ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelului de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 134 din 5 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori, și de familie, în baza art. 297 alin. (1) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A., la pedeapsa principală a închisorii de 2 ani și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului dreptului de a ocupa funcția publică de executor judecătoresc pe o durată de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

S-a interzis inculpatului exercițiul dreptului de a ocupa funcția publică de executor judecătoresc, pe durata și în condițiile art. 65 alin. (1) C. pen.

În baza art. 397 C. proc. pen., raportat la art. 19 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă B., ca inadmisibilă.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Bacău a reținut următoarele:

La data de 7 iunie 2017 SC C. SA a apelat la serviciile executorului judecătoresc A., solicitând executarea silită a debitorului B., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din data de 27.03.2007 încheiat de debitor cu D. SA, creditorul subrogându-se în drepturile unității bancare. În urma încheierii contractului de cesiune nr. x din data de 23.02.2010. în consecință, la Biroul Executorului Judecătoresc A. a fost înregistrat Dosarul de executare nr. x/2017.

La data de 7 iunie 2017 Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat Judecătoriei Moinești încuviințarea executării silite pentru recuperarea debitului în sumă totală de 15.477,49 RON, cerere admisă prin încheierea din data de 15 iunie 2017 pronunțată de magistrații judecători în Dosarul nr. x/2017.

La data de 19 iunie 2017 inculpatul a emis o încheiere de stabilire a cheltuielilor de executare silită (în cuantum de 1.980 RON), suma totală de executat fiind 17.457,49 RON.

La aceeași dată, inculpatul a emis somație către persoana vătămată și a dispus și înființarea unei popriri, în cotă de 1/3 din venitul net lunar (pensie) al persoanei vătămate, poprirea fiind comunicată Casei Județene de Pensii Bacău. În realizarea dispoziției Biroului Executorului Judecătoresc A., prima reținere din pensia persoanei vătămate s-a realizat în luna august 2017.

La data de 15 decembrie 2017, persoana vătămată B. a formulat contestație la executare, acțiunea fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Moinești sub nr. x/2017. Prin acțiune, persoana vătămată a solicitat și suspendarea executării silite în dosarul execuțional nr. x/2017 al B.E.J. A. până la soluționarea definitivă a contestației la executare.

Pe parcursul efectuării cercetării judecătorești în această cauză, magistratul judecător al fondului a pronunțat încheierea din data 9 iulie 2018, prin care a admis cererea de suspendare a executării silite în dosarul execuțional nr. x/2017 aflat pe rolul Biroul Executorului Judecătoresc A. formulată de contestatoarea B. și, în consecință, a dispus suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a contestației la executare. Încheierea i-a fost comunicată inculpatului la data de 13 iulie 2018, fiind atașată la dosarul de executare și nu a fost apelată de părți. Ulterior, prin Sentința civilă nr. 700/16.07.2020 a Judecătoriei Moinești, definitivă la 16.09.2020 prin neapelare, a fost admisă și pe fond contestația la executare, iar actele de executare au fost desființate.

După pronunțarea încheierii din data de 9.07.2018 (care îl obliga să procedeze de îndată la oprirea acelor de executare silită, trebuind să depună diligențe pentru sistarea popririi), inculpatul A. nu a efectuat niciun demers în acest sens, încălcând în mod flagrant dispozițiile art. 701 C. proc. pen. care prevăd, în alin. (1): "Executarea silită se suspendă în cazurile în care aceasta este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanță", iar în alin. (3): "Pe perioada suspendării executării, actele de executare efectuate anterior, măsurile de executare dispuse de instanța de executare sau de executor, inclusiv cele de indisponibilizare a bunurilor, veniturilor și conturilor bancare, rămân în ființă, în afară de cazul în care prin lege sau prin hotărâre judecătorească se dispune altfel."

Curtea a reținut că, în cuprinsul încheierii din data de 9.07.2018 s-a menționat faptul că, în speță, instanța civilă a apreciat că reclamantei, prin îndeplinirea actului de executare, i s-ar crea un prejudiciu cert, greu sau imposibil de recuperat ulterior, fapt ce a rezultat atât din criticile privitoare la nerespectarea dispozițiilor legale care reglementează executarea silită, cât și din motivele invocate privitoare la creanță, dar și din împrejurarea că poprirea s-a instituit asupra pensiei, care era singura sursă de venit a contestatoarei, afectând grav situația materială a acesteia. Astfel, se puteau evita viitoare litigii care să aibă ca obiect întoarcerea executării silite sau repunerea părților în situația anterioară executării silite.

În opinia primei instanțe, această mențiune a magistratului judecător echivalează explicit cu o dispoziție de desființare a popririi, ca măsură de executare dispusă de inculpat, pe perioada suspendării executării, ceea ce pune în evidență scopul urmărit de instanța de judecată, de a opri executarea silită prin poprire până la soluționarea contestației la executare.

După ce i-a fost comunicată la rândul său încheierea, partea civilă B. i-a transmis-o prin poșta electronică inculpatului, cu mențiunea "vă rog urgent trimiteți sistarea popririi la Casa de Pensii Onești jud. Bacău", pe care inculpatul a atașat-o la dosarul de executare, dar fără ca A. să ia vreo măsură.

