ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 125/2022

Ședința publică din data de 13 ianuarie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, sub nr. x/2021, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Prahova, a solicitat anularea Deciziilor nr. 65 și nr. 66 emise de pârâtă la data de 18.11.2020.

Prin sentința civilă nr. 835/14.07.2021, Tribunalul Prahova a admis excepția de necompetență materială a instanței, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Tribunalul Prahova a arătat că reclamantul are domiciliul în municipiul București, iar competent a judeca prezenta cauză este Tribunalul București și nu Tribunalul Prahova, întrucât persoana în sarcina căreia au fost stabilite debite prin actele contestate este persoana fizică A. și nu PFA A..

Prin sentința nr. 5892 din 13 octombrie 2021, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal .

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

S-a reținut că în raport de prevederile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., Tribunalul Prahova nu numai că avea datoria de a invoca excepția la primul termen de judecată din 12.06.2019, dar avea datoria și să decline, chiar în condițiile în care apărătorul reclamantului formulase cerere de amânare pentru imposibilitate de prezentare.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Prahova, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Din verificarea dosarului Tribunalului Prahova, rezultă că primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate și au putut pune concluzii este cel din data de 06.05.2021 când, potrivit încheierii de ședință, instanța a constatat că procedura este legal îndeplinită, a dispus emiterea adresei pentru depunerea documentației ce a stat la baza deciziilor atacate.

La al doilea termen de judecată, 14.07.2021, Tribunalul Prahova, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale și a declinat cauza în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Potrivit dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ.:

(1) La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.

(2) În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop.

Modificările aduse prin dispozițiile art. 130 și 131 din C. proc. civ. au urmărit implementarea principiului accelerării judecății, reglementat de art. 6 alin. (1) din C. proc. civ., prin stabilirea unei limite temporale pentru invocarea excepției de necompetență materială, și anume, până la primul termen la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune și concluzii.

Deși Tribunalul Prahova a apreciat, la termenul din data de 06.05.2021, că una dintre condițiile prevăzute de textul de lege nu era îndeplinită, respectiv aceea că părțile nu erau în măsură să pună concluzii pe fondul cauzei, în raport de emiterea adresei pentru depunerea documentației ce a stat la baza deciziilor atacate, dispozițiile art. 131 din C. proc. civ. prevăd exclusiv condițiile ca procedura de citare să fie îndeplinită, iar părțile să poată pune concluzii, neregăsindu-se condiția referitoare la concluziile pe fondul cauzei. Numai în mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, dispozițiile legale permit să se acorde un singur termen în acest scop, judecătorul punând însă chestiunea în discuția părților. Aceste împrejurări nu se regăsesc, însă, în cauză.

Reținând că la termenul din data de 06.05.2021, la care părțile au fost legal citate în fața Tribunalului Prahova și puteau pune concluzii, instanța nu a invocat excepția necompetenței teritoriale, Înalta Curte constată că a operat prorogarea de competență în favoarea Tribunalului Prahova pentru neinvocarea excepției necompetenței teritoriale în termenul legal.

În acest sens este și soluția adoptată prin Decizia nr. 31 din 11 noiembrie 2019 de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii prin care s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ., instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.

Din considerentele deciziei rezultă că instanța care primește dosarul își poate invoca necompetența și poate declina competența instanței inițial investite pentru considerentul că aceasta a devenit competentă prin neinvocarea în termen a excepției de necompetență. Procedând astfel, aceasta nu se transformă într-o instanță de control judiciar, căci nu are a analiza aspecte privind nelegala compunere, respectarea principiilor dreptului la apărare și al contradictorialității etc., ci doar întrunirea condițiilor prevăzute expres de regulile de invocare a excepției necompetenței.

A stabilit Înalta Curte că instanța care judecă conflictul de competență nu poate ignora faptul că instanța inițial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetenței sale inițiale, neinvocate în termen, și va trebui să-i trimită acesteia dosarul, neinvocarea în termen a excepției de necompetență constituind o consolidare a competenței în favoarea instanței sesizate, fapt ce nu poate fi ulterior ignorat.

Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Prahova, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A. și A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Prahova, în favoarea Tribunalului Prahova, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 ianuarie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.