ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3341/2021

Ședința publică din data de 3 iunie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial la Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și ulterior pe rolul Curții de Apel Ploiești -

Secția de contencios administrativ și fiscal, ca urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea acestei din urmă instanțe (prin sentința nr. 386 din data de 05 aprilie 2019), reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și S.C. B. S.A., anularea Hotărârii nr. 310/05/09.2018 emisă de Consiliului National Pentru Combaterea Discriminării.

Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 147 din 18 septembrie 2019, a respins acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a reluat situația de fapt, expusă și în fața primei instanțe, arătând, în esență, că intimatul Consiliul National pentru Combaterea Discriminării nu a motivat hotărârea adoptată, iar Curtea de apel a aplicat greșit legea în ceea ce privește acordarea cadourilor de sărbători copiilor angajaților cu contract de munca activ și ai celor cu contract de muncă suspendat, ceea ce reprezintă o practică discriminatorie, situație care a condus la afectarea stării de sănătate a copilului său, acesta având deja probleme de sănătate.

În raport cu prevederile art. 49 din Codul muncii reținute de prima instanță, a făcut trimitere la regulamentul intern (capitolul 5), contractul colectiv de muncă (capitolul 7) și contractul individual de muncă, acte în care nu se prevede, ca drept distinct, acordarea de cadouri de sărbători pentru copiii salariaților în nicio situație.

Recurentul a arătat astfel că motivul de nelegalitate constă în aceea că nu există o reglementare diferită pentru angajații cu contracte de muncă suspendate și angajații cu contracte în derulare privind cadourile de sărbători, acordarea acestora fiind lăsată la latitudinea societății.

Prin urmare, motivarea primei instanțe, în sensul că nu se află într-o situație egală sau identică pentru că avea contractul de muncă suspendat, iar cei care au primit cadouri aveau contractul de muncă în derulare, este greșită, nimeni nu beneficiază de acest drept în temeiul unei reglementări așa încât între cele două categorii de salariați situația juridică este egală. În plus, cadourile nu au natură salarială, cum greșit s-a reținut, pentru că ar fi cuantificate, impozitate, făcând trimitere, în acest sens, la adresele de răspuns ale societății intimate.

În continuare, recurentul a susținut că sunt incidente prevederile art. 1și art. 2 alin. (1) și (2) din Directiva 2000/78, în care se prevede că prin principiul egalității de tratament se înțelege absența oricărei discriminări directe sau indirecte, bazate pe unui din motivele menționate la art. 1, care consacră principiul egalității de tratament sub toate aspectele.

Astfel, a precizat că în cauză ne aflăm în situația prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) lit. a) și b) din Directivă, discriminarea fiind reprezentată de practica diferită în situația egală a celor două categorii de salariați, pentru că nu există un temei legal în baza căruia să primească cadouri doar copiii angajaților cu contract de muncă în derulare, nu și cei ai angajaților cu contractul de muncă suspendat.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă B. S.A. a invocat excepția nulității recursului și pe fond a solicitat respingerea acestuia și menținerea sentinței atacate, fiind temeinică și legală.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În ceea ce privește excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, se constată că este neîntemeiată, având în vedere că susținerile recurentului pot fi încadrate în motivul de casare invocat.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Hotărârii nr. 310/05/09.2018 emisă de Consiliului National Pentru Combaterea Discriminării.

Reclamantul a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, fiind nemulțumit de faptul că nu a beneficiat de pachete cadou pentru copiii minori, așa cum au primit ceilalți angajați cu contractul de muncă activ, întrucât are contractul de muncă suspendat pentru creștere și îngrijire copil, sesizarea fiind respinsă prin Hotărârea contestată, nr. 310/05.09.2018, pentru neîntrunirea elementelor constitutive ale unei fapte de discriminare, conform art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

Curtea de apel a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Instanța de control judiciar constată că nu poate primi criticile recurentului, care, în esență, sunt centrate pe împrejurarea că, în opinia părții, nu există o reglementare diferită pentru angajații cu contracte de muncă suspendate și cei cu contracte de muncă în derulare în ceea ce privește acordarea cadourilor de sărbători, întrucât dreptul de a beneficia de cadouri nu este prevăzut expres pentru niciuna dintre cele două categorii de salariați.