În aceste condiții, partea civilă a formulat, în luna august 2018, la Judecătoria Piatra-Neamț o acțiune având ca obiect plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc, pe rolul instanței fiind înregistrat Dosarul nr. x/2018. În motivarea acțiunii, partea civilă a precizat că după ce a transmis executorului judecătoresc, prin poștă electronică, cererea de sistare a popririi, l-a contactat și telefonic în mai multe rânduri, inculpatul A. refuzând, însă, să aducă la îndeplinire dispozițiile instanței. De asemenea, partea civilă a transmis hotărârea la Casa Județeană de Pensii Bacău - Sucursala Onești, în vederea sistării reținerilor lunare din pensie, însă reprezentanții instituției i-au comunicat că executorul judecătoresc este cel care trebuie să dispună sistarea popririi pensiei (adresa C.N.P.P. - C.J.P. Bacău nr. x/20.07.2018). Conform mențiunilor părții civile, i-a adus și acest fapt la cunoștința inculpatului, printr-o convorbire telefonică, fără ca inculpatul A. să iasă din pasivitate.

După comunicarea acțiunii, inculpatul A. a formulat întâmpinare - înregistrată la instanță la data de 01.10.2018, în care menționa faptul că nu a dispus sistarea popririi, întrucât, de la data suspendării executării silite, executorul nu mai are dreptul să facă niciun act de executare în dosar, nici măcar adresa de sistare a popririi. Inculpatul își motiva inacțiunea și prin faptul că, atât în hotărârea de suspendare a executării silite, cât și în C. proc. civ., nu se face referire la sistarea popririlor pe durata suspendării executării silite, astfel că acest lucru nu poate fi dedus.

Curtea a arătat că toate aceste probe au demonstrat, dincolo de orice dubiu rezonabil, că inculpatul, cu intenție, a refuzat să procedeze la sistarea popririi. De altfel, a reținut că în apărările formulate de inculpatul A. nu se contrazice situația de fapt descrisă mai sus, însă acesta a considerat că nu avea obligația legală de a dispune el sistarea popririi pe durata suspendării popririi de către instanța de executare.

De asemenea, prima instanță a precizat că în același timp, A. nu a arătat nici persoana fizică sau juridică obligată de lege să acționeze ca urmare a dispoziției de suspendare a instanței de executare și prevederea legală din care aceasta rezultă, s-a limitat doar la a preciza că normele legale nu îl obligă pe el la conduita pretinsă de acuzare.

În această privință Curtea a constatat că disputa juridică (referitoare la efectele sistării indisponibilizării sumelor care alimentează contul debitorului și la faptul că executorul judecătoresc trebuie să acționeze după suspendarea urmăririi silite de către instanța de executare) a fost una reală în trecut, fapt ce a și condus la sesizarea instanței supreme cu un mecanism de unificare a practicii judiciare, finalizat prin pronunțarea Deciziei RIL nr. 11 din 16.04.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Această decizie, la data comiterii infracțiunii, fusese publicată în Monitorul Oficial (nr. 430/21.05.2018), iar în considerentele ei se menționează că "În cursul urmăririi silite prin poprire, în cauzele soluționate diferit de instanțele judecătorești, a intervenit incidentul suspendării executării silite fie provizorie, fie până la soluționarea contestației la executare, astfel încât s-a pus problema stabilirii regimului juridic al încasărilor viitoare în contul debitorului poprit, pe durata suspendării. Suspendarea urmăririi silite prin poprire, indiferent că este suspendare legală, judecătorească sau voluntară, are ca efect principal sistarea sau oprirea temporară a procedurii de urmărire penală în stadiul în care se află. (...) în ceea ce privește însă intervalul ulterior suspendării urmăririi silite prin poprire, dat fiind efectul esențial al oricărei suspendări de executare de a opri temporar executarea silită în stadiul în care se află, rezultă că nu se poate admite că executarea silită ar putea continua dintr-un anumit punct de vedere (indisponibilizarea de către terțul poprit și a încasărilor viitoare în contul debitorului poprit). (...) Atât indisponibilizarea sumelor ce alimentează contul debitorului poprit, ce reprezintă consecința directă și imediată a emiterii adresei de înființare a popririi de către executorul judecătoresc, cât și obligațiile ulterioare ale terțului poprit fac parte integrantă din procedura de executare silită indirectă prin poprire și, în consecință, ele reprezintă acte de executare silită. (...) în plus, se poate constata că pentru a da eficiență măsurii suspendării și pentru a evita continuarea executării silite dincolo de acordarea suspendării, legiuitorul a stabilit în sarcina instanței de executare obligația de a comunica executorului judecătoresc din oficiu și de îndată încheierea prin care s-a dispus suspendarea executării silite. (...) Mai mult decât atât, din soluția adoptată pentru procedura fiscală se poate deduce intenția neechivocă a legiuitorului cu privire la efectele măsurii suspendării executării silite - cu referire specială la efectul de sistare a indisponibilizării sumelor ce alimentează contul datornicului după dispunerea măsurii suspendării executării silite -, neputând fi identificată nicio rațiune viabilă pentru a se da o altă interpretare în procedura executării silite de drept comun prin poprire, chiar în absența unei reglementări în cuprinsul C. proc. civ. cu același standard de claritate a normei precum cel din procedura fiscală." Prin decizia RIL, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că suspendarea urmăririi silite prin poprire bancară înlătură obligația terțului poprit de a indisponibiliza și încasările, în contul debitorului poprit, ulterioare suspendării, dar și că eficiența acestei dispoziții este asigurată prin comunicarea hotărârii executorului judecătoresc.

