ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1397/2021

Ședința publică din data de 9 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata sub nr. x/2018 pe rolul Curtii de Apel Craiova, la data de 31.05.2018, reclamanta S.C. A., a formulat, în contradictoriu cu pârâta Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Naționala de Administrare Fiscala - Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Craiova- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj, contestație împotriva Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. DJG - DEJ 5391 - 4/25.05.2018 emisă de AJFP Dolj, solicitând anularea acesteia.

Prin sentința civilă nr. 387 din 11 iulie 2018 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal s-a admis contestația formulată de reclamanta S.C. A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj.

S-a dispus anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. DJG - DEJ 5391 - 4/25.05.2018 emisă de AJFP Dolj.

S-a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. DJG - DEJ 5391 - 4/25.05.2018 emisă de AJFP Dolj, întemeiată pe art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate subsumate cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.:

- judecătorul fondului nu a indicat, care sunt lipsurile de care este "afectat" actul administrativ atacat, care sunt mențiunile, informațiile care, nefiind indicate în cuprinsul deciziei de instituire a masurilor asigurătorii, determină constatarea nelegalității acestuia;

- contrar celor reținute de instanța de fond, din simpla lecturare a actului administrativ atacat, se desprinde concluzia argumentării temeinice a deciziei, organul fiscal justificând măsura dispusa, în deplina concordanta cu prevederile art. 213 Codul de procedură fiscalălă;

- în cazul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii care privește pe S.C. A., organul fiscal a probat în concret că, raportat la atitudinea administratorilor societății, la antecedentele acestora, există pericolul ca reclamanta, prin reprezentanții săi legali, societate a cărei răspundere a fost atrasa în solidar cu S.C. B. S.R.L. - să se sustragă de la plata impozitelor, taxelor și contribuțiilor ori să-și ascundă, să-și înstrăineze sau să-și risipească patrimoniul;

- s-a arătat că după declararea stării de insolvabilitate a debitorului S.C. B. S.R.L., din cei 64 de salariați ai societății, 32 dintre ei si-au încetat raporturile de munca si s-au angajat în cadrul reclamantei, care are același sediu social; totodată domnul C., administratorul si asociatul unic al S.C. B. S.R.L. a devenit director de vanzari în cadrul societății A., iar domnul D., fostul asociat si administrator al S.C. B. S.R.L. este în prezent angajat cu funcția de controlor calitate în cadrul S.C. A.;

- au fost înstrăinate autovehicule de către S.C. B. S.R.L. către S.C. A., înainte de data declarării insolventei.

- din acțiunile derulate de S.C. A. si care au determinat insolvabilitatea societății B., rezulta reaua - credință si pericolul ca reclamanta să își sustragă, ascundă sau distrugă activele patrimoniale cu scopul de a zădărnici eforturile organelor fiscale de a executa creanța fiscală, la care face referire art. 213 din Codul de procedură fiscală.

În raport de toate aceste argumente, s-a arătat că, în cazul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii care privește pe S.C. A., organul fiscal a probat, în concret, că exista pericolul ca reprezentanții legali ai reclamantei care sunt, în același timp, si reprezentanții legali ai debitoarei declarate insolvabile să se sustragă de la plata impozitelor, taxelor și contribuțiilor ori să și ascundă, să și înstrăineze sau să și risipească patrimoniul îngreunând astfel activitatea de executare a organelor fiscale.

Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii.

Prin întâmpinare intimata - reclamantă S.C. A. a solicitat să se constate nulitatea recursului, apreciind că cererea nu conține motive care se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Pe fondul cererii de recurs, a arătat că dispozițiile Codului de procedură fiscală impun obligația către organul fiscal de a motiva și dovedi existența unor împrejurări concrete care să impună în mod rezonabil luarea măsurilor asiguratorii.

In mod corect curtea de apel a reținut că nu rezultă care sunt aceste împrejurări, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 213 din Legea nr. 201/2015.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este întemeiat în parte, pentru motivele în continuare arătate:

Argumente de fapt și de drept relevante

Prin Decizia nr. DJG - DEJ 5391 - 4/25.05.2018 emisă de AJFP Dolj, s-au dispus măsuri asigurătorii, respectiv sechestru asigurator asupra a noua autovehicule si poprirea asiguratorie asupra disponibilităților bănești din conturile bancare deschise la un numar de trei banci, la contribuabilul S.C. A. pentru un prejudiciu total de 3.052.687 RON, compus din suma de 2.345.019 RON obligații catre si accesorii în sumă de 707.668 RON calculate ca urmare a neachitării debitelor la scadență.

Curtea de apel, prin sentința atacată a constatat că actul administrativ în litigiu nu îndeplinește conditia esențială a motivării, sancțiunea fiind nulitatea absolută.

