ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1856/2020

Ședința publică din data de 14 mai 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal la data de 20.07.2017 sub nr. x/2017 reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrație Fiscală - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj a formulat contestație împotriva deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. DJ 244128-4 emisa la data de 21.06.2017, solicitând anularea actului contestat ca fiind nelegal si netemeinic, cu consecința anularii si a actelor subsecvente si interdependente deciziei contestate.

Prin sentința civilă nr. 179/2018 din 23 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a fost admisă cererea și a fost anulată Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/21.06.2017.

Împotriva sentinței civile nr. 179/2018 din 23 martie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Craiova, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, pe fond, respingerea contestației formulate de reclamant.

În motivarea recursului a arătat că sentința de fond este rezultatul aplicării eronate a textelor de lege, consecință a cercetării superficiale a cauzei. Instanța de fond a achiesat în totalitate la susținerile intimatei-reclamante și a omis să indice argumentele pentru care au fost înlăturate susținerile și argumentele invocate de pârâtă.

Societatea administrată de reclamant, S.C. B. S.R.L., nu a efectuat nici un demers pentru achitarea obligațiilor fiscale, dovada clară a comportamentului fiscal vădit nelegal al reprezentanților săi legali rezultând din aceea că, deși a fost somată de către organul fiscal să achite obligațiile fiscale și au fost înființate popriri pe conturile de disponibilități, reprezentantul legal a manifestat o atitudine pasivă, nefiind efectuate plăți.

Totodată, reprezentantul legal al societății nu a apelat la niciuna din procedurile reglementate de lege care permiteau redresarea activității societății, precum amânarea la plată a obligațiilor fiscale restante conform O.U.G. nr. 92/2009 sau eșalonarea la plată conform O.U.G. nr. 29/2011.

Potrivit Legii nr. 85/2017, reprezentantul legal al debitorului avea obligația, nu facultatea de a solicita deschiderea procedurii insolvenței. Fiind clară situația de insolvență rezultată din faptul acumulării, continuu, din anul 2014 a obligațiilor de plată către bugetul consolidat al statului și neachitarea acestora, faptul că nu s-a solicitat, anterior declarării insolvabilității, deschiderea procedurii insolvenței, demonstrează încă o dată intenția de a se sustrage de la executarea silită, o încercare concretă ca societatea, prin reprezentantul său legal, să își ascundă sau să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

Alt argument al comportamentului fiscal nelegal al reprezentantului societății rezultă din faptul că debitoarea societate a depus la ORC cerere pentru deschiderea procedurii de dizolvare, deși erau întrunite condițiile pentru depunerea cererii de declanșare a insolvenței încă din 2014. Reprezentantul legal al societății a recurs la această modalitate în scopul de a evita plata obligațiilor fiscale datorate.

În concluzie, reprezentantul legal al societății, cunoscând existența debitelor către bugetul consolidat al statului și, mai ales, cuantumul mare al acestora, a încercat prin orice modalitate să sustragă bunurile societății de la executare prin dizolvarea, iar mai apoi radierea societății. Toate aceste aspecte constituie motive care au determinat organul fiscal să dispună instituirea măsurilor asigurătorii.

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței ca legală și temeinică.

În motivare, intimatul a arătat, în esență, că susținerile recurentei-pârâte sunt neîntemeiate, iar decizia de instituire a măsurilor asigurătorii este nelegală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Un prim motiv de casare invocat de către recurenta-pârâtă, reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., este acela al nemotivării sentinței atacate, arătând recurenta că instanța de fond a cercetat în mod superficial cauza și a achiesat în totalitate la susținerile intimatului-reclamant. Totodată, a menționat că instanța de fond a omis să indice argumentele pentru care au fost înlăturate susținerile și argumentele invocate de pârâtă.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte reține că hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți.

Astfel, sentința recurată cuprinde în motivare argumentele care au fundamentat soluția pronunțată, aceste argumente, prezentate într-o manieră concisă și clară, raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susținerile părților și la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

Din parcurgerea considerentelor hotărârii atacate rezultă că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susținerilor și respectiv, a apărărilor, formulate de părți pe parcursul procesului, și a înlăturat, motivat, afirmațiile aduse de către pârâtă cu privire la legalitatea actului administrativ contestat, instanța de fond analizând în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut, în final, că este fondată acțiunea cu care a fost învestită.

Împrejurarea că în cuprinsul considerentelor s-a preluat din susținerile reclamantului nu reprezintă o cercetare superficială a cauzei în sensul celor afirmate de recurentă, în condițiile în care argumentele proprii judecătorului pot fi decelate cu ușurință din lecturarea sentinței, fiind astfel respectate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

În contextul arătat, prima instanță a examinat în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, iar împrejurarea că recurenta-pârâtă nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe nu poate conduce la incidența motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte constată că și acesta este nefondat.

Instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o contestație împotriva Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/21.06.2017 emisă de pârâtă, reclamantul solicitând anularea actului contestat ca fiind nelegal și netemeinic, cu consecința anulării și a actelor subsecvente și interdependente deciziei contestate.

Instanța de fond a admis acțiunea reclamantului și a anulat decizia menționată.

Recurenta-pârâtă a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material. Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței, dar fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material incidente.

