ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 8 din 17 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2016, printre altele, s-au hotărât următoarele:

S-a constatat nulitatea absolută a actelor procedurale prin care s-a pus în aplicare, în cauză, procedeul probatoriu al supravegherii tehnice, în baza mandatului nr. x/27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casație și Justiție și a transcrierilor convorbirilor telefonice interceptate în baza mandatului nr. x/27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casație și Justiție, aflate în vol. XIV dosar urmărire penală și a tuturor proceselor-verbale privind aceste transcrieri.

S-a dispus distrugerea suporților optici conținând înregistrările convorbirilor telefonice în baza mandatului nr. x/27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casație și Justiție, îndepărtarea de la dosarul cauzei a înscrisurilor (în copie ori în original, după caz) reprezentând transcrierile convorbirilor telefonice interceptate în baza mandatului nr. x/27.05.2014, emis de Înalta Curte de Casație și Justiție, aflate în vol. XIV dosar urmărire penală, a tuturor proceselor-verbale privind aceste transcrieri, precum și înlăturarea acestora ca mijloace de probă, cu eliminarea redării conținutului convorbirilor și a referirilor concrete la acestea din rechizitoriul din data de 02.02.2016, întocmit în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava și din rechizitoriul din data de 19.04.2017, întocmit în dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava.

A fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de desfășurare fără licență sau autorizație a oricăreia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale), cu aplic. art. 374 alin. (4) C. proc. pen., art. 375 C. proc. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În temeiul art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 92 C. pen., s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul A. la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probațiune Botoșani, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a stabilit că, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. are obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate, apreciat ca adecvat de către Serviciul de probațiune Botoșani.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca inculpatul A. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei mun. Botoșani sau în cadrul Muzeului Județean Botoșani.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 91 alin. (4) C. pen. și art. 96 C. pen., s-a atras atenția inculpatului A. că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege, precum și în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, săvârșește o nouă infracțiune, instanța va revoca suspendarea și va dispune executarea pedepsei.

În temeiul art. 72 C. pen. rap. la art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reținerii și arestării preventive a acestuia, de la data de 15.11.2015 la data de 11.03.2016.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită în formă continuată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

A fost condamnat inculpatul B., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de desfășurare fără licență sau autorizație a oricăreia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (135 acte materiale).

În temeiul art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 92 C. pen., s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul B. la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probațiune Botoșani, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a stabilit că, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul B. are obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate, apreciat ca adecvat de către Serviciul de probațiune Botoșani.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca inculpatul B. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei mun. Botoșani sau în cadrul Muzeului Județean Botoșani.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 91 alin. (4) C. pen. și art. 96 C. pen., s-a atras atenția inculpatului B. că, în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege, precum și în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, săvârșește o nouă infracțiune, instanța va revoca suspendarea și va dispune executarea pedepsei.

În temeiul art. 72 C. pen. rap. la art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului B. durata reținerii, a arestului la domiciliu și a arestării preventive a acestuia, de la data de 15.11.2015 la data de 11.03.2016.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 322 alin. (1) C. pen., rap. la art. 61 alin. (1), (2), (4) lit. c) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la 6 din Legea nr. 78/2000 (din data de 29.07.2014).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (din iunie 2014).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (din 11.06.2014).

A fost condamnat inculpatul C., la pedeapsa amenzii penale în sumă de 12.000 RON, reprezentând echivalentul a 120 zile - amendă (100 RON ziua - amendă), pentru săvârșirea infracțiunii de desfășurare fără licență sau autorizație a oricăreia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale), rap. la art. 61 alin. (1), (2), (4) lit. b) C. pen., cu aplic. art. 374 alin. (4) C. proc. pen., art. 375 C. proc. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 63 C. pen. rap. la art. 586 C. proc. pen. referitoare la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în cazul în care, cu rea-credință, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C. pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale).

A fost condamnată inculpata S.C. D. S.R.L. Botoșani, reprezentată legal de numita E., la pedeapsa amenzii penale în sumă de 100.000 RON, reprezentând echivalentul a 200 zile amendă (500 RON ziua - amendă) pentru săvârșirea infracțiunii de desfășurare fără licență sau autorizație a oricăreia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (21 acte materiale), rap. la art. 137 alin. (2), (4) lit. b) C. pen.

