ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 159/2022

Ședința publică din data de 14 ianuarie 2022

Asupra plângerii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 23 decembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația privind tergiversarea procesului formulată de petentul A., ca rămasă fără obiect.

Împotriva modului de soluționare a contestației privind tergiversarea procesului petentul A. a formulat plângere.

Plângerea este întemeiată pe dispozițiile art. 524 alin. (5) C. proc. civ.

În motivare se arată că, în cauză, contestația a fost motivată prin nesocotirea obligației de verificare a competentei și trimitere a dosarului secției specializate competente (art. 200 alin. (1), (2) C. proc. civ.) sau de a fixa primul termen de judecată în dosarul de fond nr. x (art. 2 C. proc. civ.).

Contestația a fost motivată în drept pe dispoziții procedurale și constituționale de drept intern precum și pe dispoziții de drept internațional care fac parte din dreptul intern și au prioritate față de acesta.

Se mai arată că, înainte de judecarea contestației, a fost depusă excepția de necompetență materiala a instanței de contencios administrativ atât în format digital cât și în format print, însă secția de contencios administrativ s-a considerat a fi competentă pronunțându-se asupra contestației la tergiversare.

Potrivit art. 132 alin. (1) C. proc. civ.: când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă sau alt organ cu activitate jurisdicțională competent.

Petentul mai susține că, potrivit art. 132 alin. (2) C. proc. civ., are dreptul la calea de atac împotriva încheierii asupra excepției de necompetență, motivul fiind că instanța nu a motivat soluția privind competența în cauza de tergiversare.

În opinia sa, instanța de contencios administrativ a încălcat primul principiu al justiției naturale: nemo judex in causa sua, adică s-a pronunțat asupra propriei culpe de nesocotire a obligației de verificare a competentei și trimitere a dosarului secției specializate competente sau de a fixa primul termen de judecată.

Examinând încheierea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că plângerea formulată împotriva modului de soluționare a contestației privind tergiversarea este nefondată.

Pentru a ajunge la această concluzie, instanța a avut în vedere considerentele arătate în continuare.

Prin cererea înregistrată la data de 20.12.2021, petentul A. a formulat contestație privind tergiversarea procesului, prin care a solicitat acordarea unui termen de judecată care să țină seama de urgența soluționării unei cauze de încălcare gravă a drepturilor și libertăților fundamentale.

Petentul a arătat că instanța, respectiv Curtea de Apel București tergiversează soluționarea cauzei cu încălcarea art. 21 si art. 1 alin. (3) din Constituția României cu privire la accesul liber la justiție, respectiv cu privire la garantarea drepturilor și libertăților cetățenilor români, art. 10 din Declarația Universală asupra Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Internațională asupra Drepturilor Civile și Politice, art. 522 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că petentul a formulat cerere de chemare în judecată, transmisă prin e-mail, în data de 19.10.2021 și înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în data de 20.10.2021 (dosar nr. x/2021).

Prin rezoluția președintelui de complet din 21.10.2021 s-a dispus începerea procedurii prealabile prin punerea în vedere a reclamantului să semneze cererea de chemare în judecată și să facă dovada comunicării petiției către pârât.

La data de 15.11.2021 s-a dispus comunicarea cererii către pârât cu mențiunea depunerii întâmpinării în termen de 25 de zile, iar ca urmare a depunerii întâmpinării la 17.12.2021, prin rezoluția din 21.12.2021 s-a dispus acordarea primului termen de judecată la data de 10.01.2022.

Potrivit art. 522 C. proc. civ.:

"(1) Oricare dintre părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată.

(2) Contestația menționată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri:

Articolele 522-526 din C. proc. civ., reunite sub Titlul IV, purtând denumirea "Contestație privind tergiversarea procesului", au instituit o cale de atac pusă la dispoziția părților și a procurorului care participă la dezbateri, în cazul încălcării dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, pentru luarea măsurilor legale de înlăturare a acestei situații.

Astfel, articolul 522 alin. (2) din C. proc. civ. precizează expres situațiile în care părțile sau/și procurorul pot face contestația.