În aceste condiții, Curtea a apreciat că interpretarea dată prevederilor art. 784 C. proc. civ., cu referire la art. 701 alin. (1) C. proc. civ. a căpătat suficientă precizie, astfel încât conduita executorului judecătoresc de urmat a devenit univocă, iar, potrivit art. 517 C. proc. civ., decizia în interesul legii este obligatorie pentru instanțele de judecată și celelalte subiecte de drept de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I. Prin publicare se realizează publicitatea acestor hotărâri cu efecte juridice importante, iar calitatea inculpatului de executor judecătoresc dă naștere unor obligații suplimentare de diligență profesională, în raport de subiecții comuni de drept, de cunoaștere și conformare față de prevederile legale și hotărârile care dezleagă problemele de drept ivite, prin aceea că sunt funcționari publici specializați, licențiați în științe juridice. Prin urmare, instanța de fond a precizat că executorii judecătorești nu au nevoie să apeleze la specialiști pentru a-și conforma conduita potrivit prescripțiilor legale, iar în cazul de față orice îndoială a fost înlăturată prin pronunțarea Deciziei RIL nr. 11 din 16.04.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Mai mult, Curtea a avut în vedere că prin Sentința civilă nr. 993/6.06.2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Moinești, având ca obiect plângerea părții civile B. împotriva refuzului executorului judecătoresc, în considerente se menționează că argumentul inculpatului, potrivit căruia nu mai are dreptul să facă niciun act de executare în dosar, nici măcar adresă de sistare a popririi, este vădit nelegal și contravine dispozițiilor art. 701 C. proc. civ., întrucât dispozițiile instanței de judecată privind suspendarea executării silite trebuie aduse la îndeplinire de îndată și trebuie făcute toate demersurile legale și pertinente în acest sens. Instanța a invocat și considerentele Deciziei RIL nr. 11 din 16.04.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Or, în opinia Curții, executorul judecătoresc nu a respectat dispozițiile încheierii din data de 9.07.2018 și a continuat executarea silită până în luna iulie 2019, prin poprire, încasând de la persoana vătămată suma totală de 2.356 RON. Inculpatul a înțeles întru-totul că pasivitatea sa conduce nemijlocit la acest efect, de continuare a indisponibilizării cotei legale din pensia părții civile, în contradicție flagrantă cu norma de drept care reglementează la art. 701 C. proc. civ. incidentul suspendării executării silite, dispusă de instanța de judecată. Refuzul lui A. de a acționa a fost expres și asumat de acesta, actele de executare ulterioare suspendării dispuse de Judecătoria Moinești fiind efectuate în dosarul execuțional aflat în lucru la biroul său.

În raport de prezenta cauză, instanța de fond a apreciat că Sentința civilă nr. 993/6.06.2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Moinești, definitivă la 07.08.2019 prin neapelare, are valoarea juridică a unei chestiuni prealabile, conform prevederilor art. 52 C. proc. civ. așa cum a fost reconfigurat alin. (3) a acestui text de lege prin Decizia Curții Constituționale nr. 102 din 17.02.2021, în sensul că hotărârea civilă are autoritate de lucru judecat în fața instanței penale fără a mai limita acest lucru la împrejurările care nu privesc existența infracțiunii. În hotărârea menționată partea civilă B. a reclamat tocmai actul de conduită al executorului judecătoresc, acela de a refuza să ia toate măsurile necesare pentru ca executarea silită să nu mai continue în niciun fel ulterior suspendării, care - spune instanța de executare - este vădit nelegal și contravine art. 701 C. proc. civ.. Curtea a subliniat că A. a avut calitatea de pârât în această procedură judiciară și nu a înțeles să apeleze hotărârea primei instanțe, deși îi era defavorabilă.

În aceste condiții instanța penală a Curții de Apel Bacău a considerat că nici nu ar mai putea să reexamineze legalitatea actului de conduită săvârșit de inculpat - din perspectiva refuzului de a suspenda executarea silită, prin îndeplinirea de îndată și efectuarea tuturor demersurile legale și pertinente în acest sens - o soluție contrară venind în coliziune frontală cu principiile autorității de lucru judecat și cel al securității juridice, de care se bucură Sentința civilă nr. 993/6.06.2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Moinești.

Curtea a mai precizat că poziția procesuală a inculpatului la judecata în primă instanță este diferită de cea avută în cursul urmăririi penale, când nu a susținut că nu avea obligația legală de a se adresa terțului poprit, ci că a fost în eroare, în sensul că a considerat că înștiințarea făcută acestuia de parte civilă este suficientă pentru sistarea popririi. Din această declarație rezultă că pasivitatea sa s-a datorat unei atitudini neglijente în raport cu îndatoririle de serviciu, iar nu potrivit convingerii afirmate în fața primei instanțe de judecată, că nu avea obligația legală de a sista, cel puțin temporar, executarea silită prin poprire, ceea ce, în mod evident, este nereal.

De fapt, instanța de fond a reținut că apărarea inculpatului constă în aceea că prevederile art. 701 alin. (1) și (3) C. proc. civ. nu cuprind obligația executorului judecătoresc de a înștiința terțul poprit, însă a subliniat că acuzația prezentă nu constă în lipsa expresă a efectuării unei asemenea înștiințări, ci în întreaga atitudine a acestuia, de a nu întreprinde niciun fel de diligențe pentru a da eficiență dispoziției instanței de executare civilă de a suspenda urmărirea silită a pensiei părții civile, prin poprire. Or, această eficiență rezultă din considerentele Deciziei RIL nr. 11 din 16.04.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție unde se face referire la evitarea continuării executării silite dincolo de acordarea suspendării, drept pentru care legiuitorul a stabilit în sarcina instanței de executare obligația de a comunica executorului judecătoresc din oficiu și de îndată încheierea prin care s-a dispus suspendarea executării silite.

