor anterior invocate prin cererea de chemare în judecată, fără a se critica, în concret, hotărârea instanței de fond sub aspectul nelegalității, prin identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi expunerea modului în care soluția adoptată de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material, nu constituie motive de casare în sensul art. 488 C. proc. civ.

Simpla nemulțumire a recurentului cu privire la soluția adoptată de instanța ce a pronunțat hotărârea atacată și reluarea, prin cererea de recurs, a stării de fapt și a motivelor anterior invocate prin acțiune, analizate de instanța de fond, expunerea unor succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic în raport de argumentele prezentate de instanța de fond, nu se constituie într-un motiv de nelegalitate a sentinței, această neregularitate sancționându-se cu nulitatea.

În consecință, pentru neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, a nulității recursului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 154 din 26 iunie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția a III - a, contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 martie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.