ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.05.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3001/2022

HOTĂRÂRE
25.05.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3001/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 25 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016 reclamantul Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare București, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat să se dispună:

- Anularea Deciziei MFE - DGPC nr. 29884 din 23.12.2015 privind soluționarea contestațiilor înregistrate sub nr. x din 11.11.2015 și sub nr. x din 14.07.2015 privind contractul de finanțare nr. x/28.12.2012 încheiat de INNBN București Cod SMIS 38095;

- Anularea Notei rectificative la nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergenta nr. 19993/21.08.2015, înregistrata la MFE - AM POS CCE sub nr. x/21.10.2015 cu consecința anularii sancțiunilor dispuse prin aceasta;

- Anularea Notei de constatare nr. x din 14.05.2015 cu consecința anularii sancțiunilor dispuse prin aceasta.

Prin sentința civilă nr. 3918/07.12.2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea și a anulat Decizia MFE-DGPC nr. 29884/23.12.2015 privind soluționarea contestațiilor, Nota de constatare nr. x/14.05.2015 și Nota rectificativă la nota de constatare nr. x/21.10.2015, cu consecința anulării sancțiunilor dispuse prin aceste acte administrative.

Împotriva sentinței nr. 3918/07.12.2016 a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - în numele și pentru Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene), invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 3866/12.09.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin sentința civilă nr. 139 din 14 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în rejudecare, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare București în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene), a fost anulată Decizia nr. 29884/23.12.2015, Nota rectificativă nr. x/21.10.2015 și Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 11851/14.05.2015 emise de Ministerul Fondurilor Europene, Direcția Generală Programe Competivitate și a fost obligat pârâtul la plata sumei de 50 RON cheltuieli de judecată către reclamant.

Împotriva sentinței civile nr. 139 din 14 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a formulat cerere de recurs, criticând-o pentru nelegalitate.

Recurentul a solicitat admiterea cererii de recurs așa cum au fost formulată și, pe cale de consecință, să se dispună reformarea, în tot, a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca fiind neîntemeiată, pentru aplicarea greșită a principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial precum și pentru nerespectarea recomandărilor făcute de instanța de control judiciar prin hotărârea de casare.

Cu privire la răsfrângerea efectelor anulării Raportului de control la fața locului nr. 5713/03.04.2015 emis de Organul Intermediar, asupra actelor administrative atacate în prezenta cauză a apreciat recurentul că nu există o legătură de cauzalitate între acest raport de control și Raportul de audit nr. x/31.07.2015 elaborat de Autoritatea de Audit din cadrul Curții de Conturi a României privind evaluarea măsurilor implementate de autoritatea de management în vederea funcționării eficace a sistemului de management și control al POS CCE, pentru ca efectul anulării raportului de control nr. x/03.04.2015 să se răsfrângă și asupra Raportului de audit nr. x/31.07.2015.

Constatările ulterioare relevate prin Raportul de audit menționat, consemnate de altfel în Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/21.08.2015, nu au nicio legătură cu aspectele consemnate în Raportul Curții de Conturi, acesta din urmă fiind rezultatul unor verificări pe eșantion de proiecte din care a făcut parte și prezentul proiect.

Cu trimitere la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul consideră că hotărârea primei instanțe nu răspunde exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanța de fond s-a bazat pe probe neadministrate, străine de natura cauzei, fără a face nicio referire la apărările sale care contestă pretențiile solicitate de reclamant, motivarea hotărârii primei instanțe nerăspunzând circumstanțelor concrete ale obiectului cauzei, instanța, în mod nejustificat, limitându-se doar în a aprecia că se impune aplicarea principiului anulării actului subsecvent, în condițiile în care ar fi fost necesar să soluționeze cererea în limitele cu care a fost învestită.

A mai arătat că raportul de control al OIPSI reprezintă doar unul dintre documentele ce au stat la baza constatării uneia dintre abateri și chiar dacă prin decizia nr. 4634/23.09.2020 Înalta Curte a anulat Raportul de control nr. 5713/03.04.201, acest fapt nu poate conduce la concluzia că aspectele dezlegate cu putere de lucru judecat prin această decizie pot conduce la anularea în tot a actelor a căror anulare se cere în prezenta cauză.