Împrejurarea că, în cauza de față, diligențele care trebuiau depuse constau, în concret, în efectuarea unei adrese către terțul poprit, este lipsită de relevanță pentru că textul legal încălcat se referă la instituția procesual civilă a suspendării executării silite indiferent de forma în care urmărirea silită a bunurilor se realizează (valorificarea bunurilor mobile, a celor imobile sau prin poprire), esențială fiind încălcarea dispoziției legale de la art. 701 alin. (1) și (3) C. proc. civ., care obligă executorul judecătoresc să suspende executarea silită indiferent care este demersul oportun de făcut în acest sens. Prin urmare, Curtea a considerat că ceea ce este imputabil inculpatului este tocmai atitudinea acestuia de a nu ieși din pasivitate, deși era obligat la aceasta potrivit normei juridice menționate anterior., iar asta pentru că înființarea popririi, suspendarea ei și sistarea totală reprezintă acte de executare în dosarul execuțional gestionat de inculpatul A., în calitate de funcționar public învestit cu exercițiul autorității de stat și cu puterea de a impune, chiar și prin forță (manu military), respectarea titlurilor care au valoarea executorie prevăzută de lege. Executorul judecătoresc este obligat să depună toate diligențele pentru respectarea legii și a hotărârilor judecătorești cu efecte juridice directe în urmăririle silite aflate în lucru. În cauză, Curtea a notat că urmărirea silită nr. x/2017 nu era încheiată, iar inculpatul luase la cunoștință de dispoziția executorie a instanței de executare de suspendare. În același timp, inculpatul știa că fără intervenția sa - așa cum înființarea popririi s-a realizat pe baza adresei emise de Biroul Executorului Judecătoresc A. - sumele de bani vor continua să alimenteze contul său, ceea ce s-a și întâmplat în fapt. Adică, exact efectul contrar celor stabilite prin Decizia RIL nr. 11 din 16.04.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Curtea a mai constatat că mai grav este că debitorul, partea civilă B., a făcut mai multe demersuri pentru ca suspendarea dispusă de Judecătoria Moinești să producă și efecte concrete, demersuri aduse la cunoștința inculpatului, dar care nu au fost în măsură să stopeze poprirea pensiei încasate de partea civilă, tocmai pentru că terțul poprit aștepta din partea inculpatului o înștiințare în acest sens, așa cum tot inculpatul se adresase acestuia la înființarea popririi.

În sfârșit, Curtea a constatat că opiniile juridice emise de diferite entități din cadrul profesiei de executor judecătoresc, pe care inculpatul încearcă să se sprijine în încercarea sa de a fi absolvit de orice îndatorire legată de dispoziția de suspendare a instanței de judecată, nu pot fi primite, tocmai pentru că acestea se situează în contradicție flagrantă cu cele statuate prin considerentele Deciziei RIL nr. 11 din 16.04.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, menționate anterior.

În consecință, instanța de fond a constatat că fapta inculpatului, care, în calitate de executor judecătoresc în cadrul Biroul Executorului Judecătoresc A., efectuând executarea silită în dosarul de executare nr. x/2017 privind pe creditorul C. SA și debitorul B., după pronunțarea încheierii din data de 9 iulie 2018 de către magistrații judecători din cadrul Judecătoriei Moinești în Dosarul nr. x/2017 (prin care s-a dispus suspendarea de îndată a actelor de executare silită), nu a depus diligențe pentru sistarea popririi instituite asupra pensiei persoanei vătămate B., neefectuând niciun demers în acest sens în perioada iulie 2018 - iulie 2019 și a încălcat, astfel, dispozițiile art. 701 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., cauzând persoanei vătămate un prejudiciu în valoare de 2.356 RON, este probată, constituie infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. și atrage răspunderea penală a acestuia.

La individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea a avut în vedere criteriile generale arătate de art. 74 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă stabilite de textul incriminator, de persoana inculpatului, care nu are antecedente penale și de gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, care poate fi apreciat ca unul însemnat.

Orice faptă prin care un funcționar public încalcă o dispoziție legală prezintă un grad de pericol social însemnat, reflectat în limitele de pedeapsă mari stabilite de legiuitor, însă cea comisă de un executor judecătoresc, în legătură cu soluționarea unui dosar execuțional prezintă o însemnătate și mai mare. Pe de altă parte, Curtea a constatat că abuzul în serviciu s-a realizat în forma faptei comisive prin omisiune, ceea ce e de natură a-i diminua din gravitate.

În ceea ce privește conduita lui procesuală, Curtea a reținut că în cursul urmăririi penale a ales să adopte o atitudine caracterizată de neglijență, pentru ca în cursul judecății să-și construiască apărarea în jurul ideii că nu avea vreo obligație legală prilejuită de suspendarea pe cale judecătorească.

Cu toate astea instanța de fond s-a orientat spre minimul special al pedepsei, respectiv la 2 ani închisoare, luând în considerare că nu a mai fost judecat penal și că a restituit prejudiciul produs prin săvârșirea infracțiunii, chiar dacă numai după ce Judecătoria Moinești a admis plângerea formulată de B..

Curtea a impus inculpatului și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa funcția publică de executor judecătoresc pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară, acest lucru fiind obligatoriu, dar și ca pedeapsă accesorie.

La individualizarea judiciară a executării pedepsei, raportat la poziția sa procesuală în contradicție cu cele statuate prin considerentele Deciziei RIL nr. 11 din 16.04.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța a reținut că A. denotă o mare rezistență infracțională și nu dă dovadă de faptul că are posibilități de îndreptare, că aplicarea pedepsei este suficientă și fără executarea ei. Acest lucru rezultă și din refuzul inculpatului de a restitui sumele poprite anterior suspendării, care, chiar dacă nu constituie prejudiciul prezentei infracțiuni, totuși întreg dosarul execuțional nr. x/2017 a fost anulat prin admiterea contestației la executare formulate de partea civilă B.. De altfel, o parte din aceste sume au intrat în contul inculpatului, cu titlu de onorariu de executor judecătoresc, adică exact funcția publică de care A. a abuzat.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, în raport de restituirea sumelor indisponibilizate după data suspendării executării silite, instanța a constatat că alte pretenții civile nu mai pot fi formulate în cursul procesului penal de față, întrucât nu-și mai au izvorul în săvârșirea infracțiunii la care a fost condamnat inculpatul. Prin urmare, Curtea a constatat că acțiunea civilă promovată de partea civilă B. este inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel, în termen legal, inculpatul A. care a criticat soluția instanței pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de apel, astfel cum au fost prezentate în scris și susținute oral în cursul dezbaterilor, inculpatul A. a solicitat în principal, desființarea sentinței penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, desființarea sentinței penale atacate și rejudecând să se dispună în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen., achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen.