Toate motivele vizează, inevitabil, și culpa instanței, mai exact atitudinea ei față de neglijența sau abuzul părților, a altor participanți în proces, ori a terților propriu-ziși, care aveau obligații legale sau judiciare.

Toate cazurile prevăzute de acest articol vizează pasivitatea instanței de judecată care dispune de mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare ale părților și terților și nu le folosește sau nesocotește ea însăși dispozițiile legale care-i impun o anumită conduită.

În acest context, contestația privind tergiversarea procesului este privită ca un remediu oferit de normele de procedură, și nu ca o sancțiune aplicată judecătorului învestit cu soluționarea cauzei, iar întârzierea dispunerii unor măsuri sau îndeplinirii unor obligații trebuie apreciată și justificată prin intermediul unor criterii cu caracter obiectiv, aplicabile pricinii.

În jurisprudența instanțelor de judecată, inclusiv a Înaltei Curți, s-a reținut în mod constant că problema soluționării cauzei într-un termen optim și previzibil se apreciază în raport de criterii obiective ce țin de datele statistice, de durata medie de soluționare a cauzelor, de încărcătura cauzelor pe fiecare instanță/pe complete de judecată, ori de obiectul cauzei, cu referire la caracterul urgent al acesteia sau la necesitatea desfășurării anumitor proceduri prealabile specifice.

În ceea ce privește motivul de tergiversare prevăzut de art. 522 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ., se reține că noțiunea de termen optim și previzibil trebuie apreciată prin raportare la posibilitatea obiectivă a judecătorului, conferită de lege, de a putea trece la judecarea pricinii numai după parcurgerea tuturor etapelor procedurale premergătoare, impuse de dispozițiile anterior menționate. Or, în cauză, au fost respectate toate etapele legale referitoare la procedura de regularizare prevăzute de C. proc. civ. și fixarea termenului de judecată.

"Termenul rezonabil" prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu trebuie confundat cu noțiunea de "termen scurt", iar termenul "optim și previzibil" trebuie interpretat în contextul cerințelor de eficacitate ale actului de justiție și respectării drepturilor procesuale ale tuturor participanților la procesul civil.

Înalta Curte constată că acțiunea reclamantului a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, situație în care procedura prealabila se desfășoară conform regulilor generale impuse de 199-200 C. proc. civ., neimpunându-se reducerea termenelor, iar in speță au fost respectate termenele pe zile pentru complinirea lipsurilor -10 zile de la comunicare, comunicarea cererii de chemare în judecată și depunerea întâmpinării - 25 de zile, fixarea primului termen de judecata la trei zile de la depunerea întâmpinării. Întâmpinarea a fost înregistrată la 17.12.2021, iar viza de fixare a primului termen a fost completată la 21.12.2021, iar primul termen de judecată a fost stabilit la data de 10.01.2022.

În ceea ce privește împrejurarea că petentul a solicitat instanței să își verifice competența, conform art. 200 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a reținut faptul că excedează obiectului învestirii instanței, care se limitează doar la soluționarea contestației la tergiversare.

Conform dispozițiilor art. 524 alin. (4) C. proc. civ., "când apreciază contestația ca fiind întemeiată, completul de judecată pronunță o încheiere nesupusă niciunei căi de atac, prin care ia de îndată măsurile necesare înlăturării situației care a provocat tergiversarea judecății. În acest caz, contestatorului îi va fi comunicată, pentru informare, o copie a încheierii".

De asemenea, Înalta Curte constată că temeinic și legal s-a reținut că la data soluționării contestației, cererea de chemare în judecată formulată de petent primise primul termen de judecată, motiv pentru care s-a respins ca rămasă fără obiect, deoarece condiția esențială, potrivit art. 522 alin. (1) pct. 4 și art. 524 alin. (4) C. proc. civ., era ca termenul să se fi împlinit fără rezultat, deci să fie necesară luarea unor măsuri pentru înlăturarea situației cu privire la care se pretinde că a provocat tergiversarea judecății.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile petentului nu pot fi primite, instanța respingând în mod corect contestația privind tergiversarea.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 525 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge plângerea formulată, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge plângerea formulată de petentul A. împotriva încheierii din 23 decembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2021, ca nefondată.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 ianuarie 2022.