A fost condamnată inculpata S.C. F. S.R.L. Botoșani, reprezentată legal de G., la pedeapsa amenzii penale în sumă de 60.000 RON, reprezentând echivalentul a 150 zile amendă (400 RON ziua - amendă), pentru săvârșirea infracțiunii de desfășurare fără licență sau autorizație a oricăreia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale), rap. la art. 137 alin. (2), (4) lit. b) C. pen.

A fost condamnată inculpata S.C. H. S.R.L. Neamț, reprezentată legal de I., la pedeapsa amenzii penale în sumă de 60.000 RON, reprezentând echivalentul a 150 zile amendă (400 RON ziua - amendă), pentru săvârșirea infracțiunii de desfășurare fără licență sau autorizație a oricăreia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale), rap. la art. 137 alin. (2), (4) lit. b) C. pen.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus desființarea, prin anularea în totalitate, a înscrisului sub semnătură privată falsificat de către inculpatul J., respectiv a contractului de închiriere antedatat, purtând data de 23.06.2014, referitor la locația din Mun. Botoșani, pe care l-a folosit la Oficiul Național al Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Botoșani, aflat la dosar urmărire penală.

A fost obligat inculpatul A., în solidar cu S.C. F. S.R.L. Botoșani, la plata către partea civilă MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - ANAF - DGRFP IAȘI - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ a FINANȚELOR PUBLICE SUCEAVA a sumei de 1.080.278,50 RON, la care se adaugă accesoriile fiscale aferente, calculate începând cu data de 14.11.2015, până la data plății, reprezentând despăgubiri civile.

A fost obligat inculpatul B., în solidar cu S.C. K. S.R.L. Botoșani, la plata către partea civilă MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - ANAF - DGRFP IAȘI - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ a FINANȚELOR PUBLICE SUCEAVA a sumei de 1.596.166,60 RON, la care se adaugă accesoriile fiscale aferente, calculate începând cu data de 14.11.2015, până la data plății, reprezentând despăgubiri civile.

A fost obligat inculpatul B., în solidar cu S.C. D. S.R.L. Botoșani, la plata către partea civilă MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - ANAF - DGRFP IAȘI - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ a FINANȚELOR PUBLICE SUCEAVA a sumei de 1.080.278,50 RON, la care se adaugă accesoriile fiscale aferente, calculate începând cu data de 14.11.2015, până la data plății, reprezentând despăgubiri civile.

A fost obligat inculpatul C., în solidar cu S.C. H. S.R.L. Neamț, la plata către partea civilă MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - ANAF - DGRFP IAȘI - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ a FINANȚELOR PUBLICE SUCEAVA a sumei de 92.595,30 RON, la care se adaugă accesoriile fiscale aferente, calculate începând cu data de 14.11.2015, până la data plății, reprezentând despăgubiri civile.

S-a respins, ca nefondată, acțiunea civilă a cauzei, exercitată de partea civilă OFICIUL NAȚIONAL PENTRU JOCURI DE NOROC.

S-au menținut următoarele măsuri asigurătorii:

- măsura sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului A. prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava nr. x/2015 din 06.01.2016, până la concurența sumei de 1.080.278,50 RON, respectiv: suma de 27.750 RON, suma de 160 euro și suma de 590 RON și o casă situată în Mun. Botoșani, str. x A, cu suprafața construită desfășurată de 407,20 mp;

- măsura sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului B. prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava nr. x/2015 din 06.01.2016, până la concurența sumei de 2.495.663,80 RON, respectiv: teren în suprafață de 1.908,97 mp situat în Mun. Botoșani, casă situată în Mun. Botoșani, apartament situat în Mun. Botoșani, și autoturism marca x, serie motor x, serie șasiu x și sumele de 91.126 RON, 965 euro, 710 RON consemnate pe numele inculpatului conform recipiselor de consemnare nr. x/07.12.2015, nr. x/07.12.2015 și nr. x/04.01.2016;