Din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., reține Înalta Curte că cerința motivării adecvate a unei hotărâri judecătorești nu trebuie confundată cu obligația de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părți în vederea susținerii temeiurilor de fapt și de drept pe care se întemeiază solicitările părților litigante. Criticile circumscrise acestui motiv, reprezintă, în fapt, aprecieri de fond asupra considerentelor hotărârii, cărora instanța de recurs le va răspunde în cadrul analizei motivului prevăzut de pct. 8 al art. 488 din C. proc. civ.

Analizând sentința recurată raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 213 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, Înalta Curte constată recursul întemeiat, urmând a-l admite.

Analiza îndeplinirii condițiile cerute de lege pentru instituirea măsurilor asigurătorii se raportează la circumstanțele concrete ale fiecărei cauze.

Deși nu este suficientă o simplă redare a faptelor fiscale reținute în procesul-verbal de control pentru a fi îndeplinită condiția motivării actului de instituire a măsurilor asigurătorii, pornind însă de la analiza acestora și a unor fapte conexe se pot desprinde argumente care să conducă la prezumția de existență a pericolului de sustragere, ascundere, risipire a patrimoniului debitorului.

Pericolul de sustragere/ascundere a patrimoniului poate rezulta și din conduita contribuabilului anterioară controlului, mai exact din înseși mijloacele concrete prin care reclamanta a generat neplata datoriilor către bugetul de stat, existând riscul ca reclamanta să utilizeze și în continuare mijloace care să îngreuneze sa chiar să împiedice colectarea sumelor.

În speță, măsurile asigurătorii au fost motivate, arătându-se că există indicii/elemente care indică pericolul ca debitorul să se sustragă de la control, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea întrucât sumele estimate de plată sunt generate de evidențierea în actele contabile a unor operațiuni fictive, iar între sumele de plată constatate și cele declarate de societate există o discrepanță semnificativă.

Măsurile asiguratorii sunt măsuri excepționale, iar luarea acestora trebuie raportată la o anumită atitudine de rea credință a debitorului, în practică, o astfel de conduită fiind remarcată în situația în care debitorul este beneficiarul unui circuit tranzacțional simulat.

În interpretarea textului art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, Înalta Curte constată că legiuitorul a definit în ce constă starea de pericol (sustragerea/ascunderea/risipirea patrimoniului) și care sunt consecințele acesteia (se periclitează colectarea), iar pentru a stabili în ce măsură se justifică instituirea măsurilor asiguratorii, trebuie analizat comportamentul fiscal al contribuabilului.

Or, un comportament fiscal apt a forma această prezumție privind existența pericolului sustragerii se desprinde și în speța dedusă judecății, având în vedere că din verificarea evidentei financiar-contabile a societății B. S.R.L. s-a imputat acesteia că livrările de mărfuri cu amănuntul, cat si cu ridicata către majoritatea clienților persoane juridice au fost înregistrate la preturi subevaluate, în scopul de eludare a legii fiscale prin neînregistrarea, nedeclararea si neplata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat consolidat, respectiv a taxei pe valoare adăugata si a impozitului pe profit.

Contrar aprecierilor primei instanțe care apreciază asupra nemotivării actului administrativ, instanța de control judiciar reține că, organele fiscale au invocat împrejurarea că bunurile societății debitoare, respectiv autoturisme, au fost înstrăinate la preturi foarte mici către societatea reclamantă, cu scopul de a diminua patrimoniul acesteia, precum și împrejurarea că un număr de 32 de angajați au fost preluați de societatea reclamantă, în condițiile în care ambele societăți au aceleași persoane fizice în conducere (C., administratorul si asociatul unic al S.C. B. S.R.L., în același timp director de vânzări în cadrul societății A.; D., fostul asociat si administrator al S.C. B. S.R.L., controlor calitate în cadrul S.C. A.; actualul administrator al S.C. A., E. fiind fost angajat al S.C. B. S.R.L. în funcția de comisionar).

Or, aceste acțiuni sunt apte a demonstra atitudinea contribuabilului, în scopul eludării legii fiscale, dar si intenția clara de a-si sustrage patrimoniul de la urmărirea derulata de organele de executare silita, fiscale.

Realitatea operațiunilor urmează a fi stabilită de instanța învestită cu acțiunea în anularea deciziei de soluționare a contestației fiscale, însă din perspectiva dispozițiilor art. 213 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, aspectele indicate constituie indicii în ceea se privește comportamentul fiscal inadecvat în sensul existenței pericolului de sustragere de la plata obligațiilor fiscale, neputându-se reține lipsa motivării deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii.

Reține astfel Înalta Curte, că în speță există indicii din care rezultă un comportament fiscal neadecvat apt să impună din partea organului fiscal măsuri de conservare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, în rejudecare, va respinge acțiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj împotriva sentinței nr. 387 din 11 iulie 2018 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând:

Respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 martie 2021.