ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2949/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 27.08.2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României, Ministerul Finanțelor Publice și B., solicitând: i. suspendarea, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, până la soluționarea cauzei, a executării H.G. nr. 380/2020 privind reorganizarea Direcției Generale Management al Domeniilor Reglementate Specific - Direcția pentru administrarea participațiilor statului; ii. anularea Hotărârii Guvernului nr. 380/2020 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice.

Soluția instanței de fond 2.1. Prin încheierea de ședință din 15 ianuarie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile în termenul legal și excepția lipsei de interes, ca nefondate. 2.2. Prin sentința civilă nr. 222 din data de 19 februarie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea reclamantei, a anulat în parte H.G. nr. 380/2020, anume în privința funcției reclamantei - director gradul II la Direcția pentru Administrarea Participațiilor Statului din cadrul Direcției Generale Management al Domeniilor Reglementate specific din MF și a obligat pârâții, în solidar, la plata sumei de 3 RON, cu titlu de daune morale, către reclamantă, precum și la plata sumei de 7050 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Căile de atac exercitate în cauză Împotriva încheierii de ședință din 15 ianuarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții Guvernul României și B., iar împotriva sentinței civile nr. 222 din data de 19 februarie 2021 pronunțate de aceeași instanță, au declarat recurs pârâții Guvernul României, Ministerul Finanțelor și B.. 3.1. Prin recursul său, pârâtul Guvernul României a solicitat casarea sentiinței și a încheierii premergătoare recurate, iar în rejudecare admiterea, în principal, a excepției inadmisibilității acțiunii, pentru formularea tardivă a plângerii prealabile, cu consecința respingerii cererii de anulare a H.G. nr. 380/2020 ca inadmisibilă sau a excepției lipsei de interes, cu consecința respingerii cererii de anulare a H.G. nr. 380/2020, ca fiind lipsită de interes, iar în subsidiar, respingerea acțiunii, în fond, ca neîntemeiată. Recurentul a subsumat criticile din memoriul de recurs cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ. 3.1.a) Un prim motiv de recurs este cel prin care susține că excepția inadmisibilității acțiunii a fost în mod greșit respinsă, având în vedere că a fost depășit termenul de formulare a plângerii prealabile. Instanța a respins excepția reținând că, în cazul actului administrativ-normativ, plângerea poate fi formulată oricând, potrivit art. 7 alin. (1 1 ) din Legea nr. 554/2004. Recurentul-pârât arată că H.G. nr. 380/2020 nu are caracter normativ, ci individual, astfel încât reclamanta trebuia să se conformeze termenului de formulare a plângerii prealabile prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. H.G. nr. 380/2020 este act administrativ individual deoarece produce efecte juridice numai cu privire la salariații Ministerului Finanțelor Publice și nu cuprinde reguli generale, impersonale, abstracte și de aplicabilitate repetată, așa cum eronat a apreciat instanța de fond. Natura juridică a actului nu poate fi stabilită, așa cum nejustificat a apreciat judecătorul fondului, doar prin raportare la urmarea la nivelul Guvernului a procedurii pentru elaborarea și avizarea proiectelor de acte normative, cât timp legea nu interzice și nu sancționează parcurgerea acestor etape și în cazul actelor administrative individuale, așa cum este cazul H.G. nr. 380/2020. 3.1.b) Nelegală este și soluția dată excepției lipsei de interes, aceasta fiind pronunțată cu încălcarea art. 1 și art. 8 raportat la art. 2 alin. (1) lit. a), p) și r) din Legea nr. 554/2004. Recurentul reiterează argumentele potrivit cărora nu a fost probată vătămarea unor drepturi subiective ori interese legitime private prin dispozițiile H.G. nr. 380/2020, câtă vreme această hotărâre nu o privește pe intimata-reclamantă, iar prevederile sale au fost implementate la nivelul ministerului prin acte administrative distincte, la rândul lor producătoare de efecte juridice. Or, interesul reclamantei în susținerea cererii de anulare a H.G. nr. 380/2020 nu ar fi putut fi justificat decât în ipoteza în care pretinsa vătămare ar fi fost rezultatul direct al emiterii hotărârii Guvernului, nu și în ipoteza în care vătămarea invocată este mediată, produsă prin actele/(in)acțiunile MF, în calitate de instituție angajatoare căreia îi revin toate obligațiile derivate din raportul de serviciu. De asemenea, reclamata nu putea formula acțiunea în anulare pornind de la premisa lezării unui interes public, decât dacă și sub condiția de a proba că vătămarea interesului public este o consecință a încălcării unui drept al său subiectiv sau a unui interes legitim privat. Astfel, anularea actului este întotdeauna condiționată de dovedirea vătămării, iar reclamanta nu este persoană vătămată, în sensul Legii nr. 554/2004. Judecătorul fondului a ignorat deliberat disp. art. II din H.G. nr. 380/2020 și efectele ordinelor ministrului finanțelor publice nr. 2067/26.06.2020 și nr. 2088/02.07.2020, care demonstrează lipsa oricărui raport de cauzalitate între actul Guvernului și pretinsa vătămare a intimatei-reclamante în drepturile derivate din raportul de serviciu cu MF. Eroarea instanței în aplicarea art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004 a fost determinată de interpretarea greșită a dispozițiilor H.G. nr. 380/2020 și a efectelor acesteia, reținându-se nejustificat că prin actul Guvernului ar fi fost individualizate posturile din cadrul MF care ar fi urmat să fie desființate, inclusiv cel ocupat de intimata-reclamantă. Contrar acestui raționament, recurentul arată că hotărârea de Guvern stabilește doar numărul maxim de posturi pentru MF, neindividualizând posturile ce urmau a fi desființate - o atribuție care, de altfel, aparține exclusiv ministrului finanțelor, în conformitate cu art. 7 alin. (1) și art. 9 alin. (2) din H.G. nr. 34/2009. Instanța a făcut o confuzie între structura organizatorică a unei instituții publice și structura posturilor acesteia. Stabilirea statului de funcției are loc prin ordinul ministrului, respectiv în cauză a avut loc prin Ordinul nr. 2067/2020 și Ordinul nr. 2088/2020. În concluzie, afirmația instanței de fond în sensul că raportul de serviciu al reclamantei ar fi fost afectat prin emiterea H.G. nr. 380/2020 este infirmată de conținutul actului, cu consecința lipsei interesului reclamantei în formularea cererii de anulare. 