- măsura sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului C. prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava nr. x/2015 din 06.01.2016, până la concurența sumei de 92.595,30 RON, respectiv: autoturism marca x, cu nr. de înmatriculare x, an de fabricație 2008, capacitate cilindrică 2967 cmc, serie motor x, serie motor x, serie caroserie x, autoturism marca x, cu nr. de înmatriculare x, an de fabricație 2009, capacitate cilindrică 1896 cmc, serie motor x, serie caroserie x, suma de 3.405 RON consemnată la L. - Sucursala Suceava pe numele inculpatului conform recipisei de consemnare nr. x/07.12.2015 (dosar urmărire penală);

- măsura sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatei S.C. D. S.R.L. Botoșani prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava nr. x/2015 din 18.01.2016, până la concurența sumei de 1.080.278,50 RON, respectiv: imobilul situat în intravilanul jud. Botoșani, compus din suprafața de 2.500 mp, pe care se află cabană turistică în suprafață construită de 1.083 mp, magazie în suprafață construită de 163 mp, magazie în suprafață construită de 29 mp și terasă în suprafață construită de 290 mp; suprafața de 694 mp teren situată în intravilanul jud. Botoșani; suprafața de 210 mp teren situată în intravilanul jud. Botoșani; teren în suprafață de 1.008 mp situat în mun. Botoșani, pe care se află magazie zidită în suprafață de 831 mp; teren în suprafață de 406 mp situat în mun. Botoșani; teren în suprafață de 104 mp situat în mun. Botoșani; teren în suprafață de 377,50 mp situat în mun. Botoșani; teren în suprafață de 665,69 mp situat în mun. Botoșani, str. x;

- măsura sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatei S.C. K. S.R.L. Botoșani prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava nr. x/2015 din 20.01.2016, până la concurența sumei de 1.596.166,60 RON, respectiv: chioșcul metalic din mun. Botoșani, str. x bis, jud. Botoșani;

- măsura asiguratorie a sechestrului instituit prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava nr. x/2015 din 06.01.2016 asupra aparatelor de joc tip slot machine identificate cu ocazia perchezițiilor domiciliare ce au avut loc la data de 14.11.2015 la cele 4 puncte de lucru ale S.C. F. S.R.L., descrise le dosar urmărire penală, iar în baza art. 112 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea celor 7 aparate de joc exploatate nelegal;

- măsura asiguratorie a sechestrului instituit prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava nr. x/2015 din 06.01.2016 asupra aparatelor de joc tip slot machine identificate cu ocazia perchezițiilor domiciliare ce au avut loc la data de 14.11.2015 la cele 28 puncte de lucru ale S.C. D. S.R.L. și S.C. K. S.R.L. Botoșani, descrise le dosar urmărire penală, cu excepția unui număr de 9 aparate de joc tip slot machine cu următoarele serii: x, care au fost restituite către JPL ROMÂNIA S.R.L. București prin încheierea din 06.01.2017 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2016.

În baza art. 112 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea celor 135 de aparate de joc exploatate nelegal (în numele și interesul inculpatei S.C. D. S.R.L. Botoșani cele 21 mijloace de joc la 6 puncte de lucru: nr. 2 - 2 aparate, nr. 4 - 4 aparate, nr. 5 - 2 aparate, nr. 6 - 3 aparate, nr. 26 - 7 aparate, nr. 27 - 3 aparate, iar în numele și interesul S.C. K. S.R.L. Botoșani cele 114 mijloace de joc la 21 puncte de lucru: nr. 1 - 3 aparate, nr. 3 - 6 aparate, nr. 8 - 5 aparate, nr. 9 - 20 aparate, nr. 10 - 5 aparate, nr. 11 - 2 aparate, nr. 12 - 1 aparat, nr. 13 - 7 aparate, nr. 14 - 4 aparate, nr. 15 - 4 aparate, nr. 16 - 5 aparate, nr. 17 - 13 aparate, nr. 18 - 3 aparate, nr. 19 - 4 aparate, nr. 20 - 4 aparate, nr. 21 - 7 aparate, nr. 22 - 4 aparate, nr. 23 - 3 aparate, nr. 24 - 1 aparat, nr. 25 - 9 aparate, nr. 28 - 4 aparate).