Din această perspectivă sunt relevante dispozițiile art. 49 din Codul muncii, care la alin. (2) prevăd că suspendarea contractului individual de muncă are ca efect suspendarea prestării muncii de către salariat și a plății drepturilor de natură salarială de către angajator, iar la alin. (3) se arată că pe durata suspendării pot continua să existe alte drepturi și obligații ale părților decât cele prevăzute la alin. (2), dacă acestea sunt prevăzute prin legi speciale, prin contractul colectiv de muncă aplicabil, prin contracte individuale de muncă sau prin regulamente interne.

Din prevederile legale menționate, rezultă că pe perioada suspendării contractului individual de muncă este suspendată prestarea muncii și plata drepturilor de natură salarială, iar alte drepturi și obligații pot exista în respectiva perioadă dacă sunt prevăzute prin alte acte.

Or, în cauză, s-a constatat faptul că nu s-a prevăzut acordarea cadourilor de sărbători pentru salariații cu contractul de muncă suspendat, prin alte acte, respectiv prin legi speciale, regulamente interne, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă, societatea intimată înțelegând astfel să aplice prevederile art. 49 alin. (2) din Codul muncii.

Totodată, așa cum rezultă din Adresa de răspuns nr. x/17.05.2019, depusă la dosar de parte, cadourile oferite în luna decembrie 2018 de către intimata-pârâtă copiilor angajaților cu contractul de muncă activ, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, au fost acordate în temeiul prevederilor Codul fiscal și nu sunt impozabile în raport cu dispozițiile art. 76 alin. (4) din Codul fiscal, care dispune:

"Următoarele venituri nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit:

a) ajutoarele de înmormântare, ajutoarele pentru bolile grave și incurabile, ajutoarele pentru dispozitive medicale, ajutoarele pentru naștere/adopție, ajutoarele pentru pierderi produse în gospodăriile proprii ca urmare a calamităților naturale, veniturile reprezentând cadouri în bani și/sau în natură, inclusiv tichete cadou, oferite salariaților, precum și cele oferite pentru copiii minori ai acestora, contravaloarea transportului la și de la locul de muncă al salariatului, contravaloarea serviciilor turistice și/sau de tratament, inclusiv transportul, pe perioada concediului, pentru salariații proprii și membrii de familie ai acestora, acordate de angajator pentru salariații proprii sau alte persoane, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă sau în regulamentul intern.

Nu sunt impozabile nici veniturile de natura celor prevăzute mai sus, realizate de persoane fizice, dacă aceste venituri sunt primite în baza unor legi speciale și/sau finanțate din buget, cu excepția indemnizațiilor de vacanță acordate potrivit legii.

În cazul cadourilor în bani și/sau în natură, inclusiv tichetele cadou, oferite de angajatori, veniturile sunt neimpozabile, în măsura în care valoarea acestora pentru fiecare persoană în parte, cu fiecare ocazie din cele de mai jos, nu depășește 150 RON (...).

Așa fiind, contrar susținerilor recurentului, în mod corect judecătorul fondului a constatat că reclamantul aflat în concediu de creștere copil, deci cu contractul de muncă suspendat, se află într-o situație diferită față de angajații activi, astfel încât se aplică o situație juridică diferită, reținând că instanța constituțională, în acord și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunțată în Cauza Marckx împotriva Belgiei, paragraful 33, și Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunțată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60), a considerat că principiul egalității în drepturi se aplică doar situațiilor egale ori analoage, iar tratamentul juridic diferențiat, stabilit în considerarea unor situații obiectiv diferite, nu reprezintă nici privilegii și nici discriminări, ținând cont prima instanță, totodată, și de prevederile art. 1 și art. 2 alin. (1) și (2) din Directiva 2000/78.

În consecință, s-a apreciat în mod corect că nu există situații comparabile care să fi fost tratate diferit, așa încât nu se poate reține existența unui tratament discriminatoriu aplicat părții.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare.

Totodată, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare de către pârâtă.

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 147 din 18 septembrie 2019 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 3 iunie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.