ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1646/2022
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1646/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 17 martie 2022
Asupra conflictului negativ de competență;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Măcin la data de 02 octombrie 2020, sub numărul x/2020, petentul A. a formulat, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și B., plângere contravențională, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de contravenție nr. x/25.08.2020.
Hotărârile care au generat conflictul de competență
2.1. Prin sentința civilă nr. 100 din 04 martie 2021, Judecătoria Măcin a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de intimată prin întâmpinare, și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focșani.
Pentru a dispune în acest sens, Judecătoria Măcin a reținut, în esență, incidența dispozițiilor art. 32 din O.G. nr. 2/2001 conform cărora plângerea contravențională se soluționează de instanța în a cărei rază teritorială se află locul săvârșirii contravenției și, constatând că acesta este localitatea Vulturu, DN23 Km 21 + 446, județul Vrancea, a apreciat că revine Judecătoriei Focșani competența de soluționare a plângerii formulate.
2.2. Prin sentința civilă nr. 1655 din 22 februarie 2022, Judecătoria Focșani a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu, a declinat în favoarea Judecătoriei Măcin competența de soluționare a plângerii contravenționale formulată de petentul A. a formulat, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și B., constatând ivit conflictul negativ de competență, înaintând cauza către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia și suspendând judecata până la soluționarea conflictului negativ de competență, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2022.
În motivarea hotărârii, Judecătoria Focșani a reținut, în esență, că dispozițiile art. 10
1
din O.G. nr. 15/2002 stabilesc, prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001, că în cazul contravenienților cu domiciliul sau sediul în România, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției se introduce la judecătoria pe raza teritorială a căreia contravenientul domiciliază sau își are sediul.
Aplicând dispozițiile anterior menționate, față de domiciliul petentului, situat în comuna Greci, județul Tulcea, în circumscripția Judecătoriei Măcin, instanța a apreciat că este întemeiată excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei.
Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție
Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Măcin, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii:
Prin acțiunea dedusă judecății petentul A. a supus controlului de legalitate procesul-verbal de contravenție nr. x, încheiat la data de 25 august 2020, prin care un agent constatator din cadrul intimatei Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - Cestrin a dispus sancționarea acestuia cu amendă contravențională în cuantum de 250 RON, pentru săvârșirea faptei prevăzute la art. 8 din O.G. nr. 15/2002.
Regimul juridic al contravențiilor este prevăzut de O.G. nr. 2/2001, act normativ care, în cuprinsul art. 32, stabilește că plângerea este de competența instanței în circumscripția căreia a fost săvârșită contravenția.
În același timp, conform art. 10
1
din O.G. nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, introdus prin art. III din Legea nr. 2/2013, "Prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul".
Această normă de competență derogatorie și exclusivă se aplică plângerilor contravenționale înregistrate după data de 15 februarie 2013, cum este și cazul în speța de față, astfel încât instanța competentă teritorial se determină în funcție de domiciliul/sediul contravenientului, nefiind incidente dispozițiile art. 32 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 2/2001 reținute de Judecătoria Măcin, prima instanță învestită.
Din cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenției contestat de petentul A., dar și din plângerea contravențională formulată, reiese că domiciliul acesteia este în comuna Greci, județul Tulcea, aflat în raza teritorială a Judecătoriei Măcin, instanța competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Măcin.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind petentul A. în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și B., în favoarea Judecătoriei Măcin.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2022.