3.1.c) Soluția pronunțată pe fond este rezultatul interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor de drept substanțial invocate de reclamantă. Prima instanță a apreciat în mod nelegal că nu a fost respectat termenul de 6 luni prev. de art. 518 alin. (6) din O.U.G. nr. 57/2019. H.G. nr. 8/2020 a fost adoptată în implementarea O.G. nr. 68/2019, aducând modificări doar în ceea ce privește reconfigurarea atribuțiilor MF, în sensul extinderii acestora ca efect al preluării în subordine a Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc și a Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor și restrângerii acestor atribuții ca efect al desprinderii altor instituții publice din subordinea ministerului (Loteria Română și ANAP). Cu toate acestea, instanța a apreciat că prin H.G. nr. 8/2020 ar fi avut loc ultima reorganizare la nivelul ministerului, la data de 12.01.2020, ceea ce ar atrage o încălcare a art. 518 alin. (6) din Codul administrativ, în privința reorganizării dispuse prin H.G. nr. 380/2020. Prima instanță a apreciat greșit că nu s-ar impune distincția cu privire la efectele generate de cele două acte administrative succesive. Într-o abordare corectă, se constată că, în acest caz, nu este incident principiul unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să distingă, ci principiul interpretării actelor normative în raport cu scopul vizat de legiuitor la editarea lor. Ca atare, recurentul cere să se constate că H.G. nr. 8/2020 nu a vizat reorganizarea MF, nefiind încălcat art. 518 alin. (6) din Codul administrativ. Interdicția prevăzută de această normă își găsește justificarea în intenția legiuitorului de a asigura stabilitatea funcției publice și a ocupanților acestor funcții, așa încât aplicarea normei se circumscrie obligatoriu obiectivului unic al protejării funcției publice de procese de reorganizare ce o pot viza într-un interval mai mic de 6 luni. Astfel, este evidentă lipsa unei coliziuni între efectele H.G. nr. 380/2020 și art. 518 alin. (6) din Codul administrativ, câtă vreme H.G. nr. 8/2020, contrar opiniei judecătorului fondului, vizează aspecte cu totul diferite, nu reorganizarea funcțiilor publice din cadrul MF. Instanța s-a referit în mod părtinitor la avizul MJ cuprins în adresa nr. x/13.05.2020, pe care l-a invocat trunchiat și denaturat. Au fost ignorate avizele favorabile ale Consiliului Legislativ și ANFP. Această din urmă instituție nu a contestat procesul de reorganizare. Instanța nu a făcut decât să rețină o nemulțumire subiectivă cu privire la efectele reorganizării, iar nu lezarea unui interes legitim privat, în sensul Legii nr. 554/2004. Referitor la pretinsa nemotivare a H.G. nr. 380/2020, recurentul arată că actul administrativ a avut în vedere restructurarea a 11 direcții din cadrul MF, reducerea a 202 posturi ale aparatului de lucru al ministerului și eliminarea a două posturi de secretar de stat. Scopul a fost optimizarea proceselor manageriale. Judecătorul fondului a reținut eronat că reorganizarea nu a fost motivată, câtă vreme au fost identificate structuri interne paralele care îndeplinesc aceeași funcțiune sau desfășoară activități conexe sau structuri care desfășoară activități și cu caracter funcțional, și cu caracter auxiliar, fiind necesară separarea administrativă a acestor funcțiuni. Recurentul arată care au fost structurile vizate de reorganizarea prin care s-a urmărit reducerea cheltuielilor cu resursa umană și eficientizarea activității ministerului și precizează că un astfel de proces de reorganizare poate genera nemulțumiri în rândul funcționarilor care ocupă funcții de conducere, însă astfel de nemulțumiri nu afectează legalitatea actului administrativ . 3.1.d) Cu privire la pretinsa încălcare a art. 518 alin. (5) din Codul administrativ, opinia reclamantei, însușită de instanța de fond, este eronată întrucât aceasta nu a fost înlocuită de o altă persoană, reorganizarea urmărind reducerea numărului funcțiilor de conducere nejustificate și reîncadrarea personalului conform prevederilor Statutului funcționarilor publici și ale art. II din H.G. nr. 380/2020. Dreptul de a decide cu privire la oportunitatea unei reorganizări aparține exclusiv Guvernului României și ministerului de resort, așa cum prevede art. 15 și art. 16 din Codul administrativ. 3.1.e) În ceea ce privește pretinsa încălcare a Legii nr. 52/2003 și a H.G. nr. 561/2009, concluziile instanței sunt eronate în condițiile în care entitățile și persoanele vizate de reorganizare au luat la cunoștință de proiectul de hotărâre, formulând puncte de vedere în intervalul în care H.G. nr. 380/2020 a fost supusă consultării publice, aspect recunoscut de reclamată. În acest fel a fost atins scopul Legii nr. 52/2003. De asemenea, a fost respectată procedura de adoptare prevăzută de H.G. nr. 561/2009. Referitor la art. 21 alin. (3) din acest act normativ, instanța de fond a reținut eronat că nu a fost întocmită o notă justificativă privind însușirea sau neînsușirea observațiilor și propunerilor instituțiilor avizatoare. Autoritățile publice care au emis avize favorabile au formulat observații și propuneri care au fost integrate în forma finală a actului administrativ normativ. Aspectele semnalate de Ministerul Justiției și de ANFP au fost incluse în Nota de fundamentare, clarificând scopul și măsurile urmărite prin adoptarea H.G. nr. 380/2020. Având în vedere că observațiile și propunerile au vizat aspecte formale ce țin de tehnica legislativă sau clarificări, toate însușite de inițiatorul proiectului și incluse în nota de fundamentare/forma finală a actului administrativ, nu era necesară întocmirea notei explicative. Se subliniază că niciunul dintre avize nu a fost negativ, ca să se justifice la nivel de aparență că ar exista un derapaj de la modalitatea legală de adoptare a proiectului de act normativ. 