S-a menținut măsura asiguratorie a sechestrului instituit prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava nr. x/2015 din 06.01.2016 asupra aparatelor de joc tip slot machine identificate cu ocazia perchezițiilor domiciliare ce au avut loc la data de 14.11.2015 la cele 4 puncte de lucru ale S.C. H. S.R.L., descrise le dosar urmărire penală, iar în baza art. 112 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea celor 7 aparate de joc exploatate nelegal.

În baza art. 112 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpata S.C. D. S.R.L. Botoșani a următoarelor sume de bani provenite din exploatarea aparatelor de joc în mod nelegal: suma de 5 RON, suma de 10 RON, suma de 15 RON, suma de 2.502 RON, suma de 51 RON, suma de 1.647 RON, suma de 10 RON, suma de 45 RON, suma de 15 RON, suma de 20 RON, suma de 3.169 RON și suma de 1.380 RON.

În baza art. 112 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpata S.C. K. S.R.L. Botoșani a următoarelor sume de bani provenite din exploatarea aparatelor de joc în mod nelegal: suma de1.075 RON, suma de 30 RON, suma de 5 RON, suma de 10 RON, suma de 3.469 RON, suma de 730 RON, suma de 20 RON, suma de 5 RON, suma de 575 RON, suma de 510 RON, suma de 15 RON, suma de 75 RON, suma de 15 RON, suma de 15 RON, suma de 15 RON, suma de 3.480 RON, suma de 2.315 RON, suma de 40 RON, suma de 3.161 RON, suma de 50 RON, suma de 30 RON, suma de 2.985 RON, suma de 396 RON, suma de 15 RON, suma de 30 RON, suma de 10 RON, suma de 15.080 RON, suma de 10 RON, suma de 1.000 RON, suma de 20 RON, suma de 1 170 RON, suma de 2.138 RON, suma de 10 RON, suma de 10 RON, suma de 1.500 RON, suma de 25 RON, suma de 95 RON, suma de 2.460 RON, suma de 14.030 RON, suma de 5.290 RON și suma de 618 RON.

A fost ridicată măsura sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului M. prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava nr. x/2015 din 06.01.2016, respectiv extindere balcon la apartamentul situat în Mun. Botoșani, garaj situat în Mun. Botoșani, și suma de 1.875 euro consemnată pe numele inculpatului conform recipisei de consemnare nr. x/07.12.2015 .

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel, printre alții și inculpații A., B., C., S.C. D. S.R.L. BOTOȘANI, S.C. F. S.R.L. BOTOȘANI și S.C. H. S.R.L. NEAMȚ, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Unul din motivele de apel formulate a vizat, în esență, intervenirea prescripției răspunderii penale, arătându-se că, în cauza pendinte, nu este incidentă nicio cauză de suspendare a cursului termenului de prescripție, urmare a decretelor prezidențiale emise pe perioada stării de urgență, iar termenul de prescripție a răspunderii penale în cauza de față, s-a împlinit, la data de 14 noiembrie 2021.

Prin decizia penală nr. 03/A din 06 ianuarie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2016, printre altele, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava și de inculpații A., B., C., S.C. D. S.R.L. BOTOȘANI, S.C. K. S.R.L. BOTOȘANI, S.C. F. S.R.L. BOTOȘANI și S.C. H. S.R.L. NEAMȚ împotriva sentinței penale nr. 8 din 17 ianuarie 2020 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2016.

S-a desființat, în parte, sentința atacată și, în rejudecare:

S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de desfășurare fără licență sau autorizație a oricăreia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G nr. 77/2009, de la 6 luni la 5 luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa de 1 an închisoare cu pedeapsa de 5 luni închisoare, aplicată aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de desfășurare fără licență sau autorizație a oricăreia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc, prev. de art. 23 alin. (1) din O.U.G nr. 77/2009, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., art. 75 alin. (2) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (7 acte materiale) și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care se adaugă o treime din cealaltă pedeapsă, inculpatul executând în final 1 an, 1 lună și 20 de zile închisoare.

În baza art. 91 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 92 C. pen., a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., a obligat pe inculpatul A. la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probațiune Botoșani, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. are obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate, apreciat ca adecvat de către Serviciul de probațiune Botoșani.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., a dispus ca inculpatul A. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei mun. Botoșani sau în cadrul Muzeului Județean Botoșani.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 91 alin. (4) C. pen. și art. 96 C. pen., a atras atenția inculpatului A. că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege, precum și în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, săvârșește o nouă infracțiune, instanța va revoca suspendarea și va dispune executarea pedepsei.

