ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.02.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1153/2021

HOTĂRÂRE
25.02.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1153/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 25 februarie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 11.10.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiției, solicitând instanței:

1) anularea parțială a Ordinului nr. 2698/C06.07.2018 al ministrului justiției, și anume numai a art. 1 teza finală privind cuantumul drepturilor salariale din acest ordin, ca netemeinic și nelegal, fiind greșit modul de stabilire a drepturilor salariale și cuantumul acestora;

2) obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin în favoarea saa, prin care să fie stabilit nivelul maxim de salarizare pentru funcția de asistent judiciar, cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației de încadrare pentru flecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, care să includă, în cuantumul brut al indemnizației de încadrare și al sporurilor, și o valoare de referință sectorială de 463,50 RON, la care să se adauge majorarea cu 15% a indemnizației de încadrare brute lunare ("sporul de fidelitate" pentru vechimea în funcție de peste 5 ani), începând cu data de 1 iulie 2018, până la zi și în continuare.

Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 351 din 1 februarie 2019, a dispus următoatele:

- A admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI;

- A anulat parțial Ordinul Ministrului Justiției nr. 2698/C/06.07.2018 în ceea ce privește cuantumul drepturilor salariale;

- A obligat pârâtul să emită un nou ordin privind nivelul de salarizare al reclamantei, cu stabilirea drepturilor salariale la nivelul maxim de salarizare pentru funcția de asistent judiciar, prin raportare la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceleași condiții de studii și valoarea de referință sectorială de 463,5 RON, începând cu data de 01.07.2018;

- A respins capătul de cerere având ca obiect majorarea cu 15% a indemnizației de încadrare brute lunare ca fiind neîntemeiat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, invocând, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât Ministerul Justiției a susținut că pretențiile reclamantei au fost satisfăcute și ca urmare acțiunea acestora a rămas fără obiect, având în vedere că, la data de 14.12.2018, Ministrul Justiției a emis Ordinul nr. 5150/C/2018, care, la art. 1 alin. (1), prevede că, "începând cu data de 01.07.2018, doamna A. numește, pe o perioadă de 5 ani, în funcția de asistent judiciar la Tribunalul București coeficient 5,17 (corespunzător unei vechimi în funcție între 3 - 5 ani și gradației 4) și beneficiază de următoarele drepturi salariale:

- o indemnizația de încadrare brută lunară de 12123 RON;

- un cuantum al sporului pentru condiții de munca grele, vătămătoare sau periculoase de 1819 (ei;

- un cuantum al sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihîcă și al sporului pentru păstrarea confidențialității de 1703 Iei."

Prin urmare, consideră ca reclamanta nu mai justifică interes în susținerea pretențiilor formulate.

Menționează că OMJ nr. 5150/C/2018 urmează a fost pus în executare, potrivit art. 2, respectiv, de către direcția resurse umane, direcția financiar-contabilă din Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul București prin plata drepturilor salariale astfel cum s-a arătat mai sus.

Așadar, ținând cont de faptul ca prin OMJ nr. 5150/C/2018 s-a dispus ca, începând cu data de 1-07.2018, indemnizația de încadrare brută lunară a fost stabilită în mod corect, la nivelul maxim de salarizare pentru funcția de asistent judiciar, prin raportare la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceleași condiții de studii și valoarea de referință sectorială de 463,5 RON, nu se mai justifică admiterea acțiunii prin care reclamanta a solicitat anularea OMJ nr. 2698/C/06.07.2018 și emiterea unui alt ordin de salarizare prin care să îi fie recalculate drepturile salariale ale intimatei - reclamante A..

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea parțială a Ordinului nr. 2698/C06.07.2018 al ministrului justiției, și anume numai a art. 1 teza finală privind cuantumul drepturilor salariale din acest ordin, ca netemeinic și nelegal, fiind greșit modul de stabilire a drepturilor salariale și cuantumul acestora și obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin în favoarea saa, prin care să fie stabilit nivelul maxim de salarizare pentru funcția de asistent judiciar, cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației de încadrare pentru flecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, care să includă, în cuantumul brut al indemnizației de încadrare și al sporurilor, și o valoare de referință sectorială de 463,50 RON, la care să se adauge majorarea cu 15% a indemnizației de încadrare brute lunare ("sporul de fidelitate" pentru vechimea în funcție de peste 5 ani), începând cu data de 1 iulie 2018, până la zi și în continuare.

Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea din dosarele conexate, a anulat în parte ordinul atacat și a obligat Ministerul Justiției să emită pentru reclamantă un nou ordin privind nivelul de salarizare, cu stabilirea drepturilor salariale la nivelul maxim de salarizare pentru funcția de asistent judiciar, prin raportare la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceleași condiții de studii și valoarea de referință sectorială de 463,5 RON, începând cu data de 01.07.2018

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar.

Înalta Curte constată că nu poate primi criticile recurentului, care susține lipsa de obiect a acțiunii prin raportare la emiterea Ordinului nr. 5150/C/2018 de către Ministrul Justiției la data de 14.12.2018, prin care a fost recunoscut dreptul reclamantei la calcularea indemnizației lunare brute prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,50 RON, pe perioada 01.12.2015-31.12.2017.

Se reține că Ordinul nr. 5150/C/2018 a fost emis la 14.12.2018, ulterior demersului reclamantei inițiat la data de 11.10.2018.

Recurentul Ministerul Justiției a recunoscut astfel pretențiile reclamantei, însă emiterea Ordinului nr. 5150/C/2018 nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acțiunea, pentru că reclamanta a solicitat prin acțiune și repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale și plata diferenței dintre veniturile efectiv plătite și cele recalculate, creanță ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație și cu dobânda legală, iar prin acest ordin s-a stabilit doar acordarea drepturilor salariale, nu și actualizarea acestor drepturi și aplicarea dobânzii legale.

Având în vedere că pârâtul nu a emis la timp ordinul cu valoarea de referință sectorială prevăzută, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantei.

Relevantă în acest sens este Decizia nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. x/2013, în care se prevede că:

"În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011".

În considerentele acestei decizii, s-a reținut că "…pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum (…). Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale".

Așadar, prin această decizie, aplicabilă în cauză, s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât și posibilitatea de cumulare a celor două elemente în discuție (dobânda și indicele de inflație).

Prin urmare, toate criticile recurentului sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 351 din 1 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII - a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 februarie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-02-08
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 687/2022
Ședința publică din data de 8 februarie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a
ÎCCJ 2020-10-14
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5140/2020
Ședința publică din data de 14 octombrie 2020 Deliberând asupra prezentei cauze, din examinarea actelor dosarului, reține următoarele: 1. Cadrul Procesual 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată la data de 09.10.2018, re
ÎCCJ 2022-03-17
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1591/2022
Ședința publică din data de 17 martie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 11.10.
ÎCCJ 2022-03-03
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1259/2022
Ședința publică din data de 3 martie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secți
ÎCCJ 2020-07-07
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3178/2020
Ședința publică din data de 7 iulie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-
Sursă