ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3336/2021

Ședința publică din data de 3 iunie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Călărași a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Achiziții Publice, anularea Raportului de control nr. x/26.01.2018, înregistrat la Consiliul Județean Călărași sub nr. x/01.03.2018, precum și răspunsul la plângerea prealabilă nr. 5820/02.04.2018.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 494 din 12 februarie 2019, a admis excepția inadmisibilității și, în consecință, a respins cererea formulată de reclamantă ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Călărași, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut, în esență, că în mod greșit prima instanță a reținut că raportul de control contestat nu este act administrativ, în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004

În esență, a arătat că prin raportul de control atacat în cauză a fost realizată procedura ex-post referitoare la verificarea legislației incidente atunci când a fost încheiat Contractul de concesiune nr. x/06.03.2014, iar potrivit Adresei nr. x/19.06.2017 s-a solicitat Agenției să verifice legalitatea încheierii acestui contract între Consiliul Județean Călărași și A. S.R.L..

Potrivit recurentei, raportul atacat este un act emis în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, aspecte ce rezultă din simpla examinare a punctului nr. 1.1. din raport.

Astfel, acest act a fost întocmit în vederea punerii în executare a prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice și H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor

Metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acorduiui-cadru din Legea nr. 98/2016.

Se reține că prin raportul de control Județul Călărași a încălcat prevederile art. 222 din O.U.G. nr. 34/2006, situație în care instituțiile cu atribuții de control vor putea să stabilească alte sancțiuni administrative/contravenționale în sarcina reclamantei, având ca temei reținerile din acest act.

Așadar, raportul de control este un act care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și, pe fond, admiterea acțiunii.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Agenția Națională pentru Achiziții Publice a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, fiind temeinică și legală.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Raportului de control nr. x/26.01.2018, încheiat ca urmare a derulării procedurii de control ex-post de către instituția la UAT Călărași, și a răspunsului formulat la plângerea prealabilă, înregistrat la Consiliul Județean Călărași sub nr. x/02.04.2018.

Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamant, ca inadmisibilă, reținând că actul atacat nu este act administrativ.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Prin raportul de control contestat în cauză a fost realizată procedura ex-post referitoare la verificarea legislației incidente atunci când a fost încheiat Contractul de concesiune nr. x/06.03.2014, însă nu au fost aplicate sancțiuni, ci doar au fost constatate nerespectări ale legislației privind achizițiile publice.

Cu toate acestea, în baza raportului de control atacat nu s-a întocmit un proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, întrucât aplicarea sancțiunii contravenționale față de data săvârșirii faptei era prescrisă.

Prin urmare, se constată că în mod corect prima instanță a reținut că înscrisurile contestate nu au caracterul unor acte administrative, în sensul legii.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ se înțelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ".

Premisa oricărui demers judiciar în contenciosul administrativ, așa cum în mod constant s-a reținut, este existența unui act administrativ, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea 554/2004 și, respectiv, ca acest act să producă o vătămare unui drept subiectiv recunoscut de lege sau unui interes legitim.

Numai un act administrativ poate forma obiectul unei acțiuni în contencios administrativ pentru că prin efectele sale juridice, de naștere, modificare sau stingere a unor raporturi juridice este apt, prin schimbările dispuse, a produce o vătămare a drepturilor subiective ori intereselor legitime ale unei persoane, cu care intră în conflict.

Așadar, pentru ca un act să fie considerat act administrativ, condițiile prevăzute de lege trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv să fie vorba de un act unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații.

Prin urmare, nu toate actele unilaterale emise de autoritățile publice sunt acte administrative, ci numai acelea care sunt emise în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării acesteia.

Or, în cauză, așa cum s-a arătat, prin raportul de control contestat nu s-au aplicat sancțiuni, ci doar s-au constatat nerespectări ale legislației privind achizițiile publice, care însă nu au fost urmate de întocmirea unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, întrucât aplicarea sancțiunii contravenționale față de data săvârșirii faptei era prescrisă.

Totodată, în mod corect s-a reținut că nici răspunsul la plângerea prealabilă formulată împotriva raportului de control nu este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea 554/2004, având în vedere că respectiva plângere reprezintă o condiție obligatorie prealabilă formulării acțiunii în contencios administrativ, iar nu un act administrativ în sensul prevederilor legale sus-menționate.

În aceste condiții, actele contestate nu reprezintă acte administrative unilaterale cu caracter individual sau normativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu sunt emise în executarea legii ori în organizarea executării în concret a legii, nu produc efecte juridice proprii, în sensul că nu dau naștere, nu modifică și nu sting raporturi juridice, și nu pot fi puse în executare, neavând în sine forță executorie.

Conchizând, în mod corect judecătorul fondului a reținut că, în cauză, nu este îndeplinită una dintre condițiile speciale de exercitare a acțiunii în contencios administrativ, prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Călărași împotriva sentinței nr. 494 din 12 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 3 iunie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.