ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3340/2021

Ședința publică din data de 3 iunie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, B., C. S.R.L. și D., prin redactor șef E., anularea Hotărârii Colegiul Director al Consiliului National pentru Combaterea Discriminării nr. 60/20.01.2016, constatând ca petiția sa a fost introdusă în termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 și să se constate că faptele reclamate constituie discriminare și încalcă prevederile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu aplicarea unei sancțiuni prevăzute de lege, avertisment sau amendă.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2532 din 23 iunie 2017, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului D., invocată de pârât, ca nefondată.

Totodată, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, anulat în parte Hotărârea nr. 60/20.01.2016 emisă de CNCD, cu consecința obligării acestui pârât la analizarea pe fond a plângerii nr. 6707/16.10.2015 formulată de reclamant A. cu privire la articolele publicate în D., în contradictoriu cu pârâții D. și C. S.R.L..

Prin aceeași sentință, a respins în rest cererea de chemare în judecată, formulată cu privire la pârâtul B., ca nefondată, și a obligat reclamantul la plata a sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, către acest pârât.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și solicitând admiterea căii de atac așa cum a fost formulată.

La termenul de judecată din 21 noiembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea recursului declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 2532 din 23 iunie 2017, a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., text ce reglementează unul din cazurile de suspendare de drept ale judecății, care se va relua prin cererea de redeschidere făcută cu arătarea persoanelor ce urmează a fi introduse în cauză.

La data de 3 iunie 2021, din oficiu, cauza a fost repusă pe rol pentru discutarea excepției perimării, întrucât a rămas în nelucrare timp de șase luni.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Instituția perimării este reglementată în cuprinsul art. 416-418 din C. proc. civ., conferindu-i natura juridică a unei sancțiuni procedurale pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, sancțiune care determină stingerea procesului civil ca urmare a lipsei de stăruință a părților în judecată, vreme îndelungată.

Potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni.

Din conținutul acestui text de lege rezultă că pentru a opera perimarea trebuie să fie îndeplinite cumulative următoarele condiții: instanța a fost învestită cu o cerere care se judecă în primă instanță sau într-o cale de atac; pricina să fie rămasă în nelucrare timp de 6 luni, lăsarea pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părților.

Fiind un termen procedural, termenul de perimare se calculează potrivit art. 181 din C. proc. civ., astfel încât acesta se împlinește în ziua anului sau lunii corespunzătoare zilei de plecare și începe să curgă de la data ultimului act de procedură efectuat în cauză, care nu a mai fost urmat, din culpa părții, de alte acte de procedură necesare pentru judecarea pricinii.

Excepția de perimare este o excepție dirimantă, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află, și este o excepție absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților, dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție.

În cauză, se constată că de la momentul suspendării judecății pricinii, conform încheierii de ședință din data de 21 noiembrie 2019, de când a început să curgă termenul de perimare, au trecut mai mult de șase luni și nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda cursul perimării, potrivit dispozițiilor art. 417-418 din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va aplica sancțiunea prevăzută de art. 420 alin. (1) din C. proc. civ. și va constata perimarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul formulat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței nr. 2532 din 23 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 3 iunie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.