În speță, în Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/21.06.2017 s-a consemnat faptul că măsurile asigurătorii au la bază sume estimate/stabilite prin referat, pentru care urmează să răspundă în solidar cu S.C. B. S.R.L., fiind menționată suma de 2.085.411 RON, fără ca în decizie să fie trecute numărul și data referatului.

În motivarea deciziei atacate, organul fiscal a reținut că "există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire și să își ascundă patrimoniul".

Potrivit art. 213 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, "Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepționale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea."

Caracterul excepțional al măsurii este menționat și în Ordinul A.N.A.F. nr. 2546/2016 din 05 septembrie 2016 pentru aprobarea Procedurii de aplicare a măsurilor asigurătorii de către organele fiscale competente și pentru aprobarea modelelor, modului de utilizare și de păstrare a unor formulare, care statuează:

"16. Organul de control poate dispune măsuri asigurătorii, în mod excepțional, respectiv atunci când există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea (...). 17. În situația în care organul de control, în timpul acțiunii de control, efectuată după procedurile prealabile de documentare pentru control, și în urma analizei dosarului fiscal, situațiilor financiare, declarațiilor fiscale sau a altor documente și a informațiilor pe care le deține, constată că există suficiente informații că debitorul nu și-a declarat materia impozabilă și totodată apreciază că există pericolul iminent să se sustragă de la plata obligațiilor la bugetul general consolidat sau să prejudicieze bugetul, prin ascunderea sau risipirea patrimoniului, periclitând sau îngreunând în mod deosebit colectarea, va dispune luarea măsurilor asigurătorii, iar organul de executare va proceda la ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii."

Pericolul la care face referire legea trebuie să fie unul concret și obiectiv, în sensul existenței unor indicii că respectivul contribuabil urmează să se sustragă de la plata obligațiilor fiscale care îi vor incumba.

Luarea măsurilor asigurătorii trebuie raportată la o anumită atitudine de rea-credință a debitorului care încearcă să-și sustragă, ascundă sau distrugă activele patrimoniale cu scopul de a zădărnici eforturile organelor fiscale de a executa creanța fiscală. Însuși legiuitorul a definit ce înseamnă caracterul excepțional:

"atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea."

Pentru ca măsurile asigurătorii să poată fi dispuse trebuie verificate, la data luării măsurilor, ipotezele de excepție avute în vedere de legiuitor. Ca atare, pentru luarea măsurilor în aceste condiții, trebuie să existe date certe, susținute de probatoriu, care să ducă la concluzia existenței pericolului ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul.

Textul de lege anterior menționat stabilește în mod clar că instituirea măsurilor asigurătorii este "una excepțională" și poate fi luată numai în ipoteza în care "există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea".

Instanța de fond a reținut în mod corect faptul pârâta nu face nicio referire la împrejurări concrete, fapte săvârșite de reclamant care denotă intenția de a se sustrage obligației de a achita debitul pentru care a fost instituită răspunderea sa, în solidar cu a societății S.C. B. S.R.L., sau acte juridice încheiate de reclamant, care demonstrează că încearcă a-și diminua sau a-și risipi patrimoniul, care au determinat-o să ajungă la concluzia că "există o situație excepțională", care impune luarea măsurilor asigurătorii împotriva debitorului-reclamant, pentru a asigura colectarea debitului în sumă de 2.085.411 RON.

Față de prevederile art. 213 din Codul de procedură fiscală, mențiunea generală din decizie că "există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire și să-și ascundă patrimoniul" nu constituie temei suficient pentru luarea măsurilor asiguratorii, cât timp nu este raportată la o anumită atitudine a debitorului care încearcă să se sustragă, ascundă sau să distrugă activele patrimoniale cu scopul de a zădărnici eforturile organelor fiscale de a executa creanța fiscală, ceea ce în speță nu s-a dovedit.

Organul fiscal nu a probat, prin date obiective, pericolul că debitorul s-ar putea sustrage, ar putea ascunde ori și-ar putea risipi patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, astfel că luarea măsurilor asigurătorii prin decizia atacată nu s-a făcut în conformitate cu prevederile legale, organul fiscal neinvocând și nedovedind nicio situație concretă din care să rezulte că este îndeplinită condiția prevăzută de textul legal, respectiv aceea a existenței pericolului sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului reclamantului.

Totodată, motivarea deciziei administrative trebuie să conțină elemente de fapt și de drept care să permită pe de o parte destinatarilor să cunoască și să evalueze temeiurile și efectele deciziei, iar pe de altă parte să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate, simpla trimitere la prevederile legale fără nicio referire la existența și natura situației temeinic justificate neputând acoperi cerința motivării actului administrativ.

Motivele invocate de recurenta-pârâtă nu pot constitui temeiuri pentru instituirea măsurilor asigurătorii, astfel că, în mod corect instanța de fond a anulat Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii.

Analizând argumentele instanței de fond, Înalta Curte reține că acestea sunt judicioase, fiind rezultatul unei corecte aplicări și interpretări a dispozițiilor legale, nefiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Craiova împotriva sentinței civile nr. 179/2018 din 23 martie 2018 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Craiova împotriva sentinței civile nr. 179/2018 din 23 martie 2018 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 mai 2020.