Decizia nr. 1093/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, la data de 07 aprilie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj - continuatoare a Administrației pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul regiunii Cluj, anularea Deciziei nr. 55/12.03.2020 de soluționare a contestației administrative, a Deciziei de impunere x/07.07.2016, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei suma de 12.236.457 RON reprezentând impozit pe profit și TVA, stabilite suplimentar cu creanțele accesorii aferente sumelor stabilite suplimentar, precum și anularea Raportului de Inspecție Fiscală.

Încheierea recurată în cauză Prin încheierea din data de 08 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, s-a dispus suspendarea judecării cauzei conform dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., până la soluționarea dosarului penal aflat pe rolul Tribunalului Cluj nr. 7358/117/2017, dar nu mai târziu de un an de la momentul suspendării cauzei.

Calea de atac exercitată Împotriva încheierii din data de 08 aprilie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a exercitat recurs reclamanta A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva unor critici de nelegalitate circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ. În dezvoltarea recursului a susținut că instanța a oferit o interpretare abuzivă art. 412 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora judecarea cauzelor se suspendă de drept în alte cazuri prevăzute de lege, ajungând astfel la concluzia că în cauză suspendarea soluționării contestației fiscale este obligatorie și nu facultativă, deși legiuitorul a prevăzut în mod expres că într-o atare situație suspendarea poate fi cel mult facultativă și se poate dispune doar atunci când se constată că s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să se dea. În speță nu operează suspendarea de drept a judecării cauzei în baza prevederilor art. 27 alin. (1) C. proc. pen., care prevede că "dacă nu s-au constituit parte civilă în procesul penal, persoană vătămată sau succesorii acestora pot introduce la instanța civilă acțiune pentru repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune", pentru că aplicabilitatea acestui articol este una limitată strict la cadrul unui proces civil de constituire de parte civilă, reprezentând o excepție de la regula generală, fiind astfel evident că instanța de fond a aplicat eronat dispozițiile legale. Din perspectiva dreptului de acces la o instanță, recurentul face trimitere la dispozițiile art. 28 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "Instanța de contencios administrativ nu poate suspenda judecarea pricinii când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune săvârșită în legătură cu actul administrativ atacat, dacă reclamantul persoană vătămată stăruie în continuarea judecării pricinii", ceea ce reprezintă o excepție de la regula "penalul tine în loc civilul", acordându-se astfel prioritate principiului disponibilității părții și principiului celerității jurisdicționale. Mai susține recurentă că măsura suspendării judecății nu este motivată corespunzător din perspectiva dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., instanța invocând doar formal dispozițiile legale care ar justifica măsura suspendării, fără a arăta în fapt de unde rezultă necesitatea instituirii acestora. În fine, susține recurentul că prin dispunerea suspendării se aduce atingere dreptului la un proces echitabil, din perspectiva duratei rezonabile a procesului, tergiversarea litigiului având loc prin însăși faptul că deși încheierea de suspendare a avut loc la data de 8.04.2021 aceasta a fost redactată și comunicată la data de 9.12.2021, cu o întârziere de peste 8 luni de zile.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului reclamantei și menținerii încheierii atacate ca fiind temeinică și legală. În esență, a susținut că, deși prin cererea de recurs s-a arătat că instanța de fond a încălcat prevederile art. 28 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în opinia sa aceste prevederi se aplică doar în cazul suspendării facultative prevăzută de art. 413 C. proc. civ., nu și în cazul suspendării de drept, precum în cauza pendinte.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând încheierea recurată prin prisma dispozițiilor legale incidente, în raport de criticile invocate de recurenta-reclamantă A. S.R.L și de apărările formulate de intimatele-pârâte Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca prin întâmpinarea formulată în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce succed. Sintetizând circumstanțele cauzei, Înalta Curte reține că prin încheierea din data de 8.04.2021 Curtea de Apel Cluj a dispus, în baza dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., suspendarea judecății cauzei până la soluționarea dosarului penal nr. x/2017, aflat pe rolul Tribunalului Cluj, dar nu mai târziu de un an de la momentul suspendării, reținând că în cadrul respectivului dosar administratorul statutar B. a fost trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni de evaziune fiscală, că Agenția de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă pentru