A redus pedeapsa aplicată inculpatului B. pentru săvârșirea infracțiunii de desfășurare fără licență sau autorizație a oricăreia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc, prevăzută de art. 23 alin. (1) din O.U.G nr. 77/2009, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 75 alin. (2) C. pen., de la 1 an la 8 luni închisoare (135 acte materiale).

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele de 1 an și 4 luni închisoare, 1 an și 4 luni închisoare, 1 an și 4 luni închisoare, respectiv de 8 luni închisoare, aplicate inculpatului B. și a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 4 luni închisoare, la care se adaugă o treime din totalul celorlalte pedepse, inculpatul urmând a executa, în final, pedeapsa de 2 ani, 5 luni și 10 zile închisoare.

În temeiul art. 91 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 92 C. pen., a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., a obligat inculpatul B. la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probațiune Botoșani, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul B. are obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate, apreciat ca adecvat de către Serviciul de probațiune Botoșani.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., a dispus ca inculpatul B. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei mun. Botoșani sau în cadrul Muzeului Județean Botoșani.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 91 alin. (4) C. pen. și art. 96 C. pen., a atras atenția inculpatului B. că, în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege, precum și în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, săvârșește o nouă infracțiune, instanța va revoca suspendarea și va dispune executarea pedepsei.

A redus pedeapsa aplicată inculpatului C. pentru infracțiunea de desfășurare fără licență sau autorizație a oricăreia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc, prevăzută de art. 23 alin. (1) din O.U.G nr. 77/2009, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., rap. la art. 61 alin. (1), (2), (4) lit. b) C. pen., cu aplic. art. 75 alin. (2) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., de la 12.000 RON reprezentând echivalentul a 120 de zile-amendă (100 RON ziua-amendă), la suma de 10.000 RON, reprezentând echivalentul a 100 de zile-amendă (100 RON ziua-amendă).

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. d) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului C. și a dispus executarea pedepsei celei mai grele, de 1 an închisoare, la care se adaugă amenda de 10.000 RON.

În baza art. 91 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii, sub supraveghere.

În temeiul art. 92 C. pen., a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., a obligat pe inculpatul C. la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probațiune Neamț, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul C. are obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate, apreciat ca adecvat de către Serviciul de probațiune Neamț.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., a dispus ca inculpatul C. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei mun. Piatra Neamț sau în cadrul Muzeului Județean Neamț.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 91 alin. (4) C. pen. și art. 96 C. pen., a atras atenția inculpatului C. că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege, precum și în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere săvârșește o nouă infracțiune, instanța va revoca suspendarea și va dispune executarea pedepsei.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 C. pen. rap. la art. 586 C. proc. pen., referitoare la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în cazul în care, cu rea-credință, nu execută pedeapsa amenzii în tot sau în parte.

În baza art. 19 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la art. 397 alin. (1) C. proc. pen. și art. 1357 C. civ., a obligat pe inculpatul B., în solidar cu inculpata S.C. K. S.R.L. Botoșani, la plata către partea civilă. M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Iași - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava a sumei de 1.596.166,6 RON (echivalentul a 362.000 euro la cursul de 4,4093 RON/euro - curs stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie 2014, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene), reprezentând: taxa de licență de 20.000 euro, taxa aferentă autorizației de exploatare a jocurilor de noroc de 2.600 euro x 114 aparate și taxa de viciu de 400 euro x 114 aparate, la care se adaugă accesoriile fiscale aferente, calculate începând cu data de 14.11.2015, până la data plății, cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 19 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la art. 397 alin. (1) C. proc. pen. și art. 1357 C. civ., a obligat pe inculpatul B., în solidar cu inculpata S.C. D. S.R.L. Botoșani, la plata către partea civilă M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Iași - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava a sumei de 365.971,9 RON (echivalentul a 83.000 euro la cursul de 4,4093 RON/euro - curs stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie 2014, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene), reprezentând: taxa de licență de 20.000 euro, taxa aferentă autorizației de exploatare a jocurilor de noroc de 2.600 euro x 21 aparate și taxa de viciu de 400 euro x 21 aparate, la care se adaugă accesoriile fiscale aferente, calculate începând cu data de 14.11.2015, până la data plății, cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 19 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la art. 397 alin. (1) C. proc. pen. și art. 1357 C. civ., a obligat pe inculpatul C., în solidar cu inculpata S.C. H. S.R.L. Neamț, la plata către partea civilă M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Iași - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava a sumei de 180.781,3 RON (echivalentul a 41.000 euro la cursul de 4,4093 RON/euro - curs stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie 2014, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene), reprezentând: taxa de licență de 20.000 euro, taxa aferentă autorizației de exploatare a jocurilor de noroc de 2.600 euro x 7 aparate și taxa de viciu de 400 euro x 7 aparate, la care se adaugă accesoriile fiscale aferente, calculate începând cu data de 14.11.2015, până la data plății, cu titlu de despăgubiri civile.

A menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

A obligat apelantele părți civile la plata sumelor de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava și de inculpații A., B., C., S.C. D. S.R.L. BOTOȘANI, S.C. K. S.R.L. BOTOȘANI, S.C. F. S.R.L. BOTOȘANI și S.C. H. S.R.L. NEAMȚ au rămas în sarcina statului.

S-au admis cererile formulate de martorii N., O. și P. privind decontarea cheltuielilor generate de deplasarea acestora la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Împotriva acestei decizii, la datele de 17, respectiv 21 februarie 2022, au formulat contestație în anulare contestatorii A., C., B., S.C. D. S.R.L. Botoșani, S.C. F. S.R.L. și S.C. H. S.R.L., invocând motivul prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen.

În esență, au arătat că, prin hotărârea atacată, instanța de apel a reținut incidența în cauză a instituției suspendării și nu a examinat probele aflate la dosar care infirmau existența în fapt a unei astfel de împrejurări, prin trimiteri exclusiv la conținutul celor două decrete ale Președintelui României cu ignorarea și a Deciziei CCR nr. 152/06.05.2020 care statuează asupra naturii juridice a acestora pe care le apreciază ca fiind "acte normative administrative", subsecvente legii (paragraf 89), "Având în vedere forță juridică inferioara legii, decretul Președintelui nu - poate să deroge, să se substituie sau sa adauge la lege, deci nu poate conține norme de reglementare primară" (paragraf 90 din Decizia CCR nr. 152/06.05.2020).

Deopotrivă, s-a arătat că, deși problemele legate de inexistența cauzei de suspendare au fost aduse de apărătorii inculpaților în atenția instanței de apel, prin hotărârea a căreia anulare se cere acestea nu au fost analizate în sensul celor statuate prin Decizia nr. 10/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Astfel, s-a solicitat să se constate că, din considerentele hotărârii instanței de apel nu a rezultat că o astfel de analiză a fost efectuată, instanța de apel reținând că în cauză a intervenit suspendarea termenului de prescripție specială doar prin trimitere la cele două decrete prezidențiale, redând conținutul acestora cu privire la "suspendarea de drept", neexaminând în niciun mod susținerile inculpaților în sensul că deși actul normativ (de natură administrativă, de altfel, așa cum a relevat CCR) a dispus în acest sens, prevederile sale nu puteau pe de o parte constitui o "dispoziție legală" în sensul art. 156 din C. pen. iar, pe de altă parte "în cauză fiind efectuate acte procedurale, nu a existat în mod efectiv nicio întrerupere sau suspendare a activității judiciare în aceasta cauză pe durata stării de urgență".

În opinia apărării, simpla invocare a decretelor Președintelui nu poate constitui o analiză a existenței în speță a cauzei de încetare a procesului penal, și anume împlinirea termenului de prescripție specială a răspunderii penale, iar împrejurarea ca instanța de apel s-a pronunțat pur și simplu, în lipsa oricăror argumente derivând din examinarea probelor administrate în cauză, nu poate constitui un motiv de inadmisibilitate a prezentei contestații, nefiind incidente prevederile Deciziei nr. 10/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Așa fiind, apărarea contestatorilor a apreciat, având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 156 din C. pen., cursul termenului prescripției răspunderii penale este suspendat pe timpul cât o dispoziție legală împiedică continuarea procesului penal, însă decretele Președintelui nu au acest caracter.