Totodată, consideră că argumentele aduse de prima instanță în pronunțarea soluției adoptate sunt părtinitoare, neputând fi vorba de putere de lucru judecat câtă vreme abaterile pentru care a fost aplicată corecția financiară prin titlurile de creanță atacate în cauză sunt suplimentare și distincte celor identificate prin Raportul OIPSI nr. x/03.04.2015.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., consideră recurentul că în concordanță cu prevederile pct. 8, 9 și 15 din Decizia Comisiei Europene nr. C (2013)9527 și cele ale pct. 3 din Secțiunea evaluarea ofertelor din Anexa la H.G. nr. 519/2014, prima instanță trebuia să clarifice corectitudinea aplicării corecției financiare și aspectele referitoare la mențiunile din fișa de date cu privire la factorii de evaluare însă, pronunțarea hotărârii a fost făcută, în opinia sa, cu ignorarea jurisprudenței Înaltei Curți în ceea ce privește existența unei abateri și consecințele acesteia.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul-reclamant Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare București nu a formulat întâmpinare.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 25 octombrie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 25 mai 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

La data de 28.12.2012, a fost încheiat Contractul de finanțare nr. x/28.12.2012, între Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, în calitate de Organism Intermediar (OI), în numele și pentru Ministerul Economiei și Comerțului și Mediului de Afaceri, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Sectorial "Creșterea Competitivității Economice" (AM POSCCE), și Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare București, în calitate de beneficiar.

În implementarea proiectului, reclamantul Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare București, în calitate de autoritate contractantă, a lansat procedura de atribuire a contractului "Achiziție de produse pentru realizarea și implementarea unui sistem informatic integrat din cadrul proiectului «Management Eficient al Serviciilor de Sănătate în Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare, Spitalul Clinic de Nefrologie DR. Carol Davila și Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Marie S. Curie (MESS)», procedura de licitație deschisă, prin publicarea în SEAP a Anunțului de participare nr. x/16.10.2013 și în JOUE a Anunțului de participare nr. x din 19.10.2013.

Urmare a derulării procedurii de atribuire a contractului de achiziție, reclamantul Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare București a încheiat contractul de furnizare nr. x/18.04.2014 cu Asocierea A. S.R.L. (lider asociere) - S.C. B. S.R.L..

În perioada 12.02.2015-13.02.2015, reprezentanții Organismului Intermediar au efectuat, în baza acordului de delegare și prevederilor contractului de finanțare, verificarea la fața locului a proiectului SMIS 38095.

Concluziile controlului au fost consemnate în Raportul de control privind contractul de finanțare nr. x/28.12.2012 încheiat cu Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare București SMIS 38095 înregistrat sub nr. x/03.04.2015. Prin concluziile raportului de control s-a propus aplicarea unei corecții financiare de 5% din valoarea eligibilă a contractului nr. x/18.04.2014, conform pct. 8 din partea I la anexa H.G. nr. 519/2014.

Rezultatul verificărilor a fost consemnat în Proiectul de Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare încheiat la data de 28.04.2015, înregistrat sub nr. x/28.04.2015. Conform concluziilor activității de verificare, pentru abaterile constatate de la prevederile legislației naționale în domeniul achizițiilor publice, comisia de control a propus aplicarea unei corecții de 25% la valoarea eligibilă a contractului nr. x/18.04.2014, conform pct. 9 și 10 din partea I la anexa H.G. nr. 519/2014.

Proiectul de nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență a fost înaintat de Ministerul Fondurilor Europene - DGPC cu adresa nr. x/29.04.2015, reclamantului INNBN în vederea formulării unui punct de vedere privind constatările din cadrul notei, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (14) din O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările și completările ulterioare.

Reclamantul INNBN a înaintat, prin adresa nr. x/07.05.2015, înregistrată la AM POSCCE sub nr. x/07.05.2015, observații-contestație la proiectul de nota de constatare.

Ulterior primirii punctului de vedere al beneficiarului, comisia de control a întocmit Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/14.05.2015, prin care, în sarcina reclamantului este stabilit un debit în valoare de 38.137,20 RON din care contribuție din fonduri UE: 25.334,98 RON, contribuție publică națională de la bugetul de stat: 5.299,82 RON și aferent TVA recuperată de la bugetul de stat: 7.502,20 RON urmare a aplicării corecției în procent de 10% din valoarea eligibilă a contractului de achiziție nr. x/18.04.2014.

Reclamantul INNBN a depus la MFE-AMPOSCCE contestația nr. 5375/14.07.2015, înregistrată la AM POSCCE sub nr. x/14.07.2015, la Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare înregistrată sub nr. x/14.05.2015.

În perioada 29.06.2015 - 10.07.2015, Autoritate de Audit din cadrul Curții de Conturi a efectuat un audit al sistemului de management și control pentru Programul Operațional Sectorial "Creșterea Competitivității Economice" la nivelul AM POSCCE și OI POSCCE (axa 3 POSCCE). Rezultatele verificărilor au fost consemnate în Raportul privind evaluarea măsurilor implementate de autoritatea de management în vederea funcționării eficace a sistemului de management și control al Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice - Axa prioritară 3 în conformitate cu prevederile Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1083/2006 și al Regulamentului Comisiei (CE) nr. 1828/2006, ca urmare a Scrisorii ARES (2014)4345932 din 23.12.2014, cu nr. x/31.07.2015.

