ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1356/2022

Ședința publică din data de 8 martie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II a de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021 reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Colegiul Medicilor din România și Colegiul Județean al Medicilor Vâlcea, au solicitat anularea în tot a deciziei nr. 3/2019 emisă de Comisia de Disciplină a Colegiului Județean al Medicilor Vâlcea, cu consecința obligării la emiterea unei noi decizii de sancționare a medicilor împotriva cărora s-au îndreptat reclamanții prin plângerea adresată; anularea în tot a Deciziei nr. 7/2021 emisă de Comisia Superioară de Disciplină; obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

2.1. Prin sentința civilă nr. 4855/02.09.2021 Tribunalul București a admis excepția necompetenței teritoriale și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea - SCAF.

Pentru a pronunța această soluție a reținut tribunalul că dispozițiile art. 459 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății introduc o competență specială în favoarea secției de contencios administrativ specializate a tribunalului în a cărui rază își desfășoară activitatea medicii cercetați, independent de împrejurarea că prezenta acțiune nu are ca obiect plângerea formulată de medicii cercetați, ci de persoanele presupus vătămate.

2.2. Prin sentința civilă nr. 1697 din data de 09 decembrie 2021 pronunțată de Tribunalul Valcea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență între cele două instanțe.

S-a constatat intervenită suspendarea de drept a cauzei până la soluționarea conflictului negativ de competență.

A fost înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că dispozițiile art. 459 din Legea nr. 95/2006 se referă în mod exclusiv la acțiunea în anulare formulată de un medic împotriva unei decizii de sancționare disciplinară, emisă de Comisia Superioară de Disciplină, urmare a finalizării cercetării disciplinare declanșate împotriva acestuia, aflându-ne în prezența unor dispoziții legale de favoare tocmai în raport de calitatea de persoană sancționată disciplinar a medicului, prin care i se oferă posibilitatea acestuia de a se adresa instanței de contencios competente de la locul unde își desfășoară activitatea.

Dispozițiile invocate nu pot fi extinse prin analogie atunci când se atacă o decizie a Comisiei de disciplină a Colegiului Județean al Medicilor prin intermediul căreia plângerea formulată împotriva medicului este respinsă iar acțiunea disciplinară stinsă, cum se prezintă situația în speță și nici atunci când contestația împotriva deciziei de sancționare dispusă de Comisia de Disciplină a Colegiului Județean formulată de persoanele prevăzute de la art. 456 alin. (4) din aceeași lege a fost respinsă, în aceste ipoteze urmând a fi aplicabile dispozițiile cu caracter general prevăzute de Legea nr. 554/2004.

II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Obiectul cauzei îl reprezintă cererea reclamanților privind anularea Deciziei nr. 3/2019 a Comisiei de disciplină a Colegiului Județean al Medicilor Vâlcea cu consecința emiterii unei noi decizii de sancționare a medicilor împotriva cărora s-au îndreptat reclamanții cu plângere prealabilă, cât și a Deciziei nr. 7/2019 a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor din România.

Prin deciziile atacate a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de reclamanți împotriva medicilor pârâți și, totodată, stinsă acțiunea disciplinară demarată împotriva acestora, fiind respinsă și contestația administrativă exercitată.

Potrivit art. 450 din Legea nr. 95/2006:

"(1) Medicul răspunde disciplinar pentru nerespectarea legilor și regulamentelor profesiei medicale, a Codului de deontologie medicală și a regulilor de bună practică profesională, a Statutului Colegiului Medicilor din România, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale CMR, precum și pentru orice fapte săvârșite în legătură cu profesia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea și prestigiul profesiei sau ale CMR.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 459 din Legea nr. 95/2006:

"Împotriva deciziei de sancționare a Comisiei superioare de disciplină, în termen de 15 zile de la comunicare, medicul sancționat poate formula o acțiune în anulare la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui rază își desfășoară activitatea."

Secțiunea a VI-a din Legea nr. 95/2006 reglementează unitar și exhaustiv procedura răspunderii disciplinare a medicului, epuizând toate ipotezele, atât cu privire la condițiile în care poate fi stabilită această răspundere, cât și în ceea ce privește soluțiile care se pot da într-o procedură de cercetare a faptelor săvârșite de medic în legătură cu profesia sa.

Înalta Curte constată că, deși textul art. 459 din Legea nr. 95/2006 se referă la medicul sancționat, în ceea ce privește competența de soluționare a acțiunii în anulare a actului administrativ emis de către aceeași autoritate pârâtă, acesta se impune a fi aplicat în toate situațiile, indiferent de calitatea persoanei care sesizează instanța, atâta timp cât legea specială cuprinde o normă specială de competență în acest sens, neputându-se reține stabilirea unei competențe materiale diferite pentru soluționarea acțiunii în anularea aceluiași act, în funcție de persoana care a sesizat instanța.

Așadar, aceeași rațiune a legii - aceea de a reglementa toate ipotezele de soluționare a plângerii împotriva medicului - va face aplicabilă aceeași dispoziție a legii, pe baza argumentului de analogie care permite, în situația de față, completarea unei lacune a legii, fără a-i afecta unitatea.

Ca urmare, Curtea, analizând dispozițiile art. 459 din Legea nr. 95/2006, constată că ele pot fi și trebuie interpretare extensiv, întrucât în înțelesul lor literal nu acoperă și ipoteza în care persoana a cărei plângere a cauzat cercetarea disciplinară a medicului formulează acțiune în anulare împotriva deciziei de respingere a cercetării disciplinare.

Un alt argument în favoarea acestei soluții reiese din intenția legiuitorului care, în articolul 456 alin. (4) din același act normativ, a înțeles să creeze un regim unic al contestației la decizia comisiei de disciplină, prevăzând, de principiu, că:

"În termen de 15 zile de la comunicare, medicul sancționat, persoana care a făcut sesizarea, Ministerul Sănătății, președintele colegiului teritorial sau președintele CMR poate contesta decizia pronunțată de comisia de disciplină a colegiului teritorial".

Deci, același regim unic se impune și cu privire la celelalte etape ale procedurii de soluționare a acțiunii în anulare, oricare ar fi titularul ei.

Ca urmare, identitatea de rațiune a legii impune identitatea de tratament procedural față de titularii acțiunii în cadrul aceleiași legi, cu atât mai mult cu cât, prin dispozițiile art. 459 legiuitorul însuși a înțeles ca, la stabilirea instanței competente, să nu dea relevanță calității de "autoritate centrală" a emitentului deciziei care se atacă.

Prin urmare, în considerarea caracterului de normă specială a prevederilor art. 459 din Legea nr. 95/2006, derogatorie de la dispozițiile generale ale art. 10 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că instanța competentă din punct de vedere material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, în fond, este tribunalul în raza căruia își desfășoară activitatea medicul împotriva căruia este îndreptată acțiunea disciplinară, unde, de altfel, domiciliază unul dintre reclamanți.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții Colegiul Medicilor din România, Colegiul Județean al Medicilor Vâlcea, C., D. și E. în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 8 martie 2022.