Prin urnare, în cauza de față termenul de prescripție specială s-a împlinit la data de 14.11.2021, motiv pentru care instanța trebuia sa dispună încetarea procesului penal.

Examinând contestațiile în anulare formulate de contestatorii A., C., B., S.C. D. S.R.L. Botoșani, S.C. F. S.R.L. și S.C. H. S.R.L., conform art. 431 din C. proc. pen., prin raportare la motivele invocate în scris, Înalta Curte constată că acestea sunt inadmisibile în principiu, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii și nulități relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii o pot formula. Limitarea exercitării căii de atac la anumite cazuri și condiții este expresia și consecința principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

În cuprinsul dispozițiilor art. 426 din C. proc. pen. sunt prevăzute expres și limitativ cazurile în care poate fi exercitată calea extraordinară de atac a contestației în anulare.

Conform dispozițiilor art. 431 din C. proc. pen., contestația în anulare este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, instanța fiind obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii, înainte de a se pronunța pe fondul contestației. În această etapă procesuală instanța examinează dacă respectiva contestație în anulare privește o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 428 din C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul dintre cele limitativ prevăzute de art. 426 din C. proc. pen. și dacă, în sprijinul contestației, se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.

Prin urmare, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunțate cu încălcarea normelor procesual-penale.

Raportându-se la motivele de contestație în anulare invocate de contestatorii A., C., B., S.C. D. S.R.L. Botoșani, S.C. F. S.R.L. și S.C. H. S.R.L., Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., această cale extraordinară de atac poate fi exercitată împotriva hotărârilor penale definitive în situația în care inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal. Din modul de redactare a normei procedurale, rezultă, așadar, că o asemenea contestație în anulare poate fi promovată numai atunci când cauza a fost soluționată prin condamnarea inculpatului fără ca instanța de judecată să se pronunțe asupra unui motiv de încetare a procesului penal, ignorând probe aflate la dosar care ar fi permis dispunerea uneia dintre soluțiile prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. f)-j) din C. proc. pen.

Potrivit art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., încetarea procesului penal se pronunță în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e)-j):

e) lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale;

f) a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică;

g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii;

h) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;

i) există autoritate de lucru judecat;

j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

Deopotrivă, instanța notează că prin Decizia nr. 10/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a statuat că, "în interpretarea dispozițiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., instanța care soluționează contestația în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența cauzei de încetare a procesului penal".

În considerentele deciziei menționate, instanța supremă a arătat, cu referire la cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen. că acesta "se întemeiază exclusiv pe modul viciat al instanței de apel de a judeca și nu pe modul în care aceasta a examinat și motivat neincidența cazului de încetare a procesului penal. Numai în situația în care instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cauzei de încetare a procesului penal - pentru care existau la dosar probele necesare care conduceau la soluția de încetare a procesului penal - se poate constata o eroare de procedură, adică o nepronunțare imputabilă instanței care, prejudiciind interesele legitime ale părții, îi dă dreptul să formuleze contestație în anulare".

Totodată, "rezultă cu claritate că poate fi introdusă contestație în anulare doar pentru încălcări ale legii de procedură, iar când aceasta este întemeiată pe prevederile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., doar atunci când instanța a pronunțat o soluție de condamnare, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal (...), ce nu a făcut obiectul analizei, fiind numai din eroare.

A interpreta altfel acest caz de contestație în anulare ar însemna transformarea contestației în anulare, ca și cale extraordinară de atac, într-un apel deghizat, permițându-se, contrar legii, pronunțarea unei soluții diametral opuse, exclusiv pe baza unei interpretări diferite date acelorași elemente avute în vedere de instanța de apel, de către judecători din cadrul aceleiași instanțe.

O nouă analiză a fondului cauzei poate fi dispusă, exclusiv, în ipoteza în care în cadrul contestației în anulare apar elemente noi circumscrise unei erori de procedură a instanței de apel, pornindu-se, în mod obligatoriu, de la principiul prezumției legalității hotărârilor judecătorești.