Având în vedere constatările cu implicații financiare referitoare la proiectul SMIS 38095 din cadrul Raportul de audit x/31.07.2015, Autoritatea de Management POSCCE a întocmit Suspiciunea de neregulă nr. 18727/05.08.2015 referitoare la contractul de finanțare nr. x/28.12.2012.

În urma controlului efectuat la sediul DGPC (AM POSCCE) pe baza documentară, a fost întocmit proiectul de Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare care a fost înaintat, cu adresa nr. x/10.08.2015, reclamantului INNBN în vederea formulării unui punct de vedere privind constatările din cadrul notei, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (14) din O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările și completările ulterioare.

Reclamantul INNBN a înaintat, prin adresa nr. x/17.08.2015, înregistrată la AM POSCCE sub nr. x/18.08.2015, observațiile la proiectul de nota de constatare.

Urmare a primirii punctului de vedere al beneficiarului comisia de control a întocmit forma finală a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență înregistrată sub nr. x/21.08.2015.

Reclamantul INNBN a depus la MFE-AMPOSCCE contestația nr. 7095/23.09.2015, înregistrată la AM POSCCE sub nr. x/23.09.2015, la Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare înregistrată sub nr. x/21.08.2015.

Ulterior, comisia de control a întocmit Nota rectificativa la Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 19993/21.08.2015 (nota rectificativa) înregistrată sub nr. x/21.10.2015.

Reclamantul INNBN a depus la MFE-AMPOSCCE contestația nr. 8604/11.11.2015, înregistrată la AM POSCCE sub nr. x/12.11.2015, la Nota rectificativa la Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergentă nr. 19993/21.08.2015.

DGPC (AM POSCCE) a soluționat contestațiile formulate de reclamantul INNBN prin Decizia de soluționare a contestației nr. 29884/23.12.2015.

Prin Decizia de soluționare a contestației nr. 29884/23.12.2015 emisă de Autoritatea de Management pentru POS CCE au fost respinse contestația înregistrată la AM POSCCE sub nr. x/14.07.2015, la Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare înregistrată sub nr. x/14.05.2015 și contestația înregistrată la AM POSCCE sub nr. x/12.11.2015, la Nota rectificativa la Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergentă nr. 19993/21.08.2015.

În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul, Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare București, în contradictoriu cu pârâtul, Ministerul Fondurilor Europene - prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat să se dispună: anularea Deciziei MFE - DGPC nr. 29884 din 23.12.2015 privind soluționarea contestațiilor înregistrate sub nr. x din 11.11.2015 și sub nr. x din 14.07.2015 privind contractul de finanțare nr. x/28.12.2012 încheiat de INNBN București Cod SMIS 38095; anularea Notei rectificative la nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergenta nr. 19993/21.08.2015, înregistrata la MFE - AM POS CCE sub nr. x/21.10.2015 cu consecința anularii sancțiunilor dispuse prin aceasta; anularea Notei de constatare nr. x din 14.05.2015 cu consecința anularii sancțiunilor dispuse prin aceasta.

Prin sentința recurată a fost admisă acțiunea, pârâtul formulând critici prin care a invocat lipsa motivării sentinței primei instanțe prin raportare la convingerea instanței vădit influențată de argumentele prezentate de reclamant, aplicarea greșită de către prima instanță a principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial, nerespectarea recomandărilor făcute de instanța de control judiciar prin hotărârea de casare, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate.

Recurentul a criticat sentința de fond, în principal din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocând în esență lipsa motivării prin raportare la faptul că soluția a fost influențată de argumente prezentate de intimat pe care le-a și preluat în mod fidel în cadrul considerentelor.

Potrivit textului de lege invocat: "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Amintește instanța de control judiciar că nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

Astfel, judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia admiterii acțiunii reclamantului.

În sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum și a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, că instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentului neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Analizând sentința atacată prin prisma celui de al doilea motiv de casare invocat, astfel cum este reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că nici acest motiv de nelegalitate nu este incident în cauză, criticile formulate de parte din această perspectivă fiind, de asemenea, nefondate.