3.1.f) Greșit reținut este și motivul de nelegalitate referitor la neconsultarea și neinformarea Comisiei paritare constituită la nivelul autorității publice. În cauză nu sunt incidente disp. art. 489 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, întrucât reorganizarea instituțională nu se regăsește în domeniul de activitate al Comisiei paritare (domeniu orientat cu precădere către protecția, securitatea în muncă și desfășurarea activității efective a funcționarilor publici). Avizul acestei comisii nu era necesar pentru adoptarea H.G. nr. 380/2020. Concluziile instanței sunt greșite și pentru că un astfel de aviz ar fi fost unul consultativ, iar nu conform. 3.1.g) Cât privește lipsa avizului Consiliului legislativ, concluzia instanței este eronată în condițiile în care proiectul H.G. nr. 380/2020 a fost avizat favorabil de această autoritate, conform adresei nr. x/11.05.2020, cu unele observații și propuneri referitoare la aspecte formale, care au fost însușite de inițiatorul proiectului, reflectându-se în forma finală a actului. În mod special prevederile care prezintă interes pentru intimata-reclamantă, respectiv modificările aduse art. 7 alin. (3) și art. 10 alin. (6) din H.G. nr. 34/2009, au fost avizate favorabil de Consiliul legislativ. 3.1.h) Referitor la acordarea daunelor morale, s-a reținut greșit îndeplinirea condițiilor legale pentru atragerea răspunderii pârâților, nefiind probată producerea vreunui prejudiciu sau legătura de cauzalitate dintre adoptarea actului analizat și prejudiciul respectiv. Chiar dacă legiuitorul nu a stabilit criterii legale sau obiective pentru determinarea prejudiciului moral, instanța trebuie să se asigure că a analizat suferințele efective produse victimei și repercusiunile faptei imputate, astfel încât cel prejudiciat să beneficieze de o reparație care să nu conducă însă la situația îmbogățirii fără justă cauză. În speță, reclamanta nu a probat că emiterea hotărârii de Guvern ar fi adus atingere personalității sale fizice, psihice sau sociale. 3.2. Prin recursul său, formulat atât împotriva încheierii de ședință din 15 ianuarie 2021 cât și împotriva sentinței civile nr. 222 din data de 19 februarie 2021, pârâtul B. a solicitat casarea hotărârilor recurate și în rejudecare, respingerea acțiunii. A invocat incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ. Un prim aspect la care se referă cererea de recurs este declararea în termen a căii de atac, în subsidiar fiind formulată o cerere de repunere în termenul de promovare a recursului. Astfel, în principal, recurentul solicită să se constate că recursul este declarat în termenul legal, acesta curgând de la data la care sentința i-a fost comunicată la adresa domiciliului procesual ales indicat în fața primei instanțe. Comunicarea făcută eronat anterior nu poate fi luată în considerare pentru curgerea termenului de declarare a căii de atac. În subsidiar, în temeiul art. 186 din C. proc. civ., solicită repunerea sa în termenul de declarare a căii de atac, pentru motivele anterior arătate. Cât privește hotărârile recurate, arată că acestea au fost date cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. 3.2.a) Față de respingerea excepției inadmisibilității cererii, arată că H.G. nr. 380/2020 este act administrativ cu caracter individual în raport de scopul, obiectul si efectele produse, si pe cale de consecință, plângerea prealabilă trebuia depusă în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Efectele hotărârii se produc asupra structurii organizatorice si de personal a Ministerului de Finanțe, adică asupra unor subiecți de drept determinați/determinabili. Hotărârea nu conține reguli/norme cu caracter general si nu se aplică unui număr nedefinit de situații, neproducând efecte juridice erga omnes, față de un număr nedefinit de persoane. Invocă jurisprudența ÎCCJ-SCAF în materia calificării unor acte administrative similare, referitoare la reorganizarea unor instituții publice (precum Autoritatea Națională a Vămilor), ca fiind acte administrative cu caracter individual. În al doilea rând, referitor la data de la care curge termenul de 30 de zile impus a fi respectat pentru formularea plângerii prealabile, arată că H.G. nr. 380/2020 face parte din categoria actelor administrative a căror comunicare către oricare persoană interesată este considerată ca fiind realizată din ziua publicării în Monitorul oficial al României, potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2019 si ale art. 5 lit. F) din Legea nr. 202/1998. În cauză, deși a fost formulată plângere prealabilă împotriva H.G. nr. 380/2020, demersul părții reclamante a fost realizat tardiv, cu depășirea termenului de 30 de zile, calculat de la data la care a luat cunoștință de conținutul actului administrativ individual, prin publicarea în Monitorul Oficial nr. 408 din 18.05.2020. 3.2.b) Instanța a respins excepția lipsei de interes, cu aplicarea greșită atât dispozițiile art. 32 alin. (1) C. proc. civ., cât si art. 8 alin. (1 1 ) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu dispozițiile art. 527, art. 535 si art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019. Contrar considerentelor primei instanței, între posibilitatea de a reclama, in condițiile Legii nr. 554/2004, o pretinsă nelegalitate a hotărârii Guvernului si faptul de a acționa pentru protejarea drepturilor derivate din raportul de serviciu al funcționarului public, care sunt reglementate distinct prin Statutul funcționarilor publici din O.U.G. nr. 57/2019, există diferente esențiale ce țin de materialitatea obligațiilor si de procedura în care partea interesată are posibilitatea de a-si exercita dreptul recunoscut prin lege. Toate argumentele reclamantei referitoare la raportul său de serviciu cu Ministerul Finanțelor nu pot fi primite in susținerea cererii de anulare a H.G. nr. 380/2020, ele putând fi valorificate, eventual, in cadrul unei acțiuni separate, întemeiate pe dispozițiile art. 527, art. 535 si art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019, așadar într-o procedură reglementată distinct, cu norme de competență diferite, cu termene proprii, dar si între alte parti decât cele din prezenta cauza. Pe de altă parte, protejarea unei cariere pe o funcție de conducere supusă unei reorganizări pe motive obiective, ce are ca fundament necesitatea restrângerii cheltuirii banului public nu poate prevala si nici nu poate justifica legitimitatea din perspectiva interesului persoanei fizice. Instanța urmează să constate că nu s-a reținut necesitatea protejării unei cariere în profesia de bază (de funcționar public jurist), ci a poziției de director al unei direcții ce prin reorganizare urma a fi reconfigurată. 3.2.c) Instanța a reținut greșit că H.G. nr. 380/2020 ar fi fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 518 alin. (6) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Judecătorul fondului a desconsiderat rolul și atribuțiile legale ale inițiatorului si emitentului actului cu privire la oportunitatea adoptării, reținând că reorganizarea Direcției pentru Administrarea Participațiilor Statului din cadrul MF nu este temeinic motivată. Or, așa cum s-a arătat, procesul de reorganizare răspunde nevoii de eficientizare a activității din cadrul ministerului, debirocratizare, reducerea cheltuielilor cu resursa umană, optimizarea proceselor manageriale, argumente comune masurilor luate, fără a fi necesară o motivare anume pentru fiecare direcție în parte. Mai mult, evaluarea dispusă de Direcția Generală de Audit Intern a MF, în februarie 2020 la nivelul Direcției Generale Managementul Domeniilor Reglementate Specific -Direcția pentru administrarea participațiilor statului a evidențiat nevoia unor îmbunătățiri. Oricum, dreptul de a decide cu privire la oportunitatea unei reorganizări aparține exclusiv Guvernului României si ministerului de resort, conform art. 15 din Codul administrativ. Recurentul invocă și programul de guvernare, publicat in Monitorul oficial al României, Partea I, nr. 888/04. XI.2019, care stabilește obiectivul restructurării Guvernului si refacerii capacității administrative, care presupune reforma managementului resurselor umane din administrația publică. În implementarea programului de guvernare, Guvernul poate adopta hotărâri de guvern privind reorganizarea ministerelor, iar inițiativa poate aparține ministerului de resort, oportunitatea unui astfel de demers fiind apreciată de aceste autorități, în acord cu limitele legale reglementate. Față de încălcarea termenului de 6 luni de la ultima reorganizare, instanța a reținut greșit că prin H.G. nr. 8/2020 a avut loc o reorganizare a ministerului. H.G. nr. 8/2020 nu a privit un proces de restructurare/reorganizare a Ministerului Finanțelor, în sensul vizat de art. 518 alin. (6) din Codul administrativ, aspect ce rezultă cu evidență din chiar prevederile hotărârii, care nu a vizat desfiintari/reorganizari/restructurari de posturi ocupate de funcționarii publici din cadrul MF. Or, termenul de 6 luni vizează situații în care funcția publică poate fi afectată prin reorganizări repetate. Chiar dacă textul de lege nu distinge expres, instanța de judecată a fost chemată să efectueze o interpretare sistematică a Codului Administrativ, textul regăsindu-se în Titlul II - Statutul funcției publice, capitolul IX Modificarea, suspendarea și încetarea raporturilor de serviciu, Secțiunea a 3-a Încetarea raportului de serviciu. De asemenea, nu poate fi primită interpretarea instanței în sensul că actul modificator nu poate fi socotit el însuși modificarea legislativă la care se referă norma. Hotărârea de guvern, chiar dacă este o reglementare de rang subsecvent din perspectiva efectelor sale juridice, nu este exclusă din categoria «legilor», noțiune vizată prin art. 518 alin. (6) din Codul administrativ, neoperând vreo restrângere a sensului acestei noțiuni, atâta vreme cât legiuitorul nu o instituie. 3.2.d) Cu privire la reținuta încălcare a prevederilor art. 518 alin. (5) din Codul administrativ, raționamentul instanței este greșit întrucât reclamanta-intimata nu a fost înlocuită de o altă persoană, iar reorganizarea a urmărit reducerea numărului funcțiilor de conducere nejustificate si reîncadrarea personalului conform Codului administrativ, respectiv transformarea Direcției pentru Administrarea Participațiilor Statului din subordinea Direcției Generale Management al Domeniilor Reglementate Specific la nivel de serviciu, cu reducerea numărului de directori. Nici instanța nu arată care sunt atribuțiile postului care nu s-ar fi modificat. 3.2.e) Instanța retine încălcarea art. 21 alin. (1) si art. 23 din H.G. nr. 561/2009 considerând că nu a fost întocmită notă justificativă privind însușirea sau neînsușirea propunerilor sau observațiilor instituțiilor avizatoare. A fost înlăturată apărarea conform căreia nu există o vătămare, observațiile si propunerile semnalate de instituțiile interesate fiind însușite, chiar fără întocmirea formală a notei justificate. Instanța a considerat că în absolut toate situațiile se impune întocmirea unei astfel de note, doar astfel fiind atins scopul urmărit de legiuitor. Această interpretare denotă aplicarea greșită a dispozițiilor art. 21 alin. (1) si art. 23 din H.G. nr. 561/2009, în condițiile în care observațiile si propunerile au vizat aspecte formale ce țin de tehnica legislativă, fiind evident ca nu era necesară o notă explicativă câtă vreme observațiile semnalate de instituțiile interesate au fost însușite de inițiatorul proiectului si incluse în nota de fundamentare. Cât privește aspectul de fond semnalat, referitor la art. 518 alin. (6) din Codul adm., trebuie avute în vedere argumentele anterioare. Nu s-a emis niciun aviz negativ, care să justifice, la nivel de aparență, că ar exista un derapaj de la modalitatea de adoptare a actului. 3.2.f) Instanța a reținut și nerespectarea Legii nr. 52/2003, respectiv a termenului de 10 zile calendaristice de menținere pe site a proiectului de hotarâre, chiar dacă reclamanta-intimată a luat cunoștință în mod efectiv de conținutul proiectului. Or, scopul legii a fost atins în mod concret în ceea ce o privește pe reclamantă, care a cunoscut proiectul de hotărâre și și-a exercitat dreptul de a formula propuneri. În aceste condiții, invocarea încălcării principiului transparentei decizionale este lipsită de interes. Scopul legii a fost atins, în sensul că s-a permis persoanelor interesate sa fie informate si să își exprime un punct de vedere în acord cu dispozițiile art. 3 lit. e) din Legea nr. 52/2003, care reglementează obligația de transparență. Din acest motiv se impune cenzurarea interpretării primei instanțe. 3.2.g) Instanța a retinut și încălcarea prevederilor art. 489 din Codul administrativ privind obligativitatea consultării comisiei paritare. Recurentul critică modalitatea de aplicare a dispozițiilor art. 489 din Codul administrativ, arătând că reorganizarea instituțională nu se regăsește în domeniul de activitate al Comisiei paritare. Comisia paritară exercită atribuții privind îmbunătățirea condițiilor de muncă, pregătirea profesională a funcționarilor, sesizările înaintate de aceștia, sporuri si alte beneficii acordate acestora, exercitând un rol de mediere. Deci, activitatea acestei comisii este orientată cu precădere către protecția si securitatea în muncă si desfășurarea activității efective a funcționarilor încadrați în posturile existente, astfel încat avizul acestui organ nu era necesar pentru adoptarea H.G. nr. 380/2020. De asemenea, trebuie să se țină seama că la nivelul Ministerului Finanțelor Publice o astfel de comisie nu este funcțională întrucât angajații nu și-au numit reprezentanții pentru ca aceasta să poată funcționa. 3.2.h) Instanța retine încălcarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 73/1994 si art. 24 din H.G. nr. 561/2009, prin lipsa avizului Consiliului Legislativ. Instanța retine că doar pentru proiectul de hotărâre de guvern de reorganizare inițial aprobat în ședința din 7 mai 2020 si nepublicat s-a emis un aviz al Consiliului Legislativ, însă nu si pentru proiectul adoptat in ședința din 14 mai 2020 devenit H.G. nr. 380/2020. Dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 73/1994 si art. 24 din H.G. nr. 561/2009 au fost aplicate greșit, nefiind două proiecte de hotărâre de guvern, ci același proiect în forme diferite. Astfel, forma proiectului adoptat în ședința din 14.05.2020 reprezintă o consecință a implementării sugestiilor și a observațiilor formulate de organismele consultate cu privire la conținutul hotărârii de guvern, respectiv aspecte de tehnică legislativă. Nu poate fi vorba de lipsa avizului Consiliului Legislativ în condițiile în care proiectul H.G. nr. 380/2020 a fost avizat favorabil de Consiliului Legislativ conform adresei nr. x/11.05.2020 (ulterioară datei de 7 mai 2020) care menționează expres: "Analizând proiectul de Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea si funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, transmis de Secretariatul general al Guvernului cu adresa din 07.05.2020 si înregistrat la Consiliul Legislativ cu nr. D475/08.05.2020, Consiliul Legislativ (...) avizează favorabil proiectul de hotărâre cu următoarele observații si propuneri (...)". Observațiile si propunerile au privit aspecte formale de tehnică legislativă și au fost însușite de inițiatorul proiectului, fiind incluse in nota de fundamentare. În concluzie, recurentul solicită să se constate că prevederile esențiale ale H.G. nr. 380/2020 si care prezintă interes pentru intimata-reclamantă, respectiv modificările aduse art. 7 alin. (3) si art. 10 alin. (6) din H.G. nr. 34/2009, sunt avizate favorabil de Consiliul Legislativ. Practic, toate dispozițiile din cuprinsul formei adoptate de Guvern si intrate în vigoare se regăsesc in cuprinsul actului avizat favorabil de către Consiliului Legislativ, fiind atins scopul legii cu privire la obligativitatea solicitării avizului Consiliului Legislativ. 3.2.i) Instanța a obligat în mod greșit pârâții la plata unor daune morale, în solidar, în cuantum de 3 RON. Soluția este motivată pe încălcarea dreptului la carieră al reclamantei si suferința psihică cauzată de faptele pârâților. În cauză nu sunt întrunite condițiile răspunderii, respectiv nu a fost dovedit un prejudiciu, vinovăția pârâților si raportul de cauzalitate dintre emiterea actului și pretinsul prejudiciu. În niciun caz nu a fost afectat dreptul la carieră ținând cont că reclamanta ocupă o nouă funcție publică de conducere. Astfel, Ordinul nr. 2216/28.07.2020 a acordat reclamantei un preaviz de 30 de zile si dreptul de exercitare a opțiunii pentru noua funcție publică, în acord cu dispozițiile art. 519 alin. (7) din Codul administrativ. Un act administrativ prin care se reorganizează un minister nu poate reprezenta, per se, o faptă ilicită ce cauzează prejudicii doar pentru că prin acesta se desființează anumite funcții. Stabilitatea funcției publice nu presupune inamovibilitate, garanția respectării acestui principiu constând în dreptul de prioritate la ocuparea unui post similar disponibil, de care reclamanta a beneficiat. In ceea ce privește atragerea răspunderii recurentului-pârât, potrivit dispozițiilor art. 575 alin. (2) din Codul administrativ, ar trebui să existe o nerespectare a prevederilor legale specifice atribuțiilor stabilite prin fisa postului sau prin lege. Recurentul-parat avea atribuții în materia reorganizării, pe care le-a exercitat în limitele competențelor atribuite și cu respectarea legii. Potrivit art. 575 din Codul administrativ, pentru a fi atrasă răspunderea demnitarului/funcționarului, acesta trebuie să fi acționat cu vinovăție în modalitatea intenției. Art. 1357 din C. civ. reprezintă dreptul comun și este aplicabil doar în completarea dispozițiilor Codului administrativ privind răspunderea patrimonială, care sancționează vinovăția doar in modalitatea intenției. Or, în cauză nu poate fi reținută vreo intenție vătămătoare în sarcina recurentului-parat. Daunele morale solicitate sunt vădit neîntemeiate în absenta unei fapte imputabile dovedite. Recurentul-pârât solicită și cenzurarea cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul avocațial având în vedere că este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat. 3.3. Prin recursul său, îndreptat împotriva sentinței civile nr. 222 din data de 19 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâtul Ministerul Finanțelor solicită casarea în parte a a hotărârii și, în rejudecare, respingerea cererii, ca neîntemeiată, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Arată că instanța a interpretat în mod eronat dispozițiile art. 518 alin. (5) si (6) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, prevederile Legii nr. 52/2003 si ale H.G. nr. 561/2009, prevederile art. 487-489 din Codul Administrativ, ale art. 4 alin(1) din Legea nr. 73/1993, precum si art. 24 din H.G. nr. 561/2009. 3.3.a) Cu privire la încălcarea prevederilor art. 518 alin. (6) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, susține nelegalitatea sentinței pentru motive similare celor exprimate în cuprinsul celorlalte două recursuri, arătând, în esență, că H.G. nr. 8/2020 nu a privit un proces de restructurare/reorganizare a Ministerului Finanțelor Publice, in sensul vizat de norma arătată. In realitate, ultima reorganizare a aparatului propriu al MF a fost in cursul lunii septembrie 2019, efectele H.G. nr. 8/2020 nevizând structura organizatorică internă a MF. Ca atare, nu există o încălcare a prevederilor art. 518 alin. (6) din O.U.G. nr. 57/2019. Cu privire la nemotivarea hotărârii de guvern, contrar reținerilor instanței de fond, arată că reorganizarea vizată prin H.G. nr. 380/2020 are in vedere restructurarea unui număr de unsprezece (11) direcții din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, prin comasări sau divizări, rezultatul constând în reducerea a 202 de posturi ale aparatului de lucru al ministrului (conform art. 1 pct. 1 din H.G. nr. 380/2020, prin restrângerea de la 1917 posturi, la 1715 posturi) si eliminarea a doua posturi de secretar de stat. Amplul proces de restructurare a fost generat de necesitatea optimizării proceselor manageriale. In mod eronat apreciază instanța de fond că reorganizarea MF nu este temeinic motivată câtă vreme Direcția pentru administrarea participațiilor statului și-a îndeplinit atribuțiile încredințate corespunzător obiectivelor stabilite. Procesul de reorganizare răspunde nevoii de eficientizare a activității întregului minister, vizează mai multe structuri ale ministerului și urmărește organizarea unor structuri operaționale si eficiente. 3.3.b) Cu privire la încălcarea prevederilor art. 518 alin (5) din Codul administrativ, susținerile recurentului MF sunt similare celor de la pct. 3.2.d) al recursului pârâtului B.. 3.3.c) Cu privire la reținuta încălcare a prevederilor Legii nr. 52/2003 și ale H.G. nr. 561/2009, recurentul formulează critici similare celor care se regăsesc în cuprinsul recursurilor pârâților Guvernului României - pc. 3.1.e) și B., - pc. 3.2.e) și 3.2.f). Arată că autoritățile publice cărora le-a fost solicitat avizul au răspuns favorabil adoptării proiectului, iar observațiile si propunerile au fost integrate în forma finală a notei de fundamentare. 3.3.d) Cu privire la reținuta neconsultare a comisiei paritare, criticile sunt similare celor care se regăsesc în cuprinsul recursurilor pârâților Guvernului României - pc. 3.1.f) și B., - pc. 3.2.g). Apreciază și că reținerile instanței de fond sunt eronate, în condițiile în care avizul ar fi fost unul consultativ, iar nu conform. 3.3.e) Cât privește lipsa avizului Consiliului Legislativ, susținerile sunt similare celor din cuprinsul recursurilor pârâților Guvernului României - pc. 3.1.g) și B., - pc. 3.2.h). 3.3.f) În ceea ce privește acordarea daunelor morale, arată că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru atragerea răspunderii civile a Ministerului Finanțelor, nu au fost probate producerea prejudiciului si legătura de cauzalitate dintre prejudiciu si faptă, Pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei autorității, ci trebuie dovedite daunele morale suferite. În plus, în cauză nu există nicio faptă imputabilă MF, care să fi produs o suferință morală reclamantei. Ministerul Finanțelor nu a avut față de reclamantă o atitudine culpabilă, iar reclamanta nu probează că măsura de restructurare ar fi adus atingere personalității sale fizice, psihice sau sociale si nici nu arată care ar fi paguba ce se solicită a fi reparată. 3.3.g) Referitor la cheltuielile de judecată acordate, solicită reanalizarea îndeplinirii condițiilor impuse de art. 451 - 453 C. proc. civ., din perspectiva dovedirii existentei si întinderii lor cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei, respectiv aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) referitoare la reducererea cheltuielilor constând în onorariul avocatului.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinările la recursuri, intimata-reclamantă A. a invocat, în principal, excepția nulității recursurilor promovate de Guvernul României și Ministerul Finanțelor, apreciind, în esență, că argumentele menționate de recurenți în cuprinsul memoriilor de recurs depuse în cauză nu pot fi încadrate în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Totodată, intimata - reclamantă a solicitat respingerea cererii recurentului - pârât B. de repunere în termenul de declarare a căii de atac și respingerea recursului ca tardiv formulat, arătând că pârâtul a luat cunoștință de sentința recurată înainte de comunicarea acesteia la domiciliul procesual ales indicat, dovadă în acest sens stând exercitarea recursului în numele Guvernului României, ca nou reprezentant legal al acestei autorități (secretar general al Guvernului, numit prin decizia prim-ministrului nr. 98/2021). Invocarea nelegalei prime comunicări a sentinței, precum și cererea de repunere în termenul de declarare a căii de atac sunt apreciate de intimata-reclamantă a fi exprimate cu rea-credință. În subsidiar, a solicitat respingerea, ca nefondate, a tuturor recursurilor declarate în cauză. Cât