ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1446/2022

Ședința publică din data de 10 martie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul litigiului

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21.05.2021 pe rolul Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Constanța, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:

- anularea HCJ Constanta nr. 58/24.03.2021, privind respingerea plângerii prealabile formulate împotriva HCJ Constanța nr. 32/17.02.2021;

- anularea HCJ Constanța nr. 32/17.02.2021, privind încetarea dreptului de administrare constituit în favoarea Spitalului Clinic Județean de Urgență "Sfântul Apostol Andrei" asupra imobilelor locuințe de serviciu - situate în municipiul Constanța, bd. x, nr. 534 și nr. 538, jud. Constanța, inclusiv în ceea ce privește imobilul cu destinația de locuință de serviciu, situat în Mamaia, bd. x, vila B - C2, apt. 15, jud. Constanța;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

Prin sentința civilă nr. 1535 din 28 septembrie 2021, Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și, în conformitate cu dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a acțiunii promovate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Constanța în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a constatat că soluționarea solicitării de anulare a actelor administrative contestate în cauză de către reclamant, sub aspectul competenței de soluționare, aparține exclusiv instanței de la domiciliul reclamantului, acesta având domiciliul pe raza municipiului București - dosar, legiuitorul făcând în mod expres referire doar la domiciliul părților, respectiv cel real și nu cel convențional.

De asemenea, s-a apreciat că în ceea ce privește competența teritorială a instanțelor de judecată, legiuitorul a făcut în mod expres trimitere doar la domiciliul reclamantului și nu la reședința acestuia. Acceptarea unei situații contrare ar conduce la lipsirea de efecte juridice a normei legale de stabilire a competenței teritoriale, prevăzută de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 7246 din 23 noiembrie 2021, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Constanța în favoarea Tribunalului Constanța.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Instanța a reținut că, în prezentul litigiu, chiar dacă domiciliul reclamantului indicat în cartea de identitate este în București, acesta are domiciliul în fapt, reședința, în Constanța, B-dul. x nr. 538, Vila B-C2, jud. Constanța, astfel că Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ este competent să soluționeze acțiunea.

De altfel, și obiectul cauzei privește acte emise în legătură cu această reședință a reclamantului, titular al unui contract de închiriere pentru locuință de serviciu, deci acesta locuiește efectiv în Constanța.

În motivarea soluției, s-a făcut referire și la practica ÎCCJ în soluționarea unor conflicte de competență în spețe similare, respectiv decizia nr. 625/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

2.1. Argumente de fapt și de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Problema care a generat conflictul negativ de competență privește înțelesul noțiunii de "domiciliu", în sens procedural și a diferenței juridice dintre această noțiune și aceea de "reședință", precum și a efectului pe care această distincție îl produce asupra competenței teritoriale a instanței de judecată.

În speță, prima instanță a fost investită cu cererea reclamantului A. prin care s-a solicitat anularea HCJ Constanța nr. 58/24.03.2021 și nr. 32/17.02.2021, privind încetarea dreptului de administrare constituit în favoarea Spitalului Clinic Județean de Urgență "Sfântul Apostol Andrei" asupra imobilelor locuințe de serviciu - situate în municipiul Constanța, bd. x, nr. 534 și nr. 538, jud. Constanța, inclusiv în ceea ce privește imobilul cu destinația de locuință de serviciu, situat în Mamaia, bd. x, vila B - C2, apt. 15, jud. Constanța.

Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanței, respectiv 21.05.2021:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Art. 88 din C. civ. definește reședința persoanei fizice drept "locul unde își are locuința secundară", în timp ce art. 87 din același act normativ statuează că:

"domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală".

Deși dispozițiile art. 107 și următoarele din C. proc. civ. nu arată, în mod expres, ce se înțelege prin domiciliul părților, prezintă relevanță prevederile art. 155 pct. 6 C. proc. civ., care stipulează că, prin locul citării se înțelege domiciliul persoanei fizice, iar în cazul în care aceasta nu locuiește la domiciliu, "citarea se va face la reședința cunoscută ori la locul ales ..".

Aplicând aceste dispoziții legale la speța de față, Înalta Curte reține că, deși noțiunile de "domiciliu" și "reședință" nu se suprapun din punct de vedere al evidenței populației, această distincție nu este relevantă în procedura civilă, unde utilizarea alternativă a celor două sintagme urmărește să asigure legalitatea procedurii de citare, respectiv înștiințarea corespunzătoare a părților aflate în litigiu, cu privire la existența și obiectul pricinii. Noțiunea de domiciliu, care interesează în sens procedural, se identifică cu noțiunea de domiciliu de fapt, în cazul de față și cu reședința, iar în raport de locuința statornică a părții se stabilește atât legalitatea procedurii de citare, cât și instanța competentă să soluționeze pricina.

O interpretare contrară ar conduce, în speță, la atribuirea competenței de soluționare a cauzei în favoarea unei instanțe în circumscripția căreia reclamantul nu domiciliază în fapt, aspect de natură a invalida voința legiuitorului, care, prin modificarea prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a urmărit să asigure reclamantului accesul facil la instanța de judecată aflată în circumscripția teritorială în care locuiește în mod efectiv.

De altfel, jurisprudența a stabilit că prin "domiciliu" în sens procesual, urmează a se înțelege acela pe care o persoană și l-a stabilit în fapt, în localitatea unde trăiește, deoarece scopul dispozițiilor legale referitoare la domiciliu este acela ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului.

Astfel fiind, se constată că deși reclamantul A., în actul de identitate, figurează cu domiciliul, începând cu data de 31 mai 2017, în Municipiul București, la data de 21 mai 2021 - data înregistrării cererii de chemare în judecată - acesta avea stabilită reședința în Municipiul Constanța, județul Constanța, locuind efectiv la locuința de serviciu acordată în localitatea unde își desfășoară activitatea, respectiv Mamaia, bd. x, vila B - C2, apt. 15, jud. Constanța.

În plus, obiectul cauzei privește acte emise în legătură cu această reședință a reclamantului, titular al unui contract de închiriere pentru locuința de serviciu situate în Județul Constanța, unde locuiește efectiv, așa cum a precizat reclamantul prin cererea de chemare în judecată și prin notele scrise formulate în cauză.

Așadar, noțiunea de domiciliu trebuie apreciată în sens larg, interesând nu atât locuința statornică sau principală a părții, ci domiciliul unde reclamantul locuiește efectiv, iar dacă domiciliul înscris în actul de identitate nu corespunde cu domiciliul stabilit în fapt, domiciliul din actul de identitate nu poate primi eficiență, întrucât norma legală a fost edictată pentru protejarea interesului subiectului de drept privat angrenat în litigiile de contencios administrativ si fiscal.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Constanța în favoarea Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 martie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.