ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 182/2021

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 10.07.2020, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Guvernul României și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării H.G. nr. 380/2020 până la soluționarea cauzei care vizează anularea actului și obligarea pârâților la plata cheltuielilor ce vor fi ocazionate de prezentul proces.

Prin sentința civilă nr. 712 din 11 august 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile inadmisibilității cererii, lipsei de obiect și lipsei de interes ca neîntemeiate și a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Finanțelor Publice și a dispus suspendarea executării H.G. nr. 380/2020 în privința reorganizării Direcției generale de trezorerie și contabilitate publică-postul de director general până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva sentinței civile nr. 712 din 11 august 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar, în subsidiar, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare.

În motivarea recursului pârâtul a arătat că nu a fost legal citat pentru termenul de judecată stabilit pentru data de 11 august 2020, încălcându-se astfel nomele de procedură civilă. Totodată, instanța de fond a respins în mod greșit excepțiile invocate, reținând eronat că raportul de serviciu nu a fost modificat în baza actelor subsecvente relativ la excepția lipsei de obiect, precum și incidența dispozițiile art. 33 C. proc. civ. raportat la art. 2 alin. (1) lit. p) și r) din Legea nr. 554/2004 relativ la excepția lipsei de interes.

De asemenea a arătat că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod eronat dispozițiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ, depășind limitele legale de analiză reglementate de textul anterior menționat și nu a avut în vedere faptul că reclamantul nu a dovedit condiția cazului bine justificat și a pagubei iminente și ireversibile în sensul afirmării cu titlu de supoziție a posibilității diminuării pe viitor a veniturilor sale salariale, atare situație neîncadrându-se pe caracterul ireversibil.

A mai susținut recurenta că societatea reclamantă nu a dovedit nici existența cazului bine justificat, întrucât înscrisurile depuse coroborate cu textele de lege incidente nu sunt în măsură să demonstreze o puternică și evidentă suspiciune de nelegalitate privind actul administrativ a cărui suspendare se solicită.

Recurentul pârât Guvernul României a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate cu consecința fie a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, fie a rejudecării în sensul respingerii cererii de suspendare.

Arată pârâtul că instanța de fond a pronunțat o hotărâre care nu cuprinde toate motivele pe care se sprijină, cele prezentate fiind contradictorii și neanalizând fiecare dintre argumentele revelevante ale părților. Astfel, judecătorul fondului nu analizat aspectul că executarea dispozițiilor H.G. nr. 380/2020 în termenul prevăzut de art. II din acest act administrativ, care se împlinise la 02.07.2020, așadar anterior înregistrării cererii de suspendare pe rolul instanței la 10.07.2020, demonstrând că hotărârea atacată își produce efectele, totuși, nu a analizat și aceste argumente relevante, fiind omise deliberat chestiuni esențiale din apărările formulate.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul critică de asemenea modalitate se soluționare a excepțiilor invocate și interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ.

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea ca legală a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea executării actului administrativ contestat.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, de suspendare a executării H.G. nr. 380/2020 până la soluționarea cauzei care vizează anularea actului și obligarea pârâților la plata cheltuielilor ce vor fi ocazionate de prezentul proces.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond". Rezultă, din prevederile legale menționate, că măsura suspendării executării actului administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14, numai până la data pronunțării instanței de fond.

Prin sentința recurată, prima instanță a respins excepțiile inadmisibilității cererii, lipsei de obiect și lipsei de interes ca neîntemeiate și a admis cererea formulată de reclamantul A. și a dispus suspendarea executării H.G. nr. 380/2020 în privința reorganizării Direcției generale de trezorerie și contabilitate publică-postul de director general până la pronunțarea instanței de fond, reținând că sunt îndeplinite cumulativ cerințele impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Înainte de a păși la examinarea legalității acestei soluții prin prisma criticilor formulate în recurs, Înalta Curte apreciază că se impune a se verifica dacă, în raport cu obiectul cererii și al temeiului de drept invocat, subzistă condiția interesului în promovarea acțiunii.

Conform art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "orice cerere poate fi formulată numai dacă autorul acesteia justifică un interes". În dreptul procesual civil, interesul de a promova o acțiune este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia, iar interesul trebuie să fie "determinat, legitim, personal, născut și actual", conform art. 33 din același cod. Acțiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerințe, în raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Interesul constituie una dintre condițiile de exercitare a acțiunii în justiție, necesară nu numai în momentul declanșării procedurii judiciare, ci pe tot parcursul derulării cauzei, în primă instanță și în căile de atac, și nu doar cu prilejul promovării acțiunii sau formulăriii căii de atac.

Or, ulterior pronunțării sentinței de fond, potrivit înscrisurilor depuse la dosar recurs, recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice a emis Decretul nr. 3182 din data de 21 decembrie 2020 prin care a fost restabilită Direcția Generală Trezorerie și Contabilitate Publică desființată prin H.G. nr. 380/2020, în cadrul căreia reclamantul ocupa postul de director general.

Totodată, Înalta Curte mai arată că, la data de 8 ianuarie 2021, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a emis Ordinul nr. 41 care atestă încetarea raportului de muncă al domnului A. - director general gradul II din cadrul Ministerul Finanțelor Publice, prin demisie, dosar recurs.

În raport de aceaste împrejurări, Înalta Curte reține că este evident că la acest moment nu mai subzistă interesul în susținerea acțiunii, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din recurs referitoare la neîndeplinirea cerințelor legale pentru suspendarea executării actelor administrative.

Astfel, demersul judiciar promovat de reclamant a devenit lipsit de interes față de împrejurarea că raportul de muncă al acestuia din cadrul Ministerul Finanțelor Publice a încetat prin demisie, fără legătură cu reorganizarea ministerului conform H.G. nr. 380/2020.

În consecință, pentru considerentele arătate, constatând că sunt întemeiate criticile formulate sub aspectul motivului prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu cele ale art. 496 din C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința atacată și va respinge acțiunea ca rămasă fără interes, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâții Guvernul României și Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 712 din 11 august 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII contencios administrativ și fiscal,

Casează, în parte, sentința recurată și, în rejudecare:

Respinge acțiunea ca rămasă fără interes.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 ianuarie 2021.