suma de 12.236.457 RON cu titlu de prejudiciu adus bugetului de stat consolidat de către inculpat, fiind vorba de aceeași sumă ca și în prezentul dosar, iar reclamanta A. S.R.L. are calitatea de parte în cauza penală, împotriva ei fiind exercitată acțiunea civilă în condițiile art. 20 alin. (8) C. proc. pen., pentru fapte care au legătură și cu prezenta cauză. Procedând la verificarea încheierii din data de 8 aprilie 2021 din perspectiva criticilor subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare este incident în cauză, criticile formulate de recurenta-reclamantă sub acest aspect fiind, prin urmare, fondate, de natură a determina reformarea hotărârii atacate, conform celor ce urmează: Astfel, Înalta Curte constată că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Nulitatea actelor de procedură este definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă". De asemenea, potrivit art. 175 alin. (1) C. proc. civ. "actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a produs părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia". În speță, neregularitatea procedurală produsă constă în suspendarea judecății cauzei prin reținerea unui caz de suspendare de drept a judecății care nu era incident în cauză, vătămarea produsă părții, constând în încălcarea dreptului la un proces echitabil din perspectiva duratei rezonabile a procesului, neputând fi înlăturată decât prin anularea actului. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe lângă situațiile reglementate la punctele 1-7 din acest articol, judecata cauzelor se suspendă de drept și în alte cazuri prevăzute de lege, în acest sens fiind avute în vedere situațiile în care, prin dispoziții cuprinse în chiar C. proc. civ. sau în alte acte normative, se stipulează expres alte cazuri în care întreruperea cursului judecății este obligatorie. Judecătorul fondului a reținut că în speță este incident cazul de suspendare reglementat de art. 27 alin. (7) C. proc. pen., potrivit căruia, în cazul în care persoana vătămată sau succesorii acestuia nu s-au constituit parte civilă în procesul penal și au introdus la instanța civilă acțiune pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin infracțiune, judecata în fața instanței civile se suspendă după punerea în mișcare a acțiunii penale și până la rezolvarea în primă instanță a cauzei penale, dar nu mai mult de un an. Înalta Curte constată că dispozițiile legale anterior citate reglementează un caz de suspendare de drept a cursului judecății, care intervine în situațiile în care acțiunea civilă, având ca obiect prejudiciul produs prin infracțiunea care face obiectul unei cauze penale, se soluționează de către instanța civilă, ca urmare a faptului că persoana vătămată sau succesorii acesteia nu se mai pot constitui parte civilă în cadrul procesului penal și că o atare situație presupune existența unei identități, atât între persoana vătămată din cadrul procesului penal și reclamanta din cadrul procesului civil, cât și între izvoarele pretențiilor formulate în cele două cauze, care în fapt rezidă în infracțiunea săvârșită de către inculpat. Or, o asemenea situație nu este incidentă în speță întrucât în cadrul procesului penal acțiunea civilă a fost exercitată de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, iar în prezentul litigiu demersul judiciar, având ca obiect anularea unor acte administrativ fiscale, a fost inițiat de către reclamanta A. S.R.L., care în cadrul procesului penal are calitatea de parte responsabilă civilmente. De asemenea, în fiecare dintre cele două cauze interesele procesuale ale celor două părți sunt antagonice și nu identice, așa cum impune art. 27 alin. (7) C. proc. pen., rezultând astfel, cu puterea evidenței, că în speță nu sunt întrunite cerințele legale care conduc la suspendarea de drept a judecății. Din perspectiva criticilor formulate sub acest aspect nu vor fi însă reținute cele vizând încălcarea principiului disponibilității, decurgând din nesocotirea dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora instanța de contencios administrativ nu poate suspenda judecarea pricinii când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune săvârșită în legătură cu actul administrativ atacat, dacă reclamantul persoană vătămată stăruie în continuarea judecării pricinii, întrucât, după cum au susținut și intimatele-pârâte, textul legal citat instituie o excepție de la regula consacrată de art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ce reglementează un caz de suspendare facultativă a judecății, iar în speță prima instanță a reținut un caz de suspendare de drept a judecății, astfel încât dispozițiile invocate nu-și găsesc aplicabilitatea. Reținând ca întemeiat acest motiv de recurs, Înalta Curte, nu va mai analiza celelalte critici formulate de către recurenta-reclamantă, cercetarea acestora devenind de prisos în actualele circumstanțe.

Temeiul legal al soluției adoptate de instanța de recurs Pentru argumentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, constatând că în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul, va casa încheierea recurată și va trimite cauza la instanța de fond spre continuarea judecății. PENTRU ACESTE MOTIVE,