Ca atare, orice aspect care a fost pus în discuția părților de către instanța de apel și cu privire la care s-a pronunțat definitiv constituie o chestiune care intră în puterea lucrului judecat, neputând fi invocată ca și caz de contestație în anulare.

O interpretare contrară a textului de lege (...) ar schimba natura juridică a contestației în anulare dintr-o cale extraordinară de atac într-o cale ordinară de atac, adică în exercitarea unui nou control judiciar asupra fondului cauzei, prin posibilitatea reexaminării legalității și temeiniciei soluției instanței de apel care, pe baza probelor de la dosar, a examinat și motivat lipsa incidenței cauzei de încetare a procesului penal".

Aplicând în speță considerațiile expuse anterior, obligatorii în raport de dispozițiile imperative ale art. 477 alin. (3) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că instanța de apel a analizat în decizia penală atacată, la filele x, cererile contestatorilor A., C., B., S.C. D. S.R.L. Botoșani, S.C. F. S.R.L. și S.C. H. S.R.L privind constatarea împlinirii termenului de prescripție și s-a pronunțat respingând această solicitare.

Astfel, în decizie atacată, s-a menționat că:

"În cauza dedusă judecății, Înalta Curte reține că suspendarea termenului de prescripție a răspunderii penale este generată de Decretul nr. 195 din 16.03.2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial nr. 212/16.03.2020.

Potrivit art. 43 alin. (1) din decretul menționat, activitatea de urmărire penală și cea a judecătorilor de drepturi și libertăți se desfășoară numai cu privire la:

a) cauzele în care s-au dispus ori se propune luarea măsurilor preventive ori a celor de protecție a victimelor și martorilor, cele privind aplicarea provizorie a măsurilor de siguranță cu caracter medical, cele cu persoane vătămate minori;

b) actele și măsurile de urmărire penală a căror amânare ar pune în pericol obținerea probelor sau prinderea suspectului sau a inculpatului, precum și cele privind audierea anticipată;

c) cauzele în care urgența se justifică prin scopul instituirii stării de urgență la nivel național, alte cauze urgente apreciate ca atare de către procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală.

În alin. (2) se prevede că: procesele penale aflate în curs pe rolul instanțelor de judecată, inclusiv cele aflate în procedură în camera preliminară, se suspendă de drept pe durata stării de urgență, cu excepția celor de la alin. (1) lit. c) apreciate ca atare de judecător sau instanța de judecată, precum și a următoarelor cauze: cele privind infracțiunile flagrante, cele în care au fost dispuse măsuri preventive, cele referitoare la contestații împotriva măsurilor asigurătorii, cele privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cele ce cuprind măsuri de protecție a victimelor și a martorilor, cele privind aplicarea provizorie a măsurilor de siguranță cu caracter medical, cele privind infracțiuni contra securității naționale, cele privind acte de terorism sau de spălare a banilor.

În fine, în alin. (8) se prevede că: pe durata stării de urgență, în cauzele în care nu se efectuează acte de urmărire penală sau procesul penal este suspendat potrivit prezentului decret, prescripția răspunderii penale se suspendă.

De asemenea, potrivit art. 64 alin. (13) din Decretul nr. 240 din 14.04.2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României (publicat în Monitorul Oficial nr. 311 din 14.04.2020), pe durata stării de urgență, în cauzele în care nu se efectuează acte de urmărire penală sau procesul penal este suspendat potrivit prezentului decret, prescripția răspunderii penale se suspendă. Suspendarea operează de drept, fără a fi necesară emiterea unei ordonanțe sau a unei încheieri în acest scop.

Dispozițiile art. 1 din același decret prevăd că, începând cu data de 15 aprilie 2020, se prelungește cu 30 de zile starea de urgență pe întreg teritoriul României, instituită prin Decretul nr. 195/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020.

Analizând conținutul celor două decrete, se observă că au fost indicate, în mod expres și limitativ, cazurile în care urmărirea penală, respectiv judecarea cauzelor poate continua, suspendarea și toate celelalte cauze operând de drept, fără a fi necesară emiterea unei ordonanțe sau a unei încheieri.

Adoptarea celor două decrete a impus măsuri restrictive și de distanțare socială, scopul fiind acela al limitării efectelor generate de evoluția Covid-19 în România.

Prin urmare, în cauza de față, cursu

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă