ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 177/2021

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 17.01.2018, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 12078/20.12.2017 prin care a fost admisă în parte cererea de plată, pentru suma de 13.421,57 RON, solicitând admiterea contestației si modificarea Deciziei, în sensul admiterii în totalitate a cererii de plată, inclusiv cu privire la suma de 5.227,61 RON.

Prin sentința civilă nr. 1767 din 13 aprilie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și admiterea contestației cu consecința modificării deciziei în sensul admiterii în totalitate a cererii de plată.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat recurenta a susținut că prima instanță a respins în mod eronat proba cu martori și expertiză, încălcând în acest mod dispozițiile art. 22 C. proc. civ., dreptul la apărare și la un proces echitabil. Astfel, în baza rolului activ judecătorul fondului putea, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe.

Mai arată reclamanta că instanța de fond a dat curs doar susținerilor părții adverse, cu ignorarea totală a probelor atașate și situației de fapt expusă prin cererea introductivă.

Invocând dispozițiile art. 26 și art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014, recurenta arată că prin cererea de plată din 02.01.2017 a solicitat aprobarea la plată a sumei de 18.649,18 RON reprezentând reparațiile efectuate în regie proprie în vederea utilizării autoturismului avariat, însoțite de Devizul nr. 111 emis în sistem B. de către S.C. C. S.R.L. Botoșani și Nota de constatare. Arată recurenta că deși a comunicat documentele solicitate, FGA a admis cererea de plată doar pentru suma de 13.421,57 RON.

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a depus concluzii scrise în cuprinsul cărora a solicitat respingerea recursul ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Aspecte de fapt și de drept relevante.

Instanța de contencios administrativ a fost sesizată cu cererea reclamantei S.C. A. S.R.L. prin care s-a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 12078/20.12.2017 prin care a fost admisă în parte cererea de plată, pentru suma de 13.421,57 RON, în sensul admiterii în totalitate a cererii de plată, inclusiv cu privire la suma de 5.227,61 RON.

Prin decizia nr. 12078/20.12.2017, în temeiul dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, coroborate cu art. 19 din Legea nr. 503/2004, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a admis cererea de plată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. pentru suma de 13.421,57 RON (art. 1 din decizie) și a respins cererea de plată cu privire la suma de 5.227,61 RON (art. 2 din decizie).

Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că în cadrul instrumentării dosarului de daună, s-a constatat că nu se justifică acordarea sumei de 5.227,61 RON, întrucât reclamanta a anexat cererii sale de plată un deviz estimativ (calcul reparație), fără să depună și documente justificative în dovedirea reparației.

Suma a fost stabilită în baza evaluării asigurătorului făcută conform sistemului de prețuri B. (platformă electronică de specialitate în evaluarea datelor acceptată de către toți asigurătorii și de către unitățile service), pentru acordarea despăgubirii in "sistem regie proprie", rezultând că valoarea despăgubirii care poate fi acordată este de 13.421,57 RON, după cum urmează: Total manoperă: 783 RON, Total vopsitorie: 2.490,16 RON; Total piese: 10.148,41 RON; Total costuri reparație: 13.421,57 RON.

Se mai constată că reclamantul a depus, odată cu cererea de plată, nota de constatare, devizul estimativ și factura nr. x/09.12.2016.

Soluția a fost justificată, în drept, prin dispozițiile Normei ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii, respectiv dispozițiile Legii nr. 213/2015 privitoare la scopul Fondului de Garantare a Asiguraților, pe considerente referitoare la faptul că între valoarea prestației executate și prețul plătit trebuie să existe un echilibru.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta reclamantă și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prealabil, Înalta Curte arată că sunt neîntemeiate criticile reclamantei vizând respingerea probei cu martori și expertiză, încălcând în acest mod dispozițiile art. 22 C. proc. civ., dreptul la apărare și la un proces echitabil.

Înalta Curte apreciază că nu au fost încălcate art. 13 și art. 14 C. proc. civ., în maniera în care a procedat prima instanță la soluționarea fondului cauzei

Astfel, lecturând practicaua sentinței civile nr. 1767 din data de 13.04.2018 se constată că instanța a pus în discuția contradictorie a părților solicitările de administrare a probelor de către ambele părți.

Faptul că instanța a apreciat proba cu martori și cu expertiză ca nefiind formulată în condițiile prevăzute de lege, nu poate fi în niciun caz imputat acesteia ca și o încălcarea a dreptului la apărare sau la un proces echitabil, față de dispoziții art. 264 C. proc. civ. potrivit cărora "În vederea stabilirii existenței sau inexistenței faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviințate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabilește puterea lor doveditoare.".