privește modul de soluționare de către instanța de fond prin încheierea din data de 15.01.2021 a excepției inadmisibilității acțiunii, intimata-reclamantă arată că recurenții se mărginesc să considere, fără invocarea niciunui temei de drept și făcând trimitere la o jurisprudență inaplicabilă în cauza dedusă judecății, că H.G. nr. 380/2020 ar fi un act administrativ cu caracter individual. Practica invocată este anterioară intrării în vigoare a O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ (iulie 2019), care califică actele de organizare și funcționare ale ministerelor (art. 53 alin. (2) ca acte normative. Pe de altă parte, susținerile recurenții se bazează pe analiza H.G. nr. 380/2020, ignorând voit că acest act administrativ cu caracter normativ contestat modifică H.G. nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, act administrativ al cărui caracter normativ nu este contestat de niciuna dintre părți. H.G. nr. 34/2009, cu toate modificările și completările ulterioare, a fost emis în scopul organizării legii, în baza art. 108 din Constituție, ce constituie în egală măsură temeiul emiterii H.G. nr. 380/2020, ca act modificator al H.G. nr. 34/2009. În același sens, intimata invocă și dispozițiile art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 212/2020, potrivit cărora reglementarea aspectelor determinate de aplicarea măsurilor de reorganizare se realizează prin acte normative adoptate de Guvern, la propunerea ministerelor și a celorlalte organe de specialitate ale administrației publice implicate. De altfel, la elaborarea și adoptarea H.G. nr. 380/2020 pârâții au aplicat procedura de elaborare și avizare a actelor normative prevăzută de H.G. nr. 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării. Este îndeplinită și condiția legată de întinderea efectelor juridice produse, întrucât prevederile H.G. nr. 34/2009, cu toate modificările și completările ulterioare au aplicabilitate erga omnes, față de un număr nedefinit de persoane, care trebuie să aplice și să cunoască scopul, funcțiile, atribuțiile și structura Ministerului Finanțelor. În concluzie, prin încheierea atacată, judecătorul fondului a reținut corect caracterul normativ al actului atacat. Cât privește respingerea excepției lipsei de interes a reclamantei în promovarea cererii, recurenții consideră neîntemeiat că nu H.G. nr. 380/2020 a desființat Direcția pentru administrarea participațiilor statului, în ciuda faptului că în nota de fundamentare a acestui act administrativ cu caracter normativ se menționează expres desființarea. Odată cu desființarea structurii al cărui post de director îl ocupa reclamanta, a fost desființat și postul respectiv, cu afectarea dreptului reclamantei la carieră și la stabilitatea în funcție, protejate de Codul administrativ. Faptul că hotărârea de guvern a fost urmată de emiterea unor ordine de ministru, date pentru punerea în aplicare a hotărârii, nu lipsește hotărârea de guvern de caracterul vătămător. Cât privește încălcarea art. 518 alin. (6) din Codul administrativ, care prevede obligația de a motiva temeinic orice reorganizare a instituției, dar și interdicția reorganizărilor la intervale mai scurte de 6 luni în lipsa unei prevederi legale exprese, intimata-reclamantă arată că prima instanță a înlăturat corect susținerile pârâților potrivit cărora nu poate fi cenzurată oportunitatea adoptării hotărârii de guvern. O interpretare contrară ar lipsi de conținut norma anterior citată, care impune ca reorganizarea unei instituții să fie temeinic motivată pentru ca instanța de judecată să poată aprecia asupra legalității actului atacat. Motivarea înseamnă inclusiv justificarea oportunității măsurilor, aceasta fiind un element al legalității actului suspus cenzurii instanței de judecată. Or, simpla enumerare a efectelor reorganizării dispuse prin H.G. nr. 380/2020 nu poate ține loc de argumente/analize/justificare. Sunt invocate în același sens și prevederile art. 31 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă. În nota de fundamentare a actului atacat nu există nicio motivare pentru desființarea Direcției pentru administrarea participațiilor statului. Este nerelevant că H.G. nr. 8/2020 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice publicată în Monitorul oficial în data de 09.01.2020 nu a prevăzut modificări în structura organizatorică a MF întrucât legea interzice reorganizarea activității mai devreme de 6 luni, iar nu numai reorganizarea structurii organizatorice mai devreme de 6 luni, așa cum în mod eronat interpretează recurenții. Intimata-reclamantă prezintă și argumentul reținerii, la nivel de aparență, prin decizia civilă nr. 2286/08.04.2021, definitivă (pronunțată în cererea de suspendare a H.G. nr. 380/2020 formulată de o terță persoană), a acestui caz de nelegalitate a hotărârii de guvern, invocând autoritatea de lucru judecat a deciziei menționate. Cât privește încălcarea art. 518 alin. (5) din Codul administrativ, conform căruia reducerea postului de director se justifica doar dacă atribuțiile aferente acestuia scădeau cu mai mult de 50% sau dacă erau modificate condițiile specifice de ocupare a postului de director, intimata arată că, așa cum a reținut și judecătorul fondului, în nota de fundamentare a H.G. nr. 380/2020 nu se regăsește nicio justificare din cele cerute de legiuitor pentru desființarea postului de director al Direcției pentru Administrarea Participațiilor Statului ca urmare a unei eventuale diminuări de atribuții a Direcției cu mai mult de 50% și, implicit, ale directorului acesteia. Prin motivele de recurs nu sunt aduse elemente noi de natură să combată cele reținute de instanța de fond. Auditul la care se referă pârâții-recurenți, în cadrul căruia a fost verificată și activitatea direcției conduse de reclamantă a recomandat numai completarea unei proceduri de sistem, neevidențiind aspecte de natură să pună la îndoială performanțele acestei structuri a ministerului, așa încât trimiterea recurenților la rezultatele auditului este lipsită de sens. Cât privește respectarea art. 7 din Legea nr. 52/2003 și a art. 15 din H.G. nr. 561/2009, prin recursurile formulate nu se aduc critici concrete față de soluția instanței de fond. Proiectul H.G. nr. 380/2020 a fost publicat în data de 12.05.2020, în 24 de ore s-au obținut avizele a trei autorități, iar în data de 13.05.2020 proiectul a fost transmis către Secretariatul General al Guvernului. Astfel, este clară nerespectarea termenelor impuse de art. 7 din Legea nr. 52/2003, iar urgența adoptării hotărârii nu a fost motivată. Nu se cunoaște de ce inițiatorul proiectului a întrerupt termenul de 10 zile în care proiectul trebuia menținut în transparența decizională. Mai mult, inițiatorul nu a răspuns la observațiile formulate de structura de resurse umane din Ministerul Finanțelor Publice față de proiect anterior adoptării. Deci încălcarea prevederilor Legii nr. 52/2003 și a H.G. nr. 561/2009 privind transparența decizională este vădită. Intimata-reclamantă precizează că nu avut cunoștință de existența proiectului înainte de adoptarea acestuia. În ceea ce privește neconsultarea consultării comisiei paritare, recurenții susțin că nu era necesar avizul acestei comisii, fără să motiveze afirmația. Potrivit art. 489 alin. (1) lit. a) din Codul administrativ, comisiile paritare sunt consultate în situații de stabilire a măsurilor de îmbunătățire a activității autorităților si instituțiilor publice pentru care sunt constituite. Chiar dacă avizul este consultativ, este obligatoriu să fie cerut și obținut. Acest motiv de nelegalitate aparentă a fost reținut și prin decizia civilă nr. 2286/08.04.2021 a ÎCCJ-SCAF. Cât privește adoptarea hotărârii de guvern fără avizul Consiliului Legislativ, recurenții persistă să afirme că avizul Consiliului Legislativ din data de 11.05.2020 privea proiectul H.G. nr. 380/2020, deși acesta s-a născut abia la data de 12.05.2020, când a fost publicat în transparență decizională pe site-ul MF, iar avizul Consiliului Legislativ era ultimul aviz ce trebuia obținut înainte de adoptarea actului în ședința de guvern. Este evident că avizul Consiliului Legislativ a fost acordat pentru proiectul de reorganizare adoptat de Guvern în data de 07.05.2020, ulterior retras de la publicare, așa încât instanța a reținut corect încălcarea legii prin nesolicitarea avizului pentru proiectul adoptat. Legat de daunele morale, instanța le-a reținut în mod corect și a motivat corespunzător în fapt și în drept acordarea despăgubirilor cerute. Cauza ilicită este evidentă si reținută ca atare de instanță fiind încălcate indubitabil mai multe temeiuri de drept la adoptarea actului normativ atacat, iar legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul cauzat reclamantei nu poate fi pus la îndoială.

Procedura de soluționare a recursurilor În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 9 iulie 2021 s-a fixat termen de judecată la data de 11 ianuarie 2023, în ședință publică, cu citarea părților. Prin încheierea de ședință din data de 2 martie 2022, s-a luat în examinare sesizarea din oficiu privind preschimbarea termenului de judecată stabilit la 11 ianuarie 2023, instanța admițând sesizarea în sensul preschimbării termenului de judecată pentru data de 11 mai 2022. Prin încheierea din 11 mai 2022 s-a constatat că pârâtul B. a declarat recursul său în termenul legal, în raport cu data la care i-a fost comunicată sentința la domiciuliul procesual ales indicat în fața instanței de fond. Întrucât cazurile de echipolență sunt de strictă interpretare și aplicare, nu puteau fi primite susținerile intimatei-reclamante potrivit cărora pârâtul ar fi luat cunoștință de conținutul sentinței anterior legalei comunicări, din poziția de secretar general al Guvernului, în reprezentarea căruia a declarat recurs împotriva aceleiași sentințe. prin aceeași încheiere a fost respinsă excepția nulității recursurilor declarate de pârâții Guvernul României și Ministerul Finanțelor, constatându-se că prin cele două recursuri au fost formulate critici care se subsumează cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pc. 8 din C. proc. civ. II. Soluția instanței de recurs II.1. În ceea ce privește recursurile declarate de pârâții B. și Guvernul României împotriva încheierii de ședință din 15 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte constată următoarele: Prin încheierea recurată au fost soluționate excepțiile inadmisibilității cererii în anulare, pentru adresarea tardivă a plângerii prealabile și lipsei de interes a reclamantei în formularea cererii în anulare. II.1.1. Instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii, reținând că reclamanta a formulat plângere prealabilă prin care a solicitat revocarea H.G. nr. 380/2020, iar potrivit art. 7 alin. (1 1 ) din Legea nr. 554/2004, plângerea prealabilă împotriva actului administrativ normativ poate fi adresată oricând. Recurenții-pârâți critică soluția dată excepției menționate, reiterând că H.G. nr. 380/2020 este act administrativ individual, plângerea prealabilă trebuind adresată în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, termen care curge de la data luării la cunoștință asupra conținutului actului, iar data luării la cunoștință este data publicării în Monitorul Oficial a hotărârii de guvern, respectiv 18.05.2020. Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile din cele două recursuri referitoare la soluția dată excepției inadmisibilității acțiunii, instanța de fond stabilind cu aplicarea corectă a legii natura juridică normativă a actului administrativ atacat. Primul argument care pledează în acest sens este acela că O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, prin art. 53 alin. (2), definește în mod expres ca fiind normative actele de organizare și funcționare a ministerelor. Apoi, trebuie ținut seama că prin H.G. nr. 380/2020 s-au adus modificări H.G. nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor, această din urmă hotărâre de guvern fiind emisă în temeiul în temeiul art. 108 din Constituția României, art. 40 alin. (1) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, precum și art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 221/2008 pentru stabilirea u