Sub un prim aspect, a criticat sentința penală atacată, întrucât a fost pronunțată de un judecător incompatibil în sensul art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

În acest sens, a arătat că prin încheierea din data de 22.07.2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/2020, judecătorul fondului a respins ca neîntemeiată cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău de confirmare a renunțării la urmărirea penală dispusă prin Ordonanța nr. x/P/2019 din data de 15.01.2020, emisă de Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută și pedepsită de art. 297 alin. (1) C. pen.

Astfel, inculpatul a apreciat că prin încheierea anterior menționată judecătorul fondului și-a exprimat opinia cu privire la fapte similare celor deduse judecății în prezenta cauză, în sensul că a considerat că după data publicării Deciziei nr. 11 din data de 16.04.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, executorul (inculpatul A.) avea obligația de a întreprinde toate măsurile pentru ca sumele de bani poprite să nu mai fie indisponibilizate de către terțul poprit.

A precizat că judecătorul fondului a formulat în cauză declarație de abținere, care a fost respinsă, iar ulterior inculpatul a formulat cerere de recuzare, care de asemenea, a fost respinsă prin încheierea din data de 19.03.2021.

În opinia inculpatului, judecătorul fondului a fost părtinitor în judecarea prezentei cauze, aspect ce rezultă din faptul că a respins cererea de amânare formulată de către inculpat, deși acesta a depus dovada imposibilității de prezentare, iar prezența sa era necesară pentru a da declarație în cauză și pentru a-și exprima acordul în vederea realizării unei munci neremunerate în folosul comunității, în eventualitatea unei soluții de condamnare.

Totodată, a mai învederat că din înscrisurile aflate la dosarul Curții de apel rezultă că după ce instanța a rămas în pronunțare, au fost administrate și alte probe, respectiv Sentința civilă nr. 993/2019 și Sentința civilă nr. 700/2020, ambele pronunțate de Judecătoria Moinești, fără ca acestea să fie puse în discuția contradictorie a părților, aspect ce contravine dispozițiilor C. proc. pen.

Sub un al doilea aspect, a arătat că fapta reținută în sarcina sa nu îndeplinește condițiile de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu.

A precizat că prin rechizitoriul nr. x/2019 din data de 22.09.2020 emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, reținându-se încălcarea prevederilor art. 701 alin. (1) și (3) C. proc. civ.: "(1) Executarea silită se suspendă în cazurile în care aceasta este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanță. (3) Pe perioada suspendării executării, actele de executare efectuate anterior, măsurile de executare dispuse de instanța de executare sau de executor, inclusiv cele de indisponibilizare a bunurilor, veniturilor și conturilor bancare, rămân în ființă, în afară de cazul în care prin lege sau prin hotărâre judecătorească se dispune altfel."

Contrar celor reținute de judecătorul fondului, inculpatul a apreciat că prin Decizia nr. 11/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu s-a stabilit obligația executorului judecătoresc de a dispune vreo măsură după ce s-a dispus suspendarea executării silite de instanță, ci au fost analizate dispozițiile art. 784 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. și, incidental, dispozițiile art. 701 C. proc. civ., statuând în cuprinsul parag. 77 că față de formularea clară a dispozițiilor art. 701 alin. (3) din C. proc. civ. rezultă că pe durata suspendării executării actele de executare efectuate anterior, precum și măsurile de executare dispuse de instanța de executare sau de executor, inclusiv cele de indisponibilizare a bunurilor, veniturilor și conturilor bancare, își păstrează valabilitatea.

De asemenea, a precizat că prin decizia anterior menționată, Înalta Curte a constatat că în materia executării creanțelor bugetare și fiscale, legiuitorul a adoptat o soluție mai detaliată și extrem de clară cu privire la efectul suspendării executării silite prin poprire bancară prevăzând în cuprinsul art. 236 alin. (17) din Legea nr. 207/2015 obligația executorului judecătoresc de a înștiința în scris, aspect care însă nu este prevăzut în procedura de drept comun.

Așadar, dispozițiile pretins încălcate reținute în sarcina inculpatului, respectiv art. 701 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., nu fac nicio referire la obligația executorului judecătoresc de a înștiința terțul poprit.

Mai mult, a arătat că potrivit punctelor de vedere formulate de Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel București și de directorul Centrului Național de Pregătire și Perfecționare a Executorilor Judecătorești, în cazul suspendării judecătorești dispusă de instanță până la soluționarea unei contestații la executare sau a unei alte cereri privind executarea silită, ori provizoriu până la soluționarea cererii de suspendare, debitorul urmărit, ca beneficiar al propriei cereri de suspendare a executării silite, va beneficia de dispoziția instanței de executare, sesizând terțul poprit despre existența hotărârii de suspendare a executării silite.

De asemenea, pe perioada suspendării executorul judecătoresc este ținut să nu emită noi acte de executare, el poate fi ținut să emită instrucțiuni către terțul poprit, obligațiile terțului poprit fiind prevăzute de lege. Partea interesată urmează să efectueze ea însăși demersurile necesare pentru a aduce la cunoștința terțului poprit măsura dispusă de instanța de executare, iar acesta din urmă va da curs obligațiilor ce îi revin într-o atare situație.

Așadar, a subliniat că în cauză nu este vorba despre o stare de pasivitate din partea inculpatului, în calitate de executor judecătoresc, ci doar de respectarea întru totul a dispozițiilor legale și a îndrumărilor organelor de exercitare a profesiei.

Mai mult, toate sumele încasate de la terțul poprit Casa Județeană de Pensii Bacău în respectivul dosar de executare, au fost reținute în contul de consemnări și nedistribuite nici de către creditor cu titlu de debit și nici de către executor cu titlu de onorariu, fapt ce poate fi dovedit cu extrasele contului de consemnări.

Un alt aspect invocat vizează împrejurarea că în raport de Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale, prin rechizitoriu nu s-a prevăzut nicio încălcare a unui text de lege ce face parte din legislația primară, art. 701 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ. nu prevăd nicio obligație în sarcina inculpatului.

Astfel, în opinia sa, chiar și în situația în care s-ar admite că inculpatul avea obligația de a încunoștința terțul poprit, fapta imputată nu poate constitui o faptă penală în raport de considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016 (parag. 68 - 69):

"68. Totodată, Curtea reține că, în exercitarea competenței de legiferare în materie penală, legiuitorul trebuie să țină seama de principiul potrivit căruia incriminarea unei fapte ca infracțiune trebuie să intervină ca ultim resort în protejarea unei valori sociale, ghidându-se după principiul "ultima ratio". Referitor la principiul ultima ratio în materie penală, Curtea observă că acesta provine din limba latină, sintagma "ultima" provine din latinul "ultimus" însemnând "ultimul", iar "ratio" în limba latină are semnificația de "procedeu", "metodă", "plan". Astfel, ultima ratio are semnificația comună de procedeu sau metodă ultimă sau finală folosită pentru a atinge scopul urmărit. Curtea apreciază că, în materie penală, acest principiu nu trebuie interpretat ca având semnificația că legea penală trebuie privită ca ultimă măsură aplicată din perspectivă cronologică, ci trebuie interpretat ca având semnificația că legea penală este singura în măsură să atingă scopul urmărit, alte măsuri de ordin civil, administrativ, etc. fiind improprii în realizarea acestui deziderat.

În acest context, a precizat că în condițiile în care legiuitorul a prevăzut remediul pentru corectarea unor acte nelegale emise de către executorul judecătoresc, respectiv contestația la executare, nu se poate susține că orice act îndeplinit de un executor judecătoresc și anulat de către instanța de executare reprezintă o faptă de abuz în serviciu, mai ales având în vedere faptul că, în speță, executarea silită a fost anulată ca urmare a intervenirii prescripției dreptului de a cere executarea silită, și nu din culpa executorului.

Cu privire la individualizarea pedepsei, a arătat că instanța de fond a apreciat că inculpatul denotă o mare rezistență infracțională, întrucât a refuzat restituirea sumelor poprite anterior suspendării, care deși "nu constituie prejudiciul prezentei infracțiuni, totuși întreg dosarul execuțional nr. x/2017 a fost anulat prin admiterea contestației la executare."

În acest sens, a menționat că în situația în care se admite o contestație la executare, sumele deja executate se restituie doar în ipoteza în care s-a solicitat și s-a admis întoarcerea executării: art. 723 alin. (1) C. proc. civ. "În toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia. Cheltuielile de executare pentru actele efectuate rămân în sarcina creditorului" art. 724 alin. (1) C. proc. civ. "În cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau însăși executarea silită, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării. În cazul în care bunul supus executării silite este un bun imobil, instanța va dispune asupra efectuării operațiunilor de carte funciară necesare, fără însă a se aduce atingere drepturilor definitiv dobândite de terții de bună-credință, potrivit regulilor de carte funciară."

Așadar, restituirea sumelor de bani nu o poate face executorul judecătoresc, ci doar instanța de executare, iar cheltuielile de executare rămân în sarcina creditorului, acestea nu sunt restituite de executor.

De asemenea, a mai arătat că singura instituție care avea dreptul de a opri efectul popririi ca urmare a suspendării executării silite era Casa Județeană de Pensii Bacău. Dacă legiuitorul ar fi considerat că executorul ar trebui să intervină direct în acțiunea de sistare a popririi pe perioada suspendării executării, acesta ar fi stabilit în mod expres obligația de a proceda în acest sens. Însă, într-o atare situație, executorul ar fi trebuit să confirme soluția instanței de suspendare a executării silite prin emiterea unei adrese de sistare a popririi, lucru care în opinia inculpatului nu poate fi admis.

A mai precizat că prin Decizia nr. 162 din 22.04.2003, Curtea Constituțională a statuat în sensul că executorul judecătoresc nu are interese proprii în executarea silită, și în consecință acesta nu va putea fi parte în procesele aferente unui dosar de executare, decât dacă se invocă propria sa culpă, ca motiv de contestație la executare.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte constată apelul formulat de inculpatul A. este fondat, urmând a-l admite pentru următoarele considerente:

Inculpatul A. a criticat soluția primei instanțe atât pentru considerente de nelegalitate, cât și pentru considerente de netemeinicie.

În analiza aspectelor de nelegalitate, inculpatul A. a criticat sentința penală atacată, întrucât a fost pronunțată de un judecător incompatibil în sensul art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

În acest sens, a arătat că prin încheierea din data de 22.07.2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/2020, judecătorul fondului a respins ca neîntemeiată cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău de confirmare a renunțării la urmărirea penală dispusă prin Ordonanța nr. x/P/2019 din data de 15.01.2020, emisă de Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută și pedepsită de art. 297 alin. (1) C. pen.

Astfel, inculpatul a apreciat că prin încheierea anterior menționată judecătorul fondului și-a exprimat opinia cu privire la fapte similare celor deduse judecății în prezenta cauză, în sensul că a considerat că după data publicării Deciziei nr. 11 din data de 16.04.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, executorul (inculpatul A.) avea obligația de a întreprinde toate măsurile pentru ca sumele de bani poprite să nu mai fie indisponibilizate de către terțul poprit.

Critica de nelegalitate a hotărârii pronunțate invocată de apelantul inculpat A., pe motiv de incompatibilitate nu îi este imputabilă judecătorului care a pronunțat hotărârea apelată.

În cadrul demersului obiectiv și tocmai pentru a înlătura orice dubiu de parțialitate, judecătorul care a fost învestit cu soluționarea cauzei pe fondul său a formulat în cauză cerere de abținere tocmai pentru motivul invocat, cerere care i-a fost respinsă apreciindu-se că poate păși într-un mod obiectiv și imparțial la soluționarea cauzei.

Chiar dacă, judecătorul de fond soluționând dosarul inculpatului A. pe fondul acuzației ca efect al trimiterii sale în judecată, s-a folosit la motivarea soluției adoptate în mod determinant de argumentele care au stat la baza respingerii, ca neîntemeiate, a cererii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău de confirmare a renunțării la urmărirea penală dispusă prin Ordonanța nr. x/P/2019 din 5.06.2020, emisă de Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută și pedepsită de art. 297 alin. (1) C. pen., însă cu privire la un alt suspect, Înalta Curte apreciază că prin controlul de legalitate și temeinicie pe care îl realizează în calea de atac a apelului va realiza implicit și un control al unei eventuale lipse de parțialitate a instanței care a pronunțat hotărârea și care nu a mai avut posibilitatea să uzeze de niciun alt mijloc procedural pentru a nu mai participa la soluționarea, practic, a unei cauzei dar de data aceasta pe fondul său.

Judecătorul care a analizat cererea de abținere formulată de judecătorul fondului și implicit cea de recuzare a acestuia nu avea cum să anticipeze că pe coordonatele date ale speței cu care a fost învestit va folosi la pronunțarea soluției în mod determinant argumentele pe care le-a avut în vedere la momentul în care a fost învestit cu Ordonanța nr. x/P/2019 din 5.06.2020, emisă de Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău și care viza o altă persoană.

Așadar, Înalta Curte apreciază că, atât timp cât s-a statuat că același judecător poate îndeplini funcția de judecată pe aceeași situație juridică cu privire la care anterior își exprimase opinia, nu se poate admite că soluționarea cauzei a fost realizată de un judecător incompatibil și mai mult decât atât în virtutea efectului devolutiv integral al apelului vor fi verificate toate aspectele învederate de inculpat, precum și din oficiu eventuale nelegalități, astfel încât solicitarea de desființare a sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare este una neîntemeiată.

În analiza criticii de netemeinicie, Înalta Curte, apreciază că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce vor fi expuse:

În cauza ce face obiectul prezentului dosar, inculpatul A. a mai fost cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, prevăzută și pedepsită de art. 297 alin. (1) C. pen. și nerespectarea hotărârilor judecătorești, prevăzută și pedepsită de art. 287 alin. (1) lit. b) C. pen., pe aceeași situație de fapt, iar prin Ordonanța nr. x/P/2019 din data de 15.01.2020, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, s-a dispus renunțarea la urmărirea penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută și pedepsită de art. 297 alin. (1) C. pen.

Ca efect al acestei soluții, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a solicitat instanței competente confirmarea renunțării la urmărirea penală dispusă prin Ordonanța nr. x/P/2019 din data de 15.01.2020, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin care s-a dispus renunțarea la urmărirea penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută și pedepsită de art. 297 alin. (1) C. pen.

Analizând actele și lucrările dosarului, judecătorul de cameră preliminară a constatat, în conformitate cu dispozițiile art. 318 C. proc. pen., că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru confirmarea renunțării la urmărirea penală dispusă prin Ordonanța nr. x/P/2019 din data de 15.01.2020, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin care s-a dispus renunțarea la urmărirea penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută și pedepsită de art. 297 alin. (1) C. pen.

S-a constatat că, în mod eronat s-a reținut de către procuror că nu există un interes public în urmărirea faptelor comise de executorul judecătoresc. Chiar dacă s-a constatat că, în urma rămânerii definitive și irevocabile a Sentinței civile nr. 993/6.06.2019, toate actele de executare ulterioare datei de 9.07.2018 au fost anulate, fapt ce a presupus reintrarea sumelor poprite în perioada iulie 2018 - iulie 2019 în proprietatea persoanei vătămate B., fapta săvârșită de executorul judecătoresc, deși constatată de procuror, a rămas nepedepsită.

Curtea de apel a constatat că este inechitabil și totodată insuficient ca, pentru faptul că, în urma infracțiunii comise de executorul judecătoresc, prin care persoanei vătămate i-au fost indisponibilizate timp de mai bine de un an, în mod ilegal, singurele venituri pe care le obținea, din pensie, singura sancțiune aplicabilă acestuia să fie scuzele publice adresate persoanei vătămate.