Sarcina aprecierii probelor revine instanței, care va trebui să analizeze toate probele administrate, atât în mod individual, cât și în ansamblul lor. Urmare a analizei efectuate, motivat, instanța va putea înlătura anumite probe în funcție de utilitatea lor, de convingerea pe care acestea i-o creează, de conduita părților, manifestată cu privire la proba în cauză.

Totodată, astfel cum s-a pronunțat și practica judiciară în materie, probele aflate la dosar se vor aprecia ținându-se seama și de refuzul nejustificat al unei părți de a prezenta probele scrise certe, a căror administrare nu poate avea loc decât cu acordul ei.

Prin criticile subscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că prima instanță a aplicat greșit prevederile art. 26 și art. 51 din Norma ASF 23/2015, decizia Fondului de Garantare a Asiguraților este nelegală reținând că "petenta a anexat cererii sale de plată un deviz estimativ, fără să depună și documente justificative în dovedirea repației".

Înalta Curte împărtășește statuările primei instanțe, în sensul că interpretarea logică și sistematică a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 213/2015 și art. 51 alin. (3), (4), (5) și (7) din Norma ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, impune concluzia potrivit căreia autoritatea pârâtă garantează cuantumul despăgubirii ce rezultă din documentele justificative eliberate de unitatea de specialitate care a efectuat reparațiile necesare, așa fiind, demersul reclamantei de a obține întrega sumă ca fiind valoarea totală a despăgubirilor, nu poate fi validat.

Astfel, din înscrisurile existente la dosar rezultă, fără putință de tăgadă că cererea de plată nu a fost însoțită decât de devizul estimativ nr. 111 și nota de constatare și factura nr. x/09.12.2016. De altfel, însăși recurenta arată că facturile x/09.12.2016 și nr. y/26.04.2017 au fost achitate ulterior datei de 02.01.2017, data formulării cererii de plată.

Nu mai departe, Înalta Curte constată că deși recurenta face referire la o serie de facturi, respectiv factura nr. x/30.11.2016, aceasta a fost achitată cu chitanța nr. x/06.01.2017, deci ulterior formulării cererii de plată; factura nr. x/09.12.2016 și y/26.04.2017 pentru care nu există dovada plății, însă recurenta afirmă că ar fi fost achitate ulterior datei de 02.01.2017.

În acest context, în mod just a reținut instanța de fond că, în condițiile în care nu au fost depuse documente justificative pentru suma solicitată, în mod corect pârâtul a procedat la stabilirea sumei în baza evaluării asigurătorului făcută conform sistemului de prețuri B..

Criticile recurentei, în sensul că nu au fost avute în vedere facturile prezentate în instanță, nu pot fi reținute și implicit nu pot conduce la reformarea soluției pronunțate de instanța de fond, întrucât sarcina probei în ceea ce privește cuantumul prejudiciului incumbă reclamantului. Or, este de necontestat că aceasta nu a arătat motivele pentru care facturi anterior enunțate nu au fost depuse la dosarul de daună, deși existau la data emiterii deciziei contestate și nici nu a făcut dovada achitării acestora (cu excepția facturii nr. x/30.11.2016).

Dincolo de aceste aspecte, Înalta Curte mai arată că simpla prezentare a unor facturi, fără dovada plății acestora și fără a conține mențiuni minime referitoare la reparațiile efectuate și facturate, pentru a se verifica dacă aceste reparații corespund celor din nota de constatare, este lipsită de relevanță, nefăcând dovada legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

Pe de altă parte, împătășind raționamentul instanței de fond, Înalta Curte arată că afirmațiile reclamantei sunt cel puțin contradictorii, aceasta precizând că deși a optat pentru efectuarea reparațiilor în regie proprie, aspect reținut și în cererea de plată, în fața instanței arată și depune înscrisuri care atestă că a ales ca reparațiile să fie efectuate de către o altă unitate reparatoare - S.C. D. SRL- decât cea care a întocmit devizul, respectiv S.C. C. S.R.L. Botoșani.

Neclarități rezultă și din suma ce reiese din facturi și pentru care nu s-a făcut dovada plății în totalitate, respectiv 12.700 RON este diferită de cea din devizul antecalcul de reparații nr. 1111/05.11.2016 emis de C. S.A, în sumă de 18.649,18 RON solicitată de reclamantă, astfel că, o dată în plus este justificată conduita pârâtului care a procedat la stabilirea sumei în baza evaluării asigurătorului făcută conform sistemului de prețuri B..

Raportat la cele reținute, Înalta Curte apreciază că sunt neconcludente argumentele recurentei în sensul că instanța de fond a dat curs doar susținerilor părții adverse, cu ignorarea totală a probelor atașate și situației de fapt expusă prin cererea introductivă.

În consecință, Înalta Curte nu poate reține incidența motivului de recurs prevăzut de art. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este neîntemeiat, în temeiul art. 496 alin. (1) din același act normativ, raportat și la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1767 din 13 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 ianuarie 2021.