Obiectul prezentului litigiu îl constituie anularea Deciziei nr. 29884 din 23.12.2015 emisă de Autoritatea de Management pentru POS CCE privind soluționarea contestației formulată de Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare București, cu referire la contractul de finanțare nr. x/28.12.2012, SMIS 38095 prin care au fost respinse contestațiile înregistrate sub nr. x/14.07.2015 împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare înregistrată sub nr. x/14.05.2015 și contestația înregistrată sub nr. x/12.11.2015 împotriva Notei rectificative nr. x/21.10.2015 la Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare privind proiectul "Managementul eficient al serviciilor de sănătate în Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare, Spitalul Clinic de Nefrologie Dr. Carol Davila și Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Marie S. Curie, cod SMIS 38095, contract de finanțare nr. x/28.12.2012", fiind menținute prevederile Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 11851/14.05.2015 și ale notei rectificative nr. x/21.10.2015, precum și creanța bugetară totală în sumă de 95.343 RON.

La pct. II din această decizie intitulat "Considerentele de fapt și de drept", se menționează că:

"În urma unor verificări documentare a cazului de suspiciune de neregulă înregistrat la autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene cu nr. x/24.04.2015 ce a avut drept scop verificarea aspectelor menționate în SN mai sus menționată și individualizarea corecției aplicabile, au fost analizate următoarele documente:contractul de finanțare nr. x/28.12.2012; contractul de servicii nr. x/18.04.2014; cererea de rambursare nr. x/05.08.2014; raportul de control la fața locului al OIPSI nr. 5713/03.04.2015".

Totodată, și în cadrul Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare înregistrată sub nr. x/14.05.2015, sunt enumerate la pct. 6 aceleași documentele analizate, respectiv: contractul de finanțare nr. x/28.12.2012; contractul de servicii nr. x/18.04.2014; cererea de rambursare nr. x/05.08.2014; raportul de control la fața locului al OIPSI nr. 5713/03.04.2015.

Astfel cum rezultă atât din cuprinsul deciziei cât și din nota de constatare este evident că raportul de control la fața locului al OIPSI nr. 5713/03.04.2015 a stat la baza actelor administrative contestate în prezenta cauză, acesta fiind un act premergător pe care s-au întemeiat concluziile dispuse.

Acest raport de control la fața locului al OIPSI nr. 5173/03.04.2015 a fost contestat de intimatul-reclamant Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare București, în cadrul dosarului nr. x/2015 al Curții de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal, care prin sentința civilă nr. 3893/07.12.2016 a respins acțiunea reclamantului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 4634/23.09.2020, a admis recursul declarat de Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare București împotriva sentinței civile nr. 3893 din 07 decembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și, rejudecând cauza, a admis acțiunea reclamantei, a anulat decizia nr. 10407/03.07.2015 și raportul de control nr. x/03.04.2015, ambele emise de Ministerul pentru Societatea Informațională - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale.

Prin urmare, cum raportul de control nr. x/03.04.2015 a fost anulat iar acest document a stat la baza actelor contestate în prezenta cauză, fiind un act premergător, în mod corect a apreciat prima instanță că se impune și anularea Deciziei nr. 29884/23.12.2015, Notei rectificative nr. x/21.10.2015 și Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 11851/14.05.2015 emise de Ministerul Fondurilor Europene, Direcția Generală Programe Competivitate, hotărârea judecătorească de anulare a raportului de control nr. x/03.04.2015 având autoritate de lucru judecat, al cărei efect pozitiv se manifestă și în prezenta cauză, conform prevederilor art. 435 alin. (2) C. proc. civ.

Este situația tipică principiului resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis potrivit căruia, anularea actului inițial atrage și anularea actului subsecvent, din cauza legăturii juridice dintre acestea.

Recurentul-pârât susține că nu există o legătură de cauzalitate dintre Raportul de control nr. x/03.04.2015 al OIPSI și Raportul de audit nr. x/31.07.2015 elaborat de Autoritatea de Audit din cadrul Curții de Conturi a României, pentru ca anularea primului să se poată răsfrânge și asupra celui din urmă.

Înalta Curte apreciază nerelevante aceste afirmații, în condițiile în care, așa cum s-a arătat anterior, la baza actelor administrative contestate în prezenta cauză a stat Raportul de control nr. x/03.04.2015 al OIPSI ce a fost anulat.

În ceea ce privește mențiunea referitoare la nerespectarea deciziei de casare, Înalta Curte constată că recurentul-pârât nu a dezvoltat niciun argument concret în acest sens.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene împotriva sentinței nr. 139 din 14 aprilie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 mai 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-09-12
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3866/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată, la data de 30 iunie 2016, pe rolul Curții de Apel București, secția
ÎCCJ 2021-02-03
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 614/2021
Ședința publică din data de 03 februarie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată la data de 07.04.2016 pe rolul Curți
ÎCCJ 2018-11-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3903/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosa
ÎCCJ 2022-10-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4558/2022
Ședința publică din data de 12 octombrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înre
ÎCCJ 2023-01-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 148/2023
Ședința publică din data de 17 ianuarie 2023 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Ape
Sursă