În baza argumentelor expuse, s-a respins ca neîntemeiată cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău de confirmare a renunțării la urmărirea penală, iar în baza art. 318 alin. (15) lit. a) C. proc. pen. a fost desființată Ordonanța nr. x/P/2019 din data de 15.01.2020, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin care s-a dispus renunțarea la urmărirea penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută și pedepsită de art. 297 alin. (1) C. pen. și s-a dispus trimiterea cauzei la procuror pentru a pune în mișcare acțiunea penală și a completa urmărirea penală, în cauză întocmindu-se rechizitoriul ce face obiectul analizei în prezentul dosar.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte apreciază că se impune a se prezenta situația premisă care a dat naștere prezentului dosar penal și care a dus la acuzarea inculpatului A. și totodată trimiterea acestuia în judecată cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută și pedepsită de art. 297 alin. (1) C. pen.

Astfel, acuzațiile aduse inculpatului au la bază Dosarul de executare nr. x/2017, deschis la cererea creditorului C. SA Polonia prin SC C. SRL și prin care a solicitat BEJ A. să încuviințeze executare silită împotrivă debitorului B. în baza titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. x/27.03.2007 emis de D. SA.

Prin Contractul de credit nr. x din 27.03.2007 emis de D. SA, debitorul B. a obținut un împrumut de la creditoarea D. SA.

Prin cerere, BEJ A. a solicitat încuviințarea executării silite pentru realizarea creanței în suma de 15.477,49 RON cu titlu de debit, deoarece debitoarea nu și-a executat de bunăvoie obligațiile stabilite în titlul executoriu.

Prin încheierea din data de 15.06.2017 pronunțată în Dosarul nr. x/2017 de către Judecătoria Moinești, s-a constatat că potrivit art. 652 alin. (1) din Noul C. proc. civ., hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripția Curții de Apel în care se află imobilul, în cazul urmăririi silite a bunurilor imobile, al urmăririi silite a fructelor prinse de rădăcini, din circumscripția Curții de Apel unde se află domiciliul debitorului, în cazul urmăririi silite a bunurilor mobile, din circumscripția Curții de Apel unde urmează să se facă executarea, în cazul executării silite a obligațiilor de a face și a obligațiilor de a nu face, dacă prin lege nu se prevede altfel.

Conform art. 664 din Noul C. proc. civ., a constatat instanța că cererea de executare silită s-a depus, așa cum prevăd dispozițiile legale în materie, respectiv, personal sau prin reprezentant legal sau convențional, la biroul executorului judecătoresc competent ori prin poștă, curier, telefax, poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului și confirmarea primirii cererii de executare cu toate documentele justificative.

La cererea de executare silită a fost atașat titlul executoriu în original sau în copie legalizată, după caz, și dovada achitării taxei de timbru, inclusiv timbru judiciar, precum și, dacă este cazul, înscrisurile anume prevăzute de lege.

S-au constatat îndeplinite dispozițiile art. 665 din Noul C. proc. civ., care prevăd că de îndată ce primește cererea de executare, executorul judecătoresc, prin încheiere, va dispune înregistrarea acesteia și deschiderea dosarului de executare sau, după caz, va refuza deschiderea procedurii de executare, încheierea comunicându-se de îndată creditorului și a dispozițiilor art. 666 din Noul C. proc. civ. care prevede că în termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita să se dispună încuviințarea executării de către instanța de executare, căreia îi va înainta în copie certificată de executorul judecătoresc, pentru conformitate cu originalul, titlul executoriu, încheierea de înregistrare a cererii creditorului și de deschidere a dosarului de executare și dovada taxei de timbru.

Și s-a luat act că potrivit art. 638 alin. (1) pct. 4 Noul C. proc. civ. raportat la art. 120 O.U.G. nr. 99/2006, contractul de credit constituie titlu executoriu, în speța de față reprezentat de Contract de credit nr. x din 27.03.2007 emis de D. SA și că întrunește exigențele prescrise de lege sub aspect formal, raportat la calitatea de creditor a petentei, calitatea de debitor a persoanei care a contractat creditul și însușirea clauzelor contractuale prin semnătura părților.

A rezultat din actele atașate la dosarul cauzei că titularul cererii de executare deține împotriva debitoarei o creanță certă, lichidă și exigibilă având ca obiect suma de 15.477,49 RON întemeiată pe contractul de credit menționat și că organul de executare este competent general și teritorial potrivit art. 652 C. proc. civ., că debitorul nu beneficiază de imunitate de executare, iar dispozițiile titlului executoriu sunt susceptibile a fi aduse la îndeplinire prin executare silită, neexistând alte impedimente legale la executare.

În raport de considerentele expuse, instanța, respectiv Judecătoria Moinești a constatat că cererea de încuviințare a executării silite este întemeiată, motiv pentru care a admis-o și a autorizat creditorul să treacă la executarea silită împotriva debitorului cu privire la obligația cuprinsă în titlul executoriu menționat, prin toate modalitățile de executare prevăzute de lege.

Ulterior la data de 19 iunie 2017 inculpatul A. a emis o încheiere de stabilire a cheltuielilor de executare silită (în cuantum de 1.980 RON), suma totală de executat fiind 17.457,49 RON și a emis și somație către persoana vătămată și a dispus înființarea unei popriri, în cotă de 1/3 din venitul net lunar (pensie) al persoanei vătămate, poprirea fiind comunicată Casei Județene de Pensii Bacău, astfel că prima reținere din pensia persoanei vătămate s-a realizat în luna august 2017.

Prin încheierea din data 9 iulie 2018, Judecătoria Moinești a admis cererea de suspendare a executării silite în Dosarul execuțional nr. x/2017 aflat pe rolul Biroul Executorului Judecătoresc A. formulată de contestatoarea B. și a dispus suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a contestației la executare.

Încheierea i-a fost comunicată inculpatului la data de 13 iulie 2018, fiind atașată la dosarul de executare și nu a fost apelată de părți. Ulterior, prin Sentința civilă